Actualitate
Proiecte de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri
Agenţia Naţională Antidrog (ANA) continuă, şi în acest semestru al anului şcolar, proiectele de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, prin promovarea alternativelor de viaţă sănătoasă şi dezvoltarea abilităţilor de refuz a consumului acestor substanţe. Aceste proiecte se adresează elevilor pe cicluri de şcolarizare (preşcolar, primar, gimnazial şi liceal) şi conţin teme adaptate nivelului lor de înţelegere şi asimilare.
Activităţile de informare şi conştientizare privind efectele pe care le produce consumul de droguri şi de substanţe noi psihoactive asupra organismului continuă în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Bihor, adaptate contextului actual de învăţământ.
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin centrele teritoriale, este în continuare un sprijin pentru mediul şcolar, contribuind la construirea, consolidarea şi securizarea sistemului de valori al elevilor.
Astfel, în cadrul proiectelor, pe care Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor le-a propus pentru acest an şcolar, sunt prevăzute şi module de formare destinate părinţilor şi cadrelor didactice, care au ca obiective dezvoltarea reţelei de specialişti, formarea de abilităţi privind consolidarea relaţiilor familiale, controlul şi soluţionarea conflictelor şi de luare a deciziilor, formarea şi consolidarea abilităţilor emoţionale, exersarea comunicării în familie şi formarea de atitudini potrivite cu privire la consumul de droguri şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.
Şi în acest nou semestru al anului şcolar 2020-2021, CPECA Bihor dezvoltă, implementează şi coordonează activităţile proiectelor naţionale de tradiţie, precum „Mesajul meu Antidrog”, „Fred Goes Net”, „Necenzurat”, campania de prevenire a noilor substanţe psihoactive „Fii liber!”, proiecte de dezvoltare emoţională şi de formare a deprinderilor de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică, respectiv „Cum să creştem sănătoşi”, „ABC-ul emoţiilor”, precum şi un proiect adresat exclusiv părinţilor „Eu şi Copilul Meu”, după cum urmează:
1. Proiectul naţional Mesajul meu antidrog
Obiectiv: Dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă, precum şi promovarea modalităţilor sănătoase de petrecere a timpului liber, ca alternativă la consumul de droguri, în rândul elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal, în anul şcolar 2020-2021.
Proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.
Pentru anul şcolar 2020-2021, proiectul se desfăşoară pe următoarele secţiuni : film scurt metraj , spot video, arte vizuale-grafică, pictură, fotografie şi free-style iar termenul limită de transmitere a lucrărilor participante este 31.03.2021.
2. Proiectul naţional „Fred goes net”
Obiectiv: Realizarea de intervenţii timpurii în rândul elevilor (14-19 ani) care au fost identificaţi/depistaţi pentru prima oară în legătură cu consumul de droguri în scopul evitării transformării consumului experimental şi ocazional în consum regulat, în anul şcolar 2018-2019.
Acest proiect a fost derulat şi evaluat cu succes în Germania între anii 2000-2004. În perioada 2007-2010, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, a fost pilotat de 9 ţări partenere: Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Islanda, Letonia, Polonia, Slovenia şi România. Proiectul este introdus în baza de date cu exemple de bună practică din domeniul reducerii cererii de droguri din Uniunea Europeană-EDDRA.
Începând cu anul 2011, Agenţia Naţională Antidrog a implementat acest proiect la nivel naţional prin intermediul CPECA, în parteneriat cu structurile Ministerului Educaţiei Naţionale.
3. Proiectul naţional „Cum să creştem sănătoşi”
Obiectiv: Promovarea unui stil de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică (clasa pregătitoare), punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de tigară, alcool şi medicamente fără prescripţie medicală) şi a modalităţilor adecvate de rezolvare a conflictelor fără violenţă şi de luare a deciziilor.
Activităţile sunt concepute în concordanţă cu nivelul de dezvoltare socio-emoţională al copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică, astfel încât să fie atractive şi uşor de înţeles. Copii vor învăţa prin joc şi activităţi practice (desenat, decupat, scenete, etc.) care sunt comportamentele care îi ajută să se dezvolte sănătos şi cum să se ferească de comportamentele periculoase.
4. Proiectul naţional „ABC-ul emoţiilor”
Obiectiv: Dezvoltarea emoţională a elevilor din clasele I şi a II-a, în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, la nivel naţional, în anul şcolar 2020-2021.
„ABC-UL EMOŢIILOR” este un proiect de formare şi consolidare a abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe conştientizarea de sine, abilităţile de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor negative, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.
5. Proiectul naţional „Necenzurat”
Obiectiv: Formarea în rândul elevilor (12 – 14 ani) a unor abilităţi de viaţă, necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi droguri, la nivel naţional, în anul şcolar 2020-2021.
„Necenzurat” este denumirea adaptată a proiectului ,,UNPLUGGED”, finanţat de Comisia Europeană – prin The European Drug Addiction Prevention (EU-DAP).
Evaluarea proiectului la nivel european a arătat eficienţa acestuia în întârzierea vârstei de debut în consumul de droguri şi în reducerea consumului de alcool, tutun şi canabis în rândul grupului ţintă (12-14 ani).
6. Campania naţională „Fii liber!”
Principalele obiective ale campaniei naţionale media de prevenire a consumului de noi substanţe psihoactive (NSP) sunt creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de substanţe noi psihoactive, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă la nivelul populaţiei generale cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani, cu accent pe populaţia şcolară şi la risc de consum de droguri, respectiv 15-34 de ani.
Prin derularea acestei campanii, Agenţia Naţională Antidrog işi propune informarea, educarea şi conştientizarea elevilor şi studenţilor în legătură cu efectele şi riscurile consumului de substanţe noi psihoactive, în vederea neînceperii şi/sau evitării trecerii de la consumul ocazional sau recreaţional, la consumul regulat la nivelul populaţiei generale.
7. Proiectul naţional „Eu şi Copilul meu”
Obiectiv: Creşterea nivelului de sensibilizare şi responsabilizare a familiilor în vederea oferirii de modele pozitive copiilor, prin participarea la şedinţe de informare, educare şi conştientizare cu privire la efectele consumului de droguri, la nivel naţional, în anul şcolar 2020-2021.
Prin intermediul acestui proiect ne propunem să consolidăm legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), dintre aceştia şi şcoală, aplicând sistematic metode fundamentate ştiinţific. Proiectul conţine nouă activităţi interactive cu părinţii, conţinând şi aplicaţii cu caracter ludic: Să facem cunoştinţă, Nevoile copilului meu, Ce fel de părinte sunt?, Cum comunicăm eficient cu copiii, Cum controlăm conflictele din familie, Cum stabilim reguli şi pedepse, Cum supraveghem anturajul copilului, Cum afectează familia consumul de tutun, alcool şi droguri şi Gala de absolvire.
Cadrele didactice care doresc informaţii suplimentare cu privire la modalităţile de implementare a proiectelor şi campaniei, se pot adresa CPECA Bihor, prin intermediul adresei de mail cpeca.bihor@ana.gov.ro sau la numărul de telefon 0259-414.515.
CPECA BIHOR
Actualitate
Revoluția armamentului accesibil: Boeing și Northrop Grumman rescriu regulile războiului modern
Într-o cursă contra cronometru pentru a echilibra balanța costurilor pe câmpul de luptă, giganții industriei de apărare fac pași decisivi către producția în masă a tehnologiilor de înaltă precizie. În contextul în care conflictele actuale epuizează stocurile de muniții sofisticate și extrem de scumpe, noile soluții propuse promit să ofere performanță de elită la o fracțiune din prețul actual, eliminând totodată blocajele critice din lanțurile de aprovizionare.
Tehnologia care sparge blocajele: Boeing lansează căutătorul radar ultra-ieftin
Boeing a finalizat dezvoltarea unei noi generații de senzori radar, sub denumirea de Ultra Low-Cost Seeker (ULCS), o tehnologie vitală care ghidează rachetele către țintă în momentele finale ale impactului. Această componentă, care a reprezentat istoric un punct critic ce a încetinit producția de interceptori precum cei folosiți de sistemele Patriot, a demonstrat deja că poate rezista condițiilor extreme de zbor pe rachete operaționale. Utilizând componente comerciale adaptate pentru uz militar, noul sistem promite o reducere drastică a costului per unitate, permițând dotarea arsenalelor ofensive și defensive cu o precizie chirurgicală, fără presiunea financiară a tehnologiilor de lux. Testele complexe, programate pentru anul viitor, vor valida capacitatea acestui senzor de a schimba fundamental modul în care este percepută sustenabilitatea programelor de rachete.
Raid Hunter: Precizie letală la preț de chilipir împotriva roiurilor de drone
În paralel, Northrop Grumman a dezvăluit sistemul Raid Hunter, o soluție de apărare aeriană bazată pe un tun de 50 mm, proiectată special pentru a contracara amenințările emergente, cum sunt roiurile de drone și rachetele de croazieră. Inovația majoră constă în muniția manevrabilă care, fiind conectată la un sistem avansat de senzori, se ghidează activ spre țintă și explodează prin proximitate. Spre deosebire de sistemele clasice care creează un „perete de plumb” irosind cantități uriașe de proiectile, Raid Hunter mizează pe economie și eficiență: un singur foc poate neutraliza o țintă, la un cost estimat de doar câteva mii de dolari.
Economia de scară în apărare: Trecerea de la muniții de elită la masa critică
Aceste avansuri tehnologice marchează o schimbare de paradigmă în strategia Pentagonului, care solicită industriei un volum mai mare de armament la prețuri sustenabile. Sistemul Raid Hunter utilizează tehnologia tunului XM913, deja selectat pentru noile transportoare blindate ale armatei, asigurând o integrare rapidă și o logistică simplificată. Cu prototipuri operaționale așteptate la orizontul anului 2027, industria apărării se pregătește să livreze „masă accesibilă” – capacitatea de a copleși inamicul nu doar prin tehnologie superioară, ci și prin volumul și frecvența atacurilor, transformând radical logica economică a confruntărilor militare viitoare.
Actualitate
Reconfigurare majoră în industria aerospațială: Boeing devine partener strategic al Archer Aviation printr-o tranzacție istorică
Într-o mișcare strategică menită să redefinească viitorul aviației electrice și autonome, Boeing a anunțat cedarea a trei dintre subsidiarele sale către startup-ul Archer Aviation. Această tranzacție, realizată integral prin schimb de acțiuni, transformă gigantul aeronautic într-un partener cheie al Archer, marcând o etapă decisivă în consolidarea pieței aeronavelor cu decolare și aterizare verticală (eVTOL).
De la rivalitate la sinergie: Integrarea Wisk Aero și consolidarea expertizei tehnologice
Conform acordurilor semnate de cele două companii, Boeing va transfera dreptul de proprietate asupra subsidiarei de drone Insitu, a companiei de gestionare a traficului aerian SkyGrid și a producătorului de aeronave electrice Wisk Aero. Aceasta din urmă, o fostă rivală acerbă a Archer, va deveni acum un pilon central în dezvoltarea noilor tehnologii de zbor autonom. În schimbul acestor active, Boeing va prelua o participație de aproximativ 16,5% în cadrul Archer Aviation.
Conducerea Boeing a descris tranzacția ca fiind un scenariu de tip „câștig-câștig”, subliniind că acest pas permite subsidiarelor transferate să accelereze dezvoltarea capacităților și intrarea pe piață. În același timp, Boeing își securizează randamentul investițiilor realizate în ultimele două decenii prin menținerea unei legături strategice cu aceste tehnologii de vârf.
Ofensiva în sectorul apărării: Dronele Insitu și platforma de inteligență artificială ZEE
Tranzacția, care se estimează că va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, sub rezerva aprobărilor reglementare, promite să zguduie piața sistemelor autonome și să extindă semnificativ prezența Archer în sectorul apărării. Prin achiziția Insitu, Archer integrează în portofoliul său tehnologii testate în luptă, precum drona Scan Eagle, utilizată deja de forțele armate din 35 de țări.
Expertiza combinată a celor trei noi entități va fi utilizată pentru a fortifica ZEE, platforma de inteligență artificială a Archer. Această consolidare vine la scurt timp după ce Archer a anunțat un parteneriat cu Anduril, lider în tehnologie militară, pentru dezvoltarea dronei hibrid-electrice Thunder, un sistem de tip „loyal wingman” destinat escortării elicopterelor.
Strategia de redresare a gigantului Boeing: Dezinvestiri pentru stabilitate financiară
Sub conducerea noului CEO Kelly Ortberg, Boeing a prioritizat dezinvestirea activelor care nu fac parte din nucleul dur al afacerii, într-un efort de a reechilibra compania și de a atrage lichidități. Pe lângă pachetul de acțiuni, Boeing s-a angajat să investească până la 55 de milioane de dolari într-o rundă viitoare de finanțare a Archer și deține opțiunea de a achiziționa acțiuni suplimentare în valoare de 200 de milioane de dolari.
Un element crucial al acordului este „aranjamentul de partajare a tehnologiei”. Boeing va păstra accesul la tehnologia de zbor autonom dezvoltată de Wisk pentru generațiile actuale și viitoare de aeronave comerciale și militare. În timp ce industria eVTOL s-a confruntat recent cu bariere de reglementare, pivotarea către aplicații de apărare și utilizarea propulsiilor hibrid-electrice par să fie soluția pentru performanțe superioare și viabilitate pe termen lung.
