Connect with us

Actualitate

Fumigene – Cuie Mîțu? | Agenţia AMOS News

Publicat

pe

Culmea “democrației”: să alegi cum mori. După ce o femeie a avut de ales între a arde de vie și a sări de la etajul al șaselea al unui bloc din Constanța, sub privirile neputincioșilor de la ISU, noul șef al lui Arafat, Lucian Bode, declară că e inadmisibil ca, în toată țara, să nu fie decât patru saltele pneumatice. El zice că a vorbit cu șeful DSU, care “va da explicații publice de ce nu a achiziționat aceste perne pneumatice până acum” STOP Cum de ce? Pentru că nu sunt roșii și strălucitoare și nu poți defila cu ele pe sub și peste Arcul de Triumf, de Ziua Națională. În comparație cu elicopterele, avioanele și mașinile de pompieri ultra-sofisticate, în care s-au băgat aproape 700 de milioane de euro, astea sunt niște achiziții de mizilic. Așa că, hai cu Puie Monta, că de Cuie Mîțu n-am auzit încă, iar de Auie Mrafat e exclus STOP Ziarele au ce au de împărțit în ultima vreme cu Opaschi, de la Culte, cum că ar fi fost numit de Ponta și nu pentru că ocupă un loc dorit de altcineva. Numit șef la DSU tot de Ponta, în 2014, Arafat a supraviețuit incediului de la Colectiv, tragediilor din munții Apuseni și de pe lacul Siutghiol, incendiilor de la spitalul din Piatra Neamț și Institutul Balș, arșilor transportați prea târziu în Belgia etc. dar și diverșilor șefi care au îndrăznit să-l deranjeze cu întrebări. Apa trece, pietrele rămân STOP Ca dovadă Vela sau Nelu Tătaru care, post factum, adică în postura de fost, spune că “tragediile din ultimele luni din România arată ‘lacunele’ sistemului pentru situațiile de urgență, care are nevoie de o reformă”. Când era pe felie, Nelu n-a atins sistemul nici c-o floare, dar acum a prins glas. “Curaj, găină, că te tai!” STOP “Dăm vina pe o grea moștenire, dar celor care trecem prin aceste funcții de decizie pandemia ne-a arătat un management la pământ, cu feudele din minister. 10-15% din minister lucrează, restul sunt interese proprii”, a mărturisit fostul ministru al sănătății. La Realitatea, nu la DNA STOP “Angela merge mai departe”. Fiecare cu feuda lui. Feuda lui Voiculescu e abia în (re)formare, cu Pfizer la ușă, lobiștii anti-tutun în cabinet, iar unchiul Nick în toate. Vorba lui Barna, acum, că moțiunea împotriva lui Vlad a fost respisă: “reforma sistemului de sănătate merge mai departe”. Pleacă ai lor și vin ai noștri. Cică “prin depolitizare, profesionalizare și transparentizare, Vlad Voiculescu va reuși să curețe de corupție sistemul de sănătate”. Vorbe de Facebook STOP Se putea dezbatere fără tutun!? Încă puțin și ajungea subiectul moțiunii, prin schimbul de replici dintre șeful AUR, cu clasicul “una vorbim, alta fumăm” și șeful sănătății, care s-a dorit a fi spiritual, cu “nu știu ce fumați dvs.” și a sfârșit în plictis cu “Ministerul sănătății este împotrivă”  STOP Voiculescu și-a găsit un apărător pe cinste, în persoana lui Ungureanu, care a ținut să nege că ar fi fost brancardier, concluzionând apoteotic: “nu toți care sunteți în băncile PSD sunteți nenorociți”. “Nu toți de la USR sunt nebuni”, a contracarat Simonidis, din partea vinovatului de serviciu STOP “Să-i fie rușine lui Vlad Voiculescu!” Președintele organizației PNL Cluj, Daniel Buda, a declarat că a fost „enorm” de deranjat de afirmațiile acestuia despre corpul medical clujean, terfelit anterior de Ungureanu. Cu toate astea, liberalii, cu două excepții, nu au votat împotriva domnului Goe STOP Sorin Avram scrie despre: “Uniunea Sfidaţi România – PLUS lipsa Opoziţiei”, cu referire la miniștrii sănătății, justiției și economiei. Toți o apă STOP Dosarele X, la vremea pandemiei. Deși, conform protocoalelor, toți morții infectați cu Covid au decedat de Covid, iar autopsierea lor e interzisă, adevărul e în continuare dincolo de noi. Așa se face că un bărbat din Botoșani, care se trata acasă de Covid, “a murit din cauza unei supradoze de paracetamol” (sic!), iar o femeie care a decedat după un accident de ambulanță în drum spre Buhuși murea oricum, că avea Covid STOP După etnomatematică, dușmanul Shakespeare. Profesorii americani, în bălării. “Dascălii” din Oregon consideră că matematica e rasistă, iar “supremația albă se manifestă inclusiv în științele exacte prin concentrarea pe găsirea răspunsului corect”, care nu reflectă diversitatea valorilor minoritare, transmite Fox News STOP Iar autorul lui Hamlet sau Romeo și Julieta e, pentru neomarxiști, un “instrument al oprimării imperiale” și are un “mod de a gândi alb”. Shakespeare e acuzat de “masculinitate” și “rasism”, după cum relevă Washington Times STOP Să ne mai mire că activiștii de la 2035fărătutun propun guvernului Romaniei, ca model de restricții, tocmai statul Oregon? Sau că promovează inițiativa Truth – fără nicio legătură cu Adevărul -, de îndoctrinare a tinerilor cărora le țin cursuri “corecte”, “bazate pe știință”, despre vapat și alte păcate decretate drept capitale? STOP În încercarea de a stăvili tsunami-ul generat de universitățile americane, guvernul britanic anunţă măsuri pentru „garantarea libertăţii de expresie” şi pentru a contracara efectele „cancel culture” asupra celor care au îndrăznit să spună ce gândesc, în pofida corectitudinii politice STOP “Ești anulat. Ești exclus. Ești pus la zid și umilit prin rețelele sociale care au puterea să distrugă oricând pe oricine. Ești scos din societate dacă nu ești de acord cu ideile comitetelor neo-bolșevice formate în universități. Mulți studenți se simt intimidați. Încep să se teamă să vorbească sau să pună întrebări”, arată Andrei Șerban, într-un dialog cu Matei Vișnec despre transformarea din  fostele redute ale gândirii libere și dezbaterilor de idei STOP “Postarea actorului Dragoş Bucur despre mască şi vaccinare readuce în discuţie un subiect esenţial pentru democraţie: libertatea de opinie. În mod surprinzător, oameni care au trăit ani buni sub dictatura regimului comunist, influenceri ca CTP, Lucian Mîndruţă sau Moise Guran, par a fi uitat de ce a ieşit lumea în stradă, cu preţul vieţii, în decembrie ’89. Revoluţionarii au scandat mai întâi “LI-BER-TA-TE”, iar abia apoi ”Jos dictatorul!”…Cenzura şi democraţia sunt incompatibile. Mulţi spun că pandemia şi democraţia ar fi la fel de incompatibile”, scrie Adrian Onciu STOP El opinează că “presiunea mediatică” asupra rebelilor indisciplinați “reprezintă noua formă de cenzură de stat…camuflată destul de străveziu în spatele sloganului pandemic ‘Sănătatea înainte de toate!’” STOP “Cel puţin 83 de guverne din întreaga lume au folosit pandemia Covid pentru a justifica limitarea libertăţii de exprimare şi cea a dreptului la protest”, arată un raport al Human Rights Watch, care enumeră și guvernele Orban şi Cîţu STOP “Gândirea e toxică pentru creier”. O lozincă dintr-un film distopic, difuzat de curând, în care oamenii făceau exact ce li se spune, fără a pune întrebări STOP “Creier Covid” sau “ceață cerebrală”. Neurologii au identificat un fel de encefalopatie de care suferă cei vindecați de Covid. Ultima dată citisem că vapatul cauzează ceață cerebrală, deci pare o chestie la modă STOP “Ce ne facem, fetelor?” Mai schimbăm metodologia de calcul? Că nu e doar la noi. OMS recunoaște că numărul cazurilor de Covid a scăzut cu 16% în ultima săptămână și a ajuns la jumătate față de începutul anului STOP “Persoanele cu dizabilități în învățare au primit avize de neresuscitate în timpul celui de-al doilea val al pandemiei din Marea Britanie”, relatează Guardian. “Comisia pentru calitatea îngrijirii” a declarat că “notificările neadecvate de a nu resuscita au provocat decese potențial evitabile anul trecut”. În Germania hitleristă, chestia asta se chema “soluția finală”, dar probabil că, din rațiuni de corectitudine politică, acum e preferabilă comparația cu Sparta STOP Un cercetător al OMS crede că e posibil ca originea Covid să nu fi fost în China, iar șeful misiunii aceleiași OMS în Wuhan susține că, în decembrie 2019, în China circulau deja 19 tulpini de coronavirus. “Numai boul e consecvent”, e clar STOP “Marile companii farmaceutice care produc vaccinuri anti-coronavirus pentru țările Americii de Sud (și nu numai) pun presiuni pe guverne, atât în ce privește exonerarea companiilor de răspunderea legală pentru efectele secundare ale vaccinurilor, cât și cu privire la eventuala garantare a plății acestora cu active de stat. Am putea deduce că aceste companii, favorizate de criza Corona, își extind puterea îndatorând state întregi”. Fără alte comentarii STOP “Cea mai mare scădere a cererii de birouri s-a înregistrat în 2020 în domeniul IT&C, în timp ce domeniul farmaceutic şi-a triplat volumul de spaţiu”. Oare de ce? STOP Arhanghelii vaccinării, experți în părerologie. Beatrice Mahler, de la Institutul Nasta, zice că imunitatea după vaccinare ar putea dura până la doi ani, dar că de fapt nu se știe. Între timp, unii “experți” spun că imunitatea durează trei sau șase luni, iar alții, de prin Marea Britanie, că e posibil să nu dureze deloc, din cauza diverselor tulpini. Păi, atunci, decât să ne vaccinăm, n-ar fi mai bine să ne vindecăm? Că de tratament nu prea mai vorbește nimeni STOP Hal de titlu: “Punct final în criza Euthyrox și Siofor, medicamente vitale care nu se găsesc de un an în farmacii“. Ziarista de casa a USR detaliază pe Hotnews că Voiculescu ar fi semnat un Ordin prin care se admite importul paralel, iar “criza ar urma să se rezolve în perioada următoare”. Nici pomeneală de “punct final”, așadar (HEXAVALENT)

Actualitate

De la legendă la autonomie: Airbus dezvăluie U145, drona gigant care va redefini logistica militară

Publicat

pe

De

O premieră mondială la Berlin

Airbus a făcut un pas decisiv către viitorul aviației fără pilot prin lansarea noului sistem autonom U145. Bazat pe consacratul elicopter civil și militar H145, acest vehicul aerian neechipat este prezentat săptămâna aceasta la Salonul Aeronautic de la Berlin sub forma unei machete la scară reală, marcând o evoluție majoră în portofoliul gigantului european. Deși proiectată inițial pentru misiuni de transport logistic, drona promite să devină un pilon central în teatrele de operațiuni complexe.

Inteligență artificială sub o structură consacrată

U145 nu este doar un elicopter golit de scaune, ci o platformă complet autonomă, dotată cu senzori specializați și un sistem avansat de inteligență artificială. Este a doua aeronavă cu aripi rotative din gama Airbus care trece prin acest proces de transformare, urmând pașii modelului VSR700. Pentru a răspunde cerințelor logistice, designul a fost optimizat prin includerea unei uși frontale rabatabile și a unei podele dedicate pentru marfă, facilitând încărcarea și descărcarea rapidă în medii ostile.

Orizont 2030: Drumul spre operativitate deplină

Calendarul de dezvoltare este unul ambițios, dar riguros. Primele teste de zbor, care vor include un pilot de siguranță la bord, sunt programate pentru sfârșitul acestui an. Totuși, maturitatea deplină a sistemului și intrarea oficială în serviciu sunt estimate pentru începutul anului 2030. Această perioadă va fi utilizată pentru a perfecta parteneriatele strategice cu lideri din domeniul misiunilor autonome, asigurând o versatilitate care să depășească simplul transport de provizii.

Arsenalul viitorului: De la cercetare la „navă-mamă”

Dincolo de rolul său logistic, U145 este pregătit pentru o gamă largă de aplicații militare. Acesta va putea fi utilizat în misiuni de recunoaștere înarmată, supraveghere și, esențial pentru tacticile moderne, în echipe mixte „om-mașină” (MUM-T). Mai mult, platforma este proiectată să funcționeze ca o „navă-mamă” pentru lansarea de efecte aeriene, o capabilitate critică în conflictele de înaltă intensitate. Cu o moștenire solidă în spate — familia H145 având peste 1.800 de unități în serviciu și milioane de ore de zbor — U145 pleacă la drum cu avantajul unei fiabilități deja demonstrate în mediul civil și parapublic.

Citeste in continuare

Actualitate

Geeks with Guns”: Duș rece de realism pentru utilizarea Inteligenței Artificiale în misiunile speciale

Publicat

pe

De

În timp ce Pentagonul accelerează integrarea tehnologiilor de ultimă oră, amiralul Frank Bradley, șeful operațiunilor speciale ale SUA, lansează un avertisment critic: entuziasmul pentru Inteligența Artificială (IA) trebuie temperat de realitățile dure ale câmpului de luptă. În cadrul unei intervenții recente, acesta a solicitat o „evaluare lucidă” a modului în care aceste instrumente sunt implementate în teatrele de operațiuni, subliniind că tehnologia nu poate înlocui discernământul uman în momentele critice.

Mitul IA pe front: Între eficiență administrativă și realitatea din prima linie

Deși recunoaște că Inteligența Artificială transformă deja forțele pentru operațiuni speciale, făcându-le mai eficiente în gestionarea datelor și a logisticii, amiralul Bradley atrage atenția asupra unei confuzii periculoase. În prezent, foarte puține sisteme desfășurate efectiv pe front utilizează o „IA reală” la marginea rețelei (edge AI).

„Trebuie să fim extrem de precauți cu privire la modul în care integrăm aceste soluții în livrarea forței letale”, a punctat acesta. Mesajul este clar: deși potențialul există, distanța dintre un algoritm de laborator și un sistem autonom capabil să ia decizii corecte sub foc inamic rămâne considerabilă.

Mașinile nu pot fi trase la răspundere: Etica războiului rămâne o sarcină umană

Pilonul central al argumentației amiralului Bradley este responsabilitatea juridică și morală. Fundamentul oricărui conflict armat modern este guvernat de Legile Conflictului Armat, care impun distincția între combatanți și civili, proporționalitatea forței și umanitatea.

„La finalul zilei, comandantul, omul, este cel care decide utilizarea violenței letale. El trebuie să aibă încrederea că această violență este exercitată în limitele legii”, a explicat acesta. Argumentul decisiv împotriva autonomiei totale a mașinăriilor este unul simplu, dar imbatabil: „Mașinile nu pot fi trase la răspundere”. Indiferent cât de avansat devine arsenalul, de la praștia antică la rachetele Tomahawk sau dronele ghidate prin IA, „omul din buclă” (human in the loop) rămâne o condiție nenegociabilă.

„Doctori în științe capabili să câștige o bătaie de bar”: Noul profil al soldatului de elită

Pentru a naviga în această nouă eră digitală, comandamentul forțelor speciale caută un nou tip de operator. Bradley a descris acest profil folosind o imagine plastică: „Geeks with Guns” (intelectuali înarmați). Este vorba despre militari care sunt simultan letali în teren și fluenți în limbaj tehnologic, capabili să înțeleagă și să manipuleze software-ul care rulează echipamentele de ultimă generație.

Acești „doctori în științe” ai câmpului de luptă trebuie să posede abilitatea rară de a gestiona instrumente complexe fără a-și pierde instinctul de luptător. Totuși, amiralul a insistat pe necesitatea smereniei în fața tehnologiei.

Limitele algoritmului în fața „lebedelor negre” ale războiului

În ciuda promisiunilor oferite de analiza predictivă, amiralul Bradley avertizează că războiul rămâne, prin excelență, un domeniu al imprevizibilului. Niciun algoritm, oricât de sofisticat ar fi, nu poate modela perfect evenimentele de tip „lebedă neagră” – acele situații imprevizibile care pot schimba soarta unui conflict într-o secundă.

„Incertitudinile războiului rămân ceva ce nicio mașină nu poate prezice”, a concluzionat acesta, reafirmând că, în fața haosului din teren, intuiția și etica umană rămân singurele busole sigure. Astfel, viitorul apărării nu aparține mașinilor, ci oamenilor capabili să stăpânească mașinile fără a deveni dependenți de ele.

Citeste in continuare

Actualitate

Investiție record pentru viitorul aviației navale: Marina SUA plusează cu un miliard de dolari pentru noile avioane de antrenament

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să asigure superioritatea aeriană a viitoarelor generații de piloți, Marina Statelor Unite a decis suplimentarea bugetului pentru noul avion de antrenament cu aproape 900 de milioane de dolari. Decizia vine ca un răspuns direct la presiunile industriei de apărare, care a avertizat că subfinanțarea ar putea periclita unul dintre cele mai critice programe de modernizare ale flotei.

Programul, cunoscut sub numele de Undergraduate Jet Training System (UJTS), a suferit o modificare financiară spectaculoasă. Dacă în luna martie plafonul maxim pentru faza de proiectare și producție era stabilit la 1,8 miliarde de dolari, noile date oficiale indică o creștere la 2,7 miliarde de dolari. Această ajustare reflectă o reevaluare realistă a costurilor de producție pentru primele aeronave, într-un context economic și tehnologic tot mai complex.

Realism financiar sub presiunea gigantilor din industrie

Creșterea bugetului nu este doar o cifră într-un tabel, ci rezultatul unui dialog tensionat între oficialii militari și marii contractori de apărare. Reprezentanții Marinei au confirmat că actualizarea plafonului de preț a fost necesară pentru a integra noile estimări de cost rezultate din informațiile recente primite de la potențialii furnizori.

Criticile din partea industriei nu au fost deloc voalate. Lideri din sectorul aviației și securității au subliniat anterior că bugetul inițial de 1,8 miliarde de dolari ar fi reprezentat un „obstacol major”, riscând să sufoce programul încă din primii doi ani din cauza constrângerilor bugetare severe. Această „gură de oxigen” financiară pare să fie biletul de siguranță pentru ca următoarea generație de avioane de școală să nu ajungă un proiect eșuat înainte de a decola.

Arena competitorilor: Cine se luptă pentru contractul de miliarde

Miza este uriașă: un contract care vizează livrarea a până la 216 aeronave moderne. Printre principalii competitori se numără Textron Aviation Defense, care propune modelul Beechcraft M-346N, dezvoltat în parteneriat cu Leonardo. Compania rămâne fermă pe poziții, declarând că este concentrată pe oferirea unei soluții de antrenament probate, capabilă să răspundă nevoilor stricte ale misiunilor navale.

Pe de altă parte, consorțiul format din SNC, Northrop Grumman și General Atomics mizează pe proiectul Freedom Trainer. Deși unii oficiali ai grupului s-au arătat sceptici față de viabilitatea financiară a proiectului în formatul vechi, noua injecție de capital ar putea schimba dinamica negocierilor. Totodată, gigantul Boeing monitorizează atent situația, deși păstrează o discreție totală asupra detaliilor ofertei sale.

Surpriza Lockheed Martin: O posibilă revenire în cursă?

Unul dintre cele mai comentate momente ale competiției a fost retragerea surprinzătoare a celor de la Lockheed Martin, care plănuiau să ofere modelul TF-50N în colaborare cu Korea Aerospace Industries. În lumina noilor realități bugetare, se ridică întrebarea dacă gigantul aeronautic își va reevalua decizia.

Deși oficialii companiei nu au confirmat o revenire, aceștia au punctat că evaluează constant oportunitățile portofoliului lor pentru a se asigura că rămân aliniați cu strategiile de business și misiunile clienților militari. Cu un buget acum mult mai atractiv, competiția pentru formarea piloților de elită ai Marinei intră într-o nouă etapă, una în care excelența tehnologică trebuie să fie susținută de o finanțare pe măsură.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

Mafia antigrindină: rachete în nori, minciună pe hârtie, milioane la casierie

Cum a prins Incisiv de Prahova „argintul din nori” și plumbul din declarații În România de manual absurd, există un...

Exclusiv4 ore ago

IPJ Prahova, sezonul doi: Nasul, finul, nevasta și agenta călcată în picioare. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VI)

Clanul Nasului cu BMW în gard: Poligonul de prostie de la IPJ Prahova – de la nevasta fără centură la...

Exclusiv4 ore ago

Poliția secretelor pe persoană fizică: IJP Prahova vrea să bage sursele jurnalistice în arest preventiv

Când legea bate pas de defilare peste libertatea presei Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a decis, în 2026, că Europa,...

Exclusiv5 ore ago

DN1, Băicoi: panourile sfidează legea, IPJ Prahova sfidează fișa postului

Panouri cu tupeu pe DN1: „STOP VEXLER”, START HALUCINAȚII. Băicoiul doarme, extremismul clipește din panou „Stop Vexler”, start spectacol: când...

Exclusiv5 ore ago

PUȘCĂRIA MĂRGINENI, ÎNCONJURATĂ DE CAMERE, LIPSITĂ DE RĂSPUNSURI. Cum a ajuns o închisoare „păzită video” să lase un deținut să-și ia lumea în cap

Ziduri groase, tăcere și o evadare care nu dă pace În spatele zidurilor de la Penitenciarul Mărgineni nu se mai...

Exclusiv5 ore ago

Justiție la grămadă: judecătoarea cu opinia gata scrisă, pusă să judece din nou același om” din M.A.I.

  O judecătoare își recunoaște opinia „preformată”. Sistemul o lasă să judece mai departe La Tribunalul Iași, se joacă un...

Exclusiv5 ore ago

STATUL „ÎMPUTERNICIȚILOR” ETERNI: CUM A DEVENIT IPJ CARAȘ-SEVERIN MOȘIA PRIVATĂ A IