Anunțul de mai sus al președintelui României survine deciziei judecătorilor de la Tribunalul București de respingere definitivă a cererii DIICOT de redeschidere a dosarului 10 august.

Prin poziția exprimată, Klaus Iohannis a oferit motivul clar și de necontestat al declanșării procedurii de suspendare din funcție, întrucît el comite un abuz similar – de fapt chiar mai grav – celui care a declanșat prima operațiune de suspendare din funcție a unui președinte de după revoluție.

În 1994, președintele Ion Iliescu a intrat în procedura suspendării după ce parlamentarii opoziţiei de atunci – PNȚCD-ul lui Corneliu Coposu, PSDR, UDMR, PAC, Pl’93 șamd – au invocat încălcarea gravă de către acesta a Constituţiei, atunci când a declarat, în aprilie, la Satu Mare, că deciziile judecătoreşti definitive şi irevocabile de recunoaştere a dreptului de proprietate asupra imobilelor naţionalizate nu au temei legal şi ca atare nu ar trebui executate.

„Vrem să arătăm că preşedintele României nu este mai presus de lege”, declara pe atunci Ion Diaconescu, prim-vicepreședinte al PNȚCD.
Confruntat cu suspendarea, Ion Iliescu nu a dat înapoi, dimpotrivă, considerînd că trebuie protejați cetățenii chiriași din casele naționalizate, fie și în pofida deciziilor judecătorești definitive.

La fel cum, azi, Iohannis consideră că cetățenii trebuie să primească satisfacția pedepsirii unor vinovați pe care justiția nu a fost în măsură să îi găsească.

Curtea Constituțională a admis în 1994 că președintele a încălcat Constituția, deși nu grav, o formulă acoperitoare folosită și în cazul lui Traian Băsescu.
Suspendarea a mers în parlament, unde opoziția nu a avut voturile necesare demiterii lui Iliescu.
Demersul a eșuat, dar el a reușit să întărească opoziția de atunci, după cum remarca chiar și un raport al CIA din iulie 1994, declasificat acum cîțiva ani (vezi facsimil).

Lucrurile par mai grave în acest moment, cu declarația lui Klaus Iohannis, care cere găsirea unei soluții – fără a sugera care – pentru răsturnarea unei decizii, bune sau proaste, nu comentăm, aparținînd Justiției independente.

În plus, actul președintelui vine după cel similar al prim-ministrului Florin Cîțu, care declara ieri pentru G4Media.ro:

”Eu aseară am avut o discuție cu ministrul Justiției. Astăzi avem ședință de guvern, să vedem cam cu ce soluții vine. Cum vom avea soluții, voi ieși cu ele public, dar trebuie cât mai rapid. Vă dați seama că sunt dezamăgit, dar nu ne vom opri să încercăm să vedem cum găsim soluții ca vinovații să plătească. Nu ne vom opri. Asta vom face. Am discutat ieri cu ministrul Justiției și vom merge înainte. Să vedem, mai sunt căi. Cu siguranță, în continuare încercăm să rezolvăm problema”, a spus Cîțu.

Ce ”căi”, ce ”soluții” ar mai fi după o decizie DEFINITIVĂ a Justiției, s-ar pune întrebarea?
Răspunsul nu ar trebui să fie o problemă pentru regimul condus de un președinte care a refuzat să accepte un alt verdict definitiv al Justiției, în cazul caselor sale, și a făcut, fie și fără succes, contestație în anulare.

Una peste alta, felul cum s-au poziționat guvernul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis față de o decizie definitivă a Justiției motivează perfect o moțiune de cenzură dar, mai ales, o operațiune de suspendare a președintelui, chiar și fără mari șanse de reușită, pentru că opoziția are datoria măcar să marcheze gravele abuzuri care se comit la vîrful statului.

Cînd opoziția e condusă de lideri precum Marcel Ciolacu, însă, la ce să te aștepți mai mult de o tăcere sforăitoare?