Connect with us

Actualitate

EXCLUSIV. Ce legături există între senatorul ”Mamba” și tentativa de ”cosmetizare” a Legii jocurilor de noroc?! Deocamdată, inițiativa – pe filieră PNL – a primit aviz negativ de la Consiliul Legislativ!

Publicat

pe

Liviu Voiculescu este senator PNL, președintele PNL Olt și, totodată, membru în comisia specială pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe. Fost polițist – zis și ”Mamba” -, Liviu Voiculescu s-a lansat mai întâi în afaceri, iar apoi și-a făcut și o intrare triumfală în politică.

Liviu Voiculescu s-a înscris la liberali în anul 2015, după ce și-a dat demisia din poliție. Fusese inspector principal la Serviciul de Investigare a Fraudelor Olt, numai că evenimentele au luat o turnură nedorită după ce a fost trimis în judecată, alături de alte 20 de persoane, printre care se numărau doi colegi de-ai săi de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Olt, angajaţi ai Finanţelor Publice Olt, plus oameni de afaceri din Olt şi Dolj.

Acuzația? Constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, conflict de interese, organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc.

”L-a pus pus în funcție pe șeful ONJN, a insistat în ședința PNL, a făcut presiuni”

Sursele GÂNDUL.RO ne-au transmis, ÎN EXCLUSIVITATE, că senatorul liberal ”este foarte atent la ceea ce se întâmplă în lumea profitabilă a jocurilor de noroc din România, cu atât mai mult cu cât a scos și scoate chiar el profit consistent dintr-o astfel de afacere (e drept, trecută pe numele soției) și, nu în ultimul rând, este și judecat într-un dosar care a pornit tot de la ”păcănele” și de la interceptările procurorilor DIICOT”.

Potrivit surselor noastre, ”se pregătește, acum, o lege pe jocurile de noroc, fiind introduse și 2 amendamente-surpriză” (pe sistem ”OUG 13”) la Ordonanța de urgență nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Aceste amendamente ”l-ar scăpa pe senatorul PNL de toate problemele”.

”Terenul” pare a fi pregătit din toate punctele de vedere, chiar senatorul PNL Liviu Voiculescu fiind cel care, spun sursele GÂNDUL.RO, ”l-a pus în funcție pe Teodor Tiberiu Alin șeful Oficiului Național pentru Jocurile de Noroc (ONJN), cu rang de secretar de stat. A insistat în ședința PNL, a făcut presiuni mari pentru ca protejatul său, care până atunci era vicepreședinte, să fie numit nr. 1 în ONJN”.

Acest Proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc este inițiat de unul dintre colegii din PNL ai lui Liviu Voiculescu și a fost avizat negativ de Consiliul Legislativ al cărui președinte este Florin Iordache. Pe de altă parte, acest proiect a fost avizat favorabil de Consiliul Economic și Social condus de Iacob Baciu.

În expunerea de motive, grupul parlamentar PNL susține că ”propunerea legislativă urmărește completarea Ordonanței de urgență nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc prin introducerea în sarcina organizatorilor jocurilor de noroc a unei baze de date în format electronic centralizat, care să gestioneze toate persoanele autoexcluse si indezirabile”

”Tocmai de aceea prezenta propunere legislativă vine atât în sprijinul organizatorilor jocurilor de noroc prin rezervarea dreptului de a interzice accesul persoanelor indezirabile, cât și în sprijinul jucătorilor care, în baza unei cereri, solicită autoexcluderea”

Extras din Expunerea de Motive

Totodată, ”organizatorii vor avea obligația de a ține evidența în format electronic a datelor de identificare ale persoanelor și de a identifica persoanele care intră în incinta locațiilor”.

Astăzi senator PNL, ieri ofițer de poliție cu ”păcănele” pe numele soției

Liviu Voiculescu a absolvit Academia de Poliţie, iar din 2004 s-a angajat la IJP Olt. În 2008, era inspector de poliţie la Serviciul de Investigare a Fraudelor. ”Avea o Dacie veche şi un apartament de 50 de metri pătraţi în Slatina, pentru care făcuse un credit ipotecar pe 30 de ani”, potrivit olt-alert.ro. 

Atunci când era ofițer, Voiculescu – conform informațiilor apărute în mass-media locală – obișnuia să participe la petreceri cu interlopi, numai că s-a justificat spunând că era vorba doar despre ”misiuni sub acoperire”.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT se menționează că Liviu Voiculescu s-a implicat în ”Afacerea Păcănele” în primăvara anului 2009, fiind ”cucerit” iremediabil de succesul pe termen lung al unei astfel de investiții.

