Într-un efort colectiv extraordinar, s-au donat astăzi 𝟑𝟑𝟖 𝐝𝐞 𝐥𝐢𝐭𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐚̂𝐧𝐠𝐞, necesarul pentru un număr uriaș de transfuzii, operații și alte acte medicale salvatoare de...
Decizia favorabilă a Comisiei Europene pentru viitorul Complexului Energetic Oltenia este rezultatul demersurilor și eforturilor întreprinse de guvernările PNL. Planul prevede investiții în unități noi de...
Sub guvernare liberală au fost deblocate marile proiecte de investiţii în sistemul românesc de sănătate. În cazul Spitalului Regional de Urgență Cluj au fost aprobați indicatorii...
Este momentul potrivit să începem o ofensivă de amploare împotriva cancerului și să facem lucruri concrete pentru îmbunătățirea situației pacienților din România. Avem o strategie europeană...
Anunțul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind deschiderea negocierilor de aderare a României este încununarea unui efort intensificat în ultimii doi ani. După succesul politico-diplomatic de...
Dan Vîlceanu, Ministrul Fondurilor Europene: „Aprobarea acestui plan reprezintă munca noastră, de peste un an, și sunt bucuros ca am reușit să convingem că această companie...
Azi, între orele 10.00 – 14.30 pe site-ul Senatului, la secțiunea ”Transmisii în direct” „În calitate de președinte al Comisiei pentru învățământ, tineret și sport a...
„Un alt pilon de bază pentru industria IT este necesitatea unui cadru fiscal simplu și clar, astfel încât România să devină cel mai important jucător în...
Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, a vorbit într-un interviu pentru Ziare.com despre proiectele prioritare din acest an, atât cele deja demarate, cât şi despre programele...
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a virat joi, 20 ianuarie a.c., fondurile în valoare de 1.133.477.030 lei pentru plata celei de-a doua prorate, în procent de 53,13%,...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat, în cursul zilei de 22 ianuarie, la reuniunea informală a Consiliului Energie, de la Amiens, Franța. În cadrul sesiunii de...
Ministerul Justiției supune dezbaterii publice proiectul de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție Guvernul României și Ministerul Justiției sunt determinate să acționeze concret, eficient...
Data de 24 ianuarie a rămas în istorie drept ziua în care s-a înfăptuit Mica Unire sau Unirea Principatelor Române, în timpul domniei lui Alexandru Ioan...
Președintele Klaus Iohannis a salutat anunțul Președintelui SUA, Joe Biden, de a crește prezența militară americană în România, pe Flancul Estic, dacă situația de securitate continuă...