Connect with us

Actualitate

Capacitatea de producţie a CE Oltenia nu se va schimba în mod semnificativ în urma restructurării

Publicat

pe

România a notificat un ajutor de restructurare în valoare de 1,33 miliarde euro, care constă într-un ajutor pentru salvare în valoare de 0,25 miliarde euro deja acordat, un împrumut suplimentar garantat de stat de 0,31 miliarde euro şi o subvenţie de stat în valoare de 0,77 miliarde euro. În plus, se preconizează obţinerea unui ajutor de stat suplimentar în valoare de 711 milioane euro din Fondul pentru modernizare, se arată în documentul menţionat.

„Referitor la reducerea capacităţii de producţie a societăţii CE Oltenia (prin închiderea unităţilor de ardere a lignitului) cu 1.605 MW până la sfârşitul anului 2025 şi la închiderea minelor de lignit, pierderile astfel înregistrate în capacitatea totală de producţie a societăţii CE Oltenia vor fi compensate în mare măsură prin instalarea noilor centrale fotovoltaice şi hidroelectrice (119 MW până la sfârşitul anului 2025), precum şi a unităţilor alimentate cu gaz (1.325 MW începând din 2026). Prin urmare, capacitatea totală de producţie a societăţii CE Oltenia nu se va schimba în mod semnificativ”, au subliniat oficialii CE.

Potrivit scrisorii, CE Oltenia arată că până în 2022 singura sursă de producere a energiei electrice va fi lignitul. În 2022 şi 2023 societatea va adăuga treptat alte surse de producere de energie, cum ar fi energia fotovoltaică şi energia hidroelectrică, însă scăderea reală a vânzărilor de energie obţinută pe baza lignitului este prevăzută să aibă loc abia începând din 2026, când vor fi instalate două unităţi alimentate cu gaz natural la SE Turceni şi la SE Işalniţa. Începând cu 2026, structura energiei produse va fi: 41% energie din lignit, 53% din gaz şi restul din surse fotovoltaice şi hidroelectrice.

Comisia mai arată că veniturile pe care le preconizează compania sunt incerte, pentru că se bazează pe o modificare a legislaţiei care, la rândul ei, nu a primit aprobare de la Bruxelles.

„Cu toate acestea, în conformitate cu planul de restructurare prezentat de autorităţile române, se pare că din pretinsele contribuţiile proprii de 1,5 miliarde EUR, cel mult 200 de milioane EUR ar putea fi reale şi efective (astfel cum se menţionează în considerentul 19). În ceea ce priveşte restul, România se bazează numai pe veniturile preconizate din vânzările de energie electrică pe pieţele centralizate ale OPCOM în perioada 2021-2025, care nu sunt nici reale, nici efective. De exemplu, veniturile preconizate pentru 2021 se ridică la 569,2 milioane EUR, din care doar 200 de milioane EUR ar putea fi reale şi efective. Cu toate acestea, nu există angajamente ferme pentru 2022, 2023, 2024 şi 2025. Durata maximă actuală a contractelor de vânzare încheiate pe pieţele centralizate OPCOM este de numai 1,5 ani. Deşi România a indicat că se află în desfăşurare un demers de modificare a legislaţiei sale pentru a le permite actorilor de pe pieţele OPCOM să încheie contracte pe o perioadă mai lungă, compatibilitatea unor astfel de modificări cu legislaţia Uniunii în domeniul aprovizionării cu energie electrică nu a fost încă evaluată”, se arată în documentul CE.

În plus, România admite că este posibil ca aceste modificări să nu conducă neapărat la rezultatele dorite ale duratei crescute a contractelor de vânzare a energiei electrice încheiate pe pieţele centralizate OPCOM.

„De asemenea, România se bazează pe posibila încheiere a unor acorduri bilaterale de achiziţie de energie electrică, care fac în prezent obiectul unor discuţii cu utilizatorii mari consumatori de energie. România se aşteaptă ca astfel de contracte să genereze venituri de 150 de milioane EUR pe parcursul perioadei de restructurare, după intrarea în vigoare a acelor modificări ale legislaţiei care vor permite încheierea unor astfel de contracte. Cu toate acestea, România nu prezintă nicio dovadă care să confirme existenţa unor documente contractuale ferme şi finale, care ar urma să asigure finanţarea efectivă a planului de restructurare. Dimpotrivă, CE Oltenia se aşteaptă ca semnarea listei termenilor şi condiţiilor de principiu cu potenţialii clienţi să aibă loc abia în prima jumătate a anului 2021, iar acordurile bilaterale de achiziţie de energie electrică să se încheie după martie 2021 pentru capacităţile existente şi începând cu 2022 pentru capacităţile noi. Prin urmare, condiţiile care să permită previzibilitatea veniturilor din vânzări cu un grad sporit de certitudine pe durata planului de restructurare nu sunt stabilite în mod ferm şi convenite de respectivii cumpărători pe termen lung”, continuă oficialii CE.

