Administratie
Prezenţa în România a grupului „Autonomous”

Acordul de procentaj” este înţelegerea dintre Churchill şi Stalin prin care se fixau, într-o manieră neobişnuită în practica diplomatică, adică prin procente, infl uenţa Marii Britanii (în înţelegere cu SUA) şi a Uniunii Sovietice în ţările Europei de Sud-Est.
În memoriile sale, Winston Churchill a relatat pe larg întâlnirea sa cu Stalin, din seara zilei de 9 octombrie 1944 (discuţiile au început la orele 22.00), în cursul căreia, constatând că “ the moment was apt for business” (momentul era propice pentru tranzacţii), i-a propus dictatorului sovietic, în vederea evitării tensiunilor într-o zonă de interes pentru cele două mari puteri, următoarele procente:
România: Rusia – 90%
Alţii – 10%
Grecia: Marea Britanie – 90%
Rusia – 10%
Iugoslavia: 50% – 50%
Ungaria: 50% – 50%
Bulgaria: Rusia – 75%
Alţii – 25%
În cursul negocierilor din zilele următoare dintre Anthony Eden, ministrul de Externe al Marii Britanii, şi Viaceslav M. Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Străine al URSS, procentele propuse de Churchill au fost modificate în cazul Bulgariei şi al Ungariei, Uniunea Sovietică obţinând, în cele două ţări, o influenţă cotată la 80%. Istoricii nu sunt de acord asupra semnificaţiei acestor procente. Este, însă, evident că ele dezvăluiau ponderea pe care protagoniştii Marii Alianţe (URSS, Marea Britanie şi SUA) aveau să le deţină în fixarea destinului ţărilor cuprinse în Acordul de procentaj. Până foarte de curând, am crezut că, la originea înţelegerii anglo-sovietice din octombrie 1944, s-au aflat doi factori:
- a) interesul Marii Britanii de a avea controlul asupra Greciei, verigă capitală în menţinerea bazinului oriental al Mediteranei sub dominaţie britanică – dacă Armata Roşie ar fi intrat în Grecia sau Partidul Comunist ar fi luat puterea la Atena, Grecia ar fi fost pierdută pentru Marea Britanie, iar Suezul, punct de maxim interes strategic, pe drumul imperial, care lega Marea Britanie de posesiunile sale de la est de Suez, s-ar fi găsit sub ameninţarea directă a URSS, interesele de securitate ale Marii Britanii cerând, aşadar, ca Londra să împiedice o prezenţă militară sovietică în Grecia;
- b) al doilea factor care a determinat Acordul de procentaj a fost incidentul survenit între Moscova şi Londra, în legătură cu prezenţa în România a grupului „Autonomous”, trimis de Special Operations Executive, o structură informativă şi de sabotaj, care ţinea legătura cu mişcările de rezistenţă din ţările ocupate sau controlate de cel de-al treilea Reich: în noaptea de 21/22 decembrie 1943, un grup de trei agenţi ai SOE, denumit „Autonomous” şi compus din Gardyne de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu, a fost paraşutat în România, o eroare făcând ca cei trei să ajungă în altă zonă, unde au fost capturaţi de jandarmii români (în apropiere de satul Plosca, judeţul Teleorman), la câteva ore de la aterizare (istoria acestui grup este cunoscută publicului cititor românesc din cartea lui Ivor Porter, Operaţiunea „Autonomous”, trad. George G. Potra şi Delia Răzdolescu, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1991); obiectivul principal al Operaţiunii „Autonomous” era de a-l convinge pe Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ şi figura cea mai importantă a opoziţiei din România, să nu ocolească Uniunea Sovietică în demersurile sale, urmărind desprinderea României de Germania şi încheierea armistiţiului cu protagoniştii coaliţiei antihitleriste. Atât opoziţia, cât şi regimul Antonescu îşi puneau speranţele în anglo-americani şi evitau contactele cu Moscova. Loiali alianţei cu URSS, britanicii îi cereau, aşadar, lui Maniu să se adreseze tuturor protagoniştilor Marii Alianţe; deşi militari ai unei ţări cu care România era în război, membrii grupului „Autonomous” au fost trataţi