Utilizarea pragmatică a resurselor energetice naţionale reprezintă un factor esenţial în creşterea economică, dezvoltarea industrială şi în crearea de noi locuri de muncă pentru români. Țara...
Am primit, ieri, vizita noului ambasador al Confederației Elvețiene în România, E.S. domnul Massimo Baggi, prilej cu care ambele părți au reiterat interesul pentru cooperarea bilaterală...
Cei interesați să acceseze banii din această schemă de ajutor de stat pot depune solicitări de finanțare la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Pentru aceste investiții,...
Muzeul Național de Istorie a Moldovei, din Chișinău, este una dintre instituțiile partenere în organizarea expoziției „Dacia. Ultima frontieră a romanității” inaugurată la Roma, care include...
“România și Republica Cehă au o excelentă relație bilaterală, cu perspective de extindere și aprofundare. Am agreat acest deziderat cu omologul meu ceh, Miloš Vystrčil, în...
„Am agreat acest deziderat cu omologul meu ceh, Miloš Vystrčil, în discuția pe care am avut-o, astăzi, la Palatul Parlamentului. Țările noastre își pot juca mai...
(Preluare Inpolitics): Am fost procuror mai mult de jumătate din viața mea. Am luptat împotriva corupției la nivel înalt timp de mulți ani. Așa mă cunoașteți....
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a precizat că vorbim despre rezervele de aur ale țării, evacuate la Moscova în anii 1916-1917 și ulterior confiscate de URSS. Filă...
Pachetul conţine patru sisteme de rachete antiaeriene IRIS-T, 20.000 de lovituri de artilerie calibru 155 mm, mine anti-tanc şi alte echipamente. Anunţul vine în timpul vizitei...
Sindicatele din penitenciare denunță la DIICOT conducerea Academiei de Poliție” A. I. Cuza”, pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Sindicaliștii din penitenciare acuză Academia de...
A venit prima răzbunare pentru studenții impertinenți care au îndrăznit să reclame toxiinfecția alimentară de la începutul săptămânii. “Căprăria” este un termen pe care puțini îl...
Din toate companiile valoroase și strategice privatizate, unele care dețin și acum monopolul, România a încasat suma derizorie de 9,3 miliarde de euro. Cea mai proastă afacere...
Legea Dialogului Social Art. 9. (1) Membrilor aleşi ai organelor de conducere ale organizaţiilor sindicale li se asigură protecţia legii contra oricăror forme de condiţionare, constrângere...
Ia priviti ce scrie pe usa toaletei pentru avocati de la o instanta din Bucuresti: cica WC-ul are program doar de luni pana vineri si numai...