În plus, la fel ca în cazul contractelor pe pieţele centralizate OPCOM, modificările legislative necesare pentru încheierea unor astfel de acorduri bilaterale de achiziţie de energie electrică nu sunt încă în vigoare.

Din cele 3,5 miliarde euro din resursele financiare necesare pentru acoperirea costurilor de restructurare preconizate a fi suportate în perioada de restructurare de cinci ani, CE Oltenia va contribui cu 1,5 miliarde euro din fonduri proprii, în timp ce restul de 1,33 miliarde euro va proveni de la bugetul de stat, iar 0,711 miliarde euro – din Fondul pentru modernizare.

„Prin acordarea accesului la finanţarea pe care CE Oltenia nu ar fi obţinut-o în condiţiile pieţei, măsurile sunt, prin urmare, de natură să permită societăţii CE Oltenia să rămână pe piaţă şi să îşi îmbunătăţească poziţia concurenţială pe piaţa internă. Prin urmare, măsurile denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa şi afectează schimburile comerciale dintre statele membre”, precizează oficialii europeni.

În acest stadiu, este puţin probabil ca ajutorul de restructurare planificat în vederea sprijinirii planului de restructurare prezentat să îndeplinească criteriile de compatibilitate prevăzute în Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate, se mai arată în documentul Comisiei Europene.

În plus, pe baza informaţiilor prezentate de România, niciun investitor sau creditor de pe piaţă nu susţine planul în această etapă.

În acest stadiu, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare propus are o durată corespunzătoare şi ar conduce la restabilirea viabilităţii societăţii CE Oltenia la sfârşitul perioadei de restructurare, deoarece nu este evident că CE Oltenia va obţine o rentabilitate suficientă şi că va putea rămâne pe piaţă fără ajutor suplimentar.

Actualitate

Miliarde pentru Pacific: Strategia Pentagonului de a „anula” lista de dorințe a amiralilor prin bugete record

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică fără precedent, Pentagonul propune alocarea a aproape 12 miliarde de dolari pentru Inițiativa de Descurajare în Pacific (PDI) în anul fiscal 2027. Această infuzie masivă de capital pare să fi atins un prag istoric: pentru prima dată, comandantul operațiunilor din regiune sugerează că solicitările sale financiare au fost acoperite integral, eliminând necesitatea celebrei „liste de dorințe” cu cereri nefinanțate.

O premieră la INDOPACOM: „Zero” cereri suplimentare

Amiralul Samuel Paparo, șeful Comandamentului din Indo-Pacific, a confirmat în fața legiuitorilor că bugetul propus răspunde tuturor nevoilor raportate conform cerințelor legale. Deși a subliniat că „nu este niciodată pe deplin satisfăcut” având în vedere miza umană și materială a unui potențial conflict, Paparo a indicat că raportul oficial nu va conține cerințe neacoperite. Această situație este rară în contextul birocrației de la Washington, unde comandanții solicită anual fonduri extra peste bugetul de bază.

Reconcilierea Bugetară: 1,5 trilioane de dolari pentru Apărare

Planurile ambițioase vin pe fondul unei strategii mai largi a administrației de a cheltui 1,5 trilioane de dolari pentru Departamentul Apărării în 2027. Din această sumă, 11,7 miliarde de dolari sunt direcționate strict către descurajarea influenței în Pacific. Fondurile sunt segmentate în șase piloni critici, cele mai mari felii din buget fiind destinate exercițiilor militare și inovației (4,4 miliarde dolari), urmate de îmbunătățirea infrastructurii (3 miliarde dolari) și modernizarea prezenței militare (2,9 miliarde dolari).

Muniția, „călcâiul lui Ahile” în fața amenințării chineze

În ciuda optimismului bugetar, congresmenii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la stocurile de muniție critică, epuizate de conflictele din Orientul Mijlociu. Întrebați dacă acest consum afectează capacitatea de a descuraja China, oficialii militari au subliniat că soluția rezidă în accelerarea producției. Strategia pentru 2027 prevede triplarea sau chiar cvadruplarea ratelor de producție pentru proiectilele esențiale, precum și investiții în substitute inovatoare care să depășească tehnologia actuală.

Citeste in continuare

Actualitate

Arsenalul Romei: Ucraina urcă pe podiumul exporturilor de armament ale Italiei

Publicat

pe

De

ROMA — Într-o schimbare strategică de proporții, Ucraina a devenit unul dintre principalii beneficiari ai exporturilor de tehnică militară din Italia. Cele mai recente date oficiale indică o ascensiune rapidă a Kievului în topul partenerilor comerciali ai Romei, consolidând o relație care depășește simpla asistență militară și se transformă într-o alianță industrială profundă.

Conform noilor statistici de export, Ucraina ocupă acum poziția a patra în rândul națiunilor care au primit licențe de export autorizate, cu o valoare de 349 de milioane de euro. Această cifră plasează Kievul imediat după giganți precum Kuweit, Germania și Statele Unite, subliniind rolul critic pe care industria italiană de apărare îl joacă în sprijinirea efortului de război ucrainean.

Pactul Dronelor: Dincolo de simpla furnizare de echipamente

Această evoluție comercială vine la scurt timp după o întâlnire la nivel înalt între liderii celor două state, axată pe o viziune pe termen lung: „Pactul Dronelor”. Acest format de securitate inovator vizează nu doar transferul de tehnologie, ci și o integrare a expertizei de luptă ucrainene cu capacitățile industriale italiene.

Obiectivul principal este crearea unui program de coproducție pentru vehicule aeriene fără pilot (UAV). Roma și-a exprimat un interes major pentru dezvoltarea comună în acest sector, recunoscând Ucraina drept o națiune lider în inovația tehnologică de pe front. Discuțiile vizează fuziunea capacităților în domenii precum rachetele, războiul electronic și sistemele autonome.

Un flux constant de tehnologie și know-how

Deși detaliile specifice ale sistemelor livrate sunt protejate de confidențialitate strategică, gama de echipamente autorizate pentru export este vastă. Aceasta include muniție de înaltă precizie, sisteme electronice avansate, software de luptă, vehicule terestre și, cel mai important, transfer de know-how pentru producție.

Până în prezent, sprijinul Italiei s-a materializat în peste zece pachete de asistență militară directă, inclusiv sisteme sofisticate de apărare aeriană dezvoltate în colaborare cu Franța. Valoarea totală a ajutorului direct oferit de Roma a atins pragul de 2,8 miliarde de euro, la care se adaugă contribuții substanțiale prin mecanismele Uniunii Europene.

Suveranitate prin producție: Liniile de asamblare ale viitorului

Noua direcție a cooperării bilaterale nu se limitează la frontierele geografice actuale. Strategia discutată de cele două guverne prevede stabilirea unor linii de producție ucrainene atât pe plan intern, cât și în străinătate, pentru a satisface cererea globală tot mai mare de tehnologie militară testată în condiții reale de conflict.

Prin acest parteneriat, Italia nu doar că își securizează un rol central în arhitectura de securitate a flancului estic, dar participă activ la transformarea Ucrainei într-un hub tehnologic de apărare, unde inovația forjată pe câmpul de luptă întâlnește precizia ingineriei europene.

Citeste in continuare

Actualitate

Fortăreața viitorului: Marina SUA aruncă în luptă 46 de miliarde de dolari pentru Cuirasatul din Clasa „Trump”

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să redefinească supremația navală globală, Marina Statelor Unite a anunțat oficial planurile de dezvoltare pentru noul cuirasat din clasa „Trump”. Cu o investiție estimată la 46 de miliarde de dolari pe parcursul următorilor cinci ani, acest proiect marchează o revenire spectaculoasă la navele de mare tonaj, dar echipate cu tehnologii care par desprinse din literatura de anticipație. Construcția primei unități este programată să înceapă în anul fiscal 2028.

Arsenalul viitorului: Hipersonice, lasere și tunuri electromagnetice

Noul gigant al mărilor nu este doar o navă de dimensiuni impresionante, ci o platformă tehnologică revoluționară. Conform oficialilor Marinei, clasa „Trump” va fi dotată cu armament hipersonic, tunuri electromagnetice (rail guns) și sisteme laser de mare putere. Decizia de a miza pe acest design vine ca un răspuns la limitările tehnice ale distrugătoarelor de generație actuală. Coca masivă a noului cuirasat permite integrarea unor sisteme de energie și armament care pur și simplu nu pot fi instalate pe navele mai mici.

„Această navă va reuşi performanțe pe care actualele distrugătoare DDG nu le pot atinge,” a declarat contraamiralul Ben Reynolds, subliniind că noul cuirasat umple un vid critic în arhitectura de luptă a flotei.

Cursa contra cronometru: Negocieri accelerate cu șantierele navale

Secretarul Marinei, John Phelan, a confirmat că discuțiile cu furnizorii sunt deja în plină desfășurare în cadrul expoziției Sea Air Space. Obiectivul este clar: un ritm de producție accelerat, cu punerea chilei programată pentru anul 2028. Deși cifrele inițiale indică un cost de 17 miliarde de dolari pentru prima navă și 13 miliarde pentru a doua, oficialii subliniază că acestea sunt estimări ce pot varia în funcție de decizia finală privind propulsia — nucleară sau convențională.

Salt istoric în bugetul de apărare: 65 de miliarde pentru construcții navale

Ambițiile pentru clasa „Trump” fac parte dintr-o ofensivă bugetară mult mai largă. Marina solicită pentru anul fiscal 2027 o sumă record de 65,8 miliarde de dolari doar pentru construcția de nave, o creștere masivă față de cele 27 de miliarde alocate anterior. Planul prevede achiziția a 34 de nave în cursul anului viitor, incluzând submarine din clasele Columbia și Virginia, precum și noi fregate.

Reînarmare masivă: Tomahawk și sisteme PAC-3 pe distrugătoare

Dincolo de noile platforme navale, strategia de apărare pune un accent fără precedent pe stocurile de muniție. Solicitarea bugetară include achiziția a 785 de rachete Tomahawk — o creștere fulminantă față de cele 55 de unități din anul precedent. De asemenea, pentru prima dată, Marina va integra interceptoarele PAC-3 (Patriot) pe sistemele Aegis ale distrugătoarelor, oferind o protecție sporită împotriva amenințărilor aeriene sofisticate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv5 ore ago

De la revoluția opaițului la „Patinoarul privat”: aceeași mână, aceeași schemă, alt tun pregătit în Ploiești

Schema „soacra fericită” – manual de îmbogățire la umbra Consiliului Local În timp ce ploieșteanul de rând sare gropile și...

Exclusiv5 ore ago

Prezidențiabilul pe trecerea de pietoni: când Fota parchează, legea trebuie să se dea la o parte

Baronul bordurii: fost consilier prezidențial, surprins în flagrant de… Codul Rutier Dacă ai fost consilier al președintelui României și secretar...

Exclusiv15 ore ago

Ultima suliță: Plecarea lui Florin Barbu și revolta „Sfântului Gheorghe” împotriva balaurului Antigrindină

Într-un peisaj politic dominat adesea de inerție și complicități, demisia ministrului Florin Barbu cade ca un trăsnet peste satele românești....

Exclusivo zi ago

Miracolul de la Kiev: Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță

În plin sezon de „reconstrucție”, ministrul Economiei, Ambrozie-Irineu Darău, a decis că România e prea mică pentru geniul său solitar,...

Exclusivo zi ago

SINDICATUL SNPP – „FAMIGLIA” ȘI DINASTIA CĂTUȘELOR: Cum să fii umilit pe banii tăi sub sceptrul „Împărătesei” de la Jilava și al „Vătafului” de la Mărgineni

Clanul cătușelor de pluș: cum s-a transformat SNPP din scut sindical în bâtă de familie Sub flamura “drepturilor”, cu metode...

Exclusivo zi ago

Marea amnezie de la Interne: Cum s-au „evaporat” scuzele MAI după ce au băgat mâna în buzunarul a mii de polițiști

Într-o țară în care absurdul este politică de stat, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a oferit în ultimele luni un spectacol...

Exclusivo zi ago

Delirul măririi la umbra gratiilor: Cum să-ți rupi gâtul vânând funcții pe care nu le pricepi

Într-un peisaj dominat de orgolii de carton și strategii de culise care ar face geloasă până și o telenovelă de...

Exclusiv2 zile ago

OPERAȚIUNEA „BINOCLUL”: Cum a ajuns IOR jucăria privată a „Reginei Restructurărilor” sub binecuvântarea Ministerului

Arheologie administrativă: S-a dezgropat un ordin din epoca de piatră pentru a instaura dictatura „specialilor” Într-o demonstrație de agilitate legislativă...

Exclusiv2 zile ago

IPJ PRAHOVA SI MIRACOLUL DE LA DRAJNA: CUM SĂ AI ZERO DOSARE, DAR MERITE DEOSEBITE ȘI RECOMPENSE DE ZIUA POLIȚIEI (I)

Dacă s-ar organiza un campionat național de „a albi degeaba”, Secția 11 Poliție Rurală Drajna ar pleca cu medalia de...

Exclusiv2 zile ago

NOAPTEA MINȚII LA IPJ NEAMȚ: CUM SE TOPEȘTE LEGEA SUB STELELE DE CHESTOR

În timp ce polițiștii din stradă sunt măsurați la milimetru dacă au cascheta dreaptă, la vârful IPJ Neamț legea a...

Exclusiv3 zile ago

BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!

În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de...

Exclusiv3 zile ago

FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”

Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea...

Exclusiv3 zile ago

OPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE

În timp ce România se preface că exportă inteligență strategică la Bruxelles, sub fustele Ministerului condus de Irineu Darău se...

Exclusiv4 zile ago

GENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!

România, țara unde norii sunt „dresați” prin stație, iar bugetul de stat e „însămânțat” cu rachete de milioane, trăiește un...

Exclusiv4 zile ago

BINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!

Orașul lui Caragiale a depășit oficial faza de vodevil și a intrat în epoca „penalului de aur”, unde mirosul de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv