Connect with us

Actualitate

1 MARTIE. Cuvinte și imagini cu șnur alb-roșu, de la creativitatea românească pentru lumea întreagă

Publicat

pe

Sărbătoarea Mărțișorului va fi marcată în rețeaua reprezentanțelor Institutului Cultural Român din străinătate prin organizarea unor ateliere pentru copii, difuzarea unor filme documentare, prin prelegeri susținute de specialiști etnologi, sociologi, antropologi, printr-o serie de „cărți poștale digitale” semnate de personalități ale culturii române – cuvinte care sa aducă speranță, energie primăvăratică și bucurie, benzi desenate, spectacol video sau prezentarea unei colecții de mărțișoare realizate din porțelan și ceramică. Reprezentanțele ICR de la Bruxelles, Istanbul, Lisabona, Londra, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia și Veneția vor promova în mediul online tradiția Mărțișorului.

Unul dintre cei mai cunoscuți vestitori ai primăverii, Mărțișorul sugerează renaștere, puritate și dragoste, iar efortul depus în confecționarea lui îl înnobilează și îi conferă sens. Tradiția Mărțișorului a fost inclusă pe Lista Patrimoniului Imaterial al Umanității (UNESCO) în anul 2017, cu titlul „Practici culturale asociate zilei de 1 Martie“, într-un dosar comun cu Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia de Nord.

ICR BRUXELLES: Atelier de mărțișoare pentru copii

Un atelier de creație realizat cu participarea unui grup de copii din cadrul comunității românești din Belgia este propunerea ICR Bruxelles de Ziua Mărțișorului. Evenimentul va avea loc la 1 martie, în parteneriat cu secția Lingvistică română de la Școala Europeană nr. 4 Bruxelles (EEB4). Workshop-ul are o componentă educativă și urmărește păstrarea vie a tradiției românești/balcanice a Mărțișorului, precum și cunoașterea și cultivarea unor tehnici specifice de realizare a acestor obiecte-simbol. Programul include realizarea unor mărțișoare, desene și o discuție adaptată nivelului de vârstă, elevii dobândind astfel cunoștințe despre semnificația Mărțișorului și despre importanța Patrimoniului UNESCO, despre faptul că Mărţişorul este parte a patrimoniului cultural românesc și se sărbătorește în comunităţile româneşti din întreaga lume. Lucrările rezultate vor fi expuse în școală, astfel încât toți elevii să poată intra în contact cu această veche tradiție românească.

ICR ISTANBUL și ICR PRAGA: Prelegere susținută de acad. Sabina Ispas despre semnificațiile purtării mărțișorului

Acad. Sabina Ispas, director al Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, va susține o prezentare video cu tema „Mărțișor – tradiție și simbol“, distribuită pe paginile de Facebook ale reprezentanțelor ICR Istanbul (cu traducere în limba turcă) și ICR Praga. Vor fi aduse în discuție semnificațiile purtării mărțișorului pe întreaga durată a lunii martie, acest fascinant element identitar al culturii tradiţionale celebrând primăvara. Acad. Sabina Ispas este autoarea a numeroase studii, cărți și articole de specialitate: Flori dalbe de măr. Din poezia obiceiurilor de iarnă (1987), Povestea cântată. Studii de etnografie şi folclor (2001),

Cultură orală şi informaţie transculturală (2003), Colinda tradiţională românească. Sens şi simbol (2007), Mărțișorul și relațiile lui cu timpul sacru/ The Mărțișor (Marthishor) and Its Relationships with the Sacred Time etc. De asemenea, este președintele Comisiei Naționale pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.

ICR LISABONA: Povestea Mărțișorului, într-o retrospectivă, pentru publicul lusitan

Mărţişorul este celebrat anul acesta, în format online, de ICR Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză, printr-un material video realizat de echipa reprezentanței de la Lisabona, distribuit la 1 martie pe platformele de socializare ale celor două instituții. Vor fi prezentate obiceiuri și datini românești de 1 martie, semnificația Mărțișorului, precum și imagini cu tradiționalul program de ateliere de creație, derulat de ambasadă și ICR Lisabona în anii anteriori, împreună cu profesorii și elevii cursului de limbă cultură și civilizație românească din Portugalia. Materialul video se va încheia cu o expoziție virtuală care va cuprinde unele dintre cele mai reușite mărțișoare realizate în anii trecuți de micii participanți.

ICR LONDRA:  Filme despre tradiția Mărțișorului, realizate de UNESCO și MAE

Un film în limba engleză despre tradiția Mărțișorului, realizat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precum și filmulPractici culturale asociate zilei de 1 martie în Bulgaria, Republica Macedonia de Nord, Republica Moldova și România”, produs de UNESCO, vor fi prezentate publicului britanic de reprezentanța ICR Londra, pe pagina de Facebook, la 1 martie.

ICR NEW YORK: Mărțișorul, într-un episod al seriei „Geografiile tradiției”

Povestea Mărţișorului – un simbol important al dragostei, purității și înnoirii, inclus în patrimoniul UNESCO – şi a sărbătorilor asociate venirii primăverii în România și Statele Unite vor fi prezentate publicului american, la 1 martie, într-un nou episod al seriei „Geografiile tradiției”, recent lansată pe pagina de Facebook a reprezentanței ICR New York. „Geografiile tradiției” este un proiect de promovare a culturii tradiționale românești, care pune în valoare sărbătorile naționale, în oglindă cu sărbătorile tradiţionale americane, și este desfășurat în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român și muzeele de etnografie din Cluj, Sibiu și Timișoara. Episodul dedicat Mărțișorului este realizat de sociologul Ciprian Voicilă (text), videograful Dragoș Popa (filmare și montaj), fiind prezentat de Geanina Simion.

ICR PARIS: Pif și Hercule aduc un mărțișor publicului francez

Creatorul de benzi desenate Mircea Arapu va realiza, special pentru ICR Paris, portrete ale cunoscutelor sale personaje – Pif, Hercule, Placid, Muzo, fantoma Arthur – care aduc mesajul Mărţişorului purtând şnurul roşu-alb. Desenatorul român a readus la viață celebrul personaj de bandă desenată Pif pentru ziarul francez L’Humanité. Proiectul ICR Paris vine în contextul în care revista Pif reapare în Franța din luna ianuarie a acestui an, fiind salutată de presa franceză. Pif, Hercule, Placid, Muzo, fantoma Arthur, personaje mitice recreate de Arapu de-a lungul îndelungatei sale activități ca desenator de benzi desenate în Franța, se vor întâlni într-un desen realizat în exclusivitate pentru publicul ICR Paris, prezentat pe canalele de comunicare la 1 martie.

ACCADEMIA DI ROMANIA ROMA: #cuvântdemărțișor de la 30 de personalități ale culturii române

„Cuvinte alese și oferite în dar de personalități ale culturii române”, eveniment online realizat cu ocazia sărbătoririi zilei de Mărțișor și dedicat publicului din Italia, constă în realizarea și publicarea, pe canalele de comunicare ale Accademia di Romania, a unei colecții de 30 de „cărți poștale digitale” semnate de personalități ale culturii române. În perioada 1-8 martie, cele 30 de personalități vor oferi publicului, în loc de obiecte cu șnur alb si roșu, cuvinte care sa aducă speranță, energie primăvăratică si bucurie. Printre cei care au acceptat invitația Accademia di Romania se numără: Gabriel Bebeșelea (dirijor), Marius Bizău (actor), Ana Blandiana (poetă), Doina Botez (artist plastic), Ștefan Cazacu (violoncelist), Gigi Căciuleanu (coregraf și dansator), Mircea Cărtărescu (scriitor), Dana Ciocârlie (pianistă), Chris Simion-Mercurian (scriitoare, regizor de teatru), Andra Clițan (designer), Denisa Comănescu (poetă), Comunitatea La Blouse Roumaine, Suzana Dan (artist plastic), Ruxandra Donose (mezzosoprană), Constantin Flondor (pictor), Diana Brohnstedt Gavrilaș (artist plastic), Iulia Gorneanu (stilist), Ramona Horvath (pianistă de jazz), Teodor Ilincăi (tenor), Matei Ioachimescu (flautist), Maia Morgenstern (actriță), Marta Petreu (poetă), Alexandru Rădvan (artist plastic), Doina Ruști (scriitoare), Octavian Soviany (poet, prozator și critic literar), Corneliu Ulici (actor), Rodica Vica (soprană), Matei Vișniec (poet și dramaturg), Bogdan Vlăduță (artist plastic), Marin și Victoria Zidaru (artiști plastici). Albumul #cuvântdemărțișor va deveni un jurnal virtual, publicat pe pagina de Facebook a reprezentanței și pe site.

Cel de-al doilea proiect propus de Accademia di Romania pentru a marca Ziua Mărțișorului constă în prezentarea unui film, realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Satului„Dimitrie Gusti” din București, dedicat obiceiurilor culturale practicate cu ocazia sosirii primăverii și celebrării Mărțișorului în diferite țări care au în comun această sărbătoare. Materialul video va fi prezentat luni, 1 martie, pe pagina de Facebook a Accademia di Romania in Roma.

ICR STOCKHOLM: Cercetătorul etnograf Doina Ișfănoni și meșterul popular Luminița Voica, despre tradițiile de Mărțișor

Un documentar subtitrat în limba suedeză, despre tradițiile legate de mărțișor din România, va fi difuzat de ICR Stockhom, la 1 martie, pe canalele de comunicare. Cercetătorul etnograf Doina Ișfănoni și meșterul popular Luminița Voica vor vorbi despre tradițiile de mărțișor, iar materialul video va ilustra confecționarea mărțișoarelor, precum și prezentarea obiceiurilor cu care românii întâmpină primăvara. Proiectul este realizat în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Suediei și cu Institutul de Etnografie si Folclor „C. Brăiloiu”. Iniţial, şnurul împletit – un fir roşu şi unul alb –  era confecţionat de femei şi oferit în familie şi în comunitate, dăruit în principal persoanelor de sex feminin. Mărţişorul/Marţul/Mărţugul/Mărţiguşul tradiţional este o amuletă alcătuită dintr-un bănuţ de argint, prin care trece şnurul ale cărui culori simbolizează: albul – puritatea începutului, roşul – atribut al vitalităţii (sănătate, frumuseţe sau iubire), dar şi victoria soarelui asupra frigului, care marchează renaşterea naturii.

ICR TEL AVIV: „Cafenea de Mărțișor – celebrarea primăverii în tradiția românească și în cea iudaică“

Ediția din 1 martie a „Cafenelei Românești”, derulată de ICR Tel Aviv pe canalele de comunicare, va fi dedicată Mărțișorului. Formatul evenimentului „Cafenea de Mărțișor – celebrarea primăverii în tradiția românească și în cea iudaică“, desfășurat în limba română, cu traducere simultană în ebraică, va fi o clasă virtuală, pe platforma Zoom, proiect distribuit și pe Facebook. La discuție vor participa Doina Ișfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București care, pornind de la semnificația Mărțișorului, va prezenta obiceiurile românești specifice schimbării anotimpurilor, alături de Gilbert Șaim, custode al Templului Coral din București, a cărui intervenție va avea în vedere posibilele obiceiuri corespondente din simbolistica iudaică. Pornind de la axul esențial, ziua de 1 martie, care în trecut avea și semnificația începutului unui nou an, cel agricol, se vor avea în vedere practici și tradiții conexe precum Dragobetele și Babele. În tradiția iudaică, primăvara debutează întotdeauna între două mari sărbători, Purim și Pesach. Primele semne ale primăverii se întrezăresc de Tu Bishvat, Anul Nou al Pomilor, când tinerii din Israel obișnuiesc să sădească pomi, ca o celebrare a vieții, a perpetuei înnoiri. Purim, Sărbătoarea Veseliei, în anul 2021 cade la sfârșitul lunii februarie, iar în timpul celebrării acestuia se sărbătorește și povestea primăverii, care vestește zorii unei lumi noi.

ICR VARȘOVIA: Povestea Mărțișorului, în interpretarea lui Szymon Góralczyk, și colecție de mărțișoare marca Ileana Horoba Danci

Un material narativ despre simbolistica Mărțișorului va fi postat, începând cu 1 martie, pe canalele de comunicare ale ICR Varșovia. Pornind de la un text mai amplu, semnat de etnologul Irina Nicolau și pus la dispoziție de Muzeul Național al Țăranului Român din București, reprezentanța ICR din Polonia a creat o poveste în limba polonă, în baza căreia Szymon Góralczyk, un excelent animator al culturii din Varșovia, a pregătit „Povestea Mărțișorului” – disponibilă pe canalul YouTube al ICR Varșovia. Este vorba despre un material video în care Szymon reînvie pentru publicul polonez întâmplări și personaje dintr-un început de an legendar, care debuta, conform tradiției, la 1 martie. Totodată, pe pagina de Facebook vor fi prezentate fotografii ale unei colecții de mărțișoare realizate de designerul Ileana Horoba Danci. Originalitatea și finețea produselor lucrate în ceramică sau porțelan, cu forme și culori legate de tradițiile de primăvară, au fost surprinse de fotograful Alina Bondrea.

IRCCU VENEȚIA: Tradiția Mărțișorului, prezentată în limba italiană

Cu ocazia Mărțișorului, IRCCU Veneția va prelua postările legate de această sărbătoare de pe paginile unor muzee din România și le va difuza pe rețelele de socializare din Italia, cu traducere în limba italiană.

Actualitate

Revoluția armamentului accesibil: Boeing și Northrop Grumman rescriu regulile războiului modern

Publicat

pe

De

Într-o cursă contra cronometru pentru a echilibra balanța costurilor pe câmpul de luptă, giganții industriei de apărare fac pași decisivi către producția în masă a tehnologiilor de înaltă precizie. În contextul în care conflictele actuale epuizează stocurile de muniții sofisticate și extrem de scumpe, noile soluții propuse promit să ofere performanță de elită la o fracțiune din prețul actual, eliminând totodată blocajele critice din lanțurile de aprovizionare.

Tehnologia care sparge blocajele: Boeing lansează căutătorul radar ultra-ieftin

Boeing a finalizat dezvoltarea unei noi generații de senzori radar, sub denumirea de Ultra Low-Cost Seeker (ULCS), o tehnologie vitală care ghidează rachetele către țintă în momentele finale ale impactului. Această componentă, care a reprezentat istoric un punct critic ce a încetinit producția de interceptori precum cei folosiți de sistemele Patriot, a demonstrat deja că poate rezista condițiilor extreme de zbor pe rachete operaționale. Utilizând componente comerciale adaptate pentru uz militar, noul sistem promite o reducere drastică a costului per unitate, permițând dotarea arsenalelor ofensive și defensive cu o precizie chirurgicală, fără presiunea financiară a tehnologiilor de lux. Testele complexe, programate pentru anul viitor, vor valida capacitatea acestui senzor de a schimba fundamental modul în care este percepută sustenabilitatea programelor de rachete.

Raid Hunter: Precizie letală la preț de chilipir împotriva roiurilor de drone

În paralel, Northrop Grumman a dezvăluit sistemul Raid Hunter, o soluție de apărare aeriană bazată pe un tun de 50 mm, proiectată special pentru a contracara amenințările emergente, cum sunt roiurile de drone și rachetele de croazieră. Inovația majoră constă în muniția manevrabilă care, fiind conectată la un sistem avansat de senzori, se ghidează activ spre țintă și explodează prin proximitate. Spre deosebire de sistemele clasice care creează un „perete de plumb” irosind cantități uriașe de proiectile, Raid Hunter mizează pe economie și eficiență: un singur foc poate neutraliza o țintă, la un cost estimat de doar câteva mii de dolari.

Economia de scară în apărare: Trecerea de la muniții de elită la masa critică

Aceste avansuri tehnologice marchează o schimbare de paradigmă în strategia Pentagonului, care solicită industriei un volum mai mare de armament la prețuri sustenabile. Sistemul Raid Hunter utilizează tehnologia tunului XM913, deja selectat pentru noile transportoare blindate ale armatei, asigurând o integrare rapidă și o logistică simplificată. Cu prototipuri operaționale așteptate la orizontul anului 2027, industria apărării se pregătește să livreze „masă accesibilă” – capacitatea de a copleși inamicul nu doar prin tehnologie superioară, ci și prin volumul și frecvența atacurilor, transformând radical logica economică a confruntărilor militare viitoare.

Citeste in continuare

Actualitate

Reconfigurare majoră în industria aerospațială: Boeing devine partener strategic al Archer Aviation printr-o tranzacție istorică

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să redefinească viitorul aviației electrice și autonome, Boeing a anunțat cedarea a trei dintre subsidiarele sale către startup-ul Archer Aviation. Această tranzacție, realizată integral prin schimb de acțiuni, transformă gigantul aeronautic într-un partener cheie al Archer, marcând o etapă decisivă în consolidarea pieței aeronavelor cu decolare și aterizare verticală (eVTOL).

De la rivalitate la sinergie: Integrarea Wisk Aero și consolidarea expertizei tehnologice

Conform acordurilor semnate de cele două companii, Boeing va transfera dreptul de proprietate asupra subsidiarei de drone Insitu, a companiei de gestionare a traficului aerian SkyGrid și a producătorului de aeronave electrice Wisk Aero. Aceasta din urmă, o fostă rivală acerbă a Archer, va deveni acum un pilon central în dezvoltarea noilor tehnologii de zbor autonom. În schimbul acestor active, Boeing va prelua o participație de aproximativ 16,5% în cadrul Archer Aviation.

Conducerea Boeing a descris tranzacția ca fiind un scenariu de tip „câștig-câștig”, subliniind că acest pas permite subsidiarelor transferate să accelereze dezvoltarea capacităților și intrarea pe piață. În același timp, Boeing își securizează randamentul investițiilor realizate în ultimele două decenii prin menținerea unei legături strategice cu aceste tehnologii de vârf.

Ofensiva în sectorul apărării: Dronele Insitu și platforma de inteligență artificială ZEE

Tranzacția, care se estimează că va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, sub rezerva aprobărilor reglementare, promite să zguduie piața sistemelor autonome și să extindă semnificativ prezența Archer în sectorul apărării. Prin achiziția Insitu, Archer integrează în portofoliul său tehnologii testate în luptă, precum drona Scan Eagle, utilizată deja de forțele armate din 35 de țări.

Expertiza combinată a celor trei noi entități va fi utilizată pentru a fortifica ZEE, platforma de inteligență artificială a Archer. Această consolidare vine la scurt timp după ce Archer a anunțat un parteneriat cu Anduril, lider în tehnologie militară, pentru dezvoltarea dronei hibrid-electrice Thunder, un sistem de tip „loyal wingman” destinat escortării elicopterelor.

Strategia de redresare a gigantului Boeing: Dezinvestiri pentru stabilitate financiară

Sub conducerea noului CEO Kelly Ortberg, Boeing a prioritizat dezinvestirea activelor care nu fac parte din nucleul dur al afacerii, într-un efort de a reechilibra compania și de a atrage lichidități. Pe lângă pachetul de acțiuni, Boeing s-a angajat să investească până la 55 de milioane de dolari într-o rundă viitoare de finanțare a Archer și deține opțiunea de a achiziționa acțiuni suplimentare în valoare de 200 de milioane de dolari.

Un element crucial al acordului este „aranjamentul de partajare a tehnologiei”. Boeing va păstra accesul la tehnologia de zbor autonom dezvoltată de Wisk pentru generațiile actuale și viitoare de aeronave comerciale și militare. În timp ce industria eVTOL s-a confruntat recent cu bariere de reglementare, pivotarea către aplicații de apărare și utilizarea propulsiilor hibrid-electrice par să fie soluția pentru performanțe superioare și viabilitate pe termen lung.

