Premierul Cîțu a declarat în cadrul breiefingului de presă după ședința de guvern de ieri că a propus să ducă discuția în CSAT cu privire la...
România ar putea extrage din Marea Neagră cel puțin 200 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Doar că amână de ani de zile exploatarea,...
Muzeele prahovene îşi deschid porţile cu o serie de expoziţii temporare aparte, în perioada 17-18 septembrie 2021. Acţiunea face parte din seria de evenimente dedicate celei...
Raluca Turcan, Ministrul Muncii și Protecției Sociale: Campania de la începutul anului, destinată categoriilor vulnerabile, ne-a arătat că persoanele care primesc ajutor social au nevoie și...
Am mandatat Ministerul Muncii, Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor să vină cu o formă finală. Am cerut ca în această schema să fie introduse și soluţii...
„Asistăm noi, cei din profesie, la niște contre care nu ne fac cinste. Dacă Secția de Judecători din CSM constată ceva, musai trebuie să vină Secția...
Și Narcisa Iorga a primit condamnare, dar ea cu suspendare. Când i-am spus că haștagii sunt cei care trebuie alimentați cu acest tip de ”vrăjeli”, susținea...
Calendarul admiterii în școlile de poliție, sesiunea octombrie-noiembrie 2021 la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina, Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan”...
Puteți citi mai jos documentul care este fabricat in laboratoarele puterii „din umbra”. Analistii care au consultat documentul apreciaza ca daca proiectul va fi aprobat, Romania...
Provocarea este de a atinge tranziţia energetică fără costuri exorbitante. Altfel spus, să fie avantajos pentru consumatori şi întreaga economie. Trebuie să gândim și pe termen...
Ieri, prin decizia 16, Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat fața de sesizarea Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Bucuresti, cu privire la...
Ce va spuneam in urma cu 10 luni? Ca Romania a cumparat timp, platind miliarde si miliarde de Euro (imprumutate). Ce va spun acum: si-au batut...
Valul pensionarilor in magistratura s-a domolit vizibil, desi in urma cu cateva luni nimic nu anunta asta. Spre exemplu, de vreo doua sedinte Sectia pentru procurori...
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au confiscat în cadrul unor acțiuni desfășurate la frontiera verde, 25.000 pachete de ţigări de proveniență ucraineană, în...