Știe Victor Ponta de ce-l „admiră” pe „sultanul” Erdogan pentru „epurarea” administrației laice ! Exact asta a încercat și el prin O.U.G. 82/2013: epurarea întregii administrații publice de către Guvern și șefii numiți politic (gen Sharia), eliminând incomozii și subordonând administrația publică mafiei politice și crimei organizate.

Argumentele invocate: „Deși a fost creată ca o instituție menită să asigure stabilitatea în funcția publică, redistribuirea funcționarilor publici realizată fără o minimă consultare a instituțiilor si a autorităților publice unde se stabilește noul loc de muncă al funcționarilor publici (nota mea – acordul politic al slugilor politice, tip Sharia, adică subiectiv, arbitrariu și fără nici un criteriu) a generat o încărcare inutilă, nejustificată, a structurilor de personal ale acestor instituții, fără nicio legatură cu nevoile reale de personal ale acestora. Cu alte cuvinte, interesul individual al funcționarului public (n.m. – adică stabilitatea în funcție) a primat în fața interesului general (n.m – de fapt interesul găștilor politice și a crimei organizate), ceea ce, în final, a provocat consecințe negative generale la nivelul întregii societăți (n.m. – mafia politică nu și-a putut impune, în toate situațiile, slugile sale). In egală măsura, procesul de restructurare și eficientizare a administrației publice centrale și locale din ultimii ani a inclus componenta restrângerilor de personal care a răspuns atât nevoilor reale ale statului, cât și posibilităților concrete ale acestuia de a plăti salariile funcționarilor publici (n.m. – adică consolidarea în funcții a celor impuși de mafia politică, prin care au sufocat numeric administrația și eliminarea principiului competenței în restructurarea personalului). Mai mult decât atât, studiile efectuate atât la nivel național, cât și la nivelul organismelor internaționale financiare (n.m. – studii fantomă, pe care nu le-a văzut și publicat nimeni !) au evidențiat necesitatea continuării acestui proces și a asigurării unei distribuții a funcționarilor publici mai ales spre domeniile deficitare, cu diminuarea corespunzătoare a surplusului de personal din anumite domenii. Acest complex de factori care contureaza o problema majoră pentru România vine în contradicție flagrantă cu reglementări care fac imposibilă flexibilizarea pietei muncii (n.m. – adică interdicția mutării personalului pe criterii subiective, de către șefii numiți politic), generând menținerea unui număr excedentar de personal în unele instituții din sectorul bugetar (majoritatea selectați politic) și un nivel redus al salarizării. Avand în vedere faptul că aspectele menționate constituie o situație extraordinară, a carei reglementare pe care ordonanței de urgență nu poate fi amânată (n.m. – logic, dacă ținem seama de interesele mafie ce-l sprijinea pe Ponta și care urmărea subordonarea urgentă a întregii administrații publice), în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României (n.m. – adică Ponta, Fenechiu, Chițoiu & Co., după modelul Erdogan), adopta prezenta ordonanță de urgență„.

Deci, ca să-și atingă scopul, respectiv să epureze administrația publică, model Erdogan, respectiv să desființeze Garda Financiară (care amenința sistemul mafiot ce se ghida după regulile „Sharia” ale mafiei) și să politizeze, să sufoce și să blocheze administrația cu clientelă personală sau de partid, obedientă, formată din nepoți, veri, mătuși, unchi, curve, prostituate, lume interlopă, boschetari cu diplome cumpărate (doar știe el, cu doctoratul, cum e cu diplomele), astfel încât mafia fraudei fiscale să „defileze”, Ponta și camarila sa au argumentat încălcarea drepturilor funcționarilor publici și eliminarea principiilor fundamentale care asigurau independența deciziei funcționarului public (cea mai importantă fiind stabilitatea în funcție) cu necesitatea introducerii arbitrariului și subiectivismul deciziei, respectiv al „competenței”, în „portofoliul” mediocrității și incompetenților numiți politic. Adică, precum Erdogan și Ponta a dorit să epureze administrația, pe principii arbitrare, aplicate subiectiv – după interese personale sau ale crimei organizate -, prin slugile numite politic, campioni la lipsa de valoare morală, conștiință și profesionalism. Și, exact ca Erdogan, ca totul să pară bine intenționat, Ponta a invocat, șmecherește, „interesul general” (demagogic, pentru că el, după cum a acționat în cazul „Rompetrol”, „OMV”, „Garda Financiară”, nu dovedit niciodată că-l preocupă interesul general) și a aplicat stilu-i carcateristic, „Pinochio”, respectiv invocarea unor studii efectuate la nivel național și al organismelor internaționale (pe care însă nimeni nu le-a văzut sau confirmat și a căror existență este improbabilă). Deci, aplicând „formula” Erdogan, Ponta, invocând „nevoile statului”, „flexibilizarea forței de muncă”, „interesul general”, „studii naționale sau internaționale” și, mai ales, „redistribuirea funcționarilor publici realizată făra o minimă consultare a instituțiilor și a autorităților publice unde se stabilește noul loc de muncă al funcționarilor publici” (adică exact ceea ce-i doare pe politicieni, respectiv impunerea controlului total în cazul accederii și numirilor în funcțiile publice, direct, de către șefii numiți politic și nu prin examene, competență sau eficiență, unde politicul nu-și poate impune supremația), Ponta a forțat Constituția și a încercat eliminarea unuia din principiile fundamentale ce asigurau și asigură independența deciziei în administrația publică: stabilitatea în funcția publică.

A riscat, mizând pe lipsa de reacție a unei opoziții slabe, a mercenarizării presei, mituită cu bani publici și a apatiei în care se zbate societatea civilă reprezentată de ONG-urile așa zis non-guvernamentale. Dacă OUG 82/2013 n-ar fi fost declarată neconstituțională, întocmai ca și Erdogan, Ponta și toți oportuniștii și impostorii numiți politic, pe crietrii de obediență, ar fi putut concedia sau muta pe oricine din administrația publică pentru nesubordonare (prin nesubordonare înțelegându-se neexecutarea ordinelor, nelegale, slugilor politice numite în funcții). Iar dacă în cadrul Curții Constituționale n-ar fi existat un Augustin Zegrean, Daniel Morar, Mona Pivniceru (judecători cu multă experiență și verticali) sau ar fi reușit „puciul” asupra șefului Curții Constituționale, Augustin Zegrean, pe modelul Toni Greblă, Ponta și Guvernul său de marionete (subordonate mafiei și crimei organizate), ar fi epurat, în scurt timp, toată administrația românească, în stil Erdogan, având (culmea !) „legea” de partea sa.

În acest atac frontal, executat la statul de drept, prin încălcarea Constituției, nu m-a mirat și nici surprins faptul că Ponta a emis OUG 82/2013 fără ca opoziția parlamentară să reacționeze la un astfel de atac la statul de drept și democrație, pentru că, la cum este structurată și cui îi este subordonată, evident că toată clasa politică avea de câștigat din „isprava” lui Ponta (toți vor, ajunși la putere, să-și numească slugile sau protejații în administrația publică și să controleze, prin numiri, banul public). M-a surprins, deranjat și contrariat însă lipsa totală de reacție a mass-media și a societății civile, care, acum, înfierează și condamnă derapajele dictatoriale ale lui Erdogan, dar au tăcut inexplicabil în cazul OUG 82/2013 a lui Ponta, concepută parcă la „indigo” cu metoda Erdogan de epurare a administrației laice. Pentru că prin OUG 82/2013, care transforma administrația publică într-o „moșie” controlată total de politic și crima organizată, cu excepția restării în masă a funcționarilor, Ponta a aplicat cea mai cruntă lovitură posibilă statului de drept, înlăturând practic principiul fundamental ce asigura independența deciziei, respectiv a condițiilor derulării unui serviciul profesionist și imparțial în slujba cetățenilor: stabilitatea în funcție a funcționarului public, exact ceea ce face Erdogan acum cu justiția și armata. Și dacă subsemnatul, alături de alți cinci colegi, n-am fi atacat la Curtea Constituțională prevederile OUG 82/2013 și n-am fi obținut Decizia nr. 351/2015, de neconstituționalitate a prevederilor OUG 82/2013, astăzi România – cu excepția inexistenței unei armate laice, credincioasă principiilor impuse de Kemal Ataturk -, ar fi fost în situația Turciei, adică ar fi avut întreaga administrație publică vulnerabilă, aflată la cheremul deciziei arbitrare al oricărui Ponta (Erdogan) instalat la Palatul Victoria. Și cum să nu-l admire Ponta pe Erdogan care a reușit cee ce și-a dorit și el, dar n-a reușit ? Adică epurarea întregii administrații publice și înlocuirea celor care nu fac sluj puterii, nu acceptă supremația șefului (Ponta) și nu recunosc superioritatea (totală și dictatorială) acestuia, cu „islamiști” credincioși sistemului de putere care i-a creat și promovat ? Și cum să mă iubească acest individ și alții ca el, ce infestează întreaga administrație publică, care-și doresc cu atâta ardoare, să ajungă (mai mari sau mai mici, în funcție de posibilități) dictatori, când le-am stricat „jucăria” prin care ar fi introdus principiul arbitrar, adică dictatorial, în administrația publică ?

Că orice impostor, parvenit politic, tânjește și poartă în „ranița profesională” a oportunismului „bastonul” dictaturii, e mai mult decât evident, pentru că e, se pare, o trăsătură genetică, moștenită de la „încrucișarea” cu slavii. N-are nici o logică însă comportamentul mass-media și a societății civile (ONG), în cazul emiterii și aplicării (pentru o periodă destul de lungă – aproape un an) de către Guvernul Ponta a OUG 82/2013 sau a altor acte normative de acest gen, emise de guvernele românești. La fel ca și în cazul Erdogan, mass-media și ONG-urile ar fi trebuit să acționeze și în cazul OUG 82/3013, dezinhibată și eliberată de presiunile instituțiilor de forță și să reacționeze având la bază, în primul rând, principii morale, bazate pe adevăr, justiție, egalitate în fața legii și respectarea drepturilor constituționale. Iar reușita parțială a lui Victor Ponta, de introducere a arbitrariului deciziei politice în ecuația recrutării sau concedierii funcționarilor publici – care, așa cum s-a manifestat și se manifestă, a fost și este, evident, dictată de interesele crimei organizate, nu ale societății -, materializată prin emiterea și aplicarea OUG 82/2013, ar fi trebuit, firesc, într-o societate normală, să stârnească o reacție la fel de vehementă cum a stârnit-o acțiunea lui Erdogan de epurare a administrației publice turcești (justiție și armată). De ce n-a avut loc și în cazul OUG 82/2013 a Guvernului Ponta, o luare de poziție ca și în cazul Erdogan, are o explicație ce ține de o mentalitate tipic românească, tributară lipsei de morală, a inacceptării unui sistem real de promovare al valorilor, a acceptării ca o fatalitate a menanismului oportunismului politic ce promovează mediocritatea și impostura, a reacției instinctive bazată pe pricipiul invidiei, adică „să moară și capra vecinului” și, nu în ultimul rând, reprezintă consecința faptului că mass-media și ONG-urile sunt întreținute din resurse imorale, adică din fraude fiscale, redistribuire de bani publici sau operațiuni de spălare a banilor publici. O mass-media și o societate civilă independentă, înainte de „paiul din ochiul” turcesc, ar fi văzut „bârna din ochiul” românesc, adică înainte de epurarea erdoganiană a administrației ar fi văzut epurarea pontistă din perioada 2013 – 2015 și tentativa pontistă de epurare și subordonare totală a administrației publice ce viza, inclusiv justiția, internele pe lângă alte instituții fundamentale a statului (Ec Pavel Roman)