Dupa 1989, colonelul Florian Gârz – foarte multi ani ofiter de informatii în structura Directiei de Informatii a Armatei Române – a îndeplinit functia de consilier în Departamentul de Aparare, Siguranta Nationala si Ordine Publica (1991-1997). Competenta profesionala de care a dat dovada pe parcursul carierei sale de militar, în misiuni pe care le-a îndeplinit atât în tara, cât si în afara granitelor României, l-au recomandat pe colonelul Gârz si pentru alte functii importante în aparatul de stat. Interesante si deosebit de elaborate sunt însa sintezele sale informative, parte dintre ele regasindu-se într-o serie de carti pe care le-a publicat dupa 1998. Pentru cei care-i citesc cartile se recomanda sa o faca cu creionul în mâna. Sa ia notite si sa mediteze. Eventual sa coroboreze informatiile obtinute si cu altele procurate din alte surse. Desi au trecut aproape 18 de ani de când emitea anumite aprecieri la adresa posibilelor pericole identificate la adresa sigurantei nationale, acestea se dovedesc acum mai corecte si actuale ca oricând. Am plecat de la aprecierile colonelului Gârz în documentarea unor actiuni de spionaj, pe care Ungaria le-a initiat dupa 1918, împotriva României. Pe parcursul mai multor episoade dorim sa vi le prezentam.

Chiar daca vremurile se schimba, obiectivele ramân

Dupa instaurarea regimului condus de Horthy Miklos, Ungaria a început o campanie internationala de contestare a prevederilor tratatelor încheiate la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920) si în mod deosebit pe cel de la Trianon, din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscuta „de jure” ca parte componenta a Regatului României, urmare a actului „de facto” petrecut la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia si care dadea expresie unui act de vointa romaneasca liber exprimata. Actiunile în plan diplomatic international desfasurate cu multa insistenta de diplomatia maghiara în vederea revizuirii tratatelor au fost dublate de alte actiuni mult mai elaborate, cele desfasurate pe frontul invizibil. Ungaria dispunea în acest sens de mai multe avantaje. Avea retelele informative constituite înca de pe timpul Austro-Ungariei – dar care acum se gaseau „în conservare” -, avea cadre de informatii pregatite chiar pe relatia Transilvania, dar dispunea si de un alt imens avantaj: în zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment sovin si iredentist. În aceste conditii Ungaria a putut sa promoveze un spionaj activ într-o zona de care – cel putin din punctul ei de vedere – nu s-a considerat niciodata despartita sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despartita.

Marea Britanie a sustinut revizionismul

Cel mai mare sprijin în campania sa revizionista, Ungaria l-a gasit din partea Marii Britanii. O buna parte din elita maghiara întretinea si cultiva relatii apropiate cu înalta societate engleza. Un sprijin important l-a acordat politicii promovate de Ungaria, Lordul Rothermere, care conducea un grup de ziare de succes si cu mare influenta in Anglia si în strainatate. Din grupul sau de presa faceau parte 71 de ziare si reviste din Anglia, Statele Unite si Canada, în frunte cu bine cunoscutul „Daily Mail”, care avea la momentul respectiv un tiraj de 2 milioane de exemplare. Aceasta campanie era dublata de actiunile de propaganda promovate în strainatate de „Liga Revizionista”, ce-l avea în frunte pe cunoscutul scriitor maghiar Ferencz Herczog. Din 1927 când a fost înfiintata si pâna în 1940, Liga a publicat 228 de carti, reviste si ziare cu caracter revizionist în limbile germana, italiana, franceza, engleza, spaniola, finlandeza, portugheza si maghiara. Din acest total, un numar de 124 de publicatii se ocupau de „problema Transilvaniei” si ajungeau pe diferite cai si în Ardeal. Societatile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizatiile si asociatiile culturale contribuiau si ele la propaganda revizionista, asa cum procedau si unii preoti maghiari de diferite confesiuni.

Târgu-Mures în atentia serviciilor speciale românesti

În 1921, Siguranta Statului Român a descoperit un complot la Arad, pus la cale de organizatia secreta revizionista „Maghiar Fiatolok”, organizatie ce avea legaturi în mai multe orase din Transilvania. Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleasi organe de Siguranta în 1923, la Cluj, complot ce avea ramificatii la Târgu-Mures si Târgu-Secuiesc. Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit în 1937 si a fost legat de Partidul Ardelean Maghiar din România care, asa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengo din partea Presedintiei Consiliului de Ministri al Ungariei. Aceeasi Presedintie a donat tot în 1937, circa 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania. În 1939, SSI a identificat o vasta retea de spionaj maghiar formata din 172 de persoane, care avea drept centre de baza Oradea, Târgu-Mures si Satu-Mare cu ramificatii si în alte localitati din tara. Perchezitiile au scos la iveala o lista cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ si de propaganda antiromaneasca, precum si un post de radio emisie-receptie ce functiona clandestin la Episcopia Reformata din Satu-Mare. În deceniul patru al secolului XX, actiunile agresive ale spionajului maghiar contra României s-au înmultit. Acest fapt a reiesit si dintr-un raport din 1939 al SSI, care arata ca pâna la acel moment au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare. Dupa cum se poate observa, serviciile secrete române si-au facut datoria cu consecventa si profesionalism, în ciuda faptului ca Regele Carol al II-lea (1930-1940) a încercat sa si le subordoneze sau sa le ignore munca. Rapoartele si analizele lor n-au fost însa luate în seama, iar rezultatele acestei ignorante dovedite de factorii de conducere s-au vazut în vara anului 1940, când României i-au fost impuse grave amputari teritoriale.

CASETA 1

„În secolul XXI, România va continua sa se prezinte ca o tara vulnerabila fata de actiunile serviciilor de spionaj straine, datorita puterii economice scazute si în continua degradare, a erodarii autoritatii si ineficientei statului, a divizarii scenei politice, dar mai ales din cauza incompetentei, iresponsabilitatii, ineficientei si coruptiei eterogenei clase politice din România, care a reînviat traditiile fanariote”.

CASETA 2

„Cercurile conducatoare din Ungaria, indiferent de culoarea lor politica, implicate împreuna cu cele din Austria, Germania si Vatican în criza din Yugoslavia, vorbesc tot mai insistent despre necesitatea unei noi ordini europene si sprijina separatismul albanez din Kossovo, nu de dragul acestora, ci pentru a se crea un precedent aplicabil în Voivodina si mai ales în Transilvania”.

II.

Dupa semnarea Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria avea 92.963 de km2 si o populatie de circa 7.980.143 de locuitori (majoritatea unguri, adica 89,6%). Din Transilvania s-au refugiat în Ungaria imediat dupa Primul Razboi Mondial, peste 200.000 de maghiari, în marea lor majoritate reprezentanti ai fostei clase conducatoare, iar mare parte dintre acestia au devenit si cei mai înversunati si virulenti exponenti ai revizionismului maghiar. O serie de istorici maghiari mai putini sovini, precum E. Malnasi, Karacsony, Toganyi sau F. Eckhardt au acceptat însa faptul ca Ungaria Sfântului Stefan nu depasea granitele actuale ale Ungariei. Imensele pierderi teritoriale pe care Ungaria le-a suferit dupa Trianon – justificate de altfel si în acord cu realitatile istorice si demografice – au creat însa o psihoza colectiva de frustrare, iar acest fapt a determinat un curs nationalist-sovin si revizionist al politicii statului maghiar, acesta actionând pe toate caile posibile pentru a schimba aceasta stare de fapt si folosind toate resursele pe care le avea la dispozitie, respectiv de la cele diplomatice, pâna la influentarea opiniei publice internationale si bineinteles, un spionaj cât se poate de activ si agresiv în spatiul românesc. În actiunile de spionaj si influentare a opiniei publice maghiare au fost folositi pâna si prelati ai bisericilor maghiare. În acest sens, un caz interesant îl reprezinta si cel al episcopului Marton Aron.

Palatul Trianon

„Audiatur et altera pars!” („Asculta si cealalta parte!”)

În prezent, atunci când vine vorba despre persoana episcopului, aproape toti autorii se refera doar la momentul 18 mai 1944 când, aflat în Biserica „Sfântul Mihail” din Cluj – spre cinstea sa, nota bene! – episcopul a avut taria morala, demnitatea si curajul sa condamne politica hortysta fata de evrei. „Magyar Katolikus Lexikon” editat la Budapesta în 2003, ca de altfel toate scrierile maghiare, atunci când se refera la viata si activitatea episcopului, spun laconic: „… a pledat pentru drepturile maghiarilor din Transilvania…”. Ce înseamna de fapt atât de evazivul „a pledat”? Personal, consider ca despre Marton Aron nu s-a scris înca totul. Poate de aceea, trebuie luate în considerare si documentele si studiile românesti. Multe dintre acestea indica faptul ca înca din perioada interbelica, Marton Aron a actionat constant împotriva unitatii statului national unitar român, fiind unul dintre „vârfurile de lance” ale actiunii revizioniste. Exista documente în arhivele românesti (ale Serviciilor Speciale de dinainte de 1948, dar si de dupa acest moment), documente chiar si în arhivele muresene care fac referire la persoana sa, exista studii publicate în reviste precum „Dosarele istoriei” sau mai recent „Historia”, exista câteva note informative despre activitatea episcopului în „Cartea Alba a Securitatii”. Un studiu temeinic care sa valorifice într-o conceptie unitara informatiile obtinute din mai multe surse istorice este mai mult decât necesar. Dincolo de mituri exista totusi realitatea, iar se bazeaza pe documente.

Agentul cu indicativul „P.I.S”…

Contraspionajul român nu a putut stabili data exacta la care Marton Aron a fost recrutat de serviciile de informatii maghiare, desi episcopul s-a aflat în atentia organelor speciale românesti înca de pe la jumatatea deceniului al treilea. În octombrie 1941, Marton Aron a intrat în legatura cu rezidentul de spionaj al legatiei maghiare din Timisoara. A fost momentul în care organele române nu au mai avut nici un dubiu despre activitatea sa, mai ales ca anterior reusisera sa procure Codul spionajului hortyst, fapt care a ramas necunoscut maghiarilor pe toata durata razboiului, dar care le-a permis românilor sa deconspire si sa anihileze o serie de organizatii si retele de spionaj maghiare de pe teritoriul României. Cea mai importanta organizatie maghiara de spionaj din Transilvania – cu ramificatii si la Târgu-Mures – a fost cea condusa de episcopul Marton Aron. Informatiile culese de el personal sau de cei din organizatia sa erau cifrate cu ajutorul cartii „Piszkos Fred Visszater” („Întoarcerea mizerabilului Fred”) si trimise apoi la destinatie. Indicativul cu care Marton Aron era apelat de Centrala Serviciului de Spionaj Maghiar de la Budapesta era unul permanent, fiind format din grupul de litere „P.I.S.” si reprezenta initialele tipografiei la care a fost tiparita cartea indicata anterior. Indicativul cu care Marton Aron trebuia sa raspunda era de fiecare data altul. Prin intermediul Adelei Visnovitz – agenta a spionajului englez – s-a reusit a se realiza legatura lui Marton Aron cu englezii, episcopul facând un joc foarte complicat si înca greu de înteles si azi.

Mihail Moruzov, parintele serviciilor speciale romanesti

…si agenta Bindasz Elena din Târgu-Mures

Prin intermediul Elenei Bindasz, nascuta la 15 decembrie 1899 la Târgu-Mures, maghiara de religie ortodoxa (?), Marton Aron a reusit sa afle foarte multe informatii legate de moralul armatei române, ce vorbesc militarii între ei, ce nemultumiri au etc. Prin intermediul aceleiasi Bindasz Elena, care a ajuns si ea sa o cunoasca ulterior pe Adela Visnovisz (agenta engleza), Marton Aron a facut cunostinta cu Matei Ioan, cetatean iugoslav de etnie româna, fost aviator în armata iugoslava si care se refugiase în România datorita prigoanei germane. Matei l-a pus în legatura pe Marton Aron cu maiorul sârb Bosco Stanoilovici, fost atasat militar iugoslav în URSS, un filo-englez cu relatii atât în spionajul englez, cât si în cel sovietic. Reteaua lui Marton Aron va creste foarte mult într-un timp relativ scurt, aceasta fiind capabila chiar si de sabotaje. Elena Bindasz, care la un moment dat a fost arestata de autoritatile române, va indica în ancheta sabotajele executate, modul de operare, de unde se procura explozibilul necesar, însa îl va deconspira cu aceasta ocazie si pe episcop, ca de altfel întreaga retea condusa de el. Reactia autoritatilor române a fost nuantata de la caz la caz. Daca în unele situatii retelele maghiare care operau pe teritoriul României au fost anihilate rapid pronuntându-se ani grei de închisoare si chiar condamnari la moarte, cel putin în cazul lui Marton Aron nu s-a întâmplat acest lucru. Daca din diverse ratiuni episcopul Marton Aron s-a bucurat în perioada interbelica, dar si în timpul razboiului de un tratament cu menajamente, nu acelasi lucru se va întâmpla dupa 1948. Comunistii, care pusesera mâna si pe arhivele serviciilor speciale române de dinainte de 1940, nu l-au mai tratat cu aceeasi întelegere pe episcop, ba dimpotriva îl vor aresta si condamna pe viata. Eliberat de autoritatile comuniste – însa dupa repetate si insistente interventii la nivel înalt – episcopul, aflat în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia a continuat, dupa cum veti vedea în continuare, sa se afle în atentia serviciilor speciale române.

Caseta 1

„…din momentul semnarii Tratatului de la Trianon, Ungaria a considerat drept una din actiunile sale cele mai importante revizuirea acestui tratat. Folosind toate mijloacele de propaganda ale epocii, ca si instructia publica si formele educatiei colective, Ungaria a decretat nedreptatea Trianonului si necesitatea revizuirii tratatului de pace…”

(Fragment din „Istoria Ungariei”, vol. 1918-1945, Budapesta, Editura Academiei Ungare de Stiinte, 1986, p. 423).

Caseta 2

Pe data de 13 noiembrie 1920, Parlamentul de la Budapesta a ratificat Tratatul de la Trianon, dar la finalul sedintei deputatii au depus urmatorul juramânt: „Cred în Dumnezeu. Cred în Patrie. Cred în reînvierea Ungariei milenare”. Desi vremurile s-au mai schimbat, obsesiile – fie ele mai vechi sau mai noi – ramân peste timp. Sunt suficiente dovezi în acest sens. Unde vor duce ele la final? Cum actioneaza statul român pentru combaterea lor, atât în interior, cât si în exterior? Pot românii asista neputinciosi la proliferarea revizionismului, indiferent sub ce masca europenista s-ar ascunde el? Cine nu învata din istorie, risca sa o repete.

III.

În octombrie 1956, sistemul comunist impus la Yalta de catre URSS, dar cu acordul si bunavointa Angliei si SUA, a trait prima sa criza majora fiind confruntat cu revolutia maghiara anticomunista izbucnita la Budapesta. Evenimentele din Ungaria au reverberat si în Transilvania, provincie româneasca în care traia o puternica minoritate maghiara, dar si în rândurile tineretului studios de etnie româna din unele centre universitare. Trebuie însa recunoscut faptul ca printre multele sloganuri anticomuniste scandate de participantii maghiari la protestele anticomuniste din Transilvania, s‑au scandat si sloganuri antistatale, având un vadit caracter revizionist. Securitatea româna s-a vazut astfel pusa în fata unei duble provocari: sa apere atât sistemul comunist, cât si integritatea statala a României. Si asta în timp ce – cruda ironie a istoriei – multe personalitati române marcante se aflau în închisorile comuniste sub acuzatia de nationalism. În acest context atât de complex, Procuratura Militara Târgu-Mures, împreuna cu Securitatea locala, instrumenta ancheta unui grup anticomunist ce ar fi urmat sa actioneze si în zona Muresului. Printre membrii grupului, apare mentionat frecvent, ca având un rol important în cadrul acestuia, episcopul Marton Aron, personalitate aflata înca din perioada interbelica în atentia serviciilor de contraspionaj române.

Variante pentru Ardeal sau recurenta unei idei obsesive

În 1956, se propuneau trei variante pentru Ardeal: Ardealul independent, Ardealul dat în întregime Ungariei sau Ardealul sa fie despartit în doua parti egale între România si Ungaria. Potrivit referatului întocmit de Procuratura Militara Târgu-Mures si înaintat Procuraturii Militare Principale Bucuresti – referat însotit de concluziile de învinuire puse pe data de 22.01.1958 – acestea erau cele trei variante concepute de un grup de învinuiti din care faceau parte Fodor Pavel, Haidu Geza, Szentmartoni Valentin, Szocs Ignatiu si Csiha Coloman. În cadrul anchetei desfasurate pe parcursul mai multor luni se ajunsese la concluzia ca grupul era cu mult mai numeros si se aflase într-o permanenta legatura cu episcopul romano-catolic Marton Aron, proaspat eliberat din închisoare. Acesta fusese condamnat pe viata în 1951, dar i se întrerupsese încarcerarea la interventia Prezidiului Marii Adunari Nationale. La momentul respectiv, 1958, episcopul Marton Aron se afla în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia.

Arestarea grupului Fodor si ancheta Procuraturii Militare muresene

Grupul Fodor a fost arestat abia în 1957, la un an dupa evenimentele din 1956, iar punerea sa în relatie cu episcopul Marton Aron a fost relativ simpla, întrucât episcopul – în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia – se afla permanent în filaj operativ. Referitor la inginerul Fodor Pavel, în referatul anchetatorului militar, se arata: „În luna august 1955 a facut o vizita episcopului Marton Aron cu care ocazie a dus discutii dusmanoase la adresa regimului de democratie populara…Marton Aron îi aduce la cunostinta ca arestarea lui s-a datorat faptului ca în mai multe ocazii s-a manifestat public ca teritoriul Ardealului, dupa 1944, nu a fost dat sub guvernarea Ungariei”. Initial, se specifica în raport, s-au propus trei variante pentru rezolvarea problemei Ardealului, în final însa (1956, n.a.) s-a cazut de acord doar asupra uneia dintre ele: „…învinuitul Fodor Pavel ramânând la concluzia ca rezolvarea problemei cedarii teritoriului Ardealului sa se faca la împartirea în doua parti egale, între România si Ungaria, propunere cu care este de acord în întregime si episcopul Marton Aron…” La un moment dat, grupul Fodor a fost pus în relatie – cel putin asa rezulta din ancheta – cu evenimentele revolutionare din octombrie 1956 din Ungaria. „În luna octombrie 1956, învinuitul Fodor Pavel a crezut ca a sosit momentul de a actiona…si a întocmit mai multe schite cu împartirea teritoriului Ardealului. Pe baza acestor schite a întocmit o harta a teritoriului Ardealului pe care a trecut toate localitatile, bogatiile – sol, subsol – cu linii de demarcatie a frontierei planuite de el, între România si Ungaria…”

Fodor Pavel sau Marton Aron?

În continuare, în cuprinsul aceluiasi referat se mai aratau contactele pe care Fodor Pavel le-a avut cu diverse persoane de etnie maghiara pe care ar fi încercat sa le recruteze. În ceea ce-l priveste pe Csiha Coloman (decedat recent, n.a.), se mentiona: „În interogatoriile ce i s-au luat cu ocazia anchetei penale arata ca l-a cunoscut pe învinuitul Fodor Pavel, prin parintii sai înca de mult timp… Învinuitul Fodor Pavel i-a povestit despre vizitele facute episcopului Marton Aron si relatiile pe care le are cu acesta…” Dincolo de schite (harti), planuri mai mult sau mai putin elaborate si recrutarea de membri, grupul Fodor s-a dovedit însa incapabil sa actioneze eficient dintr-un motiv cât se poate de simplu: conditiile anului 1956 erau cu totul altele fata de cele – sa spunem – ale anului 1945 sau 1946, când administratia maghiara era în functie în teritoriul eliberat de catre armatele sovietice si române, dar Stalin „sovaia” în ceea ce priveste reinstalarea administratiei românesti în teritoriul proaspat eliberat. Desi am studiat mai multe documente, si presupunând ca ancheta Procuraturii Militare Târgu-Mures a fost facuta cu un minim de profesionalism si impartialitate, ramâne pentru mine, peste timp, întrebarea: cine a fost totusi adevaratul inspirator al respectivului grup, inginerul Fodor Pavel sau episcopul Marton Aron?

______________________________________________________________________________

IV.

În 1920, regentul Horthy Miklos l-a însarcinat pe locotenent-colonelul Zsolt sa creeze Serviciul de Informatii Maghiar, organism ce avea atât sarcini informative, cât si contrainformative. În primele sale luni de existenta, acest organism a fost atasat Marelui Oficiu de Cabinet, Horthy fiind deosebit de interesat de activitatea acestuia, de selectia cadrelor, precum si de elaborarea directiilor de actiune ale serviciului. Ulterior, activitatea de culegere de informatii a fost extinsa, atributii în acest sens, dar clar delimitate, primind Ministerul Apararii, Ministerul de Interne si Ministerul Afacerilor Straine. Chiar daca activitatea de culegere de informatii, dar si cea de contrainformatii a fost mult extinsa pe parcursul anilor, Zsolt – devenit între timp general – a continuat sa fie persoana desemnata ca si coordonator unic. Împreuna cu Horthy Miklos si cu un colectiv foarte restrâns de ofiteri din structurile informative – parte dintre ei proveniti din fostul serviciu de informatii al defunctului Imperiu Austro-Ungar – Zsolt a elaborat un Memorandum ce creiona principalele directii de actiune ale Ungariei interbelice.

Corneliu Coposu (1914 – 1995)

„Divide et impera”, în varianta maghiara

Ungaria era vital interesata în procurarea de informatii din statele fata de care avea pretentii teritoriale. Elaborarea Memorandum-ului s-a facut dupa o analiza profunda si atenta a realitatilor internationale, dar si a situatiei de fapt din statele vizate prin actiunile de informatii desfasurate. Pe baza acestui Memorandum, ulterior au fost întocmite si planuri militare care vizau fie ocuparea prin forta a unor teritorii revendicate de Ungaria, fie specularea divergentelor existente la un moment dat între unele state în scopul anexarii teritoriilor pe care Ungaria le revendica de la unul sau altul dintre acestea. Iata spre exemplu, directiile principale de actiune creionate în Memorandum-ul maghiar:

1 exploatarea divergentelor teritoriale existente între România, pe de-o parte, URSS, Bulgaria si Yugoslavia, pe de alta parte, în scopul izolarii României;

2 intensificarea miscarii iredentiste din Transilvania, mai ales prin intermediul asociatiilor culturale si a preotilor maghiari de diferite confesiuni;

3 exploatarea contradictiilor dintre cehi si slovaci, cu sprijinul tacit al Poloniei;

4 sustinerea miscarilor iredentiste ale ungurilor din Slovacia, urmarindu-se conjugarea acestor miscari cu acelea ale germanilor din regiunea Muntilor Sudeti;

5 atragerea sustinerii unor Mari Puteri, precum Marea Britanie, SUA sau Franta, fata de pretentiile teritoriale ale Ungariei (spre exemplu, în schimbul atragerii „bunavointei” Frantei, acestui stat i s-a oferit controlul Cailor Ferate Maghiare si fabricile statului profilate pe constructia de masini).

Dupa cum putem observa, Ungaria era dispusa la mari concesii de ordin economic, cu scopul vadit al unei „captatio benevolenti” din partea statelor cu o mare influenta politica, fapt care nu i-a reusit întotdeauna.

Planurile militare…

Nici unul dintre planurile de operatii militare întocmite în perioada interbelica de Marele Stat Major din Ministerul Apararii din Ungaria si pe care le redam partial mai jos, nu a fost aplicat întrucât realitatile politice si economice se schimbau permanent si drept urmare ele nu s-au dovedit viabile în timp. Sunt însa sugestive prin continutul lor, dar mai ales prin obiectivele urmarite. Astfel:

5 Planul „Virradat” („Zori de zi”) avea drept obiectiv recucerirea Transilvaniei. El urma sa fie declansat într-o conjunctura favorabila Ungariei, prin atacul declansat de marile unitati maghiare cantonate în special la Debrecen si Szeged;

6 Planul „Ebredés” („Desteptarea”) avea drept obiectiv reocuparea teritoriilor slovace, iar în acest caz se miza pe elementul-surpriza si pe lipsa unei rezistente organizate;

7 Planul „Arpád” si „Pirkádás” („Aurora”) avea drept obiectiv tot dezmembrarea statului cehoslovac, dar aplicarea sa ar fi urmat sa aiba loc în baza unei actiuni comune ungaro-polone, mizându-se în acest caz pe obtinerea sprijinului Marilor Puteri si pe neutralitatea României si Yugoslaviei;

8 Planul „Jobbra eset” („Cauza dreptei”) avea în vedere acordarea unui sprijin puternic miscarii de dreapta din Austria, care ar fi trebuit sa provoace tulburari, astfel încât, Ungaria, sub pretextul interventiei împotriva bolsevismului, sa intervina militar în Austria, în scopul realizarii propriilor sale obiective.

Sunt doar câteva din planurile militare concepute în perioada interbelica si pe care am încercat sa vi le redam succint în ceea ce au avut ele esential, desi contin foarte multe detalii, inclusiv de ordin logistic.

…si actiunile de spionaj

Mai mult sau mai putin realiste, planurile militare întocmite, pun însa în evidenta obsesia teritoriala a Ungariei, un stat care nu s-a împacat câtusi de putin cu realitatile impuse de Sistemul Tratatelor de Pace de la Paris-Versailles. Întocmirea planurilor de operatii militare a fost însa precedata de actiuni de spionaj de mai mare sau mai mica anvergura. Detaliile legate de operatiunile de spionaj derulate pe spatiul românesc erau concepute în principal de Oficiul de Evidenta nr. 1 din Marele Stat Major al Ungariei, care-si punea în aplicare aceste operatiuni prin intermediul Biroului VI – 2 a, dar sarcini informative aveau si Jandarmeria, precum si Trupele de Graniceri. Însa operatiunile de spionaj care presupuneau un foarte mare grad de disimulare, o acoperire cât mai sigura, erau derulate prin intermediul Ministerului Afacerilor Straine. Legatia ungara de la Bucuresti si consulatele ungare din Transilvania – e vorba aici de atasati, consuli sau chiar simpli functionari – ofereau acoperirea ideala pentru agentii maghiari care erau coordonati de Szendrey Zoltan.

CASETA 1

„…sa nu ne amagim cu formule naive. Ungurii sunt legati toti, într-o adeziune organica si furibunda, pe o singura chestiune nationala, si aceasta este ura de veacuri împotriva românilor, cehilor si sârbilor. Pe aceasta chestiune n-a existat în istoria lor divergenta între magnati si asa-zisii lor democrati. De la cel mai mic si pâna la cel mai mare, ei împartasesc cu sinceritate nezdruncinata, una si aceeasi religie pagâna: a distrugerii noastre…”

(Corneliu Coposu, fragment din articolul „Si MADOSZ-ul vrea la guvern?”, aparut în publicatia „Dreptatea”, seria a II-a, nr. 40 din 11 octombrie 1944, pp. 1-3).

NICOLAE BALINT,Revista Clipa