Un echipaj format din polițiști de frontieră de la Serviciul Teritorial Suceava și jandarmi din cadrul IJJ Suceava, aflat in misiune de supraveghere a frontierei de...
In Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unei autoutilitare, condusă de către...
Mare atenție! Toți cei care vor să obțină permisul de conducere anul viitor trebuie să afle aceste detalii. Ar putea avea loc câteva schimbări radicale. Proba...
Astfel, în prima jumătate a lunii martie, în cadrul Batalionului se instruiesc operatorii pentru acest sistem. Într-un pavilion al călugărenilor, nouă militari sunt prinși în ceea ce...
„Cu privire la opiniile exprimate pe un cont personal de socializare de doamna Alba Iulia Catrinel Popescu, cadru universitar la Colegiul National de Apărare, precum şi...
Scene incredibile petrecute pe holurile Primăriei Ploiești. Conform Observatorului Prahovean, primarul Andrei Volosevici și directorul economic al Primăriei Ploiești, Nicoleta Crăciunoiu, au fost protagoniștii unui scandal...
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul...
In data de 16 03 2022 a avut loc sedința de consultare intre reprezentanții A.N.P. si președinții federațiilor reprezentative din sistemul penitenciar, dezbaterea fiind generată de...
Un echipaj format din polițiști de frontieră de la Serviciul Teritorial Suceava și jandarmi din cadrul IJJ Suceava, aflat in misiune de supraveghere a frontierei de...
Din nou ne vedem nevoiti sa exclamam: „Na, belea!” in legatura cu judecatorul suspendat Vasilica Danilet de la Tribunalul Cluj. Nu de alta, dar megastarul absolut al magistraturii...
Dincolo de baze americane, Iohannis & company au acum o şansă de a cere şi investiţii noi în România ca să susţină economia, care va începe...
Mă simt ca un individ cu personalitate pe care, cei din preajma lui se străduiesc să-l îndoape cu tot felul de informații fanteziste despre crizele care...
Ziua liberă acordată de angajator va putea fi primită doar după completarea formularului de autorecenzare şi nu în avans. Astfel, angajatorii persoanelor care fac dovada autorecenzării...
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova este, începând de azi, 16 martie 2022, ora 11.00, gazda expoziţiei temporare „𝑵𝒊𝒄𝒐𝒍𝒂𝒆 𝑻𝒊𝒕𝒖𝒍𝒆𝒔𝒄𝒖 – 𝒑𝒆𝒓𝒔𝒐𝒏𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒎𝒂𝒓𝒄𝒂𝒏𝒕𝒂̆ 𝒂 𝒅𝒊𝒑𝒍𝒐𝒎𝒂𝒕̧𝒊𝒆𝒊...