excelent, fiind deţinuţi la Inspectoratul General al Jandarmeriei şi au purtat discuţii cu Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii, generalul Constantin Z. Vasiliu („Piky”), şeful Jandarmeriei, şi adjunctul acestuia, generalul Gheorghe Tobescu; lui de Chastelain i s-a organizat o întâlnire cu Maniu, iar membrii grupului au fost implicaţi în comunicările radio ale mareşalului Ion Antonescu cu generalul englez Maitland Wilson, comandantul forţelor aliate din Mediterana Orientală; acest ultim fapt a provocat o mare iritare la Moscova, care, printr-un mesaj al lui Molotov către Churchill, din 30 aprilie 1944, a acuzat Marea Britanie că a stabilit o înţelegere cu regimul Antonescu „ale cărei scopuri sunt necunoscute guvernului sovietic” şi îngreunează astfel capitularea României; în consecinţă, Moscova cerea Londrei să prezinte explicaţii în legătură cu activitatea acestui grup; la 2 mai 1944, Churchill a redactat un răspuns dur la mesajul lui Molotov, dar Eden l-a atenuat pentru a nu agrava tensiunile dintre cei doi aliaţi; pentru a evita, pe viitor, apariţia unor astfel de incidente, la 5 mai 1944, au început la Londra discuţii anglo-sovietice privind delimitarea „sferei de activitate” a celor două mari puteri în Europa de Sud-Est, întemeiate pe principiul că România aparţine sferei sovietice de interese, iar Grecia celei britanice.
Aceasta era imaginea pe care am susţinut-o şi eu, până acum.
Studiul unui istoric rus – Aleksandr A. Kalinin, Convorbirile sovieto-britanice despre delimitarea sferelor de influenţă în Europa, în 1944 („Voprosî istorii”, 2009, nr. 9, p. 19-36) – aduce informaţii noi, care obligă la revizuirea acestei interpretări. În condiţiile în care Uniunea Sovietică era percepută în cercurile anglo- americane ca o sprijinitoare a comuniştilor greci, deţinători ai mijloacelorde forţă capabile să le permită luarea puterii, guvernul britanic a fost îngrijorat de perspectiva ieşirii Greciei de sub influenţa sa. În contextul atacurilor Agenţiei TASS împotriva guvernului grec din exil (se ştia că această agenţie reprezintă punctul de vedere al guvernului sovietic), la 16 aprilie 1944 Churchill a adresat un mesaj lui Molotov în care „a exprimat rugămintea de încetare a propagandei TASS. Churchill a dat de înţeles că Londra este gata să recunoască interesele sovietice în România şi a propus, în fapt, Moscovei, o tranzacţie: partea sovietică să domine în România în schimbul recunoaşterii Greciei în sfera britanică de interese. «Întrucât noi dăm ruşilor conducerea în toate problemele româneşti – l-a încredinţat Churchill pe diplomatul britanic R. Leeper – pot să sper la un răspuns favorabil»” (A.A. Kalinin, op. cit., p. 20). Speranţele premierului britanic nu au fost înşelate. În răspunsul său din 22 aprilie 1944, V.M. Molotov „pentru prima dată a legat Grecia de România” (ibidem, p. 21). În lumina informaţiilor lui A.A. Kalinin, se constată că decizia Marii Britanii şi a Uniunii Sovietice de a încheia un acord prin care România şi Grecia să fie atribuite URSS şi, respectiv, Marii Britanii, este anterioară mesajului iritat al lui Molotov, din 30 aprilie, pe care eu însumi îl considerasem a fi fost unul din cei doi factori generatori ai Acordului de procentaj. Semnalând aceste noi date, sperăm să reluăm cât mai curând problema într-un cadru mult mai amplu de informaţie. Am dorit, acum, să aducem în atenţia cititorilor noştri „ultimul cuvânt” în privinţa Acordului de procentaj. Informaţiile noi pun, încă o dată, în lumină rolul odios jucat de Winston Churchill în aservirea ţărilor est-europene de către Uniunea Sovietică. Aşa-zisul „erou” al luptei antinaziste a fost la fel de făţarnic şi de ca Hitler şi Stalin. Este un mit care trebuie demolat de urgenţă. Cred că şi Marea Britanie n-ar avea decât de câştigat din restabilirea adevărului istoric (acad. Florin Constantiniu).
Administratie
Sindicatul „Forța Legii” critică planul Guvernului de reorganizare a sistemului sanitar: „Nu se poate reduce totul la costuri!”

Intenția guvernului de a reorganiza rețeaua sanitară prin evaluarea numărului de paturi, internări și transferuri între spitale este o temă recurentă și necesară, dar aceasta nu poate avea ca unic obiectiv reducerea costurilor, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului Național „Forța Legii”. Sindicatul avertizează că numărarea paturilor și a internărilor fără a analiza cauzele acestor cifre poate conduce la decizii greșite.
Reorganizarea trebuie să țină cont de nevoile reale ale populației și de accesul la servicii de calitate
Reorganizarea sistemului sanitar „trebuie să fie fundamentată pe: nevoile reale de sănătate ale populaţiei, accesul echitabil la servicii medicale de calitate și respectarea statutului profesional al personalului medical și reziliența sistemului în fața unor crize sanitare (precum pandemia COVID-19)”, se arată în comunicatul de presă semnat de vicepreședintele Sindicatului Național „Forța Legii”, Marius Sepi.
Legarea salariilor medicilor de „performanța” spitalului, o măsură inechitabilă
În ceea ce privește intenția Guvernului de a modifica mecanismul de salarizare a personalului medical, corelând veniturile acestora cu activitatea desfășurată de spitale, SNFL este de părere că legarea veniturilor medicilor de „performanța” spitalului riscă să accentueze inechitățile între unități mari și mici, între centre universitare și spitale din mediul rural. „Este esențial ca salarizarea să reflecte complexitatea muncii, competențele, responsabilitățile și riscurile profesionale – nu doar indicatorii financiari sau statistici decuplați de realitatea de la patul bolnavului”, precizează SNFL.
Risc de descurajare a personalului medical și de scădere a calității actului medical
În plus, deși scopul declarat al acestor măsuri este „reducerea risipei”, Sindicatul Național „Forța Legii” avertizează că implementarea lor fără o consultare reală cu specialiștii din domeniu și cu organizațiile reprezentative ale salariaților poate avea efecte nedorite, precum descurajarea personalului medical din spitalele mai mici sau slab finanțate, ceea ce poate accentua exodul către centre mari, sectorul privat sau străinătate, și scăderea calității actului medical, acolo unde presiunea pe „performanță financiară” va duce la externalizări grăbite sau la refuzul unor internări necesare, pentru a evita costuri „nejustificate”.
Sindicatul solicită transparență, dialog social real și fundamentare profesională
Sindicatul Național „Forța Legii” solicită Guvernului transparență, dialog social real și fundamentare profesională în procesul de reformă sanitară. Personalul medical trebuie să fie partener în acest proces, nu doar o „variabilă de ajustare” în ecuația bugetară. „O reformă sustenabilă în Sănătate trebuie să urmărească în primul rând binele pacientului și siguranța salariaților, nu doar optimizarea financiară pe termen scurt”, subliniază Sindicatul Național „Forța Legii”. (Paul D.).
Administratie
Simina Tănăsescu, noul președinte al CCR: Un nou capitol pentru justiția constituțională din România?

Alegerea unui nou președinte al Curții Constituționale (CCR) este un moment crucial pentru sistemul juridic românesc. Simina Tănăsescu, cu o carieră academică solidă și experiență în drept constituțional, a fost recent investită în această funcție importantă. Numirea sa ridică întrebări despre viitorul CCR și direcția pe care o va lua instituția sub noua conducere.
Simina Tănăsescu: Un profil academic solid și experiență în drept constituțional
Simina Tănăsescu a fost aleasă noul președinte CCR cu cinci voturi din nouă, un moment semnificativ pentru Curtea Constituțională a României. Considerată o voce a reformei în cadrul CCR, ea aduce o vastă experiență în drept constituțional și european. Născută în 1968, Simina Tănăsescu a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1991 și a obținut titlul de doctor cu distincție la Universitatea „Aix-Marseille III” din Franța, în 1997. Activitatea sa academică este remarcabilă, fiind autoarea a peste 75 de studii, articole și cronici publicate în reviste de specialitate din țară și din străinătate. Printre lucrările sale notabile se numără „Principiul egalităţii în dreptul românesc” (1998), „Interpretarea Constituţiei. Teorie şi practică” (2002) și „Reforma constituţională: analiză şi proiecţii” (2012).
Cum se alege președintele CCR? Un proces democratic și echilibrat
Conform Constituției României, Curtea Constituțională este formată din nouă judecători, fiecare având un mandat de nouă ani, fără posibilitatea de prelungire. Trei judecători sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Senat și trei de Președintele României, asigurând un echilibru instituțional esențial. Președintele CCR este ales prin vot secret, pentru un mandat de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de cinci zile de la înnoirea Curții. În cazul în care niciun candidat nu obține majoritatea în primul tur, se organizează un al doilea tur între primii doi clasați.
Rolul președintelui CCR: Coordonare, conducere și reprezentare
Președintele CCR joacă un rol crucial în coordonarea și conducerea activității Curții Constituționale, asigurând funcționarea eficientă și imparțială a acestei instituții fundamentale. Printre responsabilitățile președintelui CCR se numără gestionarea ședințelor, coordonarea activității judecătorilor și reprezentarea instituției în relațiile cu alte autorități. Având în vedere experiența sa anterioară ca și consilier prezidențial și judecător CCR din 2019, Simina Tănăsescu este pregătită să gestioneze aceste responsabilități complexe.
Impactul numirii: Spre o CCR mai modernă și eficientă?
Alegerea Siminei Tănăsescu ca noul președinte CCR ar putea reprezenta un nou capitol în activitatea Curții Constituționale. Considerată o promotoare a reformei, numirea sa sugerează o potențială direcție către modernizarea și eficientizarea proceselor decizionale ale instituției. Un aspect important al acestei alegeri este susținerea transpartinică de care s-a bucurat Simina Tănăsescu. Pe lângă sprijinul președintelui Nicușor Dan, ea a primit voturi și din partea unor judecători apropiați PSD, precum Cristian Deliorga și Giani Stan, demonstrând abilitatea sa de a construi consens dincolo de liniile politice. Experiența sa academică solidă și publicațiile sale indică faptul că activitatea CCR sub conducerea sa va fi caracterizată de o abordare riguroasă și bine fundamentată teoretic a problemelor constituționale complexe.
Ce urmează? Următorii ani, decisivi pentru rolul CCR în statul de drept
Numirea Siminei Tănăsescu în funcția de președinte al CCR deschide un nou capitol pentru Curtea Constituțională. Experiența sa academică și susținerea transpartinică sugerează o abordare pragmatică și orientată spre reformă. Următorii ani vor fi cruciali pentru a observa modul în care viziunea sa se va concretiza în deciziile și activitatea CCR, consolidând astfel rolul instituției în statul de drept din România.
Administratie
Prutul, baraj în calea migrației ilegale: Români și moldoveni, umăr la umăr împotriva traficului de migranți
-
Administratieacum 4 zile
Schimbare majoră în Penitenciare: Apelul de Dimineață devine „treaba tuturor”, ofițerii coboară pe secții
-
Exclusivacum 4 zile
Sistemul Penitenciar, impotmolit in trecut: „Groparii” incă păzesc cimitirul ANP, Directorul General Burcu, singur impotriva „grelei moșteniri”
-
Exclusivacum o zi
FSANP către magistrați: „A venit și rândul vostru! Ați fost complici, nu ați acționat în numele legii”
-
Exclusivacum 4 zile
Sistemul Antigrindină sub lupa: Adevăruri incomode și intâlniri decisive
-
Featuredacum 4 zile
De cine se tem magistrații? Poliția va asigura protecție totală pentru judecători și procurori, inclusiv pensionari, familiile și avuțiile lor
-
Exclusivacum 4 zile
România are mai puțini polițiști în stradă in 2025
-
Exclusivacum 3 zile
Sindicatul Diamantul acuză Guvernul că refuză să ofere informații despre „majorarea de excelență” și se consideră deasupra legii
-
Featuredacum 2 zile
Vacanțe mai ieftine pentru polițiști în 2025: Decontarea serviciilor turistice, cu anumite condiții!