Actualitate
Direcția Generală Anticorupţie plătește aproape 2000 de euro lunar pentru curentul furnizat de grupul RCS&RCS

Direcția Generală Anticorupţie plătește aproape 2000 de euro lunar pentru curentul furnizat de grupul RCS&RCS. Până în iunie 2020 este valabil contractul, potrivit investigatiimedia.ro.
În luna iunie a anului trecut, DGA a devenit clientul de electricitate al companiei RCS&RDS, care până atunci îi fusese doar furnizor de cablu tv, potrivit investigatiimedia.ro. Contractul a fost semnat de actualul şef al instituţiei, după o procedură de achiziţie publică ce a durat două luni.
Două companii au trimis oferte: RCS-RDS și Elsaco, o firmă din Botoșani. Pe criteriul prețului mai mic a fost aleasă oferta RCS-RDS.
Primul contract a fost încheiat pe o perioadă de cinci luni. DGA se angaja să plătească aproape 10.000 de euro pentru alimentarea cu energie electrică a sediului din Șoseaua Olteniței.
Purtătorul de cuvânt al DGA, Sarmizia Fetcu, a declarat pentru Centrul de Investigații Media că factura de curent pentru sediul din Olteniței este, în medie, undeva la 7.500 de lei pe lună. Pe timp de vară, din cauza folosirii instalațiilor de aer condiționat, factura poate ajunge la 9.000 de lei pe lună.
La sfârșitul anului trecut, DGA şi RCS & RDS au încheiat un nou contract, pentru anul 2017, cu o valoare de 100.659,60 de lei fără TVA.
Potrivit investigatiimedia.ro, contractul a fost semnat după pensionarea fostului șef al instituției, chestorul Jenică Arion. Acesta apare într-o înregistrare din 2013, atașată dosarului în care directorul Antena 1 este acuzat că l-a șantajat pe managerul grupului RCS-RDS. Fostul șef al DGA este interceptat discutând atunci cu Ioan Bendei despre un ajutor din partea companiei private și între cei doi pare să existe o relație de amiciție. DGA a precizat că nu a primit niciodată, direct, sponsorizări din partea companiilor din grupul deținut de Teszari scrie stiripesurse.ro.
Actualitate
UE exclude SUA din pachetul de finanțare SAFE de 150 de miliarde de euro: drumul spre autonomia strategică

Inițiativa SAFE, parte a programului Readiness 2030, marchează o schimbare semnificativă în politica de apărare europeană, prioritizând reînarmarea și reducerea dependenței de Washington.
Uniunea Europeană a exclus Statele Unite din accesul la noul pachet de finanțare de 150 de miliarde de euro (163 de miliarde de dolari) pentru acțiuni de securitate în Europa (SAFE), demonstrând angajamentul său față de autonomia strategică, reînarmarea accelerată și o mai mică dependență de Statele Unite pentru armament. Inițiativa SAFE face parte din programul mai amplu Readiness 2030, anunțat de Comisia Europeană. Finanțarea se va realiza prin intermediul piețelor de capital, iar fondurile vor fi redistribuite statelor membre sub formă de împrumuturi, în funcție de cerere și de planurile naționale de înarmare.
Autonomie strategică și achiziții comune
SAFE va permite statelor membre să își mărească semnificativ investițiile în apărare prin achiziții comune din industria europeană de apărare, concentrându-se pe capabilitățile prioritare. Acest lucru va contribui la interoperabilitate, predictibilitate și reducerea costurilor pentru o bază industrială europeană de apărare puternică. Achizițiile comune SAFE necesită implicarea a cel puțin două țări, una dintre acestea fiind membră UE. Pe lângă statele membre UE, sunt eligibile Ucraina, țările Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA) – Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția – și țările Spațiului Economic European (SEE). SUA și Regatul Unit sunt excluse.
Îndoieli privind dependența de sistemele de armament americane
Decizia de a exclude SUA reflectă îngrijorările legate de independența operațională a unor sisteme de armament americane, precum avioanele de luptă F-35. Vicepreședintele Comisiei Europene, Kaja Kallas, a subliniat necesitatea ca armata să aibă „mâini libere” în situații de criză, sugerând limitări impuse de utilizarea armelor străine.
Pachetul ReArm Europe și noul document alb de apărare
SAFE reprezintă o parte importantă din pachetul ReArm Europe de 800 de miliarde de euro, restul urmând să fie alocat în patru ani printr-o clauză de excepție pentru bugetele naționale de apărare, până la maximum 1,5% din PIB. Noul document alb de apărare al UE se concentrează pe închiderea decalajelor de capacitate, consolidarea bazei industriale de apărare, sprijinirea Ucrainei și creșterea rapidă a gradului de pregătire până la sfârșitul deceniului. Documentul evidențiază ritmul accelerat al retragerii aliaților tradiționali, inclusiv SUA, de pe scena europeană, subliniind decizia ca fiind mai rapidă decât anticipat. Acest lucru este corelat cu declarațiile pro-ruse ale președintelui Donald Trump, precum și cu suspendarea ajutorului militar și a schimbului de informații cu Ucraina.
Priorități și proiecte viitoare
Printre decalajele de capacitate vizate se numără sistemele de apărare aeriană și antirachetă, munițiile, sistemele anti-drone, dronele, echipamentele de război electronic și tehnologiile emergente precum inteligența artificială și calculul cuantic. Documentul propune o serie de proiecte comune de apărare, detaliile urmând a fi stabilite ulterior de statele membre. Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, a menționat că Consiliul European își propune să prezinte opțiuni pentru proiecte comune de apărare statelor membre în jurul lunii iunie. Documentul subliniază importanța programelor collaborative pentru a accelera livrarea echipamentelor și pentru a spori capacitatea de producție a industriei europene de apărare. Kubilius a evitat să ofere ținte precise pentru cheltuielile de apărare ale statelor membre, sugerând totuși că o cotă de peste 2% din PIB este în concordanță cu un „nou nivel de ambiție”.
Actualitate
Armata SUA va continua transformarea rapidă a tehnologiei, în ciuda bugetului provizoriu
Actualitate
Caseta de directie are probleme si trebuie reconditionata?

Caseta de directie este una dintre cele mai importante piese de pe o masina. indiferent ca este mecanica asistata de o pompa hidraulica, electrica sau electro-hidraulica sau de o coloana electrica, ca este hidraulica sau electrica o caseta de directie face parte dintr-un ansamblu si este in directa relationare cu axul coloana volan, cu conducte sau cablaje, cu pompa sau coloana electrica cu vas de servo si asa mai departe. Dar cel mai important de stiut lucru este ca rolul ei este sa te ajute in virarea masinii, nu sa absoarba socurile gropilor de pe strazi sau sa compenseze cauciucuri uzate, jante deformate, rulmenti care huruie, discuri de frana ovalizate sau alte elemente defecte de pe masina.
Caseta de directie este gandita sa fie protejata de articulatia masinii! Rolul nostru de proprietari de autoturism ce circula pe drumurile publice si raspund de viata sau integritatea celorlalti participanti la trafic fie ei pietoni, conducatori auto sau pasageri este sa pastram masina in conditii tehnice cat mai bune! Ansamblul directie, alaturi de cel de franare au un statut special in reglementarile legale si anume fac parte din elementele de siguranta a circulatiei, daca nu avem grija macar de aceste elemente sa fie in conditii bune suntem un pericol public.
Am facut un studiu si am cautat pe internet pe site-ul RAR serviceurile autorizate din Romania sa repare casete de directie, cel mai mare si cu cel mai mare numar de recenziii de la clienti este service Tureal Steering Solutions din Bucuresti,Sector 1 alaturi de el in capitala mai exista inca trei serviceuri autorizate dar pe internet isi mai fac reclama inca 3 serviceuri neautorizate pentru operatiunea B1.4- reparatie caseta de directie si componentele acesteia. Am sunat la serviceurile neautorizate incercand sa luam un punct de vedere dar unul auzind ca sunt de la ziar a inchis telefonul iar al doi-lea a injurat spunand ca nimeni nu are ce sa-i faca ca au toate autoritatile la degetul mic iar vidul legislativ ce nu confera putere RAR de a face control la atelierele neautorizate le permite acestora sa functioneze iar cand fac greseli grave nu ai de fapt pe cine sa tragi la raspundere. Concluziile le trageti dumneavoastra!
Care sunt simptomele unei casete de directie defecte:
Caseta de directie hidraulica curge, bate sau are joc, caseta de directie electrica bate sau are joc, huruie sau nu mai functioneaza servodirectia, casetele de directie pot merge mai greu sau chiar mai usor doar in una dintre parti. Nu va jucati cu directia caci alaturi de franare sunt cele mai importante elemente de siguranta ale unei masini si pot pune in pericol nu doar pe ocupantii masinii dumneavoastra ci si pe ceilalti participanti la trafic, soferi sau pietoni!
O caseta de directie se poate strica din mai multe motive dar cel mai des intalnite defecte sunt circulatia cu articulatia fata defecta sau dezetansarea burdufelor de protectie aflate pe caseta de directie si pe bieleta de directie.
Cum evitam aceste defecte?
Pentru a afla si opinia unui specialist, am facut o cercetare si am aflat ca in Bucuresti exista cel mai mare atelier specializat in reparatia casetelor de directie din Europa de Est, TUREAL CASETE DIRECTIE, autorizat de RAR pentru reparatii de casete de directie, cu o experienta de peste 20 de ani in domeniu si i-am rugat sa ne spuna ce am putea face pentru a nu ajunge in situatia in care sa platim o suma mare pentru reparatia casetei de directie:
“Pentru a menține siguranța și durabilitatea sistemului de direcție, este esențial ca starea tehnică a articulației față să fie verificată periodic într-un atelier autorizat, dotat cu echipamente capabile să simuleze condițiile reale de drum – denivelări, treceri peste bumpere etc. Evitarea acestor verificări pe baza sfatului unui mecanic care spune că „mai merge și așa” doar pentru că nu dispune de uneltele sau expertiza necesară nu face decât să agraveze problema pe termen lung. Astfel, clientul riscă defectarea ireversibilă a casetei de direcție sau a altor componente costisitoare. Dacă bucșele uzate ar fi încă funcționale, producătorii le-ar proiecta direct în această stare. La fiecare frânare, greutatea vehiculului se transferă spre față, iar elementele menite să protejeze caseta de direcție, motorul și cutia de viteze nu își mai îndeplinesc rolul. Pe termen lung, acest lucru duce la costuri mai mari pentru client, care nici măcar nu-l poate trage la răspundere pe mecanicul ce și-a ascuns nepriceperea sub pretextul că îi protejează bugetul. În realitate, acesta preferă să efectueze doar operațiuni simple și să încaseze bani regulat, evitând reparațiile mai complexe ce ar necesita realinierea geometriei roților – un serviciu pentru care nu este pregătit.
În plus, verificarea periodică a burdufurilor de protecție este crucială. Acestea trebuie să fie etanșe, astfel încât atunci când sunt apăsate, să transmită mișcarea și către celălalt burduf, semn că aerul rămâne sigilat în interior. Problema reală nu este pierderea aerului, ci infiltrarea particulelor străine care pot compromite funcționarea casetei de direcție.” Multumim domnului Dorel Grab – Director General TUREAL CASETE DIRECTIE care a avut amabilitatea de a ne transmite aceste sfaturi.
Cat de grav este un defect la caseta de directie si cum trebuie sa procedez pentru reparatie?
In primul rand trebuie sa ne selectam un atelier specializat si autorizat RAR care sa raspunda de calitatea lucrarilor prestate. Pentru asta acel atelier trebuie sa aiba autorizatia RAR B1.4 unde B1 INSEAMNA AUTORIZARE PENTRU REPARATIILE COMPONENTELEOR AUTO IAR PUNCTUL 4 INSEAMNA SISTEMUL DE DIRECTIE. Au voie sa umble in caseta de directie alte serviceuri care nu au aceasta autorizare? NU! Pentru ca daca doresc sa se autorizeze trebuie sa faca dovada a doua lucruri simple: ca au documentatia de la producator, uneltele necesare si desigur testere profesionale pentru a verifica si elimina eventualele greseli si riscuri. Taxa catre RAR este de 80 lei/an, deci nu luati in considerare scuza ca din aceasta cauza nu se autorizeaza, realitatea este ca fac experiente pe siguranta noastra a tuturor!
Ulterior sunam, facem programare si incercati sa eliminati si cauzele care au dus la aceasta defectare a casetei de directie. Piesa noua fiind foarte scumpa in comparatie cu costul de 10-15% din valoarea piesei noi in cazul reconditionarii casetei de directie!
-
Exclusivacum 2 zile
Scandal electoral în penitenciar: Acuzații grave de manipulare și presiuni
-
Exclusivacum o zi
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, vizită inedită la Penitenciarul Deva: un semnal puternic pentru reforma sistemului penitenciar
-
Exclusivacum 5 zile
Balada polițiștilor de la Prahova: Un cântec de lege, lemn și… porci! – Pamflet
-
Exclusivacum 3 zile
Ploiești: Cătălin Stavri, pseudo jurnalistul-mafiot în serviciul primarului Volosevici – O analiză amplă a rețelei de corupție
-
Exclusivacum 4 zile
Apocalipsa „Portocalei” – inculpatul Cătălin Stavri, pseudo-jurnalistul infractor sub asediul justiției
-
Exclusivacum 2 zile
Muntele corupției: Iepuri și capcane în Vălenii de Munte
-
Exclusivacum 2 zile
Scenariul fraudelor imobiliare: Figuri si umbre în dosarul White Tower & City Gate
-
Exclusivacum 3 zile
Turnul Babel al fraudei imobiliare: Cristi Ciolan, pionul necunoscut din scandalul White Tower & City Gate