Actualitate
Frontul viitorului: Inteligența Artificială Agentică redefinește supremația militară și viteza de reacție
Dincolo de simplele funcții de chat, noua eră a sistemelor autonome impune o schimbare radicală de paradigmă în teatrele de operațiuni, transformând modul în care forțele armate procesează informația și execută deciziile tactice.
Cursa contra cronometru: De la modelele open-source la autonomia totală pe câmpul de luptă
Tranziția către „AI-ul agentic” nu este doar o evoluție tehnologică, ci o necesitate dictată de realitățile brutale ale conflictelor moderne. În prezent, proliferarea modelelor open-source permite actorilor adversi să sintetizeze vulnerabilități cibernetice cu o viteză fără precedent. În acest context, lanțurile decizionale care depind exclusiv de intervenția umană riscă să devină irelevante în fața atacurilor de tip „swarm” (roi) sau a războiului electronic accelerat.
Experții în tehnologie militară subliniază că, în locuri precum Ucraina, asistăm deja la o tranziție rapidă către sisteme de armament cu costuri reduse care tind spre autonomie deplină. Urgența implementării acestor sisteme derivă dintr-un calcul matematic simplu: viteza de reacție umană nu mai poate ține pasul cu ritmul în care mașinile pot adapta tacticile de luptă în timp real.
Reguli de angajare dinamice: Echilibrul critic între controlul uman și execuția autonomă
Implementarea inteligenței artificiale nu trebuie privită ca un comutator binar „pornit/oprit”, ci ca o scală variabilă a autonomiei. În mediile de sprijin logistic, unde riscurile sunt scăzute, sistemele pot opera cu un grad ridicat de independență. Totuși, în scenariile tactice de mare risc, care implică lovituri cinetice, decizia finală rămâne imperativ în mâna comandantului.
Obiectivul central al AI-ului agentic nu este înlocuirea judecății umane, ci eliminarea „zgomotului cognitiv”. Prin sintetizarea volumelor masive de date în timp real, tehnologia permite liderilor militari să ia decizii bazate pe adevărul din teren, nu pe supraîncărcare informațională. Această reinginerie a proceselor nu înseamnă doar digitizarea vechii birocrații, ci reconstruirea fluxurilor de lucru în jurul capacităților mașinii.
Orizontul anului 2035: Era abundenței software și a soldatului programator de elită
Până în 2035, forțele militare vor trece printr-o transformare structurală profundă. Se prefigurează o lume a „abundenței software”, unde costurile de dezvoltare vor scădea atât de mult încât aplicațiile militare nu vor mai fi active permanente, ci instrumente de unică folosință, create special pentru o misiune și eliminate ulterior.
Cea mai semnificativă schimbare va fi însă descentralizarea competențelor digitale. Viitorul aparține plutoanelor de infanterie care vor avea în componență subofițeri specializați în software. Aceștia nu vor mai apela la cartierul general pentru soluții tehnice, ci vor construi capabilități digitale direct pe linia frontului, adaptându-se instantaneu provocărilor tactice. Această agilitate distribuită va defini forța modernă într-un spațiu de luptă dominat de autonomie.
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVII: RALIUL PROSTIEI PE DRUMURILE NAȚIONALE. VISE UMEDE DE ȘEFIE CU 2,66 LA CONCURS
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM
-
Exclusivacum 3 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXIX. „De la SC Wetterbest la pîră profesionistă”: nașterea unui polițist de ultim loc
-
Exclusivacum 5 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVI: DE LA XANAX LA PRIZA FURATĂ. CUM ÎȘI ÎNCARCĂ „ELITA” ELECTRICA DIN BANI PUBLICI
-
Exclusivacum 3 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXVIII. De la „Academia de cămătărie” la „măcelul CAR-ului”: când și victimele se cumințesc brusc
-
Exclusivacum 5 zile„P”-UL DE LA PENIBIL SAU PENTRU PENAL? CUM S-A TRANSFORMAT IONICĂ ÎN PREȘUL LUI BENONE SUB OCHII SINDICATULUI DIAMANTUL
-
Exclusivacum 4 zileRecord mondial la Ministerul Afacerilor Interne: Împuternicirea de șase luni care a durat nouă ani și „amnezia” Guvernului în fața legii
-
Exclusivacum 3 zileCCR, gardianul plafonului: pensiile militare rămân la „capace”, militarii la coadă. Diamantul sună stingerea iluziilor



