La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români, un...
După ce l-a acuzat pe edil că a generat criza termiei din Ploiești, Roberta Anastase susține că același Volosevici impune Legea Omertei (tăcerii) la CSM Ploiești....
Am citit scrisoarea de demisie a unui consilier al unui vicepreședinte din Consiliul Județean Satu-Mare, care a plecat după 5 luni în care n-a primit nici...
Mamele cu copii nou-născuți din categorii defavorizate primesc un sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor. Vorbim...
Ajutorul va fi distribuit în două tranșe, a câte 700 lei. Prima parte se trimite beneficiarilor chiar în această lună, iar cealaltă va fi acordată în...
Anul acesta se împlinesc 19 ani de la înființarea, în România, a Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, administrat de Serviciul de Telecomunicații Speciale STS....
O vizită la muzeul aflat la 14 kilometri de Ploieşti va fi pentru copii şi adolescenţi o demonstraţie incontestabilă a ceea ce înseamnă să-ţi faci meseria...
P R O G R A M Ora 11.00 – Vernisaj expoziție Charles Darwin, Muzeul Omului Ploiești, Palatul Culturii. Ora 12.00 – Simpozion Charles Darwin –...
Petru Macovei este un jurnalist din Republica Moldova, director executiv al Asociației Presei Independente din RM, organizație care promovează și oferă asistență pentru dezvoltarea durabilă a organizațiilor media...
Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă a PNL care reglementează modalităţile de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare de către producătorii agricoli, depozitarii, procesatorii...
Având în vedere cutremurul major produs în data de 06.02.2023 pe teritoriul Republicii Turcia și luând act de solicitarea adresată României de către Comisia Europeană, prin...
(Preluare Inpolitics): Astfel, fostul director al TVR s-a alăturat Partidului Umanist Social Liberal și, probabil, va avea una dintre funcțiile de conducere, scrie publicația Gândul. ”Este un...
Un medic voluntar al serviciului de ambulanţă United Hatzalah, Ariel Ben-David, a declarat pentru Radio Armata: „Toată lumea era întinsă, în stare foarte proastă. Spre regretul...
SUA au distrus un alt balon de mare altitudine, intrat în spaţiul aerian al Statelor Unite, în largul coastei statului Alaska, a anunţat generalul de brigadă ...