Actualitate
Efectul disoluției autorității publice/Un sistem ce copleșește capacitatea de reacție a unor instituții precum DNA sau DIICOT (respectiv a facțiunilor dispuse să-și sacrifice cariera)
Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice.
O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai mic nivel, construită după chipul și asemnănarea majorității ce alcătuiește „clasa politică”, adică a diletanților, mediocrilor și a celor ce substituie, prin titluri false (diplome de studii fără studii și doctorate plagiate) adevăratele valori. Privit dincolo de aparențe, efectul negativ al disoluției autorității are o cauză ce pare mai degrabă un blestem decât ceva circumstanțial: contraofensiva unui sitem care incorect s-a numit comunist. Un sistem clientelar, pervers moral, arivist, care mai degrabă s-a ascuns în spatele acestei titulaturi decât a reprezentat-o și care, sub masca intersului proletar, a cultivat mediocritatea și substituirea valorii, adică interesul personal în dauna interesului public, creând un mecanism infernal de eliminare, din societate, a adevărului, moralei și valorii reale și substituire a acestora cu surogate de genul: lene, hoție și minciună, cu care și-au justificat prezența și impostura parveniții ce stupid își arogă titulatura de „clasă politică”.

Metoda de jefuire a populației (bugetului public) model „Hexi Pharma”, nu e ceva nou sub soare și nici un caz izolat. Este fenomenul ce caracterizează economia românească și, în special, metoda prin care este fraudat banul public, respectiv cetățeanul. Perfecționată în ani și ani de practică, care a presupus, pe lângă coruperea întregului sistem medical, slăbirea autorității în domeniu și eliminarea pârghiilor care ar fi putut contracara fenomenul (au fost desființate sau distruse laboratoarele autorizate să efectueze verificări de specialitate; au fost eliminate, din lege, obligațiile instituțiilor de a efectua verificări privind calitatea produselor, etc.), metoda de jefuire bugetară, model „Hexi Pharma” exprimă cel mai elocvent posibil dezastrul în care a fost adusă administrația publică. Deși există peste 250 de agenții și autorități publice, cu peste 200.000 de angajați, bugetari, sistemul este în colaps, pentru că, pe de o parte „clasa politică”, la presiunea „mafiilor” bugetare, a avut grijă să modifice și adapteze legislația în așa fel încât aceasta să fie formală, ambiguă și inaplicabilă și, pe de altă parte, structurile agențiilor și autorităților au fost contaminate total cu virusul „obedienței” politice, prin subordonarea totală politicului a administrației publice. Și cu toate că există o lege ce stabilește regulile în administrația publică (Legea 188/1999), aceasta a fost încălcată sistematic de către toate guvernele, pentru că numai astfel își puteau instala clientela obedientă și servilă care să le protejeze, direct sau prin non-combat, afacerile frauduloase gen „Hexi Pharma”.
Monopolul pe serviciile publice din România, din toate domeniile posibile, obtinut prin încalcarea legii achizițiilor publice (sistemul atribuirii directe a contractelor), a devenit o regulă. Nu există minister, autoritate, agenție, consiliul județean, primărie ori alte instituții, ordonatoare de credite, care să nu practice sistemul atribuirilor directe a contractelor sau a licitațiilor trucate, în care „adjudecantul”, de fiecare dată, este „clientul” prestabilit. Iar regulile licitațiilor publice și a atribuirii contractelor de lucrări și servicii publice, finanțate din bugetele publice sau locale, nu se fac nici în Parlament, nici la Guvern, nici în ministere sau autoritățile locale, ci în birourile firmelor clientelare, ce căpușează toate instituțiile publice și care controlează Parlamentul și Guvernul. Aproape că nu există contracte atribuite corect, în spatele fiecărei „negocieri” existând „comisioane” (șpăgi), „sponsorizări” sau finanțări de campanii electorale ori private. Într-o astfel de degringoladă generală, întreținută de vidul legislativ conceput deliberat, nici nu se mai știe cine este stăpânul și cine sluga: politicianul sau beneficierul contractelor. Nu se mai știe cine este păpușarul și cine marioneta, pentru că relațiile politic-sistemul mafiot clientelar, beneficiar al deciziilor politice, este atât de încurcat și de ascuns percepției publice, încât abia când explodează câte o bombă (amorsată sau accidental !) gen „Hexi Pharma”, se dezleagă ițele complexului mecanism în care banul public este jefuit prin complicitatea politic – mafie, protejat de nepăsarea autorității publice, programată astfel.
Luat de valul manipulărilor cu care este bombardat sistematic cetățeanu care asistă la „marile dezvăluiri”, uiți să-ți pui întrebarea cum s-a putut ca o astfel de megaescrocherie să se consume atâția ani și nimeni (servicii, fisc, poliție, mass-media, ONG-uri) să nu afle nimic. Pe bună dreptate, analizând „la rece” fenomenul, te întrebi dacă nu cumva și „explozia” fenomenului „Hexi Pharma”, nu e ceva tot controlat, fiind regia unei mafii care urmărește să preia sectorul. Însă, indiferent de circumstanțe, cazul „Hexi Pharma” arată dezastrul în care se zbate administrația publică și cât de gravă este disoluția autorității. Iar dacă „Hexi Pharma” a explodat și, relevându-ne mecanismul, ne radiografiază cangrena generalizată a sistemului, e firesc să ne punem întrebarea: Câte „Hexi Pharma” există în România ? Cati de Coldea exista? Și, retoric, ne dăm și răspunsul. În ce domeniu nu există „Hexi Pharma” când e vorba de banul public ? Pentru că dincolo de aparențele înșelătoare (de genul că dacă nimeni nu s-a ocupat de descifrarea mecanismului, n-a „transpirat” mizeria sau n-au existat „contraofertanți” interesați să preia „sectorul”, înseamnă că nu există) nu înseamnă că în restul „lucrărilor” și „serviciilor” publice situația e mai „roză”. Din contra, „omerta” în domeniul traficului cu medicamente (prescrierea celor mai scumpe, fără conținutul adecvat de substanță activă și substituirea medicamentelor autohtone sau ieftine cu cele scumpe, de către medici, a devenit o practică generalizată), întreținută de „mituirea” medicilor prin oferirea de „vacanțe” ascunse în spatele unor „simpozioane științifice”, „traininguri”, gratuite, de către marii en-grosiști de medicamente, este o altă realitate, de tip „Hexi Pharma”, care are ca efect jefuirea bugetului (și cetățeanului) cu miliarde de euro anual. Iar autoritățile publice de profil, care ar trebui să se ocupe de reglementarea domeniului, ori sunt la rândul lor corupte, ori lipsite de instrumente pentru a interveni și reglementa piața mafiotă a medicamentelor. La fel se întâmplă cu lucrările de reparații și întreținere a obiectivelor aflate în patrimoniul sănătății și cu toate serviciile (curățenie, spălare, hrană, etc.). Și în timp ce firmele ce fac parte din sistemul clientelar prosperă, acumulând averi într-un an ce alții nu reușesc într-o viață, sistemul sanitar se află în colaps, căpușat de banii care efectiv nu mai ajung să fie atribuiți serviciului medical direct oferit cetățeanului. Astfel, accesul gratuit la serviciile medicale (inclusiv cele de urgență) a devenit o utopie, pentru că nu mai există condiții optime pentru a fi efectiv realizat.
Metoda „Hexi Pharma” nu e însă un „monopol” al sănătății. E o metoda practicată, fără frontiere, în toate domeniile investițiilor publice (active noi, întreținere și reparații curente). Că e vorba de infrastructura rutieră (nu se realizează terasamentele conform normelor; nu se utilizează materialele adecvate, nu se respectă cantitățile și calitatea materialelor, etc.), construcții de obiective publice, comerț cu carburanți, materiale de contrucții, producție și comerț cu alimente, apă potabilă îmbuteliată, comerț cu energie electrică, gaz, apă potabilă, exploatarea masei lemnoase, reparații obiective istorice, „Hexi Pharma” este prezentă peste tot. „Generalii” care, chipurile, coordonează „Hexi Pharma” și sistemul „expediției plicurilor”, regulat, sunt un fenomen general care caracterizează întrega Românie și care, deși nu este recunoscut public, a devenit aproape oficial, fiind singurul sistem care funcționează. Paradoxal, dacă sistemul „Hexi Pharma” s-ar opri în România, România ar paraliza, pentru că nu mai există un sistem alternativ, capabil să-l înlocuiască pe cel de tip mafiot. Fără șpăgi, adică „comisioane”, „sponsorizări”, „procente din profit”, „zeciueli”, România s-ar prăbuși, pentru că toată clasa politică, aproape fără excepție, este conectată și supraviețuiește din acest sistem. Un sistem exploatat pervers, în primul rând de mafia politică. Or, prăbușirea sistemului „Hexi Pharma” și înlocuirea lui cu unul curat, ar antrena dispariția actualei clase politice, care există ca efect al sistemului „Hexi Pharma” (ceea ce nu cred că se va întâmpla vreodată în România !).
Tradus, în alte domenii, ce însemnă efectul „Hexi Pharma” ? Înseamnă o armată regulată de funcționari, ce parazitează bugetul public. O armată de votanți, angajați la stat în sistem clientelar, oricând capabilă să încline balanța în favoarea celui ce i-a numit în funcții publice și care n-are nici o legătură cu domeniul care ar trebui să-l monitorizeze. Înseamnă autorități naționale, precum ANPC, ANSVSA, DSP, ANFP, Garda de Mediu, Agenția Națională a Medicamentului, ANRSC, ANRMAP, ARS, ICS, SRAC, corpurile de control al ministerelor, primului-ministru, guvernului, corpuri de control ale autorităților locale, ONG-uri sponsorizate din bugetul public, care n-au un sistem adecvat de atribuții reale, răspundere, stadarde și nivele de performanță reale, care, în fapt, în loc să contribuie la îndeplinirea rolului pentru care sunt create, căpușează financiar, inutil și neperfomant sistemul public bugetar. Înseamnă că nu știm ce punem în rezervor (pentru că din anii 2011-2013, în urma scandalului creat de Garda Financiară, privind comercializarea de către OMV Mineral Oil SRL, Rompetrol, Rafinăria Vega, Shell, Lukoil și alte companii de „prestigiu” de carburanți contrafăcuți, Guvernul Năstase a modificat legislația, anulând prevederile privind calitatea și competențele Gărzii Financiare în a aplica sancțiuni) pentru că ANPC, din motive de subordonare politică, nepotism, șpagă și conservatorism al postului, a uitat cum se prelevează o probă de la marii comercianți de carburanți, astfel că nimeni nu mai știe în România ce bagă în rezervor; înseamnă că nu mai știm ce apă bem, pentru că numai dacă moare sau se îmbolnăvește cineva, grav, ANPC-ul sau DSVSA ori DSP fac analize și verificări la apa îmbuteliată, încât a ajuns o firma precum „European Drinks” să vândă apă din puț, pe post de apă plată și nimeni să nu știe dacă e sau nu proprie consumului uman; înseamnă că nu știm ce mâncăm, pentru că supermarketurile sunt pline de produse (carne, preparate din carne, lactate, legume, fructe, conserve, pește, etc.) tratate chimic, ce conțin substanțe periculoase, peste normele admise, iar ANPC, DSVSA și DSP efectuează probe doar când apar cazuri grave de intoxicare, decese sau epidemii în masă, fără a sancționa drastic comercianții sau a le suspenda activitatea pentru aceste grave abateri; înseamnă că nu știm cât gaz și calitatea gazului sau energiei electrice pe care le consumăm, ajunse la prețuri astronomice în raport cu veniturile, pentru că ANRE, organism plătit din bani publici, nu-și face datoria decât în campanii electorale și atunci doar formal, demagogic. fără efecte ulterioare; înseamnă că nu știm dacă internați într-un spital mai ieșim vii, din cauza bacteriilor existente, imune la soluțiile diluate furnizate de „Hexi Pharma” sau dacă tratamentele prescrise de medici – care sunt „forțați” de mafia medicamentelor, să prescrie medicamente scumpe (de multe ori netestate) -, nu sunt un genocid deliberat.
Deci, în concluzie, „Hexi Pharma” nu este un caz, ci un fenomen general ce caracterizează societatea românească. Un flagel care s-a extins ca un cancer asupra întregii activități ce vizează finațarea de la bugetul de stat. E doar un procent din uriașul mecanism ce devalizează bugetul public și ține prizonieră și complice „clasa politică” românească. Și o spune un fost rebel al sistemului care a devoalat multe „Hexi Pharma” în România, în domeniul comerțului cu carburanți (comerț cu combustibili contrafăcuți operat de: „LUKOIL”, „ROMPETROL”, „VEGA”, „SHELL”, „OMV Mineral Oil”, etc.); în domeniul comerțului cu alcool și produse din alcool, în domeniul comerțului cu cereale; în domeniul comerțului cu masă lemnoasă sau în domeniu comerțului neloial, practicat de marile lanțuri de supermarket-uri, precum „METRO” sau „SELGROS”, participante activ la devalizarea, de către societăți de tip fantoma, a TVA colectată de la populație. Că a fost vorba de comerț cu produse contrafăcute, necorespunzătoare calitativ; sutragere de accize sau TVA, înșelăciune sau contrabandă; de „țepe” bugetare sau sustrageri de fonduri publice, toate au funcționat pe principiul „Hexi Pharma”: adică beneficiind de protecția unor „generali” și sistemul „distribuirii regulate a plicurilor” ce răsplăteau protecția asigurată de șefii administrației publice sau de politicieni/demnitari. În urma comerțului cu produse contrafăcute sau necorespunzătoare calitativ, în domeniul carburanților, bugetul public a fost jefuit cu miliarde de euro, iar populația a fost înșelată consecvent. În urma comerțului cu cereale, prin societăți de tip fantomă, bugetul a fost fraudat cu miliarde de euro. La fel s-a întâmplat și în urma comerțului cu masă lemnoasă, alcool, carne și preparete din carne, legume, fructe, materiale de consdtrucții, tutun, cafea, etc. Iar mecanismul devalizării a funcționat pe același principiu: „Hexi Pharma”. Adică mecanisme protejate politic contra șpagă. Un mecanism care, de fiecare dată, reacționa dur și în stil mafiot, la orice tentativă de aplicare corectă a legii, culminând cu epurarea întregului sistem al administrației publice de „rebelii” care n-au înțeles că viitorul înseamnă integrare în sistemul practicat de „Hexi Pharma”, adică de benficiar al „plicului lunar”, contra lipsei de reacție.
Și chiar dacă nu acceptăm, „Hexi Pharma” este, în final, efectul guvernării comunistoide a României, marca Iliescu, Năstase, Ponta. Indivizi exponențiali ai sistemului, care au promovat mediocritatea, clientelismul, obediența, ca și criterii de „performanță”; au politizat și vasalizat administrația publică încălcând frecvent Constituția și au transformat România într-un stat de tip mafiot, condus, exclusiv, pe principiul „Hexi Pharma”. O Românie în care nivelul disoluției autorității publice a ajuns la maximum, adică instituțiile au doar rol de decor, transformate în instrument politic. Și cine gândește altfel, nu se integrează, e ori retrograd, ori iresponsabil și, în orice circumstanțe, devine victima unui sistem „Hexi Pharma”, mult prea generalizat, performant și puternic pentru a capota. Un sistem ce copleșește capacitatea de reacție a unor instituții precum DNA sau DIICOT (respectiv a fracțiunilor dispuse să-și sacrifice cariera), care nu iartă, nu acceptă refuz, adevăr și morală și care macină în malaxorul său orice depozitar de conștiință morală ce are curajul să se opună sitemului marca „Hexi Pharma”.(Ec Pavel Roman)
Actualitate
Umbrele trecutului: Conexiunile lui Bill Clinton cu Jeffrey Epstein, reanalizate la lumina noilor devoalări
Scandalul Jeffrey Epstein, miliardarul acuzat de trafic de persoane și abuzuri sexuale, continuă să genereze valuri de controverse, mai ales în contextul apariției unor noi loturi de documente și mărturii. Aceste devoalări reaprind dezbaterea publică asupra legăturilor sale cu figuri proeminente, iar declarațiile anterioare ale unor personalități sunt acum supuse unei noi analize riguroase. În centrul atenției se află și fostul președinte american Bill Clinton, a cărui relație cu Epstein și Ghislaine Maxwell a fost, de mult timp, o sursă de speculații intense.
O declarație oficială sub semnul intrebării
În 2019, la trei zile după arestarea lui Epstein, Bill Clinton a emis, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, o declarație scurtă pe Twitter, menită să clarifice și să delimiteze implicarea sa. Textul oficial sublinia că președintele Clinton nu avea cunoștință despre „teribilele crime” pentru care Jeffrey Epstein fusese condamnat în Florida sau despre cele nou aduse în discuție la New York.
Potrivit declarației, între 2002 și 2003, Clinton ar fi efectuat un total de patru călătorii la bordul avionului privat al lui Jeffrey Epstein: una în Europa, una în Asia și două în Africa. Se specifica că aceste deplasări erau legate de activitatea Fundației Clinton, iar personalul, susținătorii Fundației și echipa sa de protecție din Secret Service erau prezenți la fiecare etapă a călătoriilor. De asemenea, era menționată o singură întâlnire cu Epstein, în biroul său din Harlem, în 2002, și o scurtă vizită, aproximativ în aceeași perioadă, la apartamentul lui Epstein din New York, alături de un membru al personalului și echipa de securitate. Declarația concluziona că nu mai vorbise cu Epstein de peste un deceniu și că nu vizitase niciodată Insula Little St. James, ferma lui Epstein din New Mexico sau reședința sa din Florida.
Călătorii și intâlniri: O imagine incompletă?
Deși oficial, declarația lui Clinton a încercat să ofere o imagine clară și limitată a interacțiunilor sale cu Epstein, analiștii și publicul au pus sub semnul întrebării exhaustivitatea acestei prezentări. Mulți susțin că mărturia din 2019 ar putea fi doar o parte a adevărului, lăsând loc pentru numeroase întrebări fără răspuns și detalii potențial omise.
Istoria relației dintre Clinton și Epstein a fost adusă în atenție publică încă din 2011, când Virginia Roberts Giuffre, una dintre victimele lui Epstein, a vorbit despre conexiunile miliardarului cu personalități influente. Contextul noilor documente și mărturii readuce în discuție necesitatea unei transparențe complete, sugerând că legăturile dintre fostul președinte și controversatul finanțist ar fi putut fi mult mai complexe decât cele admise inițial.
Epstein și cercurile puterii: O rețea extinsă
Cazul Jeffrey Epstein a dezvăluit o rețea extinsă de influență, implicând nu doar figuri politice, ci și nume sonore din mediul de afaceri, academic și aristocratic. Fiecare nouă informație aduce la lumină noi conexiuni și ridică întrebări esențiale despre modul în care Epstein a reușit să opereze sub radar pentru o perioadă atât de lungă, protejat de rețelele sale de susținere.
În acest peisaj complex, declarația lui Bill Clinton, departe de a închide capitolul, continuă să fie un punct de referință într-o anchetă mult mai amplă, care pare să scormonească din ce în ce mai adânc în cercurile înalte ale societății. Adevărul complet despre interacțiunile sale și ale altor figuri publice cu Epstein rămâne o necunoscută persistentă, iar presiunea pentru devoalări suplimentare nu face decât să crească.
Actualitate
Miliarde de dolari și ambiții Arctice: Garda de Coastă americană, pe drumul reîntineririi majore
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare fără precedent, vizând „supraalimentarea” activelor sale cu o infuzie masivă de 25 de miliarde de dolari, provenind din recentul proiect de lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, a confirmat că serviciul analizează opțiunile industriale pentru a construi spărgătoare de gheață suplimentare pe teritoriul SUA și accelerează retragerea flotei de elicoptere MH-65 Dolphin, mai devreme decât fusese prevăzut.
Viziunea noului comandant: O „super-autostradă” a achizițiilor
„«Supraalimentarea» este exact cuvântul potrivit,” a declarat comandantul în fața legislatorilor. „Este ceea ce alimentează succesul planului «Force Design 2028» și apropie oamenii de liniile din față pentru a simplifica și a crea o super-autostradă a achizițiilor și contractărilor.” Lunday, învestit în funcția de al 28-lea comandant al Gărzii de Coastă pe 15 ianuarie, a făcut aceste declarații în cadrul subcomitetului pentru Garda de Coastă, Maritim și Pescuit al Senatului, unde a răspuns la o serie de întrebări, inclusiv despre mixul de spărgătoare de gheață ușoare și medii.
Flota Arctică, în extindere: Nave noi și producție internă
Garda de Coastă vizează achiziționarea a unsprezece noi nave spărgătoare de gheață. Până în prezent, au fost semnate contracte pentru șase noi Cuttere de Securitate Arctice de clasă medie, două urmând să fie construite în Finlanda, iar până la patru în Statele Unite. Celelalte cinci nave ar putea fi un amestec de Cuttere de Securitate Arctică și variante mai ușoare, serviciul insistând ca acestea să fie construite pe plan intern.
„Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, ceea ce va reloca mai multă construcție navală în șantierele navale din SUA și va consolida baza industrială a Americii,” a precizat Lunday. Comandantul a adăugat că a primit deja feedback din partea industriei atât pentru variantele ușoare, cât și pentru cele medii, informații analizate în prezent pentru a elabora un plan de achiziții. Astfel, o decizie specifică privind numărul exact de nave din fiecare variantă nu a fost încă luată.
Alaska, poartă Arctică: Baze strategice în așteptare
Subcomitetul, prin vocea președintelui său, senatorul Dan Sullivan, R-Alaska, l-a interogat pe comandant despre planurile de a acosta unele dintre aceste nave în Alaska. Lunday a confirmat că echipa sa lucrează la diferite opțiuni, iar până la patru dintre aceste spărgătoare de gheață ar putea fi destinate statului arctic.
„Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul (Securității Interne) și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Anul trecut, fostul președinte Donald Trump a solicitat Gărzii de Coastă să achiziționeze până la 40 de nave spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort de modernizare pe termen lung, inclusiv câteva Cuttere de Securitate Polare de clasă grea.
Adio elicopterelor Dolphin: O retragere accelerată și avioane noi la orizont
Pe lângă extinderea flotei de spărgătoare de gheață, legislatorii au discutat și despre planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv achiziționarea de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a declarat că serviciul încă decide ce va face cu elicopterele sale mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus, însă în prezent se pare că aceste aeronave vor fi retrase din serviciu mai devreme de data inițială prevăzută pentru 2037.
„Dolphin-ul este mult mai greu de întreținut. Producătorul de echipamente originale nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea se va produce mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a precizat el membrilor subcomitetului.
Actualitate
SpaceX lansează „Stargaze”: Un far de siguranță gratuit pe autostrada orbitală?
SpaceX a dezvăluit recent o platformă online inedită, denumită „Stargaze”, concepută pentru a monitoriza obiectele spațiale și a emite avertismente în cazul unor potențiale coliziuni pe orbită. Compania a promis că va oferi gratuit datele de conștientizare situațională spațială (SSA) generate de acest sistem altor operatori de sateliți, marcând un moment potențial decisiv în gestionarea traficului orbital.
O nouă eră în monitorizarea spațială
Necesitatea stringentă a unei astfel de inovații a devenit evidentă în decembrie, când un satelit chinez a efectuat o manevră neanunțată în apropierea unuia dintre sateliții de comunicații Starlink ai SpaceX, generând un pericol iminent de coliziune. Acest incident, alături de alte situații la limită înregistrate pe parcursul anului trecut, a determinat compania să coboare aproximativ 4.400 de sateliți Starlink la o altitudine de circa 480 de kilometri. Această decizie strategică reduce riscul de aglomerație, având în vedere că, la această altitudine, sateliții morți și alte deșeuri spațiale sunt eliminate mai rapid de pe orbită datorită atracției gravitaționale mai puternice a Pământului.
Platforma Stargaze generează date SSA utilizând informațiile de auto-orientare colectate de aproape 9.600 de sateliți Starlink. Potrivit SpaceX, acest sistem „îmbunătățește semnificativ siguranța și sustenabilitatea operațiunilor satelitare pe orbita terestră joasă (LEO)”. Sistemul detectează autonom observațiile obiectelor aflate pe orbită, le agregă pentru a genera estimări precise ale orbitei și predicții de poziție și viteză pentru toate obiectele detectate, aproape în timp real. Aceste predicții sunt integrate într-o platformă de management al traficului spațial care identifică potențialele abordări periculoase între obiecte și generează Mesaje de Date de Conjuncție (MDC). Un avantaj major este că Stargaze furnizează aceste rezultate în doar câteva minute, spre deosebire de standardul actual al industriei, care poate dura ore.
O soluție proactivă pentru traficul orbital
SpaceX a declarat că va pune la dispoziția operatorilor de sateliți aceste MDC-uri, cu condiția ca aceștia să partajeze, la rândul lor, date despre locația și mișcările propriilor sateliți. Prin oferirea gratuită a acestui serviciu de partajare a efemeridelor și de screening al conjuncțiilor, compania speră să „motiveze operatorii să ia măsuri similare pentru partajarea efemeridelor și pentru un zbor sigur”. Această inițiativă nu este doar un pas tehnologic, ci și un apel la colaborare în spațiul aglomerat.
Unde inovația intâlnește controversele
Intrarea SpaceX în arena SSA comercială, având în vedere resursele considerabile ale lui Elon Musk și poziția sa dominantă pe piața spațială americană, ar putea crea valuri puternice. Această mișcare ar putea afecta atât firmele concurente de monitorizare spațială, cât și efortul de ani de zile al Departamentului Comerțului (DoC) de a dezvolta un serviciu civil de urmărire spațială. Acest program, Traffic Coordination System for Space (TraCSS), este conceput pentru a elibera Departamentul Apărării, permițându-i să-și concentreze capacitățile de monitorizare spațială asupra potențialelor amenințări orbitale din partea adversarilor.
Administrația Trump, în solicitarea sa de buget pentru anul fiscal 2026, a încercat să anuleze programul TraCSS al DoC, argumentând că societățile private, orientate spre profit, sunt mai mult decât pregătite să preia sarcina de a urmări obiectele spațiale și de a oferi avertismente de coliziune operatorilor, utilizând baza de date gratuită Space-Track.org a DoD. Un fost expert guvernamental a avertizat că această situație „are consecințe potențiale asupra comunității SSA comerciale emergente și asupra TraCSS”.
Limite și necesități ale unui sistem complet
Pe de altă parte, mai mulți experți au subliniat că Stargaze, în configurația sa actuală, nu este, din punct de vedere tehnic, capabil să ofere o soluție universală de SSA pentru operatorii spațiali. De exemplu, Stargaze va furniza date SSA relevante doar pentru operatorii cu sateliți aflați pe „orbita terestră joasă inferioară” (low LEO), deoarece nu poate monitoriza alte regimuri orbitale. Un expert guvernamental a precizat că „sistemele lor de urmărire a stelelor nu sunt telescoape”, indicând o limitare inerentă a tehnologiei folosite.
Richard DalBello, fostul șef al Oficiului pentru Comerț Spațial și responsabil cu programul TraCSS, a salutat inițiativa SpaceX ca o contribuție la siguranța și securitatea spațială. Cu toate acestea, el a avertizat că un sistem civil de SSA este în continuare absolut necesar. Într-o postare pe LinkedIn, DalBello a subliniat că „TraCSS încă contează. Coordonarea traficului spațial civil are nevoie de o coloană vertebrală neutră, bazată pe standarde, care să nu fie legată de platforma, stimulentele sau termenii de serviciu ai unui singur operator. Un strat de arhitectură deschisă, administrat public, este cel care construiește interoperabilitatea, încrederea și durabilitatea întregului ecosistem – și pe care guvernul SUA îl poate susține alături de aliați și parteneri.”
În concluzie, lansarea Stargaze de către SpaceX reprezintă un pas important spre o mai bună conștientizare situațională în spațiu, aducând un instrument puternic și accesibil. Totuși, ea reaprinde și dezbaterea fundamentală despre rolul sectorului privat versus cel public în asigurarea siguranței spațiale globale și despre necesitatea unui cadru cuprinzător și independent pentru gestionarea traficului orbital, un domeniu în care miza este din ce în ce mai mare.
-
Exclusivacum 4 zileClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 3 zile„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!
-
Featuredacum 3 zileȘeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
-
Exclusivacum 4 zileVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 4 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!
-
Exclusivacum 4 zileCoca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!



