Actualitate
Lacul IOR, poluat cu fecale! Fundația Eco Civica lansează acuze grave (Galerie FOTO)
Lacul IOR, poluat cu fecale! Este imaginea dezastrului pentru unul dintre cele mai apreciate locuri de agrement din București, un parc pentru care luciul apei reprezenta cel mai atractiv punct.
Fundaţia Eco Civica lansează acuze grave după ce au apărut imagini cu dezastrul de pe Lacul IOR.
Lacul IOR, poluat cu fecale!
Mulți bucureșteni s-au întrebat în ultimele zile de ce IOR-ul a devenit roșu. Ei bine, culoarea asta are legătură cu fecalele deversate în lac, susțin cei de la Eco Civica. Într-o postare pe Facebook, se precizează că inclusiv Garda de Mediu a fost sesizată cu privire la cele întâmplate, iar acum se așteaptă luarea unor măsuri concrete.
„În urma sesizărilor trimise Gărzii de Mediu, această instituție, împreună cu Apele Române au intervenit imediat, au efectuat un control pe Lacul IOR și au prelevat probe de apă. După analiza probelor la un institut abilitat a reieșit clar că lacul e plin de fecale! A reieșit o calitate slabă a apei la bacterii coliforme, nitriți și amoniu. Ceilalți indicatori sunt o treaptă mai sus. Fiind lac natural ce are la bază 3 izvoare, și nu apă curgătoare, s-a produs acest fenomen de înroșire pentru că întreaga cantitate de fecale deversată a intrat în reacție cu apa din lac, neexistând fenomenul de diluție și «deplasare» a poluării specifice apelor curgătoare”, scriu cei de la Eco Civica.
Din câte se pare, „Garda de Mediu are identificat un potențial poluator și a dispus PS3 să facă verificările necesare identificării sursei de…fecale. Stimați cetățeni, vă rugăm să nu intrați în contact cu apa. Sub nicio formă să nu lăsați copiii să ia contact cu apa! Bine că fenomenul nu s-a-ntâmplat vara pentru că trebuia închis parcul!”, mai punctează respectiva fundație.
Din cele relatate pe social media de alți bucureșteni, Lacul IOR are culoarea roșie de mai mult timp. Se pare că unii locuitori din zonă au semnalat acest fenomen încă din data de 8 februarie!
Actualitate
Europa ripostează în cursa spațială: Gigantii europeni se unesc pentru a contracara dominația SpaceX și a proteja suveranitatea
Actualitate
Sardinia: Acolo unde piloții de vânătoare învață să gândească, nu doar să zboare
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
-
Exclusivacum 2 zileCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 5 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 23 de oreTeoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!
-
Ancheteacum 5 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zileFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi



