După 4 ani de muncă neîntreruptă la președinția Partidului Național Liberal, am conștiința împăcată și sentimentul datoriei împlinite față de cei care mi-au acordat încrederea lor...
Am decis în coaliție, după discuții prealabile în Biroului Executiv al PNL, demararea noului Program de Investiții pentru comunitățile locale din cursul acestui an. Acesta se...
Am venit aici după un maraton, în care am participat la 35 de Conferințe Județene, iar aceasta este a 36-a conferință la care particip, din 47...
Totdeauna am ținut la lucruri fundamentale în viață, care țin de relația interumană, încredere, respect reciproc, aprecierea fiecărei ființe individuale, respectul cuvântului dat, garanția că un...
PNL are capacitatea de a lua decizii, pentru că la baza lui stau membrii cu coloană vertebrală, care au dus toate bătăliile importante și care au...
Peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial. Acest sit din...
Le-am transmis ieri liberalilor din Constanța că fiecare dintre membrii PNL are în mâini soarta partidului. Până la Congres mai sunt două luni, avem timp să...
PNL Diaspora și-a ales conducerea pentru următorii 4 ani. Îl felicit pe Viorel Badea și pe toți cei care au primit votul de încredere și le...
Guvernul este emanaţia PNL şi nu PNL este emanaţia Guvernului. Guvernul trebuie să asculte de forurile statutare ale partidului şi nu Guvernul este acela care trebuie...
Trecem prin vremuri grele, în care românii au nevoie de sprijinul spiritual, de înțelepciunea și de exemplul de stăruință în credință al Întâistătătorului Bisericii noastre strămoșești....
Ludovic Orban – președintele Partidului Național Liberal: Am garanția că noua conducere, în frunte cu Adrian Veștea, va câștiga toate alegerile din 2024. Le-am mulțumit de...
Izvorul relansării economice, care duce la cea mai mare creștere economică de la nivelul Uniunii Europene al României, se datorează guvernării Partidului Național Liberal din perioada...
La Comitetul de coordonare județean PNL Prahova, Ludovic Orban – președintele Partidului Național Liberal: „Nu filiala Partidului Naţional Liberal a pierdut poziţia de ministru al Finanţelor,...
Partidul Național Liberal este mult, mult mai mare decât cei care au fost prezentați pe scenă, astăzi, la Cluj-Napoca. Partidul Național Liberal are capacitatea de a...