Connect with us

Au fost ”extrași” militari americani de la Deveselu după scandalul Caracal? ANALIZA FOSTEI ȘEFE A DIRECȚIEI PRESĂ DIN STS: Individul beneficiază de protecție din partea poliției locale, SRI-ului local, dois’unsfertului local și altor autorități?

Publicat

pe

Actualitate

„Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” — Nicolae Iorga

Publicat

pe

De

Deoarece știm cât de sensibil, sentimental și nostalgic este tovarășul fost locotenent al Securității Prahova, MARIN CONSTANTIN, ajuns prin grija nețărmurită a SRI comandant, până în 2016, al Direcțiilor Județene SRI Prahova și Dâmbovița (că așa sunt recompensate ”cadrele” de nădejde), publicăm – ”Special!” (ca dedicațiile de la nunți) – un material duios despre ”nobila” muncă pe fostul profil special ”S”, atât de drag securistului ”Titel” (pentru prieteni), alias ”domnul Costin” (în mediul de afaceri imobiliare):
ÎNCĂLCAREA SECRETULUI CORESPONDENŢEI ÎN ANII ’80. STUDIU ASUPRA ORGANIZĂRII ŞI FUNCŢIONĂRII UNITĂŢII SPECIALE „S”.

După prăbuşirea comunismului, Erich Mielke, longevivul şef al STASI, afirma că instituţia pe care a condus-o trei decenii a fost o „suprastructură de observare globală a societăţii”. Era, evident, o formă elevată de a exprima ambiţia tuturor organelor represive din Europa de Est, create după model sovietic, de a cunoaşte totul în orice domeniu, în dispreţul oricărui drept elementar al cetăţeanului.
Pentru a realiza acest deziderat utopic, în cazul României, Securitatea a avut, între altele, şi rolul unui institut de sondare a opiniei publice, folosind însă metode care nu au nimic de-a face cu ceea ce se numeşte astăzi o anchetă sociologică. Acest gen de „cercetare” s-a întreprins totodată cu încălcarea sistematică a unui drept fundamental al omului: libertatea şi secretul corespondenţei. De iure, în cele trei Constituţii ale perioadei comuniste, libertatea şi secretul corespondenţei era garantat. Astfel, în Constituţia R.P.R. din 1948, la art. 33 se preciza: Secretul corespondenţei este garantat. Numai în caz de instrucţie penală, sub stare de asediu, sau in caz de mobilizare, corespondenta poate fi controlata. La art. 12 din Declaraţia Drepturilor Omului se specifică: Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. În Constituţia R.P.R. din anul 1952, la art. 88 se nota: Inviolabilitatea domiciliului cetăţenilor şi secretul corespondenţei sunt ocrotite de lege. În acelaşi sens, la art. 33 din Constituţia R.S.R., din anul 1965, era prevăzut faptul că Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice este garantat.
De facto, realitatea era cu mult diferită, dacă nu chiar opusă acestor reglementări din legea fundamentală a statului comunist. Toate prevederile constituţionale evocate mai sus au fost încălcate sistematic, în numeroase cazuri. În consecinţă, aşa cum bine s-a apreciat în alte lucrări, în cazul Constituţiilor României democrat-populare ori socialiste, avem de-a face doar cu nişte „ficţiuni constituţionale” create din raţiuni externe pentru a oferi un „decor favorabil” regimului politic în relaţia cu Occidentul. De aceea, credem că nu poate fi prea complicat răspunsul la o întrebare simplă – cât şi când a fost respectat acest drept fundamental al cetăţeanului în România comunistă? În studiul de faţă ne propunem să dăm un răspuns explicit la această întrebare. Vom face trimitere îndeosebi la anii ’80, din două considerente: în primul rând, pe acest subiect al cenzurii (controlului) corespondenţei în perioada de început a comunismului românesc s-au publicat deja documente sau articole care dezvăluie atât mecanismele, cât şi obiectivele acestei activităţi. În al doilea rând, anii ’80 reprezintă intervalul în care, după o perioadă de relativ dezgheţ intern (anii ’60 şi ’70), se revine la un control informativ mult mai strict al populaţiei, pe fondul înrăutăţirii situaţiei economice şi al creşterii nemulţumirilor sociale. Această ultimă decadă a comunismului românesc este reprezentativă şi pentru că acum apar dezechilibrele majore care vor conduce la implozia regimului, în decembrie 1989.
Perfecţionată continuu, ca structură, atribuţii şi personal, Securitatea a atins în anii `70 şi `80, după cum bine se ştie, maximul rafinamentului în controlul şi reprimarea oricărei minime rezistenţe sau dizidenţe. Utilizând metode ale unui serviciu clasic de informaţii şi aflată în directă conexiune cu aparatul de partid, Securitatea a primit cele mai variate directive. Pentru îndeplinirea lor, metodele utilizate au fost diverse: crearea de reţea informativă, filajul, percheziţiile, reţinerile, arestările, anchetele informative, interceptarea corespondenţei, ascultarea telefoanelor etc. Multe dintre aceste practici au fost însoţite însă de violenţe, abuzuri şi, evident, încălcări ale drepturilor fundamentale prevăzute şi garantate în textele constituţionale în vigoare la acel moment. Astfel, caracterul de poliţie politică al activităţii Securităţii este subliniat tocmai de aceste realităţi dar şi de obsesia cu care erau căutaţi sau chiar inventaţi „duşmani ai poporului” în orice instituţie sau mediu social. Pe această linie, încă de la începuturile regimului comunist, controlul şi cenzura corespondenţei au făcut obiectul muncii unor structuri specializate care au funcţionat în cadrul Securităţii sub diferite denumiri: Serviciul „D” – controlul corespondenţei (1948-1951), Direcţia Filaj şi Investigaţii (1951-1955), Serviciul „F” controlul corespondenţei (1956-1967), Direcţia a XII-a (1967-1968), Direcţia a IX-a (1968-1973) şi Unitatea Specială „S” (1973-1989), la care a lucrat vajnicul luptător prntru drepturile omului, lt. MARIN CONSTANTIN.
În timp, structura organizatorică a acestui organism a variat destul de mult. În anii ’50-’60, Serviciul „F” era un organism autonom în cadrul Securităţii. Avea în frunte un şef de serviciu, ajutat de doi locţiitori care coordonau activitatea celor şase birouri şi două grupe existente în cadrul serviciului. Astfel, Biroul 1 avea în sarcină controlul trimiterilor poştale externe, în afară de colete, pentru a intercepta pe cele aparţinând persoanelor urmărite de direcţiile operative. Acelaşi birou cenzura scrisorile către ţările capitaliste, redactând, pe baza acestora, note sau referate în care era prezentat „materialul duşmănos”. Biroul 2 controla corespondenţa civilă şi militară internă, cenzura prin sondaj şi intercepta „manifestele contrarevoluţionare”, identificând autorii acestora pe baza analizei grafologice. Biroul 3 deţinea laboratorul de deschidere şi recondiţionare, control fizico-chimic şi foto al întregii corespondenţe, urmărind eventualele mesaje scrise cu cerneală simpatică şi realizând fotocopii după scrisorile suspecte. Biroul 4 se ocupa de coletele poştale externe, iar Biroul evidenţă crea listele cu cei care în urma cenzurii corespondenţei se dovedeau a fi „duşmani ai poporului”, cu persoanele urmărite de către direcţiile operative şi a celor care aveau legături prin corespondenţă cu persoane din Occident. Pentru problemele de secretariat era creat un birou cu această destinaţie. Cele două grupe – Grupa pentru Controlul Telegramelor şi Grupa de Îndrumare şi Control a Biroului „F” în regiuni – interceptau telegramele interne şi externe în problemele care interesau direcţiile operative şi coordonau totodată activitatea Biroului „F” din regiuni şi raioane.
În anii ’70 şi ’80, Unitatea Specială „S” (succesoarea Direcţiei a IX-a şi a Serviciului „F”) a fost inclusă în Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni (C.T.O.T.) unitate condusă în anii ’80 de general-locotenent Ovidiu Diaconescu. La conducerea Unităţii Speciale „S” s-a aflat, în acelaşi interval, colonel Constantin Marinescu. Unitatea era formată din şapte servicii:
– Serviciul I (interceptare grafotehnie) condus de locotenent-colonel Constantin Miu;
– Serviciul II (control trimiteri poştale interne) condus de maior Aurora Rodica Negoiţă şi apoi locotenent-colonel Mihai Buliga;
– Serviciul III şi IV (control trimiteri poştale externe) colonel Anghel Iorgu şi căpitan Ligia Achim;
– Serviciul V (obiective, evidenţă şi punere în interceptare, probleme prioritare) locotenent-colonel Mircea Ardelean, colonel Ion Preda;
– Serviciul VI (laborator) locotenent-colonel Viorica Petrică şi maior Ion Radu;
– Serviciul VII (înscrisuri) maior Eugen Grigorescu (n. n. – ajuns general în SRI, seful Directiei ”N”, unul dintre protectorii lui MARIN) şi maior Gheorghe Nicola.
Atribuţiile Unităţii Speciale „S”, identice cu cele ale structurilor care o precedaseră, au rămas de-a lungul timpului, în esenţă, aceleaşi: controlul corespondenţei externe şi interne; interceptarea, la cererea direcţiilor operative ale Securităţii, a trimiterilor poştale ale persoanelor urmărite; cenzura corespondenţei externe cu ţările capitaliste pentru a evita „posibilitatea folosirii acestui mijloc de legătură de către elementele duşmănoase regimului”; depistarea manifestelor „contrarevoluţionare” trimise prin poştă, urmărind, totodată, identificarea autorilor pe baza analizei grafologice; cenzura prin sondaj a corespondenţei interne suspecte (civile şi militare); interceptarea manifestelor, memoriilor şi a scrisorilor de protest; identificarea autorilor. Dacă în anii ’50, controlul corespondenţei excepta doar trimiterile poştale interne sau externe adresate Comitetului Central al P.M.R., guvernului R.P.R., Prezidiului Marii Adunări Naţionale, precum şi membrilor acestora, organelor de partid, sfaturilor populare raionale şi redacţiilor ziarelor centrale şi locale, în anii ’80 nu mai existau excepţii: „Unitatea specială «S» şi unităţile corespondente din teritoriu, în procesul muncii specifice, depistează şi reţin toate categoriile de trimiteri poştale în al căror conţinut sunt vehiculate idei şi concepţii potrivnice intereselor statului nostru, acţiunile respective fiind semnalate unităţilor centrale şi teritoriale de securitate pe profile de muncă iar, de la caz la caz, acestora le vor fi înaintate spre informare şi materiale în original”.
Pentru a înlătura orice posibilitate de deconspirare a măsurilor de control şi cenzură a trimiterilor poştale, lucrătorii din cadrul Unităţii Speciale „S” aveau obligaţia de a recruta în calitate de colaboratori pe funcţionarii Poştei sau ai Direcţiei Vămilor care aveau atribuţii în domeniul predării şi/sau preluării corespondenţei de la Poştă. Cei care refuzau o astfel de colaborare puteau fi îndepărtaţi din posturi ca fiind „necorespunzători”. Informaţiile de la aceste surse erau transmise apoi către direcţiile operative ale Securităţii, în funcţie de importanţa şi profilul lor. Totodată, pe baza cenzurii corespondenţei, erau redactate diverse note, referate ori sinteze pentru conducerea Ministerului de Interne şi pentru şefii direcţiilor operative. Era, de asemenea, ţinută o strictă evidenţă a persoanelor care întreţineau corespondenţă cu cetăţeni din ţările vestice. În acest caz erau luate măsuri suplimentare pentru cunoaşterea opiniilor, atitudinilor, acţiunilor şi relaţiilor persoanelor supravegheate, a celor cărora le aparţinea corespondenţa interceptată. Trebuie remarcat că orice trimitere poştală care se dovedea a fi „dăunătoare şi de propagandă duşmănoasă” era confiscată, ceea ce se putea întâmpla şi la cererea oricărui şef de direcţie.
Ultima etapă în mecanismul de acţiune al Securităţii era prevenţia. Se acţiona, pe baza materialelor furnizate de Unitatea Specială „S”, pentru prevenirea răspândirii nemulţumirilor populaţiei şi neutralizarea persoanelor cu atitudine critică faţă de puterea politică. Erau verificate cărţi poştale, scrisori, telegrame, colete expediate de români în străinătate, dar se acorda o şi mai mare atenţie la tot ceea ce venea din afară, mai ales din Vest. Mecanismul era simplu: ofiţerii sau colaboratorii Unităţii Speciale „S” preluau, dimineaţa, corespondenţa de la şefii oficiilor poştale, şi după control (desfăşurat în birouri situate în cadrul aceloraşi oficii), aveau obligaţia ca până la ora 17,00 să repună în circuitul poştal trimiterile care nu prezentau interes. Operaţiile efectuate după preluarea corespondenţei erau specifice: control (filajul), cenzură, control fizico-chimic, recondiţionare şi, la final, reintroducere în circuitul poştal. La „control filaj” lucrătorii din Unitatea Specială „S” se asigurau că toată corespondenţa intră în circuitul unităţii şi că, apoi, aceasta reintră în circuitul poştal. În acest interval, se efectua trierea pe categorii a întregului material (plecări, sosiri, recomandate, simple etc.) şi totodată cartografierea corespondenţei pe judeţe pentru a putea fi realizată cenzura şi verificarea în tabelele cu urmăriţi. Separat, alţi ofiţeri sau colaboratori „filau” scrisorile pentru a intercepta pe cele aparţinând persoanelor urmărite din ţară sau a celor aflate în străinătate. De exemplu, în 1988, în medie, într-un judeţ, existau cca 4.000 de urmăriţi la cererea direcţiilor operative şi încă aproximativ 1.000 care se aflau pe listele proprii ale Unităţii Speciale „S”. Fiecare angajat, confrunta zilnic adresa de pe plic cu numele şi adresa din tabelele cu urmăriţi, pentru mai bine de 1.500 de scrisori (pentru corespondenţa din ţară).
În cazul corespondenţei externe, volumul de corespondenţă filat era mult mai mare, în plus, aici fiind nevoie de traducerea unor texte şi de redactarea unor rezumate după scrisorile care prezentau interes. Erau apoi întocmite tabele cu scrisorile semnalate şi trimise la direcţiile operative. În continuare, lucrătorii Unităţii Speciale „S” urmăreau înapoierea acestora şi reintroducerea lor, unde era cazul, în circuitul poştal. În lunile de vârf (perioada vacanţelor şi sărbătorilor), numărul de scrisori era mult mai mare decât cel obişnuit, aşa că de multe ori controlul se făcea prin sondaj, textele fiind citite selectiv, când existau suspiciuni din partea lucrătorului de la Securitate. Acolo unde apăreau comentarii duşmănoase la adresa regimului, îndemnuri la emigrare, metode de trecere frauduloasă a frontierei, descrierea laudativă a traiului occidental etc., scrisorile erau scoase definitiv din circuitul poştal şi trimise la direcţiile operative de profil. Cele două categorii de corespondenţă – internă şi externă – erau parcurse cu un interes diferit. Dacă iniţial, la capitolul corespondenţă internă existau numeroase excepţii, iar controlul se făcea „pe cale de selecţionare”, corespondenţa externă a fost, cu mici întreruperi, controlată în întregime. În categoria corespondenţă internă, cea mai importantă era considerată cea care pleca şi sosea în Bucureşti, cantitatea zilnică fiind în anii ’50 de cca 125.000 de scrisori, pentru a se tripla în anii ’80 (cu menţiunea că în timpul vacanţelor şi sărbătorilor de iarnă volumul zilnic depăşea cu mult cifra de un milion). Cenzura se realiza parţial şi cuprindea circa o treime din scrisori (corespondenţă civilă şi militară). Lecturate integral erau doar acele scrisori care în urma controlului iniţial prezentau interes, îndeosebi cele încadrate la „problema suspecte”. Volumul corespondenţei externe, care se bucura de cea mai mare atenţie, a crescut vertiginos de la cca. 27-28.000 zilnic, la mijlocul anilor ’50, spre cca. 200.000 în anii ’80. Asupra acestei corespondenţe, grupată pe zonele de destinaţie (Europa, America şi Israel), controlul era diversificat: pe unele zone se citeau doar plecările, pe altele se făcea doar „filaj deschis”, în timp ce corespondenţa românilor din exil cu cei rămaşi în ţară era citită în întregime. Pentru a fi controlat un asemenea volum de corespondenţă era nevoie de un personal numeros. Această cerinţă se reflectă şi din evoluţia numărului de posturi din schema structurii care se ocupa de această activitate. Serviciul „F” avea 274 de posturi în anul 1956, pentru a ajunge la 520 de oameni în 1966. Unitatea Specială „S”, pentru a acoperi volumul imens de muncă, şi-a dublat efectivele, ajungând ca numai la nivel de judeţ să aibă, în medie între 15 şi 20 de oameni încadraţi. Pe lângă aceştia s-a apelat la ofiţeri şi subofiţeri pensionari care lucraseră anterior în acelaşi domeniu. Retribuirea pensionarilor se făcea din fondul C.I.S., diferenţiat în funcţie de calificare şi depistarea unor cazuri deosebite, până la un plafon de 1.200 lei pe lună. Instrucţiunile privind regulile de muncă, dar şi ordinele generale ale Securităţii cereau expres să fie prevenită difuzarea de manifeste, memorii şi scrisori de protest. Autorii lor trebuiau identificaţi în timpul cel mai scurt pentru a evita răspândirea materialelor subversive. Forma concretă a acestora era diversă, de la simple fiţuici scrise de mână, până la foi volante sau chiar documente redactate atent şi introduse în plicuri cu adrese precise, cu aspect cât mai comun. De obicei, ultimele erau adresate conducerii de partid şi de stat, unor ziare centrale sau locale sau nominal unor lideri ai P.C.R., miniştrilor, şefilor de redacţii din presa scrisă, TV sau radio. Securitatea, prin unitatea sa specializată, dezvoltase o întreagă metodologie de depistare a „înscrisurilor duşmănoase”: utilizarea aceluiaşi tip de plicuri (ca mărime şi culoare), aceeaşi aşezare a timbrelor, modul de aranjare a adresei (în centru sau la capetele plicului), lipsa adresei expeditorului, ori prezenţa uneia prescurtate, de obicei fictivă. Astfel, în corespondenţa trimisă îndeosebi în Vest, lucrătorii din Unitatea „S” constataseră că majoritatea materialelor subversive interceptate aveau forma unor scrisori obişnuite, fără adresa expeditorului sau cu adresă fictivă. Destinaţia predilectă era postul de radio „Europa Liberă”, dar şi alte posturi, care primeau corespondenţă la unele căsuţe poştale sau chiar pe adresa unor persoane particulare. O atenţie specială se acorda întregii corespondenţe a persoanelor care erau urmărite de Securitate sau a celor aflate în reţeaua colaboratori. Verificarea acesteia se făcea la cererea ofiţerilor din unităţile operative, de către ofiţerii din aparatul Unităţii Speciale „S” care trebuia să intercepteze scrisorile, telegramele şi coletele primite sau trimise de cei urmăriţi. În teorie, aceste materiale erau deosebit de valoroase, putând dezvălui eventuale acţiuni avute în vedere de cei vizaţi, fiind totodată şi o probă consistentă a activităţii lor subversive. Se întâmpla adesea, ca, din cauza lanţului birocratic, informaţia să nu mai ajungă în timp util la ofiţerul care urmărea un anumit „obiectiv”. Apoi, din cauza neglijenţei celor care deschiseseră scrisorile sau coletele, întreaga acţiune putea fi deconspirată (în unele plicuri reintroduse în circuit, erau uitate traducerea scrisorii, nota de lucru sau chiar borderoul de însoţire semnat de ofiţerul care studiase scrisoarea). În plus, o durată de timp mai mare între data expedierii şi data primirii corespondenţei crea mari semne de întrebare atât expeditorului, cât şi destinatarului, care, pe baza ştampilei Poştei, puteau vedea unde scrisoarea a „zăbovit” mai mult. Nedumeririle de acest fel sunt numeroase şi sunt exprimate pe larg chiar în unele scrisori ale celor urmăriţi. Pentru a fi evitate astfel de situaţii, au fost elaborate în primăvara anului 1985 o serie de instrucţiuni privind regulile de muncă pentru manipularea şi exploatarea materialelor obţinute din sursă „S”. Măsurile preconizate constau în trimiterea către unităţile operative doar a unor xerocopii după scrisorile interceptate, nu a originalelor. Trimiterea acestora implica scoaterea lor din circuitul poştal pentru un timp mai lung şi uneori, chiar, pierderea lor. De aceea se cerea ca solicitările privind trimiterea acestor originale să fie reduse la minim, doar „în cazurile care în sunt folosite mijloace ale legăturii impersonale, căsuţe-poştale, post-restant etc. şi care nu se mai repun în circuitul poştal”. Formularea unora dintre instrucţiuni sugerează existenţa întârzierilor cât şi a abuzurilor în prelucrarea corespondenţei interceptate: „Dacă în termen de 24 ore de la trimiterea materialului de către organul S, central şi teritorial, nu se va primi răspunsul unităţii beneficiare, acesta va fi repus în circuitul poştal”; „Aprobarea pentru reţinerea materialelor ce interesează organele de securitate se va da de către locţiitorii şefilor unităţilor centrale şi ai Securităţii Municipiului Bucureşti, iar la nivelul unităţilor teritoriale de către şefii securităţilor judeţene”.
Din punct de vedere tehnic, controlul corespondenţei de către Securitate se baza pe ideea că unii dintre cei urmăriţi transmiteau informaţii prin intermediul scrisorilor în mod codificat. Tocmai această codare a conţinutului era preocuparea principală a ofiţerilor din Unitatea Specială „S” care aveau, între altele, sarcina de a descoperi variantele de codificare folosite de expeditori: scriere cu cerneală simpatică, indigoul alb, textul convenţional, cifrul, hârtia şablon, limbajul textelor etc. În cazul textului scris cu cerneală simpatică, între rândurile scrise convenţional, se insera mesajul invizibil cu ochiul liber. Această scriere putea fi însă depistată cu ajutorul piramidonului, apei, salivei, alcoolului etc. Acest control fizico-chimic avea loc doar în cazul în care scrisoarea devenea suspectă în ochii lucrătorului operativ care o „exploata”. Indigoul alb era o altă metodă de ascundere a conţinutului real al unei scrisori. Aceasta consta în folosirea unei coli albe de hârtie îmbibată cu anumite substanţe chimice şi care suprapusă peste o altă coală, prin presare imprima scrisul invizibil. Acesta, ca şi în cazul „cernelii simpatice” putea fi identificat doar în urma unui control tehnic. Dacă cele două metode de mai sus erau utilizate mai puţin în corespondenţa obişnuită, textul convenţional era mult mai frecvent folosit, fiind şi cel mai accesibil. Exista şi aici un impediment şi anume – texul trebuia convenit în prealabil între expeditor şi destinatar, înţelesul fiind mereu altul decât cel aparent. Una din posibilităţi era plasarea a câte unui cuvânt, la începutul, mijlocul sau capătul fiecărui rând al scrisorii, citirea făcându-se pe verticală sau diagonala paginii. Cifrul însemna înlocuirea literelor cu cifre, semne sau chiar cu alte litere, amestecul de simboluri făcând textul de neînţeles fără cunoaşterea codului stabilit între cei doi corespondenţi16. Hârtia şablon era o metodă ce consta în decuparea unei coli albe de hârtie, în anumite locuri astfel că suprapusă peste scrisoarea primită, apăreau în ferestrele formate prin decupare doar cuvintele care compuneau informaţia transmisă. Timbrele erau frecvent folosite pentru a ascunde sub ele mesaje secrete sau chiar microfilme. O semnificaţie putea avea imaginea de pe timbru, dar şi poziţia lor pe plic. Desigur, întregul univers al metodelor de control al corespondenţei este unul foarte vast. Ceea ce am dorit să descriem aici sunt câteva din metodele cele mai frecventate atât de Securitate, cât şi de cei urmăriţi pentru a-şi conspira sau deconspira mesajele poştale. Aşa cum am menţionat mai sus, Unitatea Specială „S” avea ca atribuţie, între altele, elaborarea de sinteze, note şi rapoarte, pe baza cenzurii corespondenţei, referitoare la diverse subiecte care interesau atât conducerea Securităţii, cât şi conducerea de partid şi de stat. Tematica era variată: pornind de la preocupările cotidiene ale marii majorităţi a populaţiei şi până la starea de spirit generată de campaniile politice sau măsurile luate de partid şi guvern. În acest sens, în anii ’80, interesul regimului pentru reacţia populaţiei faţă de situaţia dificilă din economie era determinat de efectele în plan social, surprinse foarte bine în corespondenţa privată dintre români şi străini. Fragmente din astfel de scrisori au fost preluate de Securitate în propriile rapoarte, pentru a ilustra nemulţumirile populaţiei legate de alimentaţie, reorganizările întreprinderilor, întreruperile de curent electric etc. La conducerea de partid şi de stat ajungeau o bună parte din notele sau buletinele redactate de Securitate care semnalau stări de spirit negative, tocmai în încercarea de a curma unele situaţii conflictuale sau chiar explozive din anumite medii. Din nefericire, în anii ’80, factorul politic judeţean sau central nu mai este receptiv la avalanşa de semnale pe care Securitatea le transmitea. Amploarea nemulţumirilor a devenit din ce în ce mai mare, iar măsurile luate de puterea politică sunt paleative.
Cercetarea acestor scrisori, telegrame şi cărţi poştale („colecţionate” de Unitatea Specială „S”) oferă o imagine asupra stării de spirit din epocă, vieţii cotidiene sau biografiei unor personalităţi (aflate cu predilecţie în preocuparea Securităţii). Este totodată un mod direct de a vedea care au fost sentimentele românilor din diverse categorii sociale, profesionale etc. vizavi de schimbările şi evoluţia regimului politic intern. Sunt documente care oferă un contact direct cu realitatea acelor ani, fără nici un filtru sau corector de percepţie, decât cel al autorilor acestor scrisori. Viaţa şi trăirile oamenilor din acei ani sunt redate cu acurateţe tocmai în acest gen de documente. O bună parte din această corespondenţă, în copie sau original, este păstrată în arhivele Securităţii, de un interes aparte fiind aşa numitele „comentarii duşmănoase”. Aparent, cele mai multe din comentarii apar în oraşele mici şi în mediul rural. Ele vizează frecvent măsurile haotice de reorganizare a unor întreprinderi, şomajul mascat, nemulţumirile izvorâte din neplata salariilor, imposibilitatea avansării în carieră fără o implicare politică etc. Este nelipsită din aceste texte (de regulă, cele trimise în străinătate) nota ironică la adresa marilor realizări ale regimului trâmbiţate pe toate canalele propagandei oficiale. Patru mari teme se regăsesc în corespondenţa controlată de Securitate în anii ’80: situaţia grea din aprovizionarea populaţiei, reorganizările haotice din administraţie şi întreprinderi, condiţiile de viaţă şi de muncă în România, dar şi a celor plecaţi în străinătate şi, în fine, opţiunea emigrării din România. Desigur, pe lângă aceste subiecte apar şi altele, cel puţin la fel de interesante: calitatea slabă a unor echipamente sau maşini exportate de România, situaţia românilor aflaţi pe şantierele din Libia, Siria, Egipt, Irak, Iran etc., situaţia învăţământului, metode de trecere ilegală a frontierei ş.a. Cel mai des invocat subiect în corespondenţa românilor din acei ani este cel al condiţiilor grele de viaţă şi muncă: cozile la alimente, întreruperile de curent electric, frigul din locuinţe, proasta organizare din întreprinderi şi chiar nesiguranţa locului de muncă. Drama alimentelor de bază se adânceşte odată cu anul 1980 şi se manifestă prin cozile la carne, lapte, ouă, ulei, făină şi pâine. Dincolo de aprovizionare, siguranţa locului de muncă este un alt aspect frecvent abordat dar într-o strânsă legătură cu primul. Aşa cum se poate vedea din corespondenţa românilor, condiţiile din întreprinderi erau destul de vitrege. Marile fabrici ale anilor de dinainte de 1990 se confruntau, între altele, cu o supradimensionare puternică a personalului, care era o consecinţă neprevăzută a relaţiei dintre aprovizionare şi locurile de muncă. Datorită acestei inflaţii de personal, deseori conducerea de partid iniţia restructurări ample de personal, reorganizări ale unor întreprinderi sau ale administraţiei locale. Legat de condiţiile de muncă, o situaţie dificilă au avut-o românii aflaţi la lucru pe şantierele din străinătate, în ţări din Orientul Mijlociu. De pildă, numai în Irak, lucrau mai bine de 4.000 de români, în proiecte care însemnau construcţia unor canale de irigaţii, a unor linii de înaltă tensiune, şosele sau a unor rafinării. Lucrările la aceste obiective fuseseră contractate în anii ’70 sau la începutul anilor `80, şi după un debut fulminant, ele se aflau în mare întârziere. Datorită unor deficienţe de organizare, a calităţii slabe a echipamentelor, mediului natural mult mai vitreg faţă de cel din ţară, construcţia acestor obiective se dovedea a fi problematică faţă de ce îşi imaginaseră proiectanţii din ţară. Pe lângă aceste obstacole, apar şi altele: starea de spirit a muncitorilor e din ce în ce mai negativă, se plâng în scrisorile trimise acasă că „se plăteşte mai slab”, cu mari întârzieri, aceasta şi pentru că „majoritatea nu au venit să facă treabă cinstită, s-au apucat de vândut ciment şi alte materiale, să fure, să facă bişniţă, fiecare pentru buzunarul lui, iar treburile pe şantier au rămas în urmă…”. Toate acestea au avut efecte în relaţia cu antreprenorii din ţările unde românii lucrau: „…La staţia de betoane a venit un suprarevizor şi a întrerupt betonarea pe întregul şantier pentru că românii nu fac treabă bună. În încheiere a spus: «Plecaţi în România». […] Aici toată lumea este nemulţumită, mormăie, toţi sunt abătuţi. Singurii care sunt mai veseli, sunt cei care urmează să plece acasă”. Însă cei care rămân, inventivi fiind, nu se lasă şi iniţiază activităţi colaterale: specula şi lucrul la particulari. „Cu coniacul este o lovitură” îi scrie din Irak un timişorean soţiei sale din ţară, cerându-i totodată să-i trimită printr-un prieten 20 litri din preţioasa băutură. „…Am vorbit cu maistrul, un băiat bun din Piteşti şi voi ieşi două luni la ciubuc… Cu munca nu mă omor, că sunt şef de echipă…” scrie, tot din Irak, soţul către soţia sa din Râmnicu-Vâlcea. Cei mai mulţi ştiu însă că ceea ce fac este atent monitorizat de Securitate: „…Nu discuţi nimic la telefon. Vezi că telefonul nostru este sub observaţie. Nu lăsa pe nimeni să discute la telefon, de la noi din casă. Totul se înregistrează…” îi scrie din Egipt un sibian soţiei sale din ţară, indicându-i apoi cum să valorifice bunurile pe care i le trimisese.
Greutăţi mari sunt şi în lumea satului românesc. Lăsaţi fără pământ, navetişti la oraş unde muncesc în fabrici, ţăranii se opun şi critică noile schimbări din politica partidului în domeniul agriculturii: „măsurile ce se iau la ţară pentru creşterea vitelor, în modul forţat cum se aplică, în loc să ducă la sporirea lor, duc la dispariţia lor. Până nu ni se dă pământ corespunzător să-l muncim, nu vom reuşi să contractăm vite, porci şi păsări cu statul, pentru că nu avem cu ce le creşte” scriu ţăranii dintr-un C.A.P. din judeţul Dolj. Un ţăran pensionar, din judeţul Iaşi, vorbeşte deschis şi explică de ce ţăranii refuză să mai lucreze pământul: „Dacă până acum ţăranul muncea cu tragere de inimă pentru că primea 1.000 kg. porumb la o producţie de 5.000 kg la hectar, în prezent, indiferent cum munceşti, nu primeşti mai nimic”. Tensiunile din mediul rural sunt exprimate în mai multe scrisori adresate de săteni conducerii de la Bucureşti (C.C. al P.C.R. sau unor ziare din Capitală) în care apar avertismente de genul „Nu e departe ceasul să recurgem la procedee ca în 1907” sau, şi mai grav, ca cel al unor cooperatori din Cozieni, judeţul Buzău: „Este ruşinos să avem vărsare de sânge într-o ţară comunistă. Mai bine ar veni sovieticii să ne administreze ţara”.
O altă temă frecvent abordată în corespondenţa acelor ani este cea a emigrării. Opţiunea nu este doar a minoritarilor, ci şi a românilor care, în faţa greutăţilor cotidiene, optează pentru plecarea din ţară. Cel mai des apare acest subiect în corespondenţa etnicilor germani. Iată şi unul din motivele invocate de o familie din judeţul Alba, grăbită să părăsească România: „…Dorim să primim viza de intrare în R.F.G. pentru întreaga familie, ca să putem pleca definitiv de aici. România se află într-o mare criză economică. De când aţi plecat s-au schimbat multe în rău din viaţa noastră. Este o lipsă totală de produse alimentare. Nici măcar pâine nu mai avem. Nu mai avem curent electric, folosim din nou lampa cu petrol. Nu se ştie cât va mai dura această economie de energie electrică. Chiar dacă am vrea să mai stăm aici, nu mai rezistăm…”.
Evantaiul problemelor cu care se confruntă românii, indiferent că sunt în ţară sau în afară, este foarte larg, iar în fragmentele ce apar în corespondenţa privată din dosarele Securităţii, greutăţile traiului cotidian sunt concis şi, deseori, pitoresc definite. Este evident că majoritatea românilor ca şi minoritarii (unguri, germani, evrei) sunt nemulţumiţi de starea generală a ţării. Cu toţii caută căi proprii de salvare, prin emigrare sau prin speculă, prin opoziţie civică sau atitudine pasivă la cerinţele regimului.
Corespondenţa interceptată de Unitatea Specială „S” în anii ’80 se află în dosarele din Fondul Informativ, Documentar şi Reţea din arhiva CNSAS. Ea nu constituie un bloc unitar ci fiecare scrisoare, în parte, a ajuns la dosarul celor urmăriţi, în copie sau în original. În ultima situaţie, e limpede că scrisoarea nu a mai fost trimisă către destinatar, conţinutul ei fiind de obicei catalogat ca necorespunzător dacă existau comentarii duşmănoase la adresa regimului politic, îndemnuri la emigrare sau intenţii de constituire a unui grup ostil. Prezenţa acestor scrisori, de multe ori în original, demonstrează fără tăgadă gradul accentuat de control şi amestec al Securităţii în viaţa intimă a românilor. Totodată putem vedea clar şi cât de mult era respectată „legalitatea socialistă”, ţinând cont, aşa cum arătam la început, că violarea secretului corespondenţei intra în categoria infracţiunilor grave conform Constituţiei RSR din 1965.
Există însă şi un revers al medaliei şi anume că, tocmai, prezenţa, din belşug, în dosarele Securităţii, a acestor scrisori ne permite astăzi să reconstituim climatul social al unei epoci nu demult apuse. Este poate singurul merit al Securităţii, acela de a lăsa moştenire documente de un real folos pentru istorici.
Pentru a înţelege modul de funcţionare al Unităţii Speciale „S” în teritoriu, am ales să reproducem, în anexă, un document aflat în fondul Documentar al arhivei CNSAS. Datat 24 februarie 1989, documentul dezvăluie modul cum era organizat controlul secret al corespondenţei, numărul angajaţilor şi volumul zilnic de muncă în cadrul unui serviciu „S” la nivel de judeţ. Sunt interesante detaliile referitoare la relaţia de subordonare între serviciul „S” judeţean şi serviciile operative (care solicitau pe parcursul anului 1988 interceptarea corespondenţei unui număr de cca 4.000 persoane). Pe lângă verificările la cerere, Serviciul „S” avea o bază proprie de urmăriţi (cca 1.000), ceea ce denotă şi o oarecare autonomie în funcţionarea sa. În plus, elaborarea unor sinteze (24 într-un singur an), la cererea Securităţii judeţene sau a Comandamentului central, ilustrează poziţia importantă pe care o deţinea controlul corespondenţei în întregul angrenaj informativ-operativ. În partea a doua, sunt enumerate eşecurile, scăpările de „materiale cu conţinut duşmănos”, dar şi fapte grave precum sustragerea unor sume de bani.
Datorită aspectelor precizate mai sus, considerăm documentul publicat în anexă, drept un breviar al activităţii de control al corespondenţei în anul de graţie 1989.
ANEXA 1989 februarie 24, Bucureşti.

Ministerul de Interne Strict Secret
Departamentul Securităţii Statului Ex. Unic
Unitatea Specială „S”
Nr. 00415303 din 24 feb. 1989
Notă referitoare la activitatea serviciului Unităţii Speciale „S”, din cadrul Securităţii Hunedoara, cuprinzând efectivul de lucrători, puncte lucru, volumul de muncă, deficienţe şi abateri.

Activitatea de control secret al corespondenţei interne în cadrul judeţului Hunedoara este organizată la nivel de serviciu, acesta fiind încadrat cu 19 cadre, dintre care 9 cunosc una sau mai multe limbi străine. Munca specifică este organizată în cadrul punctelor de lucru din localităţile: Deva, Simeria, Petroşani, Orăştie şi Haţeg şi cu actuala organizare se reuşeşte cuprinderea în control a întregului trafic poştal intern, inclusiv cel de pe spaţiul Helga [R.F. Germania] nescăpându-se de sub control nici o localitate, iar volumul de trimiteri verificat zilnic se ridică la cca 80.000 scrisori – plecări şi sosiri. Încălcarea secretului corespondenţei în anii ’80… 229 În anul 1988 organele informativ-operative au solicitat cadrelor „S” interceptarea corespondenţei unui număr de cca 4.000 persoane, iar 1.000 persoane se află în baza proprie a compartimentului „S”. Din controlul în conţinut s-a reuşit obţinerea a 11.200 informaţii, dintre care un număr de peste 7.600 sunt date de primă sesizare despre activitatea unor elemente necunoscute în evidenţele de Securitate. Tot din controlul în conţinut, cadrele „S” au întocmit şi înaintat organelor informativ-operative un număr de 24 sinteze, unele cerute prin Programul de măsuri al unităţii centrale, iar altele ordonate de conducerea Securităţii judeţene. Pe linia înscrisurilor anonime cu conţinut duşmănos s-a reuşit ca în perioada de referinţă să fie clarificate 6 cazuri cu 8 autori. Prin măsuri complexe întreprinse de organele de securitate şi miliţie s-a reuşit, în 3 cazuri prevenirea difuzării unor înscrisuri. Deşi rezultatele obţinute în 1988 de compartimentul „S” sunt apreciate ca preponderent pozitive, în activitatea acestui colectiv au fost înregistrate şi unele minusuri, astfel: – Datorită necunoaşterii corespunzătoare a indicilor grafici şi superficialităţii, au fost scăpate, în două cazuri, la grupa „S” din Simeria, unele difuzări de materiale cu conţinut duşmănos. – Mai sunt încă neidentificate 6 cazuri de înscrisuri cu conţinut duşmănos, ce au fost difuzate pe raza judeţului Hunedoara, de care se fac răspunzători atât cadrele compartimentului „S”, cât şi ale serviciilor informativ-operative, care nu au sprijinit suficient activitatea pe această linie de muncă. – Din mediul rural s-a obţinut un număr mic de informaţii din controlul secret al corespondenţei, deşi acest sector este foarte important pentru munca de securitate. – Tot un număr relativ mic de informaţii au fost obţinute din sectoarele economice, ţinând cont de ponderea acestor probleme în cadrul judeţului. – Nu ne putem declara mulţumiţi de modul în care este folosit mijlocul „S” de către serviciile şi celelalte compartimente informativ-operative din cadrul judeţului. Astfel, la unitatea centrală, numărul obiectivelor în cazul cărora se controlează legăturile externe pe canalul „S” este de numai 25 elemente – la Serviciul I, 26 – la Serviciul II şi 35 – la Serviciul III, iar Securitatea Haţeg are un singur element în atenţie pe linia legăturilor externe „S”. – În privinţa stării şi practicii disciplinare a fost înregistrat cazul deosebit de grav al cpt. Moldovan Olga – de sustragere a unor sume de bani, pentru care faptă a fost trecută în rezervă şi sancţionată pe linie de partid. Pt. comandant, Colonel, Marinescu Constantin ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 13 421, vol. 193, f. 378

(Sursa: Liviu ŢĂRANU, http://www.cnsas.ro/documente/caiete/Caiete_CNSAS_nr_9-10_2012.pdf)

Ia zi, MARINE, te-am emotionat?! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Actualitate

“Cocosatul” vs „Soricioaica”/Pamflet

Publicat

pe

De

Va dezvaluiam intr-un „Pamflet” recent ca, uneltele procurorului Negulescu Mircea se fabrică la Ploiesti: „Sobolanul”/jurist in primaria Ploiesti si „Soricioaica”.

Va precizam ca ne-am prins de la ce puțea in primarie si intr-o institutie subordonata primarului
De când s-a „scapat pe el” primarul in functie („primarul -care este”) ca este prea bun pentru urbea noastra, un sobolan din primarie, urat mirositor, a inceput sa „fete” actele de demitere ale unor functionari publici mergand la o unitate din structura primarului si „emanad” prostie si ilegalitate (marca primarului inca in PNL si amprenta sa „pur” personala) in actele oficiale semnate/contrasemnate de onorata’ „Soricioaica”, inca sef al institutiei, chiar de pe calculatoarele de la Oficiul Juridic.
Cum apare mirosul sau infect de Sobolan in haine jerperite in aceasta institutie, cum a doua zi „Soricioaica” – „fata” la randul sau prostia si ilegalitatea conceputa de Sobolanul urat mirositor, intr-un act oficial.
Prostia Sobolanului este ca de multe ori incearca sa isi ascunda masina pe care o „piteste” (dar nu de noi, fiind filmata cu data si ora) si intra pe „furis” in aceasta institutie de parca ar fi platit de primar si din banii publici pentru „mascariiile” astea. Asa cum probabil ii platea pe alti consilieri sa faca filaje la prietenii contracandidatului sau la primarie, cum am dezvaluit…
Este acelasi Sobolan care se prezenta din partea institutiei in cauza (chiar daca este un parlit de natarau – jurist – in primaria Ploiesti) in aceleasi haine urat mirositoare, in fata instantei, acelasi Sobolan urat mirositor care a fost avertizat de catre magistrati.
Este acelasi Sobolan urat mirositor care a avut tupeul sa faca trafic de influenta si sa ceara sprijinul „Soricioaicei” cand a fost amendat, in mod legal, pentru stationare interzisa.
Mirosul șobolanilor. Așteptând o altă administratie
Temându-ne de bolile pe care le pot transmite Șobolanul si Soricioaica – inca in functie, avem date certe ca se va spăla totul în aceasta institutie cu clor, si pentru a nu mai persista mirosul de canalizare şi de rozătoare chiar si cu damf de DNA. Foarte curand…
Spray de alungat „Sobolanul” si „Soricioaica”. Am uitat sa va precizam: „Soricioaica” a fost utilizata pe post de martor acoperit si/sau denuntator in multe cauze penale de catre Negulescu, in toate fiind cu marturii mincionase. Asta este adiministratia „primarului care este”…
Faceam si o „PROFETIE”: ȘOBOLANULE’ si maimutoiule de „Soricioaica” – când sunteti prea morti ca să mai aibă rost să-nviati – mars’ la culcare ca tot acolo o sa ajungeti (exact unde credeti ca le pregatiti locul – ilegal – unor functionari publici): „…altfel dracu știe… zaceti așa până dimineață și nu va puteti trezi nici după ce intră bautura în voi”…
Șobolanul si Soricioaica se fabrică, la Ploiesti, cu ligheanul, cu găleata și, mai nou, cu betoniera, amestecând lichidul dintr-o fiolă cu o masă vegetală insipidă.
Iata ca „profetia” noastra se adevereste…
„Cersetorul” de cafea, „Soricioaica cea vestita” alias „Cocosatul” a inceput sa pupe „mostele” viitorului sef al urbei si striga pe langa apropiatii acestuia numele cu enutuziasm de parca ar fi fost in rezistenta cu actualul primar care este prea bun pentru urbea noastra.
De parca ne-ar zice: iubiti si ‘Soricioaicele vagaboande” …
Avand grave insomnii generate de schimbarile din partid, „Soricioaica” s-a gandit ca trebuie sa profite de tehnica sa de cea mai mare mincinoasa. Este recunoscuta aceasta tehnica aplicata in principal organelor de cercetare penala. Dintre toate animalele aflate la conducerea institutiei inca de la infiintare pana acest moment este singura care nu a fost trimisa in judecata de DNA, am aflat ca ii place cu gura, adica chiar ii place dupa ce isi da placa dentara jos de pe „Cocosat”.
Soricioaica rezistenta la schimbarile bruste de conducere si interese incearca sa se adapteze noilor cerinte de partid. Mai nou a invatat si sa scrie, normal la dictarea „Sobolanului” mai sus mentionat.
Este cunoscut faptul ca „Soricioaica” a suferit de mai multe ori din dragoste. Ultima data a facut cadou un lantisor de aur unei portarese pentru a o aduce la birouri/Tesa…
Cert este ca “Soricioaica” regreta ca stapanul actual este prea bun pentru urbe existand indicii temeinice ca va ajunge la “talpa”…
“Soricioaica” COCOSATA spune de foarte multe ori ca este atrasa de PARCHETELE CENTRALE, fiind tentat sa dea pe toti in gat, o spune insa cu tristete stiind traseul greu pe care trebuie sa il suporte de acum inainte…Vom reveni cu noutati despre “Sobolanul” urat mirositor si “Soricioaica” cea “Cocosata” de la prima trimitere in judecata a celei din urma. (Cerasela N.).
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare! Deocamdata… pana vom reveni cu filmari si documente! Asa cum am promis: Luați-vă popcornul și asistati la circ!

Citeste in continuare

Actualitate

Codul penal si administratia lui Dobre

Publicat

pe

De

Conform celor de la Jurnalul Prahovean, proiectele propuse de Dobre pentru construirea a două grădiniţe în Ploieşti au fost considerat supraevaluate, preţul de cost pentru o singură grădiniţă fiind de aproximativ trei milioane jumătate de euro, un subiect dezbatut si in articolele noastre.

Deşi consilierii locali au respins aceste proiecte considerând că preţurile sunt astronomice, edilul ploieştean a insistat introducând această problema pe ordinea de zi a consiliului în nenumărate rânduri, de fiecare dată proiectul neavând viza de legalitate.
Cu toate acestea, în şedinţa trecută a consiliului local, cu ocazia aprobării bugetului local, o mâna interesată a menţionat la propuneri de plata din buget ………plata consultantului pentru aceste proiecte cu nu mai puţin de 1,6 milioane lei !
Această propunere este nu numai nesimţită – în condiţiile în care bugetul Ploieştiului a fost considerat de austeritate, fiind lipsit de orice perspectiva de a susţine dezvoltarea municipiului şi asigurarea bunei funcţionari a serviciilor publice – dar crează şi serioase suspiciuni asupra bunelor intenţii a administraţiei ploieştene, în special a unor persoane considerate apropiate de veşnicul consultant pe probleme de investiţii europene.
Din fericire, prin votul consilierilor ploieşteni, a fost aprobată suma de …..2 lei pentru plata acestuia, suma fiind alocată reparaţiilor în şcoli.
Interesant este cine şi de ce se lupta pentru că banii ploieştenilor să plece la consultant şi nu la nevoile reale ale ploieştenilor. Aflând cine este preocupat de acest lucru, aflăm uşor şi de ce ! Iar acest aspect trebuia să fie deja în preocuparea unor factori de decizie !
Dar pentru că se pare că se încearcă a se pune batista pe ţambal, vom încerca să facem noi acest lucru, dezvăluind caracatiţa de la nivelul primăriei ploieştene. Mai departe…….follow the money, mai precizeaza publicatia mentionata!
De altfel, Incisiv de Prahova a devoalat in repetate randuri ca in administratia lui Dobre se interpreteaza legea dupa bunul plac si ca la Ploieşti nu s-a auzit de codul penal…inca…
Revenim cu dezvaluiri in exclusivitate pe aceasta tema. Ce am anticipat va deveni realitate. Adrian Dobre NU va mai apuca sa meraga pe locul I la alegerile parlamentare de anul asta…(Irinel I.).

Citeste in continuare

Parteneri


Harmony Beauty Salon Ploiesti

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
- micropigmentare sprâncene
-extensii gene
- coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
- sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Actualitate12 ore ago

„Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” — Nicolae Iorga

Deoarece știm cât de sensibil, sentimental și nostalgic este tovarășul fost locotenent al Securității Prahova, MARIN CONSTANTIN, ajuns prin grija nețărmurită...

Actualitate12 ore ago

“Cocosatul” vs „Soricioaica”/Pamflet

Va dezvaluiam intr-un „Pamflet” recent ca, uneltele procurorului Negulescu Mircea se fabrică la Ploiesti: „Sobolanul”/jurist in primaria Ploiesti si „Soricioaica”....

Actualitate12 ore ago

Codul penal si administratia lui Dobre

Conform celor de la Jurnalul Prahovean, proiectele propuse de Dobre pentru construirea a două grădiniţe în Ploieşti au fost considerat...

Actualitate12 ore ago

Scapă cine poate! Românii și România se pare că NU!

În 2015 Klaus Werner Iohannis, la acea dată, ca și la această dată președintele României, refuza să semneze Codul Silvic...

Actualitate12 ore ago

Cine sta la masa mea?

Teama mea este ca rezultatul negocierilor lui Iohannis la Bruxelles pe bugetul 2021-2027, va conduce fie la cresterea contributiei Romaniei...

Actualitate12 ore ago

Mutați-vă pe Signal! Recomandarea făcută în documentele interne ale Comisiei EuropeneAvatar

(Preluare Q Magazine): Comisia Europeană și-a sfătuit personalul să înceapă să utilizeze Signal, o aplicație de mesagerie criptată end-to-end, pentru...

Actualitate12 ore ago

Paratul Iohannis, fata-n fata cu procurorii #rezistenti

Ce ne vad urechile si ce ne aud ochii? Conform celor de la Lumea Justitiei, vineri, 21 februarie 2020, celebrul...

Actualitate12 ore ago

Rugăciunea lui Avram Iancu

E rînduită prost această stînă Zadarnic are jgheaburi şi păşuni Cînd turmele tot înspre rîpi se mînă Iar din ciobani...

Actualitate2 zile ago

Isarescu profita de naivitatea lui Citu, care se imprumuta prost si scump (in valuta, mult mai scump decat Grecia)/BNR joaca politic

In urma cu mai putin de 3 luni va spuneam ca BNR joaca politic (pentru a fi reales Iohannis), ca...

Actualitate2 zile ago

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(X)/Secrete de ciment

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni...

Actualitate2 zile ago

MUZEUL HOMOSEXUALITĂȚII FINANȚAT DE GUVERNUL PNL

Ministerul Culturii va finanța Muzeul minorităților sexuale, conform celor de la „bunaziua.info”! Prin programul Ro-Cultura, 13 organizații au participat cu...

Actualitate2 zile ago

DEUTSCHE WELLE: ”IOHANNIS SI PNL CRED CA-SI POT PERMITE ORICE BLAT SAU TROC POLITIC ONEROS”

(Preluare Inpolitics): Președintele Klaus Iohannis este criticat extrem de sever de siteul german Deutsche Welle, într-o analiză semnată chiar de...

Actualitate3 zile ago

Cel mai bizar „Drept la Replică” semnat de SRI/ Se minte si intr-un „Drept la Replica”!?/ Nu se mai confunda „gripa aviara” cu „curcile” ci – Cotidianul „National” cu ziarul „Incisiv de Prahova”

Conform deontologiei profesionale publicam un „DREPT LA REPLICA” – marca SRI. Ne bucura ca acest serviciu de intelligence a iesit...

Actualitate3 zile ago

Metrosexualii pun mâna pe Servicii!

(Preluare National – Catalin Tache): S-au umplut serviciile secrete românești – și încă la vârful lor!- de pensați, pomădați și...

Actualitate3 zile ago

Vazand duritatea judecatorilor care au respins cererea DNA de arestare preventiva a doctorului Beuran, nu putem decat sa ne gandim ca rechizitoriul parchetului scartaie asurzitor

Lumea Justitiei aduce in atentie numele completului care joi, 20 februarie 2020, a respins cererea DNA de plasare in arest...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!