Inițial, s-a împrietenit cu administratorul unei săli de jocuri – asta după ce îi controlase actele firmei, în calitate de inspector de poliţie la Serviciul de Investigare a Fraudelor – și, dându-și seama cât de profitabilă este o astfel de afacere, s-a decis să deschidă o firmă pe numele soției sale. Procurorii au precizat că Voiculescu i-ar fi promis respectivului administrator ”că nu va mai trece pe el, în control, dacă va fi ajutat să pună afacerea pe picioare”.

”Păcănele neomologate și neavizate”

Au trecut doar câteva luni, planurile au devenit realitate și a fost înfiinţată societatea MARKUS GAMES SRL, avându-i ca asociaţi pe Luiza Voiculescu – soţia lui Liviu Voiculescu – şi Ovidiu Gîrbovan.

Acesta din urmă, menționează rechizitoriul DIICOT, le-a declarat procurorilor că ”a intrat în afacere la propunerea poliţistului şi că s-a înţeles cu el să împartă egal licențele deținute pentru aparatele de jocuri de noroc, fiecare având câte 25 de „păcănele” pe care le amplasau pe unde găseau locații”.

Numai că, spun procurorii DIICOT, ”păcănelele” erau „neomologate și neavizate”.

Rețeaua a picat în plasa DIICOT în urma unor interceptări. ”Poliţiştii asigurau protecţia, iar ceilalţi membri ai grupului infracțional organizat „acționau asupra memoriilor aparatelor, prin ștergerea impulsurilor care se înregistrau în timpul exploatării acestora, organele fiscale fiind în imposibilitatea stabilirii vreunei taxe către bugetul de stat”, s-a arătat în rechizitoriul Parchetului.

Înainte de a fi trimis în instanță, Voiculescu, supranumit „Mamba”, ”a încercat să influenţeze procurorii şi a dat 43.000 de euro pentru o soluţie favorabilă”, au precizat procurorii DIICOT.

Liviu Voiculescu, ascensiune ”la foc automat” în politică

În 2015, Liviu Voiculescu a plecat din Poliție, prin demisie, alegând o carieră politică. S-a înscris în PNL, iar în 2016 a reușit să devină primar al comunei Cungrea (Olt).

Ascensiunea politică a continuat ”la foc automat”. În octombrie 2017, Liviu Voiculescu a fost desemnat preşedinte interimar al PNL Olt, etapă care l-a determinat să țintească și mai sus. În septembrie 2020, la alegerile locale, Voiculescu a candidat la Primăria Slatina. A pierdut alegerile, însă, dar a ”mutat” din nou, depunându-și candidatura la Senat, pe lista PNL Olt, fiind ales.

Liviu Voiculescu, alături de președintele PNL, Ludovic Orban

Pe site-ul Senatului României există și ultima declarație de avere depusă de Liviu Voiculescu. Conform acesteia, senatorul PNL deține:

  • locuinţa pentru care încă plăteşte creditul ipotecar
  • un apartament pe litoralul din Valencia (Spania)
  • un Mercedes Benz
  • motocicletă Yamaha
  • peste 80.000 de euro în conturi

Firma de jocuri de noroc a soţiei lui Liviu Voiculescu figura, conform ultimului bilanţ depus la Ministerul Finanţelor (2019), cu 26 de angajaţi, o cifră de afaceri de peste 11 milioane de euro şi un profit net de 155.000 de euro doar în acel an.

”Înainte de a judeca viaţa mea sau caracterul meu… pune-te în locul meu, parcurge calea pe care am mers eu, trăieşte durerea mea, îndoielile mele, plânsul meu…!!! Parcurge anii pe care i-am parcurs eu şi împiedică-te unde m-am împiedicat eu, apoi ridică-te cum am făcut-o eu…!!! Mă mai poţi judeca???”

Liviu Voiculescu, pe Facebook (2013), după ce procurorii DIICOT l-au trimis în judecată

Liviu Voiculescu și Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei

Fiind senator, Liviu Voiculescu va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție

Liviu Voiculescu este acuzat de DIICOT de fapte pe care le-ar fi săvârşit atunci când era ofiţer în cadrul IPJ Olt, iar această categorie este judecată, potrivit legii, de tribunale.

