În momentul de față, experții guvernamentali analizează mai multe scenarii și posibilități de reducere a deficitului bugetar, însă nu vorbim încă despre ,,informații sigure” sau despre...
De multe ori îi întrebați pe parlamentari ce fac? În ce constă activitatea lor? Fac legi! Și una dintre legile mele, de care sunt mândră, este...
Conducerea PNL a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a parafat noi contracte de finanţare, în valoare de peste 434 de milioane lei, prin Programul Naţional...
,,Am încredere că noile prevederi, care sunt în vigoare de astăzi, vor fi un motiv de descurajare pentru cei care intenționează să se manifeste violent, care...
Am avut onoarea să împărtășesc inițiativele României privind reducerea abandonului școlar cu miniștri ai educației și experți internaționali, la lansarea raportului Băncii Mondiale „How to Accelerate...
Deputatul PNL Nicolae GIUGEA, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, va depune spre dezbaterea şi adoptarea Parlamentului României o iniţiativă legislativă...
În acest sens, a fost pusă, ieri, în consultare publică „Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului școlii”. Aceasta completează reformele incluse deja...
Povestea Experimentului Pitești contribuie la cinstirea victimelor și a curajului celor care au luptat împotriva nedreptăților regimului impus de Moscova. De asemenea, recunoașterea acestei închisori drept...
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, în perioada 17-18 iulie 2023, la Summitul Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (CELAC), care a avut loc...
„Acest lucru l-am subliniat la întâlnirea de la Ministerul Educației, la care au participat rectorii din conducerea Alianței Române a Universităților de Știință și Tehnologie (ARUST)...
La iniţiativa Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Afacerilor Interne, Guvernul a aprobat un proiect de lege revoluţionar pentru protejarea victimelor violenţei împotriva agresorilor: Legea privind ordinul...
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut luni, 17 iulie 2023, la Bruxelles, Regatul Belgiei, declarații de presă înaintea participării la Summitul Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor...
Până în prezent, au fost semnate contracte de peste 19 miliarde de lei prin Programul „Anghel Saligny”, lansat de PNL. Proiectele vizează modernizarea drumurilor de interes...
Durata maximă a ordinului de protecție va fi majorată de la 6 la 12 luni, iar aplicabilitatea lui va fi extinsă la orice situație în care...