Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!
Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, că ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an, eventual o dată cu legea bugetului naţional pe 2027.
Gheorghe Falcă susține că PNL nu va vota un Guvern din care face parte PSD și îi cere președintelui Nicușor Dan să convoace noi consultări înainte de desemnarea premierului. Eurodeputatul liberal acuză PSD și AUR că au provocat actualul blocaj.
Ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, le-a transmis elevilor în prima zi a noului an şcolar un mesaj prin care îi încurajează să meargă la şcoală, spunându-le că, indiferent de unde vin, pot ajunge unde îşi doresc dacă învaţă.
Îl poți vedea în fiecare zi fără să-i acorzi prea multă atenție. Dar un detaliu aparent banal de pe chip ar putea avea legătură cu sănătatea inimii. Un studiu amplu a urmărit aproape 36.000 de persoane și a ajuns la o concluzie surprinzătoare.