Fiind senator al României, Liviu Voiculescu va fi judecat de o instanţă care are competență în ceea ce îi priveşte pe parlamentari – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe data de 10 februarie a acestui an, Tribunalul Dolj a hotărât ca toate persoanele din acest dosar al ”păcănelelor” să fie judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

„În baza art 50 C.pr.pen rap la art 48 alin 2 comb cu art 40 alin 1 C.pr.pen Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii Lazăr Laurenţiu Ilie, Lazăr Valeria, Buzatu Bogdan Alexandru, Buzatu Mihai Răzvan, Poteraş Leonard Ionuţ, Boangiu Iliuţă Adrian, Ghiţă Costinel Silviu, Moruşi Radu, Voiculescu Liviu Dumitru şi Bădiţă Gheorghe trimişi în judecată prin rechizitoriul nr 174D/P/2011 din data de 14 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Respinge cererea de disjungere a cauzei formulată de inculpaţii Buzatu Mihai Răzvan şi Buzatu Bogdan Alexandru În baza art 275 alin 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 februarie 2021″, se arată în minuta Tribunalului Dolj.

În primă instanţă, Tribunalul Dolj îl achitase pe Liviu Voiculescu, sentinţa fiind pronunţată în decembrie 2017. Dar respectiva decizie n-a fost definitivă, iar procurorii DIICOT au contestat-o. Curtea de Apel Craiova a hotărât, în 2019, ca dosarul să fie rejudecat de instanţa de fond.

Acum, senatorul PNL Liviu Voiculescu bifează încă o ”realizare”, devenind membru în… Comisia de control al activității Serviciului de Informații Externe (SIE), comisie specială din care mai fac parte senatorul USR PLUS Nicu Fălcoi – preşedinte, senatorul PSD Felix Stroe – vicepreşedinte, deputatul PSD Mihai Weber, deputatul PNL Antonel Tănase – secretar, deputatul AUR Nicolae Roman şi senatorul UDMR Turos Lorand.

Actualitate

Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B

Publicat

pe

De

Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.

Supraveghere maritimă pe distanțe mari

Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.

Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.

Finanțare federală pentru patru aeronave

Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.

Experiență operațională cu drone similare

Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.

Peste 30 de ore în misiune

MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.

Citeste in continuare

Actualitate

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti

Publicat

pe

De

Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate

Gestionarea documentelor si evidenta contabila

Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.

O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.

Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale

Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.

O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.

Salarizare si administrarea personalului

Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.

Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare

Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.

In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.

Tehnologie, comunicare si confidentialitate

Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.

In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.

Cum alegi firma de contabilitate potrivita?

Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.

 

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA extinde Zero Trust: identitatea devine cheia securității pentru mii de sisteme

Publicat

pe

De

Pentru Armata SUA, provocarea Zero Trust nu mai ține atât de definirea conceptului, cât de aplicarea lui la scară largă. Aproximativ 5.000 de sisteme IT trebuie integrate într-o platformă comună de gestionare a identităților, acreditărilor și accesului — E-ICAM — deși multe dintre ele au fost construite cu mult înainte ca interoperabilitatea să devină o prioritate.

În paralel, cerințele de securitate depășesc rețelele IT tradiționale. Ele se extind către unitățile de la marginea tactică a rețelei, tehnologiile operaționale, sistemele de armament și, tot mai mult, agenții de inteligență artificială.

În aceste condiții, Zero Trust nu este o destinație la care se ajunge o singură dată, ci un model de securitate care trebuie ajustat permanent.

„Nu putem pur și simplu să cumpărăm Zero Trust de la un furnizor; nu este doar o cerință de conformitate”, a declarat David Thompson, responsabil de produs pentru E-ICAM în cadrul structurii Army CPE Command and Control Information Network. El a subliniat că amenințările, politicile și tehnologiile se schimbă continuu, iar Armata trebuie să își adapteze permanent abordarea.

Identitatea, prima linie de apărare

În centrul modelului se află identitatea. Orice entitate care încearcă să acceseze o resursă trebuie identificată, asociată unei acreditări și autorizată. Regula se aplică nu doar oamenilor, ci și dispozitivelor, aplicațiilor și altor entități non-umane.

„Orice lucru care se conectează la altceva pentru a accesa o resursă trebuie identificat fără echivoc, asociat în mod solid unei acreditări și autorizat în siguranță”, a explicat Thompson. „Asta înseamnă literalmente totul: de la utilizatori umani la interfețe non-umane și fiecare componentă fizică sau virtuală dintre acestea.”

Un element esențial al acestui model este autentificarea granulară și repetată. Utilizatorii, dispozitivele, datele și agenții AI trebuie verificați periodic pentru a-și păstra accesul, nu doar la momentul conectării inițiale.

5.000 de sisteme, o singură provocare complexă

Problema imediată este că sistemele Armatei diferă considerabil ca vechime și capabilități tehnice. Unele funcționează de zeci de ani și nu au ținut pasul cu modernizarea. În loc să impună aceeași soluție tehnică tuturor, Armata dezvoltă mai multe trasee de integrare și încearcă să aplice fiecărui sistem măsurile de control al accesului pe care acesta le poate susține în prezent.

Thompson a comparat situația cu securizarea unei clădiri guvernamentale. Controlul poate fi instituit la poartă, la intrare, în lift, la ușile interioare sau chiar la sertarele birourilor. Însă clădirile vechi nu au neapărat toate aceste puncte de control.

„Dacă o clădire nu are uși interioare sau birouri, trebuie să securizăm astăzi ceea ce este posibil și să fim pregătiți să sprijinim îmbunătățirile de securitate ale beneficiarului pe viitor”, a spus el.

Sistemele vechi rămân, astfel, unul dintre principalele obstacole în calea aplicării complete a Zero Trust. Curtis Dukes, vicepreședinte executiv și director general pentru bune practici de securitate la Center for Internet Security, a avertizat că o parte dintre acestea ar putea necesita modernizări importante pentru a răspunde noilor cerințe.

Această flexibilitate este esențială în contextul obiectivului Armatei de a îndeplini toate etapele-țintă Zero Trust până la sfârșitul anului 2027. Thompson a descris integrarea miilor de sisteme până la acel termen drept „un obiectiv uriaș”.

Integrare pe domenii, nu doar sistem cu sistem

Una dintre soluțiile analizate este integrarea sistemelor pe domenii operaționale, în locul tratării fiecăruia separat. Armata lucrează, de asemenea, la instrumente care să le permită responsabililor de sisteme să preia o parte mai mare din proces.

„Încercăm să găsim o metodă de integrare a domeniilor operaționale care pot cuprinde sute sau chiar o mie de sisteme IT”, a afirmat Thompson. El a adăugat că se pregătește un set de instrumente de tip „do it yourself”, astfel încât administratorii să poată lua măsuri fără să fie nevoiți să colaboreze individual, la fiecare pas, cu structura C2IN.

Pentru ca această abordare să funcționeze, responsabilii trebuie să știe ce sisteme și resurse dețin și cum operează acestea. Echipele Armatei au constatat uneori că proprietarii sistemelor nu au o imagine completă asupra propriilor medii informatice.

„Nu există o soluție universală; fiecare sistem IT este diferit. Este dificil, dar nu pentru că ar fi complicat. Dificultatea vine din atenția minuțioasă la detalii”, a spus Thompson.

Accesul securizat nu garantează protejarea datelor

Verificarea identității unui utilizator sau a unui dispozitiv nu este suficientă dacă informațiile la care acesta ajunge rămân vulnerabile. Din acest motiv, măsurile Zero Trust trebuie să protejeze și datele, nu doar accesul la ele.

Mario Puras, vicepreședinte senior pentru inginerie și arhitectură de soluții globale la Netskope, a susținut că modelul trebuie să includă verificare continuă, limitarea rapidă a amenințărilor și protecție completă a informațiilor.

„Misiunea eșuează dacă accesul utilizatorului este securizat, dar datele sunt compromise”, a afirmat Puras.

Într-o astfel de arhitectură, deciziile de acces se pot schimba în funcție de identitate, starea dispozitivului, comportament, conținut și alți factori. Politicile sunt aplicate la nivelul datelor, folosind informații despre utilizatori, dispozitive, conexiuni de rețea și aplicații.

Controlul devine cu atât mai important pe măsură ce mediile militare folosesc servicii cloud, interfețe API, platforme de colaborare și trafic criptat. Transferurile de informații sensibile prin apeluri API, încărcări în cloud sau mesaje de chat sunt exemple de activități pe care sistemele Zero Trust ar putea fi nevoite să le analizeze și să le controleze.

Agenții AI aduc o nouă dimensiune riscului

Extinderea utilizării agenților AI complică administrarea identităților. Pentru Thompson, principiul de bază nu se schimbă atunci când entitatea care solicită accesul nu este umană: și agenții AI trebuie să aibă identități, drepturi limitate și acces restrâns la ceea ce le este necesar.

„Paradigma nu este diferită; este aceeași, dar trebuie să ne mișcăm mai repede”, a spus el. Automatizarea ar putea accelera activitățile ostile, de la câteva atacuri pe minut la sute sau chiar mii pe secundă.

Dukes a atras atenția și asupra agenților capabili să delege sarcini altor agenți. Organizațiile vor trebui să gestioneze relații de încredere între lanțuri de identități non-umane și să se pregătească pentru agenți neautorizați — așa-numiții „shadow agents” — sau pentru sisteme care se comportă imprevizibil ori sunt compromise.

Zero Trust ajunge și la marginea tactică

La nivel tactic, Armata se confruntă cu o altă constrângere: conectivitatea. Unitățile de la nivelul brigăzii și de deasupra acesteia pot conta, în general, pe acces la resursele cloud ale Armatei. Formațiunile aflate sub acest nivel trebuie însă să se pregătească pentru conexiuni întrerupte, degradate, intermitente sau limitate.

Prin urmare, ele au nevoie de suficiente capabilități E-ICAM locale pentru a-și continua misiunile când sunt deconectate și pentru a actualiza informațiile atunci când legătura revine.

Aceleași principii ar urma să se aplice și tehnologiilor operaționale, sistemelor industriale de control, dispozitivelor conectate la internet și componentelor individuale ale sistemelor de armament.

Thompson a dat exemplul unui elicopter: atributele identității ar putea stabili dacă o anumită persoană are dreptul să pornească aparatul.

„Dacă David Thompson urcă într-un elicopter, are el autoritatea de a-l porni?”, a întrebat el. Răspunsul depinde de identitatea persoanei, de atributele asociate acesteia și de acțiunile pe care are voie să le întreprindă.

Provocarea Zero Trust depășește astfel cu mult conectarea la o rețea. Armata trebuie să stabilească ce persoană, mașină, aplicație sau agent AI poate accesa o anumită resursă, ce poate face după obținerea accesului și cum trebuie schimbate permisiunile odată cu evoluția tehnologiei, a misiunii și a amenințărilor.

În cuvintele lui Thompson, în cazul tehnologiilor operaționale, Zero Trust „nu este o stare finală, ci o acțiune continuă”.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Guvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov

Austeritate la minister, șampanie la consiliu – „Strângem cureaua la ghișeu, lărgim cureaua la consiliu” Pe 24 septembrie, Guvernul demis...

Exclusivo zi ago

Polițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!

Mintea odihnită produce hârtii obosite Acolo unde ar trebui să fie strategie, analiză de risc și planuri de combatere a...

Exclusivo zi ago

Antena bate până în concediu: IGPR pierde recursul, nota de plată prinde dobândă

În administrația românească, drumul dintre un drept salarial și plata lui poate avea mai multe opriri decât un personal de...

Exclusivo zi ago

La MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!

În Poliția Română, infractorul poate traversa mai multe județe într-o singură noapte. Polițistul care vrea să se mute în județul...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Operațiunea Iodura: cum a transformat Statul Român Prahova...

Exclusiv2 zile ago

Republica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT

Când un secretar general adjunct își face lege proprie, iar ministrul Irineu Darău transformă statul român în firmă de partid...

Exclusiv2 zile ago

Nu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!

Nu, nu este o toaletă dintr-o clădire părăsită, nici decor de film horror și nici vreun experiment vizual generat de...

Exclusiv2 zile ago

Planul la amenzi: cum s-a transformat polițistul în vaca de muls a șefilor cu pix și Excel

Normă la amenzi, nu atribuții: polițist cu șapcă, șef cu abac Mesajul transmis de adjunctul IPJ Bacău, comisar-șef Giugariu Constantin,...

Exclusiv2 zile ago

„BAYRAKTAR” LA SECRET.  Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul

Ministrul Predoiu n-a fost cercetat nici măcar o zi. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a stat șapte luni cu dosar...

Exclusiv2 zile ago

TASER PENTRU TOȚI, DAR NU CHIAR ACUM. Cronica unui șoc anunțat în Poliția Română

Polițiștii români ar putea, într-o bună zi, să vadă altceva la brâu în afară de un pix, un baston și...

Exclusiv3 zile ago

Incompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri

SIDEPOL trage semnalul de alarmă: din 31 august 2026 a intrat în vigoare Legea 180/2026, noul regim al incompatibilităților, dar...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – Statul vânează rațe, „Diamantul” vânează drepturi: trei procese, trei palme peste obrazul sistemului

Când „sezonul de vânătoare” se deschide în România, toată lumea se gândește la rațe, nu la drepturi salariale. Numai că,...

Exclusiv3 zile ago

CATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA –  Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5

O poveste (din păcate) reală despre cum se poate transforma o agenție de protecție a mediului într-un cartier general al...

Exclusiv4 zile ago

Stația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4

Incisiv de Prahova prezintă în exclusivitate imaginile (video) de ieri ale unei catastrofe ecologice „omologate” prin nepăsare oficială Ziarul de...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a IX‑a –  Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Statul care dă cu racheta în nori și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv