Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!
Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție
Conducerea restrânsă a PNL se reunește în ședință, în această seară, pentru a stabili următorii pași, după ce Tribunalul București a dat dreptate Taberei Veștea și a suspendat hotărârile Congresului de pe 21 iunie.
Românii care aleg să-și petreacă vacanța de vară în Thassos sau Halkidiki și vor să ia pauză o zi de la plajă pot merge să viziteze unul dintre cele mai importante situri arheologice din Grecia, locul unde Sf. Pavel a pus bazele primei comunități creștine din Europa.
Două beach baruri din nordul stațiunii Mamaia, H2O și Crazy Beach, au fost distruse de un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi. Flăcările au cuprins aproximativ 600 de metri pătrați, însă nicio persoană nu a fost rănită.
Palatul Voievodal speră din nou să revină la viață. Cel puțin așa promite, încă o dată, Primăria Municipiului București. Monumentul, a cărui construcție a început acum aproape 600 de ani, este cel mai vechi din Capitală, dar stă închis din 2015, degradându-se pe zi ce trece.