Mai au acesti oameni si alt merit, alta ratiune de-a juca vrun rol in viata statului decat pe acela ca s-au intamplat sa fie romani?

0
132

Articol de fond fara titlu publicat in Timpul, 3 august 1879 de Mihai Eminescu

Caracterul obstesc al luptelor din viata publica a romanilor e ca in mare parte nu sint lupte de idei, ci de persoane, ca cei mai multi, in deplina necunostinta de ceea ce combat, dau intr-un principiu oarecare c-o orbire si c-un curaj demn de-o cauza mai buna, condamna ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor sa cerceteze, trezindu-se prea tirziu c-au fost indusi in eroare de ambitiile vreunei gaste si ca a lovit intr-o tinta pe care ar fi respectat-o daca si-ar fi dat osteneala de-a o privi mai de aproape.
Daca un om e la noi intr-adevar atat de nefericit sa profeseze o serie de idei, nu o lista de persoane, e in pericol de a-si vedea ideile intoarse si rasucite de adversarii lui, pretinsi politici, dupa placul acestora, va vedea tragandu-se din ele concluzii nemaiauzite, cari lui nici prin minte i-au trecut vreodata, si in fine se va vedea citat inaintea opiniei publice dupa soapte, dupa calomnii acreditate prin repetarea papagaliceasca din partea celor usori, nu insa in virtutea unor enuntari sau fapte determinate, cari pentru toata lumea raman aceleasi. Caci in aceste discutii nu e cestiunea de-a afla adevarul, ci din contra de-a acredita un neadevar, nu de logica, ci de eristica; cestiunea e de a taxa pe adversar de ceea ce vrei sa-l taxezi, potriveasca-se epitetul sau nu. Aparenta tine locul adevarului, induplecarea locul convingerii.

Unei asemenea maniere de-a vedea avem noi a multumi titlul de reactionari.

In zadar am protesta, in zadar am cere sa ni se probeze o singura tendinta reactionara in intelesul adevarat al cuvantului, adica tendenta de-a ne-ntoarce la teocratia si feudalismul evului mediu, in zadar am dovedi ca nici prin vis nu ne-a trecut de-a fi ceea ce ni se imputa ca voim a fi si ca faptele noastre toate sunt contrarii acelei asertiuni gratuite, adversarii nostri, daca n-au minte au cel putin o gura, o gura ce pare a-si fi arogat pe seama-si atributiunile tuturor celorlalte calitati intelectuale pe care natura obicinuieste a le darui oamenilor. Daca nu voiesti sa crezi fara a cerceta, daca nu juri ca frazele apocaliptice, plivite de discursurile revolutiilor franceze, sunt adevaruri absolute, nu meriti a sedea alaturi de unicii nationalisti, unicii romani, unicii patrioti, cari se bucura de privilegiul de-a fi monopolizat pe seama lor toate ideile mari si frumoase. Ei singuri au dreptul de-a face parada cu patriotismul lor, caci daca n-ar face macar atat, ar sti sau ar putea sa faca altceva mai folositor?

Daca cineva se uita la teapa obicinuita a rosiilor, la Mihailesti, Pătărlăgeni, Fundesti etc., se intreaba cu drept cuvant: mai au acesti oameni si alt merit, alta ratiune de-a juca vrun rol in viata statului decat pe acela ca s-au intamplat sa fie romani? Cam de contra banda de romani, nu-i vorba, dar la aceasta se reduce toata indreptatirea lor de-a figura in viata publica a statului. Iata carui soi de oameni avem a multumi epitetul de reactionari, iata oamenii experimentelor carora avem a multumi trista stare in care tara a ajuns astazi. (M. Eminescu, Opere, vol. X, ed. 1989).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here