„Vietnamul este un partener important al României în zona Asiei de Sud-Est, iar potențialul economic al schimburilor comerciale nu a fost încă atins. Aceasta este concluzia...
„I-am mulțumit pentru întreaga activitate depusă de-a lungul anilor, care a culminat cu semnarea Declarației Comune de Instituire a Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia, în...
„Documentul a fost alcătuit în mod echilibrat, prioritatea către investiții fiind completată cu grija față de categoriile vulnerabile. Bugetul crescut al investițiilor statului în economie aduce...
„Este reușita unui constructor român, care a demonstrat seriozitate și eficiență în acest contract. Investițiile statului în economie sunt un vector important de dezvoltare, care ajută...
“Salut decizia istorică a Consiliului European de a deschide negocierile de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la UE. Cele două țări au făcut un nou...
“Ajutorul acordat de România pentru reconstrucția Ucrainei trebuie depășească stadiul actual, printr-o nouă serie de acțiuni concrete – am spus participanților la conferința <<Reconstrucția Ucrainei și...
“România trebuie să își consolideze relațiile cu Kazahstan, un important partener comercial al țării noastre și al Uniunii Europene, în mod special în ceea ce privește...
Salutăm declarațiile ministrului de interne austriac care dovedesc o flexibilizare a poziției partenerilor austrieci. Ceea ce a făcut ministrul Karner, a fost o declarație publică încurajatoare...
„Este concluzia întâlnirii pe care am avut-o astăzi cu ministrul tunisian al Afacerilor Externe, Nabil Ammar. Discuțiile au vizat teme comune de interes, precum tranziția la...
„Partidul Național Liberal avea nevoie de o platformă puternică de analize și dezbateri, care să genereze soluții liberale autentice. O platformă care să ne semnaleze unde...
“România și Republica Cehă au o excelentă relație bilaterală, cu perspective de extindere și aprofundare. Am agreat acest deziderat cu omologul meu ceh, Miloš Vystrčil, în...
„Am agreat acest deziderat cu omologul meu ceh, Miloš Vystrčil, în discuția pe care am avut-o, astăzi, la Palatul Parlamentului. Țările noastre își pot juca mai...
” Salut votul pozitiv dat în plenul Camerei Deputaților – cu contribuția parlamentarilor PNL. Traseul acestui act normativ s-a derulat în procedură de urgență, pentru ca...
„O spune o statistică realizată de grupul Coface, care indică faptul că în top 500 companii mari din Europa Centrală și de Est se află 60...