„Vă voi vorbi despre oamenii petroluluiși despre sufletul lor negru și mai inflamabil decât petrolul…Vă voi vorbi despre crimele lui și ale oamenilor lui…Eu care sunt...
Compania aeriană națională Tarom a anunțat că următorul zbor din București către Roma se va desfășura pe data de 23 iunie. Zborul va fi operat în...
Percepția directorilor financiari din România cu privire la evoluția principalilor indicatori financiari ai companiilor pe care le conduc s-a schimbat dramatic în doar câteva luni din...
Europarlamentarul Victor Negrescu consideră că Planul european de redresare economică reprezintă o oportunitate pentru România pentru că obligă decidenții să construiască o viziune transpartinică, un plan...
Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, întrunit în ședința de luni, 15 iunie, l-a desemnat pe Teodor Țigan, director al Direcției Silvice...
PLUS propune modificarea punctuală a Codului Penal, astfel încât să fie stabilită o limită de vârstă clară, spre exemplu cea de 15 ani, până la care...
NEPI Rockcastle, principalul investitor și dezvoltator de proprietăți comerciale din Europa Centrală și de Est anunță reluarea în siguranță a experienței de shopping în cele 19...
Vicepremierul Raluca Turcan și miniștrii Nicolae Ciucă și Marcel Boloș au afirmat marți susținerea Guvernului pentru finanțarea și implementarea proiectului inițiat de Asociaţia Militarilor Veterani şi...
Atacatorii cibernetici au exploatat popularitatea crescută a jocurilor video pe durata pandemiei, pentru a lansa diferite atacuri. În aprilie, numărul zilnic de încercări blocate de a...
Mai mulţi primari şi consilieri locali au fost descoperiţi în stare de incompatibilitate şi conflict de interese administrativ de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate. Potrivit unui...
Primul weekend al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, eveniment care a debutat vineri, 12 iunie 2020, și care are loc în acest an online,...
Aproximativ 1,7 miliard ede oameni din întreaga lume suferă de cel puțin o boală sau o afecțiune ceea ce reprezintă un factor major de risc în...
PSD nu va susţine prelungirea stării de alertă cu mai mult de 15 zile, a anunţat, luni, preşedintele interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolau, la finalul reuniunii...
Cursul valutar anunțat de Banca Națională a României pe 15 iunie în privința monedei euro arată o scădere de 0,0003 lei comparativ cu ziua anterioară. Însă...