Administratie
Procesul de transformare a boierimii s-a încheiat în anii anteriori Unirii, odată cu desfiinţarea privilegiilor prin hotărârea Adunării ad-hoc
Clasa boierească a înregistrat importante mutaţii în prima jumătate a secolului al XIX – lea. La începutul secolului, boierimea se bucura de toate privilegiile politice şi economice, având monopolul puterii pentru ca la mijlocul veacului al XIX – lea, prin Convenţia de la Paris, să-şi piardă aceste privilegii.
În perioada 1848 – 1857, clasa boierească şi-a încetat practic existenţa social- politică privilegiată. Din anul 1858, boierii rămân doar moşieri, pierzându-şi rangurile şi privilegiile. Pentru a intra în noul regim, elita şi-a părăsit hainele vechi renunţând la titluri. Începând cu anul 1849, procesul de disoluţie al boierimii se accelerează. La acest fenomen contribuind şi ruinarea unora dintre boieri, care sunt incapabili de a se adapta noilor vremi, să transforme modul de exploatare a pământului pentru a rezista noilor structuri economice şi asaltului altei clase mai puternice, care îi acaparează proprietăţile, îi uzurpă privilegiile şi avantajele politice în doar câteva decenii. La sărăcirea boierilor contribuie şi modul lor de viaţă nemăsurat în cheltuieli, în lux şi petreceri. Între anii 1849-1857, boierimea creşte din punct de vedere numeric astfel încât clasa se ,,diluează.’’ Începând din perioada fanariotă şi până la mijlocul secolului al XIX-lea are loc o evidentă creştere numerică. În rândurile privilegiaţilor pătrund persoane ce fac să se schimbe statutul clasei. Se va ajunge ca multe dintre elementele burgheze să pătrundă în rândurile protipendadei transformându-o în modul de a gândi şi contribuind la procesul de disoluţie al clasei.
Accelerat în epoca regulamentară, procesul de transformare a boierimii s-a încheiat în anii anteriori Unirii, odată cu desfiinţarea privilegiilor prin hotărârea Adunării ad-hoc. Renunţând la rang, boierimea română a devenit moşierime.
Iată că boierimea evoluează în întreaga perioadă a primei jumătăţi a secolului al XIX-lea. Dintr-o clasă ce se bucura numai de privilegii, cum era la începutul secolului, va ajunge ca privilegiile sale să fie desfiinţate şi să se transforme în moşierime, fapt ce a reprezentat o dorinţă exprimată în cadrul Divanului ad-hoc din anul 1857.
Suprimarea privilegiilor a însemnat desfiinţarea clasei nobiliare, totuşi mulţi dintre reprezentanţii vechii clase privilegiate au continuat să ocupe un loc important în societate. Boieria a rămas ca un însemn al nobleţei şi ca un element de prestigiu. Desigur că rolul boierilor în societate s-a menţinut mai departe cel puţin parţial, datorită obiceiului, a averii, a pregătirii lor intelectuale, dar nu ca reprezentanţi ai unei categorii privilegiate. Multe dintre figurile de oameni politici din a doua jumătate a secolului al XIX-lea sunt descendenţi din vechile familiile boiereşti. Numai urmărind listele de prim- miniştrii şi miniştri vom observa că foarte mulţi sunt urmaşi ai boierilor; Aceştia intrau în viaţa politică cu un prestigiu social rezultat din trecutul familiei, din înrudirile ce le aveau. Cu toate acestea nu trebuie absolutizat, nu toţi au avut posibilitatea de a fi persoane importante în societate numai datorită faptului că se trăgeau dintr-o familie ce cândva se bucura de privilegiile clasei din care provenea. Au fost cazuri ale urmaşilor unor familii boiereşti, care erau nevoiţi să reuşească în viaţă datorită eforturilor proprii. ( Tudora Niculae).
Administratie
A oferit 100 de euro pentru a facilita intrarea unui pasager în România
Un cetățean sârb este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Potrivit autorităților, suma ar fi fost oferită pentru a permite intrarea în țară a unui cetățean bosniac care nu îndeplinea condițiile legale.
Unul dintre pasageri depășise perioada de ședere
Incidentul a avut loc după ce trei cetățeni străini — un sârb și doi bosniaci — s-au prezentat la intrarea în România cu un autoturism înmatriculat în Germania, care tracta o remorcă.
În urma verificării documentelor și a condițiilor de intrare, polițiștii de frontieră au constatat că unul dintre cetățenii bosniaci depășise perioada legală de ședere în spațiul Schengen.
Polițistul a refuzat banii
În acel moment, cetățeanul sârb ar fi oferit unui polițist de frontieră 100 de euro pentru a-i permite pasagerului să intre în România fără efectuarea verificărilor legale. Polițistul a refuzat suma și l-a informat pe bărbat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.
Cercetări coordonate de procuror
În urma denunțului formulat de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Jimbolia, au fost sesizați reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Timiș. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).
Administratie
Peste 23.000 de țigarete ridicate în urma a opt percheziții în Maramureș
Polițiștii de frontieră au descoperit țigarete de proveniență duty free, evaluate la peste 22.000 de lei, în urma unor percheziții desfășurate în mai multe localități din județul Maramureș. Ancheta vizează deținerea sau comercializarea unor produse accizabile fără marcaje fiscale corespunzătoare.
Percheziții de la primele ore ale dimineții
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, începând cu ora 6:00. Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.
Cercetările vizează deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără marcaje ori cu marcaje necorespunzătoare sau false.
23.080 de țigarete, ridicate de anchetatori
În urma perchezițiilor, au fost găsite 23.080 de țigarete de proveniență duty free, cu o valoare totală estimată la 22.316 lei. Polițiștii au mai identificat două telefoane mobile, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, precum și alte bunuri considerate posibile mijloace de probă.
La operațiune au participat polițiști de frontieră din cadrul sectoarelor Sighetu Marmației și Sarasău, al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și al ITPF Sighetu Marmației.
Ancheta continuă
Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de frontieră continuă activitățile pentru documentarea întregii activități și stabilirea răspunderii persoanelor implicate. Măsurile legale urmează să fie dispuse la finalizarea cercetărilor. (Sava N.).
Administratie
Noi criterii medicale pentru șoferi intră în vigoare pe 6 noiembrie
Modificările vizează evaluarea aptitudinilor fizice și psihice necesare conducerii autovehiculelor, inclusiv în cazul șoferilor profesioniști. Sindicatul Europol atrage atenția asupra schimbărilor introduse printr-un ordin al Ministerului Sănătății.
Ce se schimbă în evaluarea medicală
Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.829 din 16 octombrie 2026, publicat în Monitorul Oficial pe 22 octombrie, actualizează normele privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea autovehiculelor, aprobate prin Ordinul nr. 1.162/2010.
Noile prevederi pun accent pe afecțiunile și factorii care pot afecta siguranța la volan. Sunt vizate, între altele, funcția vizuală, tulburările mintale și comportamentale, precum și efectele consumului de alcool, ale substanțelor psihoactive și ale medicamentelor care pot diminua vigilența, atenția sau timpul de reacție.
Evaluarea trebuie să țină cont de particularitățile fiecărui caz, de eventualele limitări funcționale și de riscurile pe care acestea le pot crea în trafic.
Cerințe importante pentru șoferii profesioniști
O atenție specială este acordată conducătorilor auto din grupa 2, categorie care include, printre alții, șoferii de autocamioane și autobuze. Pentru aceștia, evaluarea medicală trebuie să țină seama de responsabilitățile specifice transportului și de cerințele aplicabile activității profesionale.
Sindicatul Europol semnalează că schimbările pot avea implicații și pentru angajatorii care au personal cu atribuții de conducere. Aceștia sunt îndemnați să colaboreze cu medicii de medicina muncii și să analizeze, în funcție de specificul activității, fișele de aptitudine, riscurile posturilor și necesitatea unor evaluări suplimentare.
Totodată, este importantă distincția dintre aptitudinea medicală pentru conducerea autovehiculelor și aptitudinea în muncă: acestea se stabilesc prin proceduri distincte.
Aplicare de la începutul lunii noiembrie
Ordinul nr. 1.829/2026 intră în vigoare la 6 noiembrie 2026. Actualizarea urmărește consolidarea evaluării medicale a conducătorilor auto și identificarea factorilor care ar putea compromite siguranța rutieră, cu posibile beneficii pentru prevenirea accidentelor și protejarea sănătății șoferilor și a celorlalți participanți la trafic. (Paul D.).
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 2 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum o ziCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum o ziArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații




