Normalitatea în unitățile de poliție este atât de greu de implementat încât mulți colegi au ajuns să se complacă în condițiile mizere în care sunt nevoiți...
La nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vișeului s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Aflându-se în exercitarea atribuțiilor...
Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, domnul comisar șef de poliţie Ivașcu Victor Ștefan, însoţit de o delegaţie formată din reprezentanţi din cadrul IGPF, a...
Toţi cei care lucrează în Ministerul Afacerilor Interne au simţit cel puţin o dată, pe pielea lor, că oricât de evident ar părea un drept recunoscut...
Iar HG 0160/2017 a fost secretizata de Guvern, sa mori de ras, la solicitarea initiatorilor ! Adica MAI, MAN, SRI. Pentru ca nu poate exista vreun...
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de...
Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția de Poliție Transporturi, în cooperare cu Inspectoratul General al Poliției Frontieră și Autoritatea Navală Română, a inițiat, organizat și...
„Dincolo de caracterul oficial, întrevederea cu omologul meu a avut și o latură personală și emoțională, deoarece Alejandro Mayorkas are origini românești. În cadrul întâlnirii am...
Aveti fisele de post ale directorilor de la juridic, resurse umane, financiar, din IGPR: [pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2022/05/raspuns-IGPR-comunicare-fise-post-directori_220518_233603.pdf” title=”raspuns IGPR comunicare fise post directori_220518_233603″] Le cad unghiile, le...
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au finalizat cercetările, iar procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul...
Vă informăm despre recenta colaborare începută cu S.C.A. „Cuculis și Asociații”, ce vizează reprezentarea membrilor Sindicatului EUROPOL pentru revendicarea dreptului de a beneficia de plata unei fracțiuni...
In Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 a fost publicată Legea nr. 138 din 13.05.2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor,...
În toți acești ani în care ne-am resemnat să-l asociem cu incompetența și să facem glume pe seama lui, în interiorul statului român s-a dezvoltat în...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în zona localității Sf. Gheorghe, 27 de migranți sosiți din Turcia cu o ambarcaţiune, ajutați de...