Actualitate
Stat al democrației viciate – AMOS News
„Economiste Intelligence Unit” susține recent, în The Democracy Index 2020. A year of global democratic setbacks (2021), că România, cu o „democrație viciată (flawed democracy)”, a luat în brațe locul ultim în Uniunea Europeană la democrație. Sinteza evaluării este deja publică (vezi și Magda Colgiu-David, România, rușinea EU la capitolul democrație, în „Cotidianul”, 15 februarie 2021). Diagnostic decepționant pentru mulți și, în mod firesc, de natură să pună pe gânduri cetățeanul responsabil!
Se știe că cei care trăiesc în România resimt deja dificultăți neobișnuite – mai nou îndatorarea pe rupte a țării, cu cel mai ridicat procent de săraci în Europa și cu privațiuni în creștere. Normalitatea s-a redus – odată cu emigrația cea mai mare în timp de pace, cu comercializarea de ființe umane, cu procese politice și, mai nou, cu procese intentate celor care întreprind ceva – și se restrânge, degradându-se acum aproape orice.
Peste toate, vine inducerea în eroare. După uneltiri care, în ochii oricărei justiții mature, sunt ilegalități, s-a ajuns la “guvernul meu”, care nu este capabil să asigure nici măcar indemnizații de copii, salarii și pensii conform legilor în vigoare. „V-am adus bani europeni!”, pretindea „președintele”, când, de fapt, este vorba de o alocare multianuală ce revine țării, la care se adaugă granturi și împrumuturi. Se clamează „avem cel mai ridicat ritm de dezvoltare!”, fără a se preciza de la ce nivel se pleacă și cine l-a creat. Se perorează „stăm bine în pandemie!”, în vreme ce România, deși adusă în ultimii ani în afara rutelor circulației continentale, dă recorduri la infecții și decese.
Acum, cetățenii României se trezesc că au și democrația cea mai defectuoasă. În analiza făcută de „The Economist” au intrat „procesele electorale și pluralismul”, „funcționarea guvernului”, „participarea politică”, „cultura politică”, „libertățile civile”. La orice criteriu, țara este la urmă. La „cultură politică”, România a adunat cel mai mic punctaj dintre toate punctajele țărilor Uniunii Europene, la orice criteriu. Încă și mai izbitor, „cultura politică” din România de azi este întrecută de Albania, Ucraina, Moldova! Așa de săracă să fi ajuns cultura la Carpați? Este adevărat, în 2019, România ajunsese și țara europeană cu cel mai mic consum de carte pe locuitor.
Analiza grupului „The Economist” confirmă ceea ce, de ani buni, oameni cu capul pe umăr – ziariști, parlamentari, cetățeni – au semnalat , anume, că în țară se petrece un derapaj fără precedent în raport cu democrația greu instituită în 1989 și în anii ce au urmat. La rândul meu, am prezentat în „Cotidianul” analiza proprie, accesibilă oricând online.
Am arătat la timp că, în România actuală, „funcțiile publice sunt tratate ca proprietăți”, că s-a trecut la „un nou feudalism”, că „justiția este exercitată în beneficiu privat”, că s-a revenit la „falsuri organizate”. Calitatea decidenților a ajuns atât de jos, încât avem de a face cu o „președinție africană”, cu un „amatorism agresiv” și cu „trecerea la prostocrație”. Democrația a fost împinsă, ca în nici o altă țară, în subordinea „desemnărilor unipersonale”. A prins „boala protocoalelor secrete” dintre servicii secrete-procurori-judecători, s-au reluat „tehnici ale anilor treizeci” de subminare a democrației și s-a intrat în “cercul vicios al degradării”: „voi mă alegeți cu orice chip, eu vă dau funcții în care nu ajungeați vreodată, iar restul îl controlăm cu instituțiile de forță”. Statul român actual a reactivat „statul paralel” inițiat de Carol al II-lea și l-a amplificat. Mulți aleși au dovedit că nu sunt „reprezentanți ai poporului” care i-a ales, cum cere democrația. S-a văzut că, la comandă, se trece dintr-un partid în altul și se desfac majorități. Între timp, securismul s-a extins – destul să vezi „guvernele mele”!
Las în seama publicațiilor amintite detaliile. Din păcate, democrația din România, atâta câtă s-a acumulat, a fost desfigurată, iar „statul de drept democratic” prevăzut de Constituție a fost avariat.
Că România de astăzi este plasată în analiza din „The Economist” după Ghana, Surinam, Botswana, Filipine depinde, desigur, și de criterii. Grav este faptul că țara este văzută astfel. Și mai grave sunt, însă, dificultățile și falsurile impuse azi românilor. De aceea, nu ar fi înțeleaptă o infuzie de realism, care să ducă la depășirea situației?
Odată și odată, tot va trebui mers la cauze și tăiat nodul. În orice caz, la o analiză cu mijloacele istoriei, sociologiei și dreptului, ies în relief fapte ce marchează adânc România actuală, subminându-i democrația și statul. Le rezum sub sintagmele „abuzul de putere”, „lipsa legitimării democratice”, „instrumentarea politică a instituțiilor de forță”, reluarea „tehnicilor de acaparare de putere” ale anilor treizeci, „trecerea la prostocrație”. De la acestea, din cauze așadar lăuntrice, instituționale și culturale, pornește derapajul.
Știm prea bine, România are Constituție în mare aidoma țărilor din regiune. Rezultatele sunt însă mult diferite. Ea are președinție construită parte după Franța, parte după Germania. Numai că, în practică, din 2005 încoace (vezi Romeo Couți, România în lumea în schimbare…, 2013), „președinții” abuzează. De exemplu, ei au luat din Constituție cuvântul „desemnare” – de prim-ministru, de șefi la justiție, la serviciile secrete, la armată – dar nu cum a stabilit legiuitorul și cum este în alte țări cu regim semiprezidențial, ca simplă nominalizare, selecția fiind în competența organismelor democratice. Ultimii „președinți” au luat „desemnarea”, în mod samavolnic, ca „selectare în interes personal și numire”. S-a ajuns astfel, ca la nimeni în Europa, la repetate desemnări arbitrare, de nulități și ageamii instrumentabili, în roluri cheie în stat.
Regula practică în desemnările din acești ani, cum se observă ușor, a rămas „cât mai convenabil să fie, nu contează valoarea insului, dar să fie docil, al nostru”. Astfel de desemnări se petrec într-o Românie care are, totuși, personalități reale pentru asemenea răspunderi.
Atunci când cel care ajunge să „desemneze” este rudimentar, malformarea ia amploare. Desemnații au ajuns astfel, în România de azi, să surclaseze aleșii, iar democrației i-a rămas să servească desemnații. Așa stând lucrurile, cum să nu emigreze dintre cei mai conștienți?
Din păcate, în România, încă nu a avut loc o dezbatere despre legitimare, nici măcar printre juriști și politologi. Legitimarea este ignorată sau confundată cu legalitatea (A. Marga, După globalizare, Meteor, București, 2020), ce se relativizează ușor, cu o justiție aservită. Orice democrație demnă de nume stă însă, cum spunea James Madison, sub imperativul legitimării prin voința cetățenilor (“poporul este singurul izvor legitim al puterii”, se scrie în The Federalist, nr.49, 1788), voință stabilită în scrutinuri curate.
Alegeri se fac și în România, dar nu voturile contează în primă linie, ci organizarea. În multe situații, insalubritatea alegerilor – ce se întinde de la înscenări luate fals drept „politică”, până la numărătoarea ocultă a voturilor – a decis rezultatele. De exemplu, în 2014, era de ales, în finala prezidențială, între un aventurier și un nepriceput și, după o eficace manipulare a diasporei, a ieșit ultimul.
Numai că acesta nu a realizat nimic. Pe acest fundal, s-a și dovedit că, dacă se fac alegeri doar un pic mai corecte, opoziția la „președinte” câștigă copleșitor. Parlamentarele din 2016 au fost proba. Iar în 2019-2020, în fapt, contrar impresiilor, nu s-a câștigat curat și, deci, la propriu, nici un scrutin. „Europarlamentarele” au fost cu diabolizări (ne amintim că tocmai președintele SUA incrimina deunăzi, absolut normal, între altele, diabolizările folosite ca mijloc al democrației!?!) și fără dezbateri. „Referendumul” a fost pe o întrebare pe care cel care a formulat-o nu a fost în stare să o explice. „Alegerile prezidențiale” au fost după eliminarea de contracandidați cu justiția aservită și serviciile secrete și fuga de orice dezbatere. Pe bună dreptate, un distins senator se întreba public cum de a fost ales un ins care nu a făcut nimic și nici nu a promis ceva acătării.
După toate matrapazlâcurile, s-au stors puțin peste 30% din voturile electoratului – ceea ce echivalează, în fapt, cu lipsa legitimării! Parlamentarele din 2020 l-au respins din nou pe „președinte”, dar acesta a încălcat iarăși legitimarea democratică numind nu guvernul țării, cum era legitim, ci noul „guvern al meu”. Reacții de la Berlin și Bruxelles au urmat. În pandemie, a și proclamat „stare de ugență” ca să menajeze incapabilul „guvern al său”, iar acum acesta stă pe vreo 20 % din electorat!
Că la vot se prezintă câți cetățeni vor, este un fapt. Dar să pretinzi legitimare când abia treci de o treime din electorat și să impui „guvernul meu” cu și mai puțin, sunt vicieri fără seamăn ale democrației.
În condițiile carențelor de legitimare din 2004 și din anii următori, s-a recurs, cum era de așteptat, la folosirea de către „președinte” a altor instrumente. Pregătirea fiind precară, s-a apelat la ceea ce este elementar: instituțiile de forță. Acestea sunt folosite acum să disciplineze o societate ce-și pierde tot mai mult din funcționarea democratică.
Prima instituție de forță pusă să compenseze lipsa de legitimare, fie și cu prețul altor abuzuri, a fost justiția. Dacă se listează desemnările în fruntea ei, devine clar că s-a recurs mai ales la persoane care au făcut servicii vârfului și nu deranjau. În penibilitatea ei, situația nu s-a schimbat. Justiția este prinsă între rigorile dreptății și servirea unui regim anacronic, încât, și acum, oameni care gândesc democratic se plâng de operațiunile justiției injuste. Nu este surpriză că alte țări nu recunosc hotărârile justiției din România și că orice țară caută, la nevoie, să-și sustragă cetățenii de la deciziile instanțelor de aici.
Probabil că justiția nu putea fi aservită pe scară mare fără serviciile secrete. După 2009, inclusiv în 2016, s-au semnat protocoale ascunse de „cooperare” noua securitate-procurori-judecători. Iar penultimul ministru al justiției căuta asiduu să restabilească prezența securității în justiție, după ce antecesorul său a căutat să o elimine. Și mai străin de dreptate, actualul ministru desființează orice instituție care ar cere socoteală magistraților ce comit abuzuri.
Spre deosebire de alte țări, în care instituțiile de forță sunt sub control democratic, în România de azi ele au ajuns să controleze democrația. Nicio valoare, de nicio natură, nu are cum trece în societate de furcile lor caudine. Mai nou, aleșii poporului se plâng că noile servicii secrete se ocupă de ei. În nicio democrație nu se îngăduie așa ceva!
Șocantă peste măsură este împrejurarea că în România s-a revenit, cu aceeași lipsă a culturii, la „tehnicile politice” de acaparare a puterii ale anilor ‘30. Fixația scoaterii din spectrul politic a social-democrației (Hitler), „mișcarea străzii ca sursă de drept” (Carl Schmitt), „politica înțeleasă ca delimitare amic-inamic” (Carl Schmitt), „contestarea oricărui merit rivalului politic” (Schacht), diabolizarea opoziției ca „ciumă” (Goebbels) au fost reluate chiar de „președinte” și servanții săi. Această reluare este unică în Europa actuală.
Orice democrație propriu-zisă este meritocratică. În România, mecanismul funest al „desemnărilor unipersonale” a scos de fapt de sub control democratic reprezentanții publici. Țara s-a umplut cu diletanți și neisprăviți la deciziile de care depinde viața fiecărui om. Doar ca exemplu, posturi importante nu se mai scot la competiție sau, dacă se scot, concursul se măsluiește. Deunăzi, și prefecții au fost extrași din rândul funcționarilor publici, după ce se bucuraseră de neutralizare politică. În aproape orice sector, „aranjamentul bate regulamentul”, cum formula sugestiv un prestigios ierarh. România nu suferă azi de ochlocrație (puterea celor săraci), cum transmit unii corespondenți, ci de punerea deciziilor în mâinile celor slabi profesional, civic și moral. Nici o personalitate de valoare certă a țării nu este astăzi în siajul regimului.
Politica internă de învrăjbire a populației este prelungită în România de azi cu politica externă de excursii. De mulți ani, nu s-a dat vreun raport public despre reprezentarea internațională a țării. În schimb, sunt rumori despre plăți pentru primiri sau autoinvitări. În România actuală, politica externă nu este de reprezentare, ci mai curând de traficare în interese mărunte. Înăuntrul ei, contează vorbe de circumstanță, în loc de inițiative benefice și chibzuite.
Într-un stat avariat, nu dezbaterea cetățenească și reprezentanța democratică hotărăsc, ci voința unor inși. Cum s-a văzut, de pildă, la adoptarea bugetului pe 2021, aspirația decidenților nu sunt rezolvările, ci trecerea iute prin parlament. Simplul formalism procedural este mai important la nepricepuți decât formarea democratică a voinței politice.
Drept consecință, nu există astăzi capacitatea de a se adopta legi profunde, durabile. Și nici aceea de a da reglementări necesare – de pildă, în aceste zile, stabilirea unei politici energetice, anularea pensiilor speciale, care nu există în nicio democrație, reducerea discrepanțelor sociale, care sunt deja absurde. Neputința lovește capacitatea de a proiecta și împiedică dezvoltarea.
Într-o democrație desfigurată, nu doar politica este avariată. Se petrece distorsionarea pe scară mare a vieții. Totdeauna, unei asemenea desfigurări îi urmează declinul cultural dintr-o societate. Prea mulți ajung să piardă din verticalitate și din rezonabilitate. Brutalizarea relațiilor dintre oameni este consecința. Mai nou, aceasta se vede bine în extinderea pe care au căpătat-o incapacitatea de a cântări cu obiectivitate, lipsa de onoare, disprețul pentru civism, minciuna organizată, bucuria de a-l vedea lovit pe altul.
Ce-i de făcut? Degeaba acuzi ce fac alții, când nu a fost decizie oneroasă fără semnătura „reprezentanților” țării. Nu este consolare în ceea ce ne spun tot mai des istoricii contemporaniști, anume, că anii treizeci au început în țară cu același derapaj. Nu ar fi cazul repetării lor.
Viitorul nu este roz. Cu economia ei acum masiv de subantrepriză, cu resurse pe care nu le controlează, cu mari restanțe în infrastructură, cu șomajul în creștere, cu desfigurarea instituțiilor și cu decidenți mediocri, România actuală își pune cetățenii în fața unui câmp pietros.
Dar până și un câmp pietros poate deveni un șantier. Pentru aceasta, însă, este de chestionat legitimarea și de revenit la Constituție – cu implicația imediată: guvern al țării capabil să reformeze și alegeri anticipate. Altfel, din chinurile mediocrității, cu care România s-a procopsit prin „democrația viciată”, nu iese ceva bun. Nu are cum.
Actualitate
Revoluția armamentului accesibil: Boeing și Northrop Grumman rescriu regulile războiului modern
Într-o cursă contra cronometru pentru a echilibra balanța costurilor pe câmpul de luptă, giganții industriei de apărare fac pași decisivi către producția în masă a tehnologiilor de înaltă precizie. În contextul în care conflictele actuale epuizează stocurile de muniții sofisticate și extrem de scumpe, noile soluții propuse promit să ofere performanță de elită la o fracțiune din prețul actual, eliminând totodată blocajele critice din lanțurile de aprovizionare.
Tehnologia care sparge blocajele: Boeing lansează căutătorul radar ultra-ieftin
Boeing a finalizat dezvoltarea unei noi generații de senzori radar, sub denumirea de Ultra Low-Cost Seeker (ULCS), o tehnologie vitală care ghidează rachetele către țintă în momentele finale ale impactului. Această componentă, care a reprezentat istoric un punct critic ce a încetinit producția de interceptori precum cei folosiți de sistemele Patriot, a demonstrat deja că poate rezista condițiilor extreme de zbor pe rachete operaționale. Utilizând componente comerciale adaptate pentru uz militar, noul sistem promite o reducere drastică a costului per unitate, permițând dotarea arsenalelor ofensive și defensive cu o precizie chirurgicală, fără presiunea financiară a tehnologiilor de lux. Testele complexe, programate pentru anul viitor, vor valida capacitatea acestui senzor de a schimba fundamental modul în care este percepută sustenabilitatea programelor de rachete.
Raid Hunter: Precizie letală la preț de chilipir împotriva roiurilor de drone
În paralel, Northrop Grumman a dezvăluit sistemul Raid Hunter, o soluție de apărare aeriană bazată pe un tun de 50 mm, proiectată special pentru a contracara amenințările emergente, cum sunt roiurile de drone și rachetele de croazieră. Inovația majoră constă în muniția manevrabilă care, fiind conectată la un sistem avansat de senzori, se ghidează activ spre țintă și explodează prin proximitate. Spre deosebire de sistemele clasice care creează un „perete de plumb” irosind cantități uriașe de proiectile, Raid Hunter mizează pe economie și eficiență: un singur foc poate neutraliza o țintă, la un cost estimat de doar câteva mii de dolari.
Economia de scară în apărare: Trecerea de la muniții de elită la masa critică
Aceste avansuri tehnologice marchează o schimbare de paradigmă în strategia Pentagonului, care solicită industriei un volum mai mare de armament la prețuri sustenabile. Sistemul Raid Hunter utilizează tehnologia tunului XM913, deja selectat pentru noile transportoare blindate ale armatei, asigurând o integrare rapidă și o logistică simplificată. Cu prototipuri operaționale așteptate la orizontul anului 2027, industria apărării se pregătește să livreze „masă accesibilă” – capacitatea de a copleși inamicul nu doar prin tehnologie superioară, ci și prin volumul și frecvența atacurilor, transformând radical logica economică a confruntărilor militare viitoare.
Actualitate
Reconfigurare majoră în industria aerospațială: Boeing devine partener strategic al Archer Aviation printr-o tranzacție istorică
Într-o mișcare strategică menită să redefinească viitorul aviației electrice și autonome, Boeing a anunțat cedarea a trei dintre subsidiarele sale către startup-ul Archer Aviation. Această tranzacție, realizată integral prin schimb de acțiuni, transformă gigantul aeronautic într-un partener cheie al Archer, marcând o etapă decisivă în consolidarea pieței aeronavelor cu decolare și aterizare verticală (eVTOL).
De la rivalitate la sinergie: Integrarea Wisk Aero și consolidarea expertizei tehnologice
Conform acordurilor semnate de cele două companii, Boeing va transfera dreptul de proprietate asupra subsidiarei de drone Insitu, a companiei de gestionare a traficului aerian SkyGrid și a producătorului de aeronave electrice Wisk Aero. Aceasta din urmă, o fostă rivală acerbă a Archer, va deveni acum un pilon central în dezvoltarea noilor tehnologii de zbor autonom. În schimbul acestor active, Boeing va prelua o participație de aproximativ 16,5% în cadrul Archer Aviation.
Conducerea Boeing a descris tranzacția ca fiind un scenariu de tip „câștig-câștig”, subliniind că acest pas permite subsidiarelor transferate să accelereze dezvoltarea capacităților și intrarea pe piață. În același timp, Boeing își securizează randamentul investițiilor realizate în ultimele două decenii prin menținerea unei legături strategice cu aceste tehnologii de vârf.
Ofensiva în sectorul apărării: Dronele Insitu și platforma de inteligență artificială ZEE
Tranzacția, care se estimează că va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, sub rezerva aprobărilor reglementare, promite să zguduie piața sistemelor autonome și să extindă semnificativ prezența Archer în sectorul apărării. Prin achiziția Insitu, Archer integrează în portofoliul său tehnologii testate în luptă, precum drona Scan Eagle, utilizată deja de forțele armate din 35 de țări.
Expertiza combinată a celor trei noi entități va fi utilizată pentru a fortifica ZEE, platforma de inteligență artificială a Archer. Această consolidare vine la scurt timp după ce Archer a anunțat un parteneriat cu Anduril, lider în tehnologie militară, pentru dezvoltarea dronei hibrid-electrice Thunder, un sistem de tip „loyal wingman” destinat escortării elicopterelor.
Strategia de redresare a gigantului Boeing: Dezinvestiri pentru stabilitate financiară
Sub conducerea noului CEO Kelly Ortberg, Boeing a prioritizat dezinvestirea activelor care nu fac parte din nucleul dur al afacerii, într-un efort de a reechilibra compania și de a atrage lichidități. Pe lângă pachetul de acțiuni, Boeing s-a angajat să investească până la 55 de milioane de dolari într-o rundă viitoare de finanțare a Archer și deține opțiunea de a achiziționa acțiuni suplimentare în valoare de 200 de milioane de dolari.
Un element crucial al acordului este „aranjamentul de partajare a tehnologiei”. Boeing va păstra accesul la tehnologia de zbor autonom dezvoltată de Wisk pentru generațiile actuale și viitoare de aeronave comerciale și militare. În timp ce industria eVTOL s-a confruntat recent cu bariere de reglementare, pivotarea către aplicații de apărare și utilizarea propulsiilor hibrid-electrice par să fie soluția pentru performanțe superioare și viabilitate pe termen lung.
Actualitate
Frontul viitorului: Inteligența Artificială Agentică redefinește supremația militară și viteza de reacție
Dincolo de simplele funcții de chat, noua eră a sistemelor autonome impune o schimbare radicală de paradigmă în teatrele de operațiuni, transformând modul în care forțele armate procesează informația și execută deciziile tactice.
Cursa contra cronometru: De la modelele open-source la autonomia totală pe câmpul de luptă
Tranziția către „AI-ul agentic” nu este doar o evoluție tehnologică, ci o necesitate dictată de realitățile brutale ale conflictelor moderne. În prezent, proliferarea modelelor open-source permite actorilor adversi să sintetizeze vulnerabilități cibernetice cu o viteză fără precedent. În acest context, lanțurile decizionale care depind exclusiv de intervenția umană riscă să devină irelevante în fața atacurilor de tip „swarm” (roi) sau a războiului electronic accelerat.
Experții în tehnologie militară subliniază că, în locuri precum Ucraina, asistăm deja la o tranziție rapidă către sisteme de armament cu costuri reduse care tind spre autonomie deplină. Urgența implementării acestor sisteme derivă dintr-un calcul matematic simplu: viteza de reacție umană nu mai poate ține pasul cu ritmul în care mașinile pot adapta tacticile de luptă în timp real.
Reguli de angajare dinamice: Echilibrul critic între controlul uman și execuția autonomă
Implementarea inteligenței artificiale nu trebuie privită ca un comutator binar „pornit/oprit”, ci ca o scală variabilă a autonomiei. În mediile de sprijin logistic, unde riscurile sunt scăzute, sistemele pot opera cu un grad ridicat de independență. Totuși, în scenariile tactice de mare risc, care implică lovituri cinetice, decizia finală rămâne imperativ în mâna comandantului.
Obiectivul central al AI-ului agentic nu este înlocuirea judecății umane, ci eliminarea „zgomotului cognitiv”. Prin sintetizarea volumelor masive de date în timp real, tehnologia permite liderilor militari să ia decizii bazate pe adevărul din teren, nu pe supraîncărcare informațională. Această reinginerie a proceselor nu înseamnă doar digitizarea vechii birocrații, ci reconstruirea fluxurilor de lucru în jurul capacităților mașinii.
Orizontul anului 2035: Era abundenței software și a soldatului programator de elită
Până în 2035, forțele militare vor trece printr-o transformare structurală profundă. Se prefigurează o lume a „abundenței software”, unde costurile de dezvoltare vor scădea atât de mult încât aplicațiile militare nu vor mai fi active permanente, ci instrumente de unică folosință, create special pentru o misiune și eliminate ulterior.
Cea mai semnificativă schimbare va fi însă descentralizarea competențelor digitale. Viitorul aparține plutoanelor de infanterie care vor avea în componență subofițeri specializați în software. Aceștia nu vor mai apela la cartierul general pentru soluții tehnice, ci vor construi capabilități digitale direct pe linia frontului, adaptându-se instantaneu provocărilor tactice. Această agilitate distribuită va defini forța modernă într-un spațiu de luptă dominat de autonomie.
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVII: RALIUL PROSTIEI PE DRUMURILE NAȚIONALE. VISE UMEDE DE ȘEFIE CU 2,66 LA CONCURS
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM
-
Exclusivacum 3 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXIX. „De la SC Wetterbest la pîră profesionistă”: nașterea unui polițist de ultim loc
-
Exclusivacum 5 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVI: DE LA XANAX LA PRIZA FURATĂ. CUM ÎȘI ÎNCARCĂ „ELITA” ELECTRICA DIN BANI PUBLICI
-
Exclusivacum 3 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXVIII. De la „Academia de cămătărie” la „măcelul CAR-ului”: când și victimele se cumințesc brusc
-
Exclusivacum 5 zile„P”-UL DE LA PENIBIL SAU PENTRU PENAL? CUM S-A TRANSFORMAT IONICĂ ÎN PREȘUL LUI BENONE SUB OCHII SINDICATULUI DIAMANTUL
-
Exclusivacum 4 zileRecord mondial la Ministerul Afacerilor Interne: Împuternicirea de șase luni care a durat nouă ani și „amnezia” Guvernului în fața legii
-
Exclusivacum 3 zileCCR, gardianul plafonului: pensiile militare rămân la „capace”, militarii la coadă. Diamantul sună stingerea iluziilor



