Actualitate
Mai poate fi oprit războiul ?
Distribuie pe rețelele tale sociale:
Marea întrebare care încă se pune în aceste zile este : mai poate fi în vreun fel oprit războiul anunţat din Ucraina ? Mai ales după ce foarte multe tone de armament de toate mărimile şi calităţile, precum şi nenumărate trupe s-au masat, de cele două părţi, la frontierele autoproclamatelor republici independente rusofone din estul Ucrainei : Republica Populară Doneţk (RPD) şi Republica Populară Lugansk (RPL). Şi, de asemenea, în Crimeea şi în apropierea ei, tot de ambele părţi. Cu fiecare zi ce trece şi aduce ştiri alarmante una după alta, speranţa că războiul va fi înlocuit de diplomaţie şi că raţiunea va înlocui demenţa războinică se împuţinează, dispare.
Propaganda cea mai simplistă a fost pusă şi ea în mişcare. În aceste zile aflăm, din surse oficiale europene şi americane, că Rusia, şi nu Ucraina va ataca prima. Lucru care, de altfel, ar putea să se confirme brutal foarte curând pentru că în orice moment Rusia se poate transforma din imperiu atacat în forţă agresoare. Şi asta după vechile legi ale războiului. Pentru că fiecare are dreptul să ia iniţiativa care-l avantajează şi să nu aştepte să-i cadă cerul în cap. În orice caz, presa mondială, cu specialiştii ei militari, s-a pus şi ea deja în ordine de bătaie. Nu ne rămâne deocamdată decât să-i citim şi pe unii, şi pe ceilalţi, şi pe prooccidentali, şi pe proruşi, şi să încercăm să alegem grâul (informaţia corectă şi analiza inteligentă) de neghină (propaganda).
În Franţa, unul dintre cei mai citiţi şi recomandaţi analişti este The Saker (Andrei Raevsky), trăitor în Florida, SUA. The Saker este un rus alb de a patra generaţie, născut în Elveţia şi stabilit acum mai bine de 20 de ani în SUA, împreună cu soţia sa, şi ea urmaşă a unor ruşi albi care au fugit de bolşevici. The Saker e un blogger celebru în SUA, Europa şi în lumea arabă, fost analist militar pentru ONU la Geneva („Scriam în principal despre Orientul Mijlociu, dar, când s-a produs lovitura de stat din Ucraina, în 2014, am început să scriu despre evenimentele de acolo, iar blogul meu a devenit deodată şi foarte repede celebru pentru că scriam în engleză, dar dintr-un punct de vedere rus” – „Interview du Saker, alias Andrei Raevsky”, groupegaullistesceaux.wordpress.com, 31.10.2017).
Christelle Néant (un pseudonim ?) este o franţuzoaică din Luxemburg care şi-a abandonat jobul de webmaster într-o multinaţională şi a devenit „comunicatoare” în cadrul DoniPress (agenţia de presă separatistă a RPD). Christelle Néant transmite zilnic din republicile separatiste (www.donbass-insider.com). Şi mai sunt şi alţi autori consistenţi care merită urmăriţi sistematic, cum e analistul militar italian Manlio Dinucci ( „L’arte della guera : annali della strategia USA/NATO (1990-2015)”, Zambon Editore, 2015), preluat de presa independentă din Europa şi din America de Nord (mondialisation.ca).
O confuzie, ambiguitate nu a fost încă înlăturată : războiul cu Rusia e dorit în primul rând de Ucraina sau de SUA şi partenerii săi NATO vesteuropeni ? Cine manipulează pe cine ? Care este adevărata legătură a noului preşedinte american Joe Biden şi a Administraţiei sale cu Ucraina şi, mai ales, cum se poziţionează Deep State-ul faţă de acest anticipat război ? Dar aşa-zisul guvern mondial ? E posibil ca Administraţia Biden să fie manipulată de regimul de la Kiev al lui Zelenski ? Greu de crezut. Va rezolva războiul din Ucraina marile probleme economice şi sociale din SUA şi din UK ? Va deschide SUA simultan alte două fronturi, în Marea Chinei de Sud şi în Iran ?
The Saker (în lesakerfrancophone.fr) din 8.04.2012 : „Elitele americane sunt întru totul de acord în privinţa Rusiei, pe care o vor mai întâi îndiguită şi apoi distrusă. În ceea ce priveşte statele fantoşe americane din UE, ele n-au nici o putere proprie. Care ar fi deci obiectivele Administraţiei „Biden” ? Să creeze o confruntare între Rusia şi UE care i-ar da un sens lui NATO şi ar justifica desfăşurarea de forţe americane suplimentare în Europa, care, la rândul lor, ar întări în plus strânsoarea americană deja puternică în jurul beregatei colective a UE. Făcând să eşueze NordStream 2 (ceea ce se va petrece imediat ce conflictul din Donbas va deveni „fierbinte”), Statele Unite vor obţine nu doar o UE mult mai dependentă de SUA, dar şi mult mai puţin competitivă : în loc să cumpere gaz ieftin şi de bună calitate din Rusia, UE va cumpăra gaz mai scump şi de mai proastă calitate de la SUA. Programele de înarmare vor exploda, iar complexul militaro-industrial american se va îmbogăţi vânzând arme grotesc de supraevaluate propriei ţări şi „aliaţilor” ei europeni. Marile întrebări sunt deci următoarele : ar putea Rusia să schimbe viziunea americană reacţionând sub nivelul unei confruntări militare deschise ? Părerea mea e că asta e încă posibil dar că, din păcate, devine din ce în ce mai puţin probabil cu fiecare zi care trece. Asta înseamnă că acest conflict se poate transforma într-un al treilea război mondial cu arme nucleare şi tot restul ? Părerea mea este că acest scenariu devine pe zi ce trece din ce în ce mai probabil.”
Acelaşi The Saker scria în 6.04.2021 („Comprendre les psyops anti-Poutine : une préparation à la guerre” – lesakerphrancophone.fr) : „Războiul ar putea fi oare evitat ? Nu ştiu. Putin le-a dat ucronaziştilor (naziştilor ucraineni – n.n.) un avertisment foarte sever („consecinţe grave pentru statutul de stat al Ucrainei ca atare”). Nu cred nici o clipă că se preocupă oricine ar fi la putere la Kiev de Ucraina sau de statutul ei de stat, dar oamenii aceia sunt destul de inteligenţi ca să înţeleagă că un contraatac rus pentru a apăra LDNR (cele două republici autonome din Donbas – n.n.) şi, mai mult, Crimeea ar putea cuprinde şi lovituri de precizie care să ţintească „leadership”-ul cu rachete foarte moderne. Conducătorii ucronazişti ar trebui să-şi dea seama că au toţi ţinte desenate pe cap. Ar putea reflecta şi la următorul lucru : ce li s-a întâmplat şefilor de bande wahhabite din Cecenia după sfârşitul celui de-al doilea război de acolo ? (Indiciu : au fost identificaţi cu toţii şi executaţi.) Oare asta ar fi destul ca să-i oprească ? Poate. Să sperăm. Dar trebuie să păstrăm în minte faptul că, într-un viitor previzibil, Ucrainei nu-i mai rămân decât două opţiuni : „un sfârşit oribil sau o oroare fără sfârşit” (e o expresie rusească). Cel mai bun scenariu pentru populaţia ucraineană ar fi o scindare (relativ pacifică, să sperăm) a ţării în câteva părţi uşor de gestionat. Cea mai proastă opţiune ar fi, fără îndoială, un război pe scară mare împotriva Rusiei.”
Cu o zi înainte (5.04.2021), The Saker îi pomenise pe blogul său şi pe români : „Mă aştept să-i văd pe „consilierii” polonezi (şi americani, şi britanici) asistând forţele ucronaziste în timpul atacului lor asupra LDNR. În ceea ce le priveşte pe „surorile” ortodoxe ale Rusiei, cum sunt Bulgaria sau România, acestea vor face ce au făcut mereu în trecut : se vor alătura oricărei coaliţii antiruse. Vestea bună este că armatele lor sunt la fel de slabe ca armata Poloniei (pregătite pentru parade, dar nu pentru un război adevărat). De altfel, Marea Neagră este, în termeni militari, „un lac rusesc”. Aceste ţări mici vor gesticula deci cu elan, dar nu vor face nici o prostie.”
Manlio Dinucci atrage atenţia asupra unui alt „amănunt” („Joe Biden recrute les alliés”, reseauinternational.net, 6.04.2021) : „În aceeaşi politică intră şi noile Brigăzi de asistenţă pentru forţele de securitate, unităţi speciale ale armatei SUA care „organizează, antrenează, echipează şi consiliază forţele de securitate străine” […]. Ele sunt un instrument eficace pentru a lansa, sub acoperirea de „asistenţă”, operaţiuni militare aflate de facto sub comandament SUA. Asta explică de ce, după un relativ armistiţiu, şeful statului-major ucrainean, Ruslan Khomchak, a declarat la 1 aprilie că armata Kievului „se pregăteşte pentru ofensivă în Ucraina orientală”, adică împotriva populaţiei ruse din Donbas, folosind şi „forţe de apărare teritorială” (precum regimentul neonazist Azov), iar în această operaţiune „este prevăzută participarea aliaţilor NATO”.
Christelle Néant a prezentat în detaliu din Ucraina o crimă de război cu potenţial afectiv şi moral exploziv („RPD – L’armée ukrainienne tue un enfant à l’aide d’un drone à Alexandrovskoye”, reseauinternational.net, 6.04.2021) : ”Sâmbătă 3 aprilie 2021, o dronă a armatei ucrainene a lansat ceea ce pare a fi un dispozitiv exploziv artizanal în curtea unei case din satul Alexandrovskoie din RPD (Republica Populară Doneţk), ucigând un copil şi rănind-o pe bunica lui. Sâmbătă după-amiază, micul Vladislav (4 ani şi jumătate) se juca în curtea casei bunicilor săi din Alexandrovskoie, o localitate aflată destul de departe de linia frontului (la 15 km) pentru ca nimeni să nu se îngrijoreze că ar fi vreun pericol pentru copil să se joace afară. Bunica lui îl supraveghea din uşă când a avut loc o explozie în curte chiar lângă Vladislav. Copilul a fost aruncat în aer şi literalmente făcut bucăţi de biluţele din dispozitivul exploziv pe care l-a aruncat în curte o dronă a armatei ucrainene. Bunica lui Vladislav a fost azvârlită în spate şi rănită de cioburile de sticlă de la ferestrele care au explodat. […] Armata ucraineană are la dispoziţie drone Fury, PD-1, Raybird 3, Spectator, Leleka-100 etc. Or, se pare că Leleka-100, care a fost supusă la testări aprofundate în armata ucraineană în 2020, e deja folosită în conflictul din Donbas – e o dronă de mici dimensiuni şi poate zbura cu uşurinţă la 45 km de cel care o operează fără ca el să piardă controlul asupra dispozitivului care poate duce o încărcătură de 5 kg. […] Unele voci din Ucraina au pretins că e prea mare distanţa faţă de linia frontului, dar acest argument nu se susţine. O dronă mică precum Leleka-100 ar fi putut foarte bine să parcurgă cei 15 km dintre Svetlodarsk (aflat sub control ucrainean) şi Alexandrovskoie ducând un mic dispozitiv exploziv artizanal, totul fără cel mai mic zgomot.”
Petru Romoşan
Actualitate
Investiție record pentru viitorul aviației navale: Marina SUA plusează cu un miliard de dolari pentru noile avioane de antrenament
Într-o mișcare strategică menită să asigure superioritatea aeriană a viitoarelor generații de piloți, Marina Statelor Unite a decis suplimentarea bugetului pentru noul avion de antrenament cu aproape 900 de milioane de dolari. Decizia vine ca un răspuns direct la presiunile industriei de apărare, care a avertizat că subfinanțarea ar putea periclita unul dintre cele mai critice programe de modernizare ale flotei.
Programul, cunoscut sub numele de Undergraduate Jet Training System (UJTS), a suferit o modificare financiară spectaculoasă. Dacă în luna martie plafonul maxim pentru faza de proiectare și producție era stabilit la 1,8 miliarde de dolari, noile date oficiale indică o creștere la 2,7 miliarde de dolari. Această ajustare reflectă o reevaluare realistă a costurilor de producție pentru primele aeronave, într-un context economic și tehnologic tot mai complex.
Realism financiar sub presiunea gigantilor din industrie
Creșterea bugetului nu este doar o cifră într-un tabel, ci rezultatul unui dialog tensionat între oficialii militari și marii contractori de apărare. Reprezentanții Marinei au confirmat că actualizarea plafonului de preț a fost necesară pentru a integra noile estimări de cost rezultate din informațiile recente primite de la potențialii furnizori.
Criticile din partea industriei nu au fost deloc voalate. Lideri din sectorul aviației și securității au subliniat anterior că bugetul inițial de 1,8 miliarde de dolari ar fi reprezentat un „obstacol major”, riscând să sufoce programul încă din primii doi ani din cauza constrângerilor bugetare severe. Această „gură de oxigen” financiară pare să fie biletul de siguranță pentru ca următoarea generație de avioane de școală să nu ajungă un proiect eșuat înainte de a decola.
Arena competitorilor: Cine se luptă pentru contractul de miliarde
Miza este uriașă: un contract care vizează livrarea a până la 216 aeronave moderne. Printre principalii competitori se numără Textron Aviation Defense, care propune modelul Beechcraft M-346N, dezvoltat în parteneriat cu Leonardo. Compania rămâne fermă pe poziții, declarând că este concentrată pe oferirea unei soluții de antrenament probate, capabilă să răspundă nevoilor stricte ale misiunilor navale.
Pe de altă parte, consorțiul format din SNC, Northrop Grumman și General Atomics mizează pe proiectul Freedom Trainer. Deși unii oficiali ai grupului s-au arătat sceptici față de viabilitatea financiară a proiectului în formatul vechi, noua injecție de capital ar putea schimba dinamica negocierilor. Totodată, gigantul Boeing monitorizează atent situația, deși păstrează o discreție totală asupra detaliilor ofertei sale.
Surpriza Lockheed Martin: O posibilă revenire în cursă?
Unul dintre cele mai comentate momente ale competiției a fost retragerea surprinzătoare a celor de la Lockheed Martin, care plănuiau să ofere modelul TF-50N în colaborare cu Korea Aerospace Industries. În lumina noilor realități bugetare, se ridică întrebarea dacă gigantul aeronautic își va reevalua decizia.
Deși oficialii companiei nu au confirmat o revenire, aceștia au punctat că evaluează constant oportunitățile portofoliului lor pentru a se asigura că rămân aliniați cu strategiile de business și misiunile clienților militari. Cu un buget acum mult mai atractiv, competiția pentru formarea piloților de elită ai Marinei intră într-o nouă etapă, una în care excelența tehnologică trebuie să fie susținută de o finanțare pe măsură.
Actualitate
Un nou centru de inovație la US Cyber Command: Pentagonul vrea să elimine „valea morții” pentru tehnologiile digitale
Statele Unite fac un pas decisiv în modernizarea capacităților de război electronic prin lansarea Cyber Warfare Innovation Center (CWIC). Această inițiativă are scopul de a aduce împreună operatorii militari și experții din industrie pentru a accelera dezvoltarea tacticilor și a echipamentelor, eliminând blocajele care împiedicau până acum trecerea tehnologiilor noi de la stadiul de prototip la cel de utilizare pe câmpul de luptă.
Parteneriat direct pentru eliminarea decalajelor tehnologice
Noua structură a fost concepută ca un poligon de testare unde militarii și dezvoltatorii privați vor lucra cot la cot. Obiectivul principal este depășirea așa-numitei „văi a morții”, un fenomen prin care inovațiile tehnologice rămân blocate în faze experimentale fără a mai ajunge să fie folosite în operațiuni reale. Prin această colaborare strânsă, conceptele noi vor fi testate împotriva unor amenințări realiste, asigurându-se că doar cele mai eficiente instrumente ajung în dotarea forțelor cibernetice.
Proiectul CYBERCOM 2.0 și restructurarea forțelor digitale
CWIC reprezintă unul dintre cei trei piloni centrali ai planului de reformă cunoscut sub numele de CYBERCOM 2.0. Această strategie de amploare vizează îmbunătățirea modului în care sunt generate și pregătite forțele cibernetice, fiind însoțită de o organizație dedicată managementului talentelor și un centru avansat pentru educație și instruire. Departe de a fi doar o simplă facilitate administrativă, acest centru este un concept de inovare menit să creeze o legătură directă între cei care construiesc instrumentele digitale și cei care le utilizează în teatrele de operațiuni.
Dincolo de software: Modificarea doctrinelor și a tacticilor de luptă
Impactul acestui centru nu se va limita doar la achiziția de tehnologie, ci va genera schimbări profunde în modul în care armata luptă în spațiul digital. Feedback-ul rapid oferit de operatori va permite nu doar ajustarea uneltelor informatice, ci și actualizarea doctrinelor militare și a procedurilor tactice. Implementarea unei noi tehnologii va atrage după sine schimbări în politicile de apărare și în programele de instruire, asigurând o integrare completă a inovației în mecanismul de luptă.
Accelerarea circuitului informațional pentru un avantaj strategic
Scopul final este crearea unui circuit de feedback mult mai rapid, care să permită inovațiilor din sectorul privat să influențeze capacitatea de luptă aproape instantaneu. Prin eliminarea birocrației și aducerea experților privați cât mai aproape de nevoile reale ale militarilor, Pentagonul urmărește să obțină un avantaj tehnologic esențial în fața provocărilor globale moderne, transformând ideile inovatoare în capabilități operaționale într-un timp record.
Actualitate
Ambiții aeriene: Brazilia suplimentează comanda de avioane Gripen pentru a-și securiza suveranitatea
Într-o mișcare strategică menită să consolideze controlul asupra propriului spațiu aerian, Ministerul Apărării din Brazilia a anunțat intenția de a achiziționa încă 20 de avioane de vânătoare Gripen E. Această decizie va ridica flota totală la 56 de aparate, reflectând o reevaluare profundă a necesităților de securitate ale celei mai mari națiuni din America Latină.
Extinderea flotei către un prag strategic de 56 de aparate
Decizia de a suplimenta comanda inițială de 36 de aeronave vine în urma unor studii tehnice riguroase efectuate de Statul Major al Forțelor Aeriene Braziliene. Conform oficialilor militari, menținerea suveranității naționale necesită o forță operațională cuprinsă între 50 și 60 de avioane de vânătoare moderne. Deși contractul semnat în 2014 prevedea o opțiune de creștere cu 25%, negocierile actuale dintre Stockholm și Brasilia vizează o extindere mult mai ambițioasă, pentru a atinge ținta de 56 de unități Gripen.
Parteneriatul strategic dintre Saab și Embraer prinde aripi în Brazilia
Un punct central al acestui acord rămâne producția locală. Facilitatea Embraer din São Paulo găzduiește singura linie de asamblare pentru Gripen E din afara Suediei, un simbol al transferului tehnologic de succes. Prima unitate asamblată integral pe sol brazilian a fost prezentată oficial în martie 2026, iar așteptările sunt ca noile aparate comandate să fie construite tot local. Această abordare nu doar că sprijină industria de apărare a Braziliei, dar oferă și Suediei capacitatea de a gestiona comenzile internaționale aflate într-o creștere record.
Consolidarea prezenței globale a sistemului Gripen într-un context de reînarmare
Succesul modelului Gripen pe piața internațională este vizibil printr-o serie de contracte și intenții de achiziție recente, de la Ucraina și Thailanda, până la Columbia și Canada. Interesul global pentru acest sistem este alimentat de capacitățile avansate de război electronic, costurile reduse de întreținere și integrarea inteligenței artificiale. Pentru Suedia, extinderea „clubului utilizatorilor de Gripen” reprezintă un avantaj strategic, facilitând tranziția propriei forțe aeriene către varianta modernizată E, pe măsură ce contextul geopolitic actual forțează statele să investească masiv în capacități de apărare de ultimă generație.
-
Exclusivacum 3 zilePata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor
-
Exclusivacum 3 zileDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum 3 zilePermis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)
-
Exclusivacum 5 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Administratieacum 4 zileSărbătoare în comunitate: Festivalul Cireșelor revine la Păulești cu un regal folcloric și voie bună
-
Exclusivacum 5 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Exclusivacum 4 zileMarele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție
-
Exclusivacum 3 zileConfirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro



