Lockheed Martin susține că tehnologia este deja pregătită pentru câmpul de luptă Pentagonul ar putea dispune până la sfârșitul acestui deceniu de sisteme laser capabile să...
Presiunea operațiunilor din Orientul Mijlociu redeschide dosarul avioanelor depozitate în Arizona Forțele Aeriene ale Statelor Unite iau în calcul recuperarea și reintroducerea în serviciu a unor...
Un program întârziat cu aproape două decenii Forțele Aeriene ale Statelor Unite estimează că testarea operațională a cardurilor electronice destinate recepționării semnalului GPS militar M-code se...
Producătorul de aeronave electrice își extinde strategia dincolo de taxiurile aeriene Startupul american Joby Aviation, specializat în aeronave electrice cu decolare și aterizare verticală, a ajuns...
Școlile din Păulești și-au redeschis porțile Începutul noului an școlar a fost marcat de emoție, bucurie și speranță în comuna Păulești. Odată cu redeschiderea porților școlilor,...
Emoție și bucurie la deschiderea noului an școlar Primarul comunei Florești, Simona David, a participat la festivitățile prilejuite de deschiderea noului an școlar. Edilul a mărturisit...
Unitățile de învățământ din oraș și-au deschis porțile într-o atmosferă festivă Școlile din orașul Băicoi și-au primit elevii în prima zi a noului an școlar. Copiii...
Elevii din Valea Dulce au început cursurile într-un spațiu renovat printr-un proiect finanțat din fonduri multiple Prima zi de școală a fost marcată, la Podenii Noi,...
O parte dintre elevi s-au mutat într-o clădire reabilitată de pe strada Romană O parte dintre elevii Școlii „Ion Luca Caragiale” din Ploiești au început noul...
Autorități, profesori, părinți și preoți, împreună pentru educația copiilor Începutul noului an școlar a fost marcat prin vizite oficiale în localitățile Provița de Jos și Șoimari,...
Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’ protejează doar generația nouă, iar bătrânii...
Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații moderne”, „tabletă în teren”, „fluxuri integrate”....
Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii ștampilate. Și există situații în care...
Când ești primar și te crezi SMURD, Pompieri și Batman la un loc Funcția de primar nu îți dă dreptul la girofar – dar, în România,...