Citeste in continuare

Actualitate

Frontul viitorului: Inteligența Artificială Agentică redefinește supremația militară și viteza de reacție

Publicat

pe

De

Dincolo de simplele funcții de chat, noua eră a sistemelor autonome impune o schimbare radicală de paradigmă în teatrele de operațiuni, transformând modul în care forțele armate procesează informația și execută deciziile tactice.

Cursa contra cronometru: De la modelele open-source la autonomia totală pe câmpul de luptă

Tranziția către „AI-ul agentic” nu este doar o evoluție tehnologică, ci o necesitate dictată de realitățile brutale ale conflictelor moderne. În prezent, proliferarea modelelor open-source permite actorilor adversi să sintetizeze vulnerabilități cibernetice cu o viteză fără precedent. În acest context, lanțurile decizionale care depind exclusiv de intervenția umană riscă să devină irelevante în fața atacurilor de tip „swarm” (roi) sau a războiului electronic accelerat.

Experții în tehnologie militară subliniază că, în locuri precum Ucraina, asistăm deja la o tranziție rapidă către sisteme de armament cu costuri reduse care tind spre autonomie deplină. Urgența implementării acestor sisteme derivă dintr-un calcul matematic simplu: viteza de reacție umană nu mai poate ține pasul cu ritmul în care mașinile pot adapta tacticile de luptă în timp real.

Reguli de angajare dinamice: Echilibrul critic între controlul uman și execuția autonomă

Implementarea inteligenței artificiale nu trebuie privită ca un comutator binar „pornit/oprit”, ci ca o scală variabilă a autonomiei. În mediile de sprijin logistic, unde riscurile sunt scăzute, sistemele pot opera cu un grad ridicat de independență. Totuși, în scenariile tactice de mare risc, care implică lovituri cinetice, decizia finală rămâne imperativ în mâna comandantului.

Obiectivul central al AI-ului agentic nu este înlocuirea judecății umane, ci eliminarea „zgomotului cognitiv”. Prin sintetizarea volumelor masive de date în timp real, tehnologia permite liderilor militari să ia decizii bazate pe adevărul din teren, nu pe supraîncărcare informațională. Această reinginerie a proceselor nu înseamnă doar digitizarea vechii birocrații, ci reconstruirea fluxurilor de lucru în jurul capacităților mașinii.

Orizontul anului 2035: Era abundenței software și a soldatului programator de elită

Până în 2035, forțele militare vor trece printr-o transformare structurală profundă. Se prefigurează o lume a „abundenței software”, unde costurile de dezvoltare vor scădea atât de mult încât aplicațiile militare nu vor mai fi active permanente, ci instrumente de unică folosință, create special pentru o misiune și eliminate ulterior.

Cea mai semnificativă schimbare va fi însă descentralizarea competențelor digitale. Viitorul aparține plutoanelor de infanterie care vor avea în componență subofițeri specializați în software. Aceștia nu vor mai apela la cartierul general pentru soluții tehnice, ci vor construi capabilități digitale direct pe linia frontului, adaptându-se instantaneu provocărilor tactice. Această agilitate distribuită va defini forța modernă într-un spațiu de luptă dominat de autonomie.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv18 ore ago

Republica rachetei vs. republica cerului liber: Incisiv de Prahova dă șah mat Ministerului Mediului. Când pamfletul ajunge probă oficială, iar precauția lipsește din fișa postului

O nouă investigație Incisiv de Prahova, confirmată oficial: din „pamfletari sub presiune” în acuza­tori legitimi ai statului român Incisiv de...

Exclusiv18 ore ago

Triatlonul lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”:  Dopaj la trap, jaf la TCE și amenințări la poartă. Hărțuirea în direct la TCE. DEMISIA!

„Nae Comisionaru’” și seringa pe patru roți: de la cai „intact dopați” la autobuze îngropate și controlori hărțuiți Ținutul Vinului,...

Exclusiv18 ore ago

Magazia de nesimțire a MAI: Îți vând vechime la promoție, apoi îți iau pensia cu executorul

Statul-petardă: „Plătește, tataie, că-ți dăm vechime beton!” Bun venit în România profundă, ediția MAI – unde statul te unge cu...

Exclusiv18 ore ago

Minunea de la IGPR: după ani de blocaj, polițiștii descoperă că se poate și PROMOVA, nu doar munci pe gratis

Promovările, scoase de la naftalină: IGPR își amintește brusc că are polițiști, nu voluntari Într-o străfulgerare administrativă demnă de o...

Exclusivo zi ago

Alexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)

Hipodromul rușinii: ANZ îi face KO pe „Nae Comisionaru’” și pe „Stimatu’ cu caii dopabili”. De la dopaj protejat la...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM

„Volga neagră” de Păulești și SIPI-stul cu capul în SMURD Ziarul de investigații Incisiv de Prahova revine, cu și mai...

Exclusiv2 zile ago

Polițiști-hamali la IPJ Sibiu: „Voluntariat” la cărat mobilă, verificat cu ștampilă, nu cu bun-simț

Polițistul român, noul brigadier la mobilă Doi polițiști care, potrivit relatărilor Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, se plictiseau acasă, s-au...

Exclusiv2 zile ago

Cum a inventat IGPR sclavia de lux în uniformă

Un an de „foarte bine, tovarăși, dar pe gratis!” – La muncă dar retrogradați la leafă Promovarea polițiștilor pe funcții...

Exclusiv3 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXIX.  „De la SC Wetterbest la pîră profesionistă”: nașterea unui polițist de ultim loc

DE LA UPG PLOIEȘTI LA „NU E BUN DE NIMIC”: AȘA S-A FĂCUT POLIȚIST În minunatul lanț trofic al „cadrelor”...

Exclusiv3 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXVIII. De la „Academia de cămătărie” la „măcelul CAR-ului”: când și victimele se cumințesc brusc

POPA CORNELIUS – DE LA „RĂZBUNARE ȘI DREPTATE” LA LINIȘTE MORTUARĂ Serialul „IPJ PRAHOVA S.R.L. – Grădinița de cadre”, documentat...

Exclusiv3 zile ago

CCR, gardianul plafonului: pensiile militare rămân la „capace”, militarii la coadă. Diamantul sună stingerea iluziilor

Cinci ani de drum la CCR pentru un mare „NU”. Plafonul rămâne bătut în cuie Sindicatul Diamantul anunță, negru pe...

Exclusiv4 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVII: RALIUL PROSTIEI PE DRUMURILE NAȚIONALE. VISE UMEDE DE ȘEFIE CU 2,66 LA CONCURS

Serialul „GRĂDINIȚA DE CADRE” de la IPJ Prahova continuă, iar ziarul de investigații Incisiv de Prahova pune reflectorul, în SEZONUL...

Exclusiv4 zile ago

Record mondial la Ministerul Afacerilor Interne: Împuternicirea de șase luni care a durat nouă ani și „amnezia” Guvernului în fața legii

Matematica specială de la vârful statului sau cum se transformă jumătate de an într-o viață de om În universul paralel...

Exclusiv4 zile ago

NOAPTEA MINȚII LA IPJ CONSTANȚA: SINDICATUL „DIAMANTUL” PRIMEȘTE BANI DIN „SURSE ANONIME” CHIAR DIN SALARIILE POLIȚIȘTILOR!

ȘUANEA DE LA FINANCIAR SAU CUM SĂ TE ASCUNZI DUPĂ GDPR CA SĂ NU-ȚI FACI TREABA Într-o țară în care...

Exclusiv5 zile ago

IPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVI: DE LA XANAX LA PRIZA FURATĂ. CUM ÎȘI ÎNCARCĂ „ELITA” ELECTRICA DIN BANI PUBLICI

DELEGAȚII PE BANDĂ, COMPETENȚĂ LA MUNTE ȘI LA MARE În „Republica de la Ploiești”, IPJ Prahova a devenit oficial o...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv