Actualitate
Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj a făcut NELEGAL transplant pancreatic

Potrivit Monitorul de Cluj, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog susține că intervenția s-a desfășurat în condiţiile în care nu există o autorizaţie sanitară de funcţionare emisă de DSP Cluj.
Potrivit răspunsului la o interpelare adresată de deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, transmis, marţi, Florian Bodog arată că la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca a avut loc un control tematic în perioada 19 – 23 septembrie 2016.
”Activitatea de transplant pancreatic derulată la nivelul ICUTR Cluj-Napoca s-a desfăşurat nelegal, având în vedere faptul că nu există o autorizaţie sanitară de funcţionare emisă de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj pentru unitatea sanitară care a suplimentat activitatea medicală cu activitatea de transplant pancreatic şi nici solicitare în acest sens din partea conducerii ICUTR. Prin actul de control au fost stabilite măsuri de intrare în legalitate referitor la activitatea de transplant pancreatic”, se arată în răspunsul ministrului.
De asemenea, în urma controlului s-a constatat faptul că, la finele lunii august 2016, unitatea medicală înregistra datorii mai vechi de 90 de zile, de aproape 1,5 milioane de lei.
”În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2016, ICUTR Cluj-Napoca a avut un buget de 11,9 milioane de lei şi o finanţare de 5,5 milioane de lei şi un grad de utilizare a sumelor de 47%. Din analiza datelor se observă că institutul nu a efectuat o utilizare eficientă a sumelor alocate pentru desfăşurarea activităţilor din cadrul programului de transplant şi nu a disponibilizat la timp sumele neangajate”, se mai arată în răspunsul la interpelare al ministrului Sănătăţii.
Transplantul pancreatic se realizează la ICUTR Cluj-Napoca din anul 2004. Directorul ICUTR Cluj-Napoca, Silviu Moga, a declarat, marţi, că problema transplantului pancreatic este încă în dispută, după ce fosta conducere a institutului a contestat raportul de control al Ministerului Sănătăţii.
”Urmează să vedem care va fi verdictul. Trebuie discutat şi la Agenţia Naţională de Transplant (ANT), ei emit o acreditare pentru un anumit tip de transplant. Problema nu e, încă, tranşată. Procedura de acreditare este mai complexă şi pentru fiecare organ în parte trebuie să fie luată procedura de la început. ICUTR este acreditat pentru transplat renal, iar pentru orice alt organ este nevoie de o acreditare nouă. Urmează să se vadă dacă exista acreditare şi pentru transplant pancreatic, de aceea trebuie întrebat ANT. La ICUTR s-a făcut şi transplant combinat, rinichi şi pancreas, dar trebuie lămurită problema cu toate instituţiile implicate”, a spus Moga, citat de Mediafax.
Actualitate
De ce inchirierea unei masini este o solutie de mobilitate avantajoasa

Mobilitate inteligenta: de ce turistii aleg inchirierile auto in Bucuresti
Bucurestiul a devenit o destinatie europeana apreciata pentru istoria, cultura si viata sa dinamica. Turistii straini care ajung aici prefera din ce in ce mai des serviciile de inchirieri auto pentru a se bucura de libertatea deplasarii si de confortul pe care doar o masina personala il poate oferi intr-un oras atat de divers.
De ce merita sa inchiriezi o masina in Bucuresti
Transportul in comun, desi extins, nu acopera intotdeauna toate punctele de interes sau programul flexibil dorit de un turist. Prin acest serviciu de rent a car Bucuresti, vizitatorii pot explora atat centrul aglomerat, cat si zonele linistite din imprejurimi, fara a depinde de orare sau trasee fixe.
Mobilitatea deplina permite descoperirea orasului intr-un mod autentic si confortabil.
Optiuni variate pentru orice cerinta
Parcul auto disponibil pentru inchirieri in Bucuresti este impresionant. De la modele compacte, perfecte pentru traficul urban, pana la SUV-uri spatioase sau limuzine premium, turistii pot alege exact ceea ce li se potriveste.
Firmele de rent a car investesc constant in masini noi, bine intretinute, echipate cu tehnologie moderna pentru siguranta si confort maxim.
Inchiriere rapida direct de la Otopeni
Pentru a evita intarzierile si inconvenientele, multe companii ofera serviciul de inchiriere auto direct din Aeroportul Otopeni. Turistii pot prelua masina imediat dupa sosire si pot pleca spre destinatie fara alte opriri sau formalitati suplimentare.
Rezervarile online asigura un proces simplificat si garanteaza disponibilitatea vehiculului dorit.
Ce conditii trebuie indeplinite pentru a inchiria o masina
Procesul de inchiriere presupune cateva cerinte standard:
-
Varsta minima de 21 ani
-
Permis de conducere valabil de minimum un an
-
Act de identitate valid
-
Card de credit pentru blocarea garantiei
Pentru anumite modele de lux pot fi solicitate conditii suplimentare, precum o varsta mai ridicata sau o perioada mai lunga de detinere a permisului.
Inchirieri fara card de credit? Da, se poate
Tot mai multe companii accepta garantii platite in numerar sau cu card de debit, permitand turistilor care nu detin carduri de credit sa beneficieze de serviciile de inchirieri auto.
Aceasta flexibilitate este bine primita, in special de catre vizitatorii tineri sau cei care cauta solutii mai accesibile.
Inchirieri de la persoane fizice: avantaje si riscuri
Alternativa la firmele consacrate este inchirierea masinilor de la persoane fizice. Preturile pot fi mai mici, iar formalitatile mai simple, dar este important sa verifici atent toate documentele, sa te asiguri ca masina este asigurata si sa semnezi un contract oficial.
Inspectarea vehiculului inainte de preluare si realizarea de fotografii sunt masuri recomandate.
Care sunt cele mai populare masini pentru turisti
In functie de planurile de calatorie, preferintele sunt diverse:
-
Masini mici pentru traficul urban
-
SUV-uri pentru excursii in afara orasului
-
Masini premium pentru confort si stil
Indiferent de preferinta, oferta de rent a car Otopeni poate satisface toate nevoile.
De ce este esentiala rezervarea din timp
Rezervand masina in avans, turistii se asigura ca gasesc vehiculul potrivit, beneficiaza de tarife mai bune si evita surprizele neplacute, mai ales in perioadele aglomerate.
Planificarea din timp aduce nu doar economie de bani, ci si confort sporit.
Recomandari pentru o inchiriere fara probleme
Pentru o experienta fara incidente, este important sa:
-
Citesti atent termenii contractului
-
Verifici masina si sa fotografiezi eventualele defecte
-
Clarifici politica de combustibil
-
Respecti ora de returnare
Aceste detalii contribuie la o experienta relaxanta si fara griji.
Concluzie: libertatea de a descoperi Bucurestiul in propriul ritm
Indiferent de durata vizitei, inchirierea unei masini in Bucuresti iti ofera sansa sa explorezi mai mult, mai repede si in conditii de confort deplin. Este solutia ideala pentru turistii care apreciaza flexibilitatea si independenta.
Cele mai bune solutii de inchirieri auto la Otopeni
Daca aterizezi pe Aeroportul Henri Coanda si vrei sa te bucuri de cele mai avantajoase servicii de rent a car, viziteaza inchirieriauto-otopeni.com pentru oferte rapide, masini moderne si preluare directa din aeroport.
Actualitate
Ultima călătorie a Papei Francisc: Ceremonia funerară la Roma
Actualitate
Prezența lui Elon Musk la interviul secretarului Forțelor Aeriene a lui Trump stârnește controverse
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția sub atac: Inculpatul pseudo-jurnalist spagar si santajist Stavri Cătălin, în centrul unei controverse legate de abuzurile procurorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Faraonul Volosevici: O comedie administrativă în Parcul Industrial Ploiesti
-
Exclusivacum 2 zile
ROF-ul ANP: O capodoperă birocratică fără substanță
-
Exclusivacum o zi
Modul controversat de a „plimba” deșeurile: Genesis Biotech Filipestii de Padure sub lupa
-
Featuredacum 3 zile
Tensiuni în jurul Președintelui Curții Constituționale: Marian Enache și dosarul securității
-
Exclusivacum 2 zile
Critici dure la adresa IGPR: interpretarea distorsionată a Ordinului S/108/2011
-
Exclusivacum 5 zile
Minunea de Paște la Baia Mare: Un bărbat in cărucior cu rotile își recapătă mobilitatea
-
Exclusivacum 18 ore
Schimbarea programului de lucru în Poliția Română va crește costurile și va complica serviciul polițienesc