Connect with us

Featured

Anul marii alegeri în Germania

Publicat

pe

Anul marii alegeri în GermaniaMultă vreme, ceea ce se petrecea în Franța era simptomatic pentru Europa. Între timp, Germania a devenit țara reprezentativă. Vitalitatea economiei bazate pe codecizie (Mitbestimmung), statul de drept în care demnitatea umană este fir conducător, statul social trecut prin reforme (mai nou, reformele Hartz), conduceri legitimate democratic și nivelul dezbaterii publice asigură Germaniei acest loc reprezentativ. În istorie, contează să fii performant – astăzi, desigur, în variate direcții. Germania este multiplu performantă – economic, instituțional, social, cultural.
În acest an, Germania intră în alegeri parlamentare. În 26 septembrie 2021, alegerile vor da un nou guvern. Cancelarul federal de azi nu a dorit să mai candideze. Rămâne ca istoria să evalueze, cu distanța în timp necesară, rolul cancelarului federal Angela Merkel. Este însă de pe acum clar că Germania, revenită sub predecesori în fruntea Europei, și-a consolidat poziția sub toate aspectele. Angela Merkel a păstrat statura de om de stat. Cancelarul german a devenit liderul dătător de ton în Europa.Cine cunoaște Germania și Europa de azi nu poate să nu adere la evaluare. Am avut privilegiul întâlnirilor cu liderul Angela Merkel și al discuțiilor cu domnia sa – între altele la Berlin (2002), Cluj-Napoca (2010), Chicago (2012). M-a impresionat orizontul larg al cunoștințelor, rapida ajungere la miezul uman al deciziilor și, peste toate, precizia abordării.

Se cuvin mereu evocate principiile din care s-a revendicat cancelarul federal, căci sunt aparte. Angela Merkel a pus înaintea politicii valorile. „Baza gândirii și acțiunii mele politice – scria ea – este înțelegerea creștină a omului și valorile fundamentale ce rezultă de aici – libertatea, solidaritatea și dreptatea” (Angela Merkel, Machtworte. Die Standpunkte der Kanzlerin, Herder, Freiburg, Basel, Wien, 2010, p.109). Politica înseamnă să abordezi realitatea cu deschidere spre viitor, conform devizei „Gehe ins Offene! Să privim deschis, să vedem șansa riscului, să deșteptăm forța libertății pentru solidaritate și dreptate, să transpunem ideile în fapte și să facem aceasta în spiritul care a făcut puternică țara noastră – în spiritul unității și dreptului și libertății pentru patria germană” (p.150). Este responsabil să examinezi cu luciditate trecutul, dar „fără șabloane” (p.154) și clișee de gândire. „Ca oameni nu suntem perfecți, facem greșeli. Va trebui să răspundem la sfârșit în fața lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să ne învețe smerenie – și în politică, în orice poziție de răspundere” (p.114). Convingerea caracteristică actualului cancelar este că „atunci când are respirație largă, politica poate ajuta foarte mult ca lucrurile să se îndrepte spre bine” (p.149).
Anul 2021 este socotit, pe bună dreptate, anul marii alegeri în Germania. El a debutat în 14 martie 2021, cu parlamentarele din două landuri, Baden-Württemberg și Rheinland-Pfalz, și cu alegeri locale în Hessen. Aceste alegeri nu spun totul – în definitiv, cele mai multe landuri abia urmează să-și spună părerea. Pare clar, totuși, că Verzii au câștigat, în primul land, iar social-democrații, în al doilea. Cele două guverne de land par să fie fără creștin-democrați. Localele din Hessen îi dau consolidați pe Verzi.

Mi se pare că social-democrații au de partea lor în Germania cele mai temeinice analize ale actualei societăți moderne, marcată de globalizare și digitalizare, dar nu izbutesc să le convertească în politici atrăgătoare. Este clar, de asemenea, că la creștini-democrați este nevoie de o adâncire a analizei și de soluții noi pentru a depăși impresia că se repetă. Iar acele curente care ies din schema deja clasică, cum sunt AfD sau alții, nu oferă încredere suficientă. Și Germania confirmă personalizarea politicii – scorurile electorale depind mult de candidați bine profilați.

Dacă tendința din landurile menționate se menține, Verzii vor juca un rol crescut la nivel național. Candidatul CDU la funcția de cancelar federal pare a fi liderul CSU. Formarea coaliției de guvernare s-ar putea să dea soluții fără precedent. Alte partide decât CDU, SPD și Verzii vor juca un rol doar prin aritmetica majorității.

Procesul electoral din Germania este spectaculos, fiind veritabil, și constituie un indicator al tendințelor din Europa. O țară ca România ar proceda cu cap învățând din felul curat, necorupt în care se fac alegeri în Germania. Desigur, și din altele!

Direct spus, văd patru chei ale succesului istoric al Germaniei: valoarea decidenților și pregătirea înaltă a forței de muncă; democrația bazată pe legitimare și justiția ce pleacă de la demnitatea persoanei spre a face dreptate; angajamentul proeuropean și privirea critică a situației în care s-a ajuns; și politica externă de deschidere și inovație.

Germania are renumele că se opune la a investi unde nu este capacitate de dezvoltare. Cum se observă ușor, în Uniunea Europeană pălăvrăgesc despre bani mai ales minți care nu au probat o asemenea capacitate. „V-am adus 80 de miliarde” spunea, falsificând, „președintele” României. De fapt, sunt banii cuveniți României din bugetul multianual, plus împrumuturi rambursabile și granturi cu cofinanțare.

Respectivele minți cred că doar din bani vine dezvoltarea. Când citești istorie și observi luciditatea și cunoștințele cu care s-au decis corelațiile în Germania de după 1945, îți dai seama încă odată de diferența dintre abordarea profesională a dezvoltării, de acolo, și, de exemplu, diletantele recitaluri de cifre televizate, de la noi.

Un clișeu persistent este acela că Germania s-a reconstruit după catastrofa din 1945 cu „planul Marshall”. Unii chiar cred în această simplificare. Desigur, banii au rolul lor. Dar istoriile economice ale Germaniei postbelice au dovedit că la rapida reconstrucție au contribuit multe, inclusiv cunoscutul program american. Au contribuit, însă, mai ales decizii competente și calificarea înaltă a forței de muncă germane, pe care nici național-socialismul nu a putut-o distruge. „Structurile de calificare de dinainte de război s-au păstrat, cel puțin, chiar dacă nu s-au dezvoltat mai departe. Se adaugă efectele <learning-by-doing> condiționate de război, ridicata mobilitate a forței de muncă germane ca urmare a folosirii de <lucrători străini (Fremdarbeitern)> și o îmbunătățire perceptibilă a formării muncitorilor specializați în anii treizeci” (Werner Abelshauser, Wirtschaftsgeschichte der Bunderepublik Deutschland 1945-1980, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1983, p.24). Așadar, decidenți pregătiți și forța de muncă calificată explică în fond succesul istoric al Germaniei postbelice.

Din acest fapt este de învățat și astăzi. Mai cu seamă că și acum, după multe decenii, în România se mai bat câmpii cu explicații superficiale despre ce ar fi de făcut. Aici se cultivă și acum, în locul folosirii meritocratice a oamenilor, selecția de nepricepuți la decizii, simultan cu distrugerea a ce a mai rămas din educație.

Țările europene se lasă ușor obsedate de istorie. Și în această privință, România actuală este ilustrativă. Aici, în plus, istoricii nu au lămurit istoria ultimului secol nici măcar la Centenarul țării. Cum era de așteptat, inși care își dau retroactiv merite și profitori ai situației se găsesc, cum se vede cu ochiul liber, din nou. Cum sugera un scriitor cunoscut, kilometrul zero al cotiturii din 1989 este abia de eliberat de falsuri și reconstituit.

Germania a fost în mijlocul istoriei europene și mondiale și ar avea multe de spus. Istoriografia ei (cu Joachim Fest, Eberhard Jäckel, Martin Broszat, frații Hans și Wolfgang J.Mommsen, Thomas Nipperdey, Hans Ulrich Wehler, Heinrich August Winkler și alții) a tratat cu răspundere lucrurile. Lecția acestei istoriografii este, efectiv, unică.

Dar Germania nu s-a lăsat manipulată în privința trecutului. Comisia Joachim Gauck și-a făcut datoria cu rigoare profesională – nu sub presiuni la fabricații sau exonerări. Cel mai recent, pentru a pune capăt „revizionismului” reizbucnit în unele țări din Răsărit, „Der Spiegel” a tipărit un articol istoric (Heiko Maas, Andreas Wirsching, Keine Politik ohne Geschichte, 7 mai 2020), în care se reia întrebarea: cine răspunde de declanșarea celui de Al Doilea Război Mondial și de crima fără seamăn a Holocaustului (Shoah)? Răspunsul autorilor a fost că „singură Germania a declanșat, cu atacul asupra Poloniei, Al Doilea Război Mondial. Și singură Germania poartă răspunderea pentru crimele față de umanitate ale Holocaustului”. Este pentru prima oară în istoria recentă când o mare putere își asumă răspunderea pentru declanșarea războiului și crime.

Germania s-a stabilit postbelic ca democrație – una care s-a îngrijit, înainte de orice, de legitimare. Juriștii și decidenții ei au știut importanța crucială a legitimării în construcția statului și au îmbrățișat legitimarea democratică. Până și în actul de legitimitate istorică indiscutabilă al reunificării din anii nouăzeci, a existat tăria de caracter a unei controverse, Kohl-Habermas, spre a asigura legitimarea democratică a deciziei. Spus simplu, în Germania actuală democrația axată pe legitimare în alegeri libere este dependentă doar de democrație, iar justiția ei doar de justiție. De altfel, președintele Curții Constituționale germane mărturisea inclusiv „neliniștea etică” la adoptarea de decizii și le cerea magistraților aceelași lucru. Orientarea spre dreptate dă coerență societății.

Este grăitor faptul că, atunci când în Bundestag s-a aflat că în România actuală funcționează „protocoale de colaborare procurori-judecători-servicii secrete”, semnate în anii 2009-2018, unii parlamentari germani au spus că, dacă s-ar fi petrecut așa ceva în țara lor, „totul ar fi luat foc”. Dimpotrivă, în România, primul pas este mușamalizarea, iar supravegherea de către Securitate a justiției tocmai se extinde! Căci „președintele” și „guvernul meu” au reușit zilele trecute „isprava” de a anihila, cu „majoritatea” din Senatul de azi, proiectul „legii de interzicere a intervenției serviciilor secrete în justiție”. Așa stând lucrurile, despre ce „justiție” este vorba la Carpați?

Unificarea europeană este un proiect ce vine de departe – cel puțin de la Nietzsche încoace. Germania nu numai că a fost actor de primă oră al unificării europene, dar a fost mereu cel mai calificat avocat al acesteia. Ea întreține cea mai temeinică dezbatere despre unificarea europeană.

Numai că această țară refuză reducerea discuției despre unitatea Europei la o ideologie sau la o nouă diviziune pe continent. Germania știe să fie critică față de derapaj. Destul să amintesc că scriitorul Hans Magnus Enzensberger arăta cu claritate că „cetățenii sunt condamnați la pasivitate” de cadrul decizional din Uniunea Europeană actuală (Sanfter Monster Bruxelles oder die Entmündingung Europas, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2013, p.60). Habermas nu a ezitat să acuze „o tacită lovitură de stat în Uniunea Europeană”, prin care cetățenii au pierdut, iar Consiliul European a preluat puterea, deși nu este decât „un organism guvernamental care se angajează în politică fără a fi autorizat de cineva să o facă”. Tot filosoful a spus răspicat că cea mai mare primejdie pentru Uniunea Europeană nu este „populismul politic”, cum se crede, ci „impasul furios” în ceea ce privește integrarea și „diviziunile persistente datorate austerității”. „Eu condamn – spunea Habermas în 2017 – partidele politice existente. Politicienii noștri sunt de mult timp incapabili să aspire la altceva decât la realegerea lor. Ei nu au substanță politică, nici convingeri”. Istoricul Andreas Wirsching scrie că „integrarea [europeană] în forma tradițională, ca proiect postbelic specific vesteuropean, este, în orice caz, la sfârșit. Timpul său a trecut, într-o epocă în care trebuie stabilite din nou prioritățile” (Demokratie und Globalisierung.Europa seit 1989, C.H.Beck, München, 2015, p.228). Însăși descrierea istorică și conceptele unificării europene se cer schimbate.

Cum am scris în alt loc, Germania este atașată valorilor societății moderne, fără a fi opacă la realități. Ea este fidelă alianțelor, fără a fi mimetică, este creativă, fără a recurge la aventuri. Germania este credincioasă alianței occidentale, cu o analiză proprie a evenimentelor. Cancelarii federali s-au opus, toți, unei noi scindări a lumii, argumentând că izolarea unor țări în era proliferării nucleare nu rezolvă ceva, dar mărește pericolele.

Bunăoară, Helmut Schmidt a salutat mereu declarația președintelui Richard von Weizsäcker, din 1985, în care s-a acceptat că „războiul pierdut a fost o eliberare”. Această eliberare „se datorează americanilor, englezilor și rușilor” (Helmut Schmidt, Giovanni di Lorenzo, Auf eine Zigarete mit Helmut Schmidt, Kiepenheuer & Witsch, Koln, 2016, p.25). El a evocat mereu exemple de cooperare profundă. De pildă, la un moment dat, în alianța nord-atlantică s-a lansat ideea de a planta de-a lungul frontierei răsăritene a Germaniei Federale mine nucleare. Grație cooperării cu secretarul american al apărării, cancelarul federal Helmut Schmidt a putut evita expunerea inutilă a țării sale. După părerea sa, toate rațiunile strategice duc la a considera cu atenție dezvoltarea efectivă ce are loc în Rusia (p.86), la a aborda politic litigiile și a evita măsuri de genul „boicotării” (p.153), care nici nu dau rezultate.

Imediat după tragedia din piața Tiananmen, Helmut Schmidt a cooperat cu Henri Kissinger și Robert McNamara și cu conducerea chineză pentru ca, împreună, să prevină alunecarea lumii într-un nou „război rece” (p.212-213). El spunea că pe evoluția Chinei spre economia de piață se poate conta, doar că, inevitabil, vor surveni implicațiile concurenței.

La rândul său, Gerhard Schröder a evocat pledoaria președintelui Bill Clinton pentru politica de stabilizare a Rusiei. El scrie că a găsit aceeași evaluare la președintele rus, care „vrea să restabilească importanța Rusiei. […] Cu alte cuvinte, el vede o misiune a Rusiei ca parte a Europei, desigur cu o componentă asiatică, de care este foarte conștient, dar cultural, emoțional și sub aspectul sentimentului vieții și al reprezentării valorilor ca parte a Europei” (Gerhard Schröder, Entscheidungen. Mein Leben in der Politik, Hoffman und Campe, Hamburg, 2006, p.457). Este greșit ca Rusia să fie evaluată din perspectiva unui conflict sau altul și luată doar ca sursă de probleme. Iar în ceea ce privește China, Gerhard Schröder scrie: „Nici o provocare globală – de pildă climatul, politica energiei și asigurarea păcii – nu se va putea aborda cu succes, în viitor, fără China” (p.141).

Strategia dezvoltării Germaniei, raportarea ei la istorie, la Uniunea Europeană și la lume rămân, fiecare, un capitol deschis, din care este de învățat. Un ziarist m-a întrebat: ce ar trebui ca România să preia în primul rând din Germania, pe lângă investiții? Răspunsul meu este că ar fi de preluat urgent seriozitatea justiției, începând cu prevederile scoaterii ei de sub controlul oricărei persoane, orice funcție ar avea în stat, și încheind cu criteriile redactării legilor și sistemul pregătirii magistraților.

O întrebare dificilă se discută deja internațional: continuă revenirea Germaniei cu ascensiunea ei între supraputeri? Este greu de răspuns exact. Dar, așa cum arată lumea de astăzi – cu nevoia perceptibilă de schimbare – consider că ascensiunea Germaniei va continua, chiar dacă acea urcare nu este ambiție. Oricum, marea alegere din Germania anului 2021 va avea impact mult dincolo de frontierele țării.

Andrei Marga

Exclusiv

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Publicat

pe

De

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’ protejează doar generația nouă, iar bătrânii sistemului plătesc nota de plată

Impozitul progresiv – hoțul prins de CCR

În 2024, statul s-a trezit brusc cu idei „moderne”:
„De ce să mai furăm simplu, cu 10% pentru toți, când putem complica treaba cu 15% și 20%, doar pentru pensiile de serviciu, inclusiv militare? Să fie frumos, ‘european’, progresiv!”

Așa a apărut, prin Legea 282/2023, minunăția numită „impozit progresiv pe pensiile de serviciu”. Traducere din birocrată în română:

  • Se ia pensia militară.
  • Se taie frumușel în două:
    • partea „contributivă” (adică ce ai plătit o viață),
    • partea „necontributivă” (adică ce te enervează pe politicieni).
  • Pe bucata „necontributivă” se pun trepte de impozit: 10%, 15%, 20%, legate de tot felul de indicatori care se mișcă anual, ca să nu înțeleagă nimeni nimic, nici măcar autorii.

Evident, plafon „de milă”:

  • 2.000 lei neimpozabili (3.000 pentru militari, dar abia din octombrie 2024, ca să nu vi se pară prea devreme bunătatea statului).

Problema? Curtea Constituțională s-a uitat la bricolajul fiscal și a zis, elegant, dar clar:
„Ce ați făcut aici nu e lege, e sudoku cu indicatori. Nu e clar, nu e previzibil, și mai și tot scormoniți în pensia aflată în plată, în fiecare an, după cum bate vântul la buget.”

Rezultatul:

  • Decizia CCR 724/2024 dărâmă tot artificiul.
  • Codul fiscal e pus înapoi pe 10% impozit unic.
  • Perioada de „magie neagră” fiscală: 1 ianuarie 2024 – 31 ianuarie 2025.

Adică un an în care statul a făcut un experiment pe nervii și banii pensionarilor militari, apoi a fost prins copiind la testul de constituționalitate.

Concluzia juridico-pamfletară:
Impozitul progresiv pe pensii de serviciu a fost declarat neconstituțional.
Nu e „părere”, nu e „articol pe Facebook”, e decizie CCR publicată în Monitorul Oficial.
Tot ce s‑a luat peste 10% în perioada 01.01.2024 – 31.01.2025:

  • se restituie,
  • se actualizează cu inflația,
  • poartă dobândă legală penalizatoare (frumos cuvânt: penalizatoare – sună exact ca ce merită ideea în sine).

Dar atenție:

  • Pentru fiecare lună, curge un termen de 3 ani.
  • Ce s‑a tăiat în ianuarie 2024 se prescrie în ianuarie 2027.
    Cine stă și așteaptă „că ne dă statul el singur, când o avea timp”, riscă să rămână cu dreptatea în mână și cu banii pierduți.

„Surpriză!” – după impozitul progresiv vine CASS-ul

După ce CCR a dat cu impozitul progresiv de pereți, statul s-a uitat la pensii și a zis:
„Bine, progresiv n-avem voie. Atunci luăm altfel. Nu-i impozit, e contribuție socială. Sună aproape caritabil.”

Și a apărut Legea 141/2025, care face următoarea scamatorie:

  • De la veniturile din AUGUST 2025:
    • toate pensiile peste 3.000 lei (militare, civile, private, de stat, nu contează) plătesc CASS 10%
    • dar numai pe ce depășește 3.000 lei, pentru fiecare pensie în parte.
  • Contribuția se oprește la sursă, că statul e eficient doar când ia bani, nu și când îi dă înapoi.

Exemplu pe românește, nu în limbaj de ordonanță:
La o pensie brută de 8.000 lei:

  • CASS = (8.000 – 3.000) × 10% = 500 lei
  • Impozit 10% = (8.000 – 3.000 – 500) × 10% = 450 lei
  • Total luat de stat: 950 lei
  • Dumneata, după o viață de muncă, rămâi cu ce mai scapă printre degetele fiscale.

Și ca ironia să fie completă, măsura e „temporară” până la 31 decembrie 2027.
În august 2026 deja se discută… prelungirea.
La noi nu există nimic mai permanent decât o taxă temporară.

Cine simte pe bune lovitura: veteranii vs „generația plafonată”

Aici e punctul în care manipularea în spațiul public prinde aripi:
„Toți pensionarii militari sunt jupuiți la fel!” Fals. E mai fină șmecheria.

  • Pentru cei pensionați PÂNĂ la 14 septembrie 2017 (inclusiv):
    • Nu li se aplică plafonarea art. 60 din Legea 223/2015.
    • Tot ce se ia ca CASS e scădere reală în pensia netă.
    • Adică, da, luna de lună, vedeți în fluturaș mai puțin.
  • Pentru cei pensionați ÎNCEPÂND cu 15 septembrie 2017 (după OUG 59/2017):
    • Intervine plafonarea: pensia netă nu poate depăși media soldelor/salariilor nete.
    • CASS-ul de 10% este „înghițit” de plafonare: se joacă cifrele, dar NET-ul rămâne la fel.
    • Tradus: vi se ia pe hârtie, dar nu mai jos de plafon – efectul real în mână este zero.

Deci:

  • Diminuarea REALĂ a pensiei nete o simt doar cei pensionați înainte de 15.09.2017.
  • Ceilalți sunt doar „culeși statistic” – statul își face scheme contabile, dar lor nu le scade efectiv în buzunar.

De ce NU e CASS-ul „impozit progresiv relansat pe șest”

Aici intră în scenă eterna confuzie piromană din spațiul public:
„CCR a zis că e neconstituțional, cum își permit să ia iar bani din pensii?!”

Răspuns, fără floricele, dar cu sarcasm controlat:

  1. Temei legal diferit:
    • Impozitul progresiv era în Codul fiscal, art. 101 – capitolul impozit pe venit.
    • CASS-ul e în titlul V – contribuții sociale, prin Legea 141/2025.
      Adică, dacă n-ai voie să intri pe ușă cu o taxă, vii pe geam cu „o contribuție socială”.
  2. Natura juridică diferită:
    • Impozitul progresiv avea cote diferite, în trepte, doar pentru o categorie (pensiile de serviciu).
    • CASS-ul are cotă unică (10%), aplicată doar pe ce depășește 3.000 lei.
      Nu e progresiv, e plat – doar că doare la fel.
  3. Sfera de aplicare:
    • Impozitul progresiv lovea țintit: pensii de serviciu, inclusiv militare.
    • CASS-ul lovește „democratic”: toate pensiile (publice, private) peste 3.000 lei.
      Statul a înțeles lecția de la CCR: dacă lovești toți, nu mai pare discriminare.
  4. Control de constituționalitate:
    • Impozitul progresiv: declarat neconstituțional, oficial, prin Decizia CCR 724/2024.
    • CASS-ul: în momentul de față, nu există nicio decizie CCR care să-l fi anulat.
      Până atunci, el există. Legal. Abuziv moral, poate. Dar juridic – în picioare.

Concluzie pe scurt:
Neconstituționalitatea impozitului progresiv NU șterge și CASS-ul. Sunt două instrumente diferite.
Unul a fost făcut praf de CCR, celălalt funcționează și acum.

Esența, pentru rezervați la buzunar și răbdare

  1. Impozitul progresiv (01.01.2024 – 31.01.2025):
    • A fost o schemă gândită prost și declarată neconstituțională.
    • Sumele luate peste 10%:
      • trebuie RESTITUITE,
      • cu actualizare la inflație,
      • cu dobândă legală penalizatoare.
    • Aveți 3 ani de la fiecare reținere să cereți banii. Pentru ianuarie 2024 – termen până în ianuarie 2027.
  2. CASS-ul din august 2025:
    • Este alt mecanism, alt temei legal, alt capitol de lege.
    • Afectează TOATE pensiile peste 3.000 lei, nu doar pe militari.
    • Dintre militari, doar cei pensionați înainte de 15.09.2017 simt real scăderea în net.
    • Cei pensionați după 15.09.2017 sunt prinși în plafonarea art. 60: netul rămâne același, chiar dacă pe hârtie se joacă sumele.
  3. Cele două nu se amestecă:
    • Nu poți invoca Decizia CCR 724/2024 (despre impozitul progresiv) ca să oprești CASS-ul.
    • Sunt două fronturi diferite:
      • unul unde ai câștigat (impozitul progresiv)
      • și unul unde încă te ia statul la bani (CASS-ul). (Cristina T.).
Citeste in continuare

Exclusiv

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Publicat

pe

De

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații moderne”, „tabletă în teren”, „fluxuri integrate”.
Dacă te uiți pe teren… vezi un polițist cu tableta în mână și cu procesul-verbal scris cu pixul pe capota Loganului.

Digitalizare made in România: ai tabletă, n-ai aplicație

Scenă clasică:
Polițist de ordine publică, cu atribuții rutiere, trimis în teren, tabletă la el, calitate de polițist rutier dobândită prin act semnat de inspectorul general.
Întrebare simplă: poate să dea amendă electronic?
Răspuns: desigur că nu.

Aplicația-minune de constatare a abaterilor rutiere, „Abateri mobile”, e ca o mașină cu trei roți: există, dar nu te baza pe ea să ajungi prea departe. Nu toți polițiștii care au voie legal să dea sancțiuni rutiere au și voie informatică să le dea. Pe hârtie sunt rutieri, în tabletă sunt invizibili.

Abateri mobile, competențe imobile

Aplicația rutieră e atât de „performantă” încât:

  • Nu poți aplica sancțiuni persoanelor juridice – dacă firma încalcă legea, legea se uită în altă parte.
  • Nu poți sancționa șoferi cu permise emise de alte state – dacă vii cu permis străin, ești aproape premium user.
  • Nu poți sancționa abateri care țin de alte acte normative decât OUG 195/2002 – dacă încălcarea e „mai creativă”, aplicația intră în pauză.

Dar nu-i nimic, există soluția clasică: scoți pixul de la naftalină, deschizi formularul tipizat și scrii ca în 1998.

Tableta? Stă frumos pe bord, face umbră de soare.

Digital cu ora, dar raportarea cu pixul

Cireașa de pe tort: în timp ce se umflă în pene la televizor cu „digitalizarea Poliției Române”, Direcția Rutieră cere de la servicii:

  • câte procese-verbale au fost făcute digital;
  • câte au fost făcute pe hârtie.

Și, atenție, acest procent de „digitalizare” nu e scos elegant din sistem. Nu. Se raportează „manual”.
Digitalizarea la Poliția Română se măsoară cu… raportări trimise de structurile teritoriale.

Adică:

  1. Aplicația generează PV electronic.
  2. Baza de date știe că există.
  3. Dar în loc să întrebi baza de date, întrebi județul: „Câte ați făcut, mă, digital?”
  4. Județul întreabă omul.
  5. Omul se uită în tabelele lui și raportează.
  6. Direcția Rutieră verifică… cu altă raportare.

Epoca de piatră cu tabletă la purtător.

Întrebări simple, răspunsuri complicate

Sindicatul Europol întreabă, logic:

  • Ce garanție e că procentul raportat e real?
  • Dacă tot ai baze de date electronice, de ce nu scoți datele direct din ele?
  • Cum verifici exactitatea datelor? Cu alte hârtii? Alte tabele? Alte mailuri?
  • Ce relevanță are procentul de „digital” când polițistul nu poate folosi tableta pentru toate faptele, oricât ar vrea?
  • Pentru cine e important acest procent și ce măsoară el, de fapt? Nivelul de digitalizare sau nivelul de imaginație în excel-uri?

Dar probabil că la aceste întrebări se răspunde cu cel mai modern instrument disponibil la Direcția Rutieră: tăcerea birocratică și un nou formular.

Digitalizare de vitrină, muncă de grotă

Pe scenă: discursuri despre „Poliție modernă, aliniată la standarde europene”.
În culise:

  • scheme de personal subdimensionate,
  • aplicații șchioape,
  • rapoarte făcute cu pixul despre cât de „digitali” suntem,
  • polițiști care fac muncă de teren și muncă de „secretariat” pentru a demonstra că folosesc o aplicație care oricum nu-i lasă să-și facă toată treaba.

Așa arată digitalizarea când e făcută pentru prezentări PowerPoint, nu pentru oamenii care chiar lucrează în stradă.

Concluzie pamfletară: România, țara în care digitalul se scrie cu pixul

Polițistul rutier din 2026:

  • Tabletă în mână,
  • Pix în buzunar,
  • Tabel Excel în așteptare,
  • Șeful care îl întreabă câte procese-verbale electronice a făcut,
  • Aplicația care nu știe de firme, de permise străine și de alte acte normative.

Digitalizarea Poliției Române, varianta scurtă: „Aplicația nu poate, dar nu contează – important e să raportați că o folosiți.” (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Sticlărie fantomă în Blejoi: când fumul e negru, dar protecția e… verde Spanu (II)

Publicat

pe

De

La nr. 19, pe strada Constantin Dimitrescu din Blejoi, o sticlărie ilegală topește sticla și, odată cu ea, și încrederea oamenilor în instituțiile statului. Flabor Licsprod SRL, punct de lucru Blejoi, funcționează ca un incinerator de bun-simț: fum negru, zgomot continuu, vibrații, sunete de joasă frecvență, risc de incendiu – și, foarte probabil, mult mai important decât toate: profit uriaș, estimat la peste 15.000 lei pe zi.

Iar în timp ce zeci de vecini își numără nopțile nedormite și apelurile la 112, statul român numără… nimic. Pentru că acolo unde legea spune „interzis fără autorizație de mediu”, realitatea spune: „Stați liniștiți, a fost cândva șef al Gărzii de Mediu.”

Fabrica de damigene ilegale: de la atelier liniștit la monstru industrial

Ani la rând, în același punct de lucru a funcționat un atelier de prelucrat sticlă care nu deranja pe nimeni. Nimic spectaculos, nimic exploziv.

Apoi, noii proprietari au instalat:

  • cuptor de mare capacitate pentru topirea sticlei
  • matriță automată
  • ventilatoare, compresoare
  • bandă de transport automatizată

Rezultatul:

  • zgomot puternic, continuu
  • vibrații și sunete de frecvență joasă care intră în pereți, în case și în oameni
  • un disconfort constant dublat de frica reală de incendiu sau explozie

Activitatea începe în februarie 2026. În doar câteva săptămâni, vecinii trec de la mirare la revoltă: nopți nedormite, tensiune psihică, zgomot industrial într-o zonă rezidențială. Și, peste toate, suspiciunea legitimă că cineva „tare” îi ține în spate.

Cronologia unui abuz cu acte… de neputință

Între sfârșitul lui martie și începutul lui mai 2026, vecinii fac tot ce scrie în manualul „Cetățean responsabil”:

  • trimit sesizări în nume propriu și colectiv către:
    • DSP Prahova
    • ITM Prahova
    • Garda de Mediu Prahova
    • ISU Prahova
    • IJP Prahova
    • ANMAP Prahova
    • ISC Prahova
  • depun o petiție colectivă la 7 mai 2026, semnată de locatarii a 12 case aflate în imediata vecinătate
  • sună de nenumărate ori la Dispeceratul IJP Prahova și la 112, sesizând deranjarea liniștii publice și riscurile de incendiu

Și ce primă reacție primesc?

ITM Prahova

  • „A efectuat un control.”
  • Atât. Fără precizări, fără concluzii, fără urmări vizibile. Control de decor.

ISU Prahova

  • inițial: își „declină răspunderea”
  • apoi, la insistențele vecinilor: control inopinat
  • concluzia oficială: „toate neregulile constatate au fost sancționate”

Neregulile există, dar atelierul – cu același risc de incendiu – continuă să funcționeze. Focul e prost, dar banii sunt buni.

ANMAP Prahova

  • răspunde prompt: „nu are activitate de verificare, inspecție și control în teren”
  • dar oferă date de contact pentru alte instituții „care pot ajuta”

Birocrația perfectă: n-ai competență, dar ai numere de telefon. MULȚUMIM!

ISC Prahova

  • răspunde în 2 zile
  • redirecționează sesizarea mai departe

MULȚUMIM, încă o ștampilă pe drumul hârtiilor, niciun pas pe teren.

DSP Prahova

  • participă la controlul mixt din 15.04.2026
  • recomandă „întocmirea unui studiu pentru evaluarea impactului asupra sănătății populației”
  • termen: două luni și jumătate

În timp ce vecinii își pierd nopțile și sănătatea, DSP recomandă STUDII. Nu oprirea sursei de poluare, nu decizii ferme, ci hârtii și evaluări. Ca și cum oamenii ar fi cobai într-un experiment sociologic cu zgomot industrial și fum negru.

Garda Națională de Mediu Prahova (GNM)

  • participă la același control mixt din 15.04.2026
  • după 37 de zile (da, 37):
    • constată că Flabor Licsprod NU ARE autorizație de mediu
    • aplică amendă de 60.000 lei
    • dispune „SISTAREA ACTIVITĂȚII” începând cu 07.05.2026

Pe hârtie, totul perfect. În realitate, rotițele cuptorului continuă să se învârtă, iar profitul curge.

IJP Prahova

După controlul din 15.04.2026:

  • concluzie scrisă: „NU AU FOST CONSTATATE FAPTE DE NATURĂ PENALĂ SAU CONTRAVENȚIONALĂ”

Funcționarea fără autorizație de mediu, cu risc de incendiu, cu poluare și zgomot insuportabil într-o zonă de case, NU este faptă? Atunci ce este? Hobby industrial?

Profitul care bate amenda: 15.000 lei/zi vs. 60.000 lei o dată

Vecinii estimează un profit de peste 15.000 lei pe zi pentru sticlăria ilegală.

Dacă înmulțim cu o lună de funcționare, depășim 450.000 lei.

Comparativ, amenda de 60.000 lei a Gărzii de Mediu arată ca o taxă de protecție legalizată: plătești și mergi mai departe. O zi pierdută de producție, câteva semnături, și gata – sistemul e mulțumit.

Paranteza esențială: DJM Prahova confirmă negru pe alb ilegalitatea

Adresa ref solicitare acord de functionare Flabor Licsprod

La 21.08.2026, Direcția Județeană de Mediu Prahova transmite oficial firmei Flabor Licsprod:

  • că NU are autorizație de mediu
  • că, în baza art. 14 alin. (2) din OUG 195/2005, „funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă”
  • și, în consecință, REFUZĂ solicitarea firmei de a primi un „acord de funcționare” temporar pentru perioada 24.08.2026–10.09.2026

Pe românește: sticlăria nu are voie să funcționeze. Punct.

Pe teren, însă, fumul e tot acolo. Iar zgomotul nu citește OUG 195/2005.

17–19 august 2026: reînceperea activității și flăcări la orizont

 

După ce, în 7 mai 2026, activitatea este, teoretic, oprită, vecinii trăiesc câteva luni de liniște în așteptarea „rezolvării”.

Apoi vine august:

  • 17 august: activitatea reîncepe. Cuptoarele pornesc, banda se mișcă, zgomotul revine.
  • 19 august: pană de curent, flăcări mari în exteriorul atelierului, pericol evident de incendiu pentru vecini; intervine ISU.

Se poate mai clar de atât că locul acestei sticlării NU este într-o zonă de locuințe?

În paralel, vecinii:

  • trimit solicitări și informări către:
    • GNM Prahova
    • DSP Prahova
    • IJP Prahova
    • ISU Prahova
  • justifică totul cu:
    • filmări audio-video cu zgomotul și fumul
    • liste de semnături (32 de semnatari în august 2026)
    • copii ale tuturor răspunsurilor și petițiilor

DSP răspunde la 31 august 2026: transmite mai departe, către GNM Prahova, solicitarea de soluționare. Cerc închis: vecinii trimit la instituții, instituțiile trimit la alte instituții, iar cuptorul topește în continuare sticla și nervii oamenilor.

Spanu: trecutul de la Garda de Mediu, prezentul imunității practice

Din informațiile disponibile reiese un element-cheie:
Spanu este fost șef al Gărzii de Mediu.

Într-un stat normal, asta ar însemna cunoașterea legii și a procedurilor.
În România practică, pare să însemne ceva mult mai „util”: imunitate de facto.

Când o societate:

  • funcționează fără autorizație de mediu
  • produce zgomot și poluare într-o zonă rezidențială
  • este sancționată formal, dar își reia activitatea
  • sfidează, în fapt, toate avertismentele și interdicțiile…

…iar în spate găsim nume cu istoric la Garda de Mediu, întrebarea devine legitimă:

Mai avem un stat de drept sau un stat de „drept de relație”?

Piesa lipsă: legătura Raican Romică – familia Spinu

Din perspectiva ziarului de investigații „Incisiv de Prahova”, o direcție majoră este următoarea:

  • Identificarea legăturii (de afaceri, de rudenie, de interese) dintre:
    • Raican Romică
    • familia Spinu

Ipoteza rezonabilă pentru un demers jurnalistic de investigație:

  • Dacă sticlăria ilegală funcționează în pofida:
    • interdicțiilor legale
    • amenzilor
    • refuzului oficial al DJM Prahova de a acorda vreo formă de funcționare
    • petițiilor multiple ale vecinilor (inițial 12 case, apoi 32 de semnatari)
  • Atunci este extrem de probabil să existe:
    • conexiuni de putere
    • protecție informală
    • interese economice comune

Până la probarea strictă a faptelor, întrebările jurnalistice rămân:

  • Ce legături directe sau indirecte există între Raican Romică și familia Spinu?
  • Există firme, contracte, asocieri sau interpuși comuni?
  • Cum se explică „orbirea selectivă” a unor instituții exact acolo unde foști șefi ai Gărzii de Mediu au interese?

Vocile sufocate ale vecinilor

Câteva realități reci:

  • 32 de vecini semnează, în august 2026, o listă prin care reclamă disconfortul grav creat de atelier.
  • Sesizările vin la pachet cu:
    • înregistrări audio-video
    • copii după petiții, răspunsuri, somații
  • Oamenii trăiesc:
    • cu zgomot industrial în casă
    • cu teama că un nou incident de tipul celui din 19 august (flăcări în exterior) poate deveni tragedie
    • cu senzația că legea se aplică doar „fraierilor”, nu și celor cu prieteni și trecut „strategic”

Concluzie: stat de (ne)drept fabricat la cuptor

Avem, în Blejoi:

  • o sticlărie care:
    • funcționează fără autorizație de mediu
    • produce poluare și zgomot
    • a fost, teoretic, oprită și, practic, repornită
  • vecini exasperați, documentați, organizați, care cer:
    • SISTAREA DE URGENȚĂ a activității ilegale
    • respectarea unui drept elementar: la viață decentă, fără fum toxic și zgomot industrial
  • instituții care:
    • constată, amendează, recomandă studii, pasează responsabilitatea
    • dar nu reușesc să oprească efectiv o activitate care, din actele proprii, este ILEGALĂ
  • și un nume cu greutate:
    • Spanu, fost șef al Gărzii de Mediu, menționat ca element-cheie pentru lipsa de măsuri reale

Pe fundal, o întrebare pe care Incisiv de Prahova are datoria să o ducă până la capăt:

Cum se leagă Raican Romică de familia Spinu, iar această rețea de relații de „invincibilitatea” unei firme fără autorizație de mediu, care sfidează, în plină zi, atât vecinii, cât și legea?

Până când răspunsul va fi clar, rămâne doar imaginea unei Românii în care:

  • fum negru iese din horn
  • bani mulți ies din cuptor
  • iar din instituții iese, mai mereu, doar aer cald. (Cerasela N.).
Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 minute ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv13 minute ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv13 minute ago

Sticlărie fantomă în Blejoi: când fumul e negru, dar protecția e… verde Spanu (II)

La nr. 19, pe strada Constantin Dimitrescu din Blejoi, o sticlărie ilegală topește sticla și, odată cu ea, și încrederea...

Exclusiv13 minute ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusiv23 de ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusiv23 de ore ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusiv23 de ore ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv2 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Exclusiv2 zile ago

Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură

În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...

Exclusiv2 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane

În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...

Exclusiv3 zile ago

Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect –  Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”

Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...

Exclusiv3 zile ago

„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex

Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...

Exclusiv3 zile ago

Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc –  Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor

În comuna Blejoi, județul Prahova, nu mai e nevoie de filme horror. E suficient să locuiești lângă punctul de lucru...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)

Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv