Șase francezi, care voiau să ajungă în Budapesta, la meciul Ungaria – Franța din cadrul EURO 2020, au ajuns din greșeală în București, deși trei dintre...
Medicul Virgil Musta, de la spitalul Victor Babeș din Timișoara a declarat pentru B1 TV că noua variantă Delta a COVID-19 ar putea să aducă noi...
Aproape 200 de candidați din Capitală nu s-au prezentat, marți, la prima probă a Evaluării Naționale, iar unul a fost eliminat din examen, cu nota 1,...
Ploile au făcut prăpad în Prahova. Culturile,grav afectate de fenomenul de băltire. Situația se regăsește, spre exemplu, în Ciorani sau Drăgănești pagube. La acest moment Direcția...
Premierul Florin Cîțu a declarat că nu avem niciun motiv să avem valul patru, dar pentru asta trebuie să ne vaccinăm. El a precizat că aproape...
Nici macar sustinatorii cei mai infocati ai aparatului de propaganda „#rezist” nu mai suporta mizeriile din interiorul USR PLUS. Mircea Marian a facut o declaratie pe...
România a înregistrat în ultimele 24 de ore 41 de noi cazuri de infectare cu SARS–CoV–2 și 4 decese, fiind efectuate 8.598 de teste RT-PCR şi...
Autoritatile internationale din domeniul protectiei animalelor, precum European Scpentific Counsil Companion Animal Parasites, recomanda tratamentul pentru endoparaziti de pana la 12 ori pe an si tratamentul...
Dacia prezintă detalii despre noul Duster cu facelift. SUV-ul de familie la preț accesibil rămâne o mașină robustă, cu calități 4×4 remarcabile. Schimbarea majoră la exterior...
Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de averse și vânt, valabilă marți până la ora 22.00 în județele Tulcea, Galați, Brăila și Vaslui. O altă...
Cu toții ne dorim să ne vindem mașina rapid, fără prea mari probleme. Pentru asta, ai nevoie de documente potrivite si de un preț corect. Care...
Programarea online este o mică revoluție care afectează multe sectoare de activitate. Primăriile, medicii și profesioniștii din domeniul frumuseții… nimeni nu este cruțat! În calitate de...
Timpul îndelungat petrecut la interior şi restricţiile impuse de autorităţi în ceea ce priveşte ieşitul în oraş şi călătoriile i-au determinat pe oamenii din toată lumea,...
Un ploiestean a semnalat aparitia unor gropi uriase in zona centrului comercial Balif si acuza nepasarea autoritatilor. Barbatul sustine ca a luat legatura cu Dragos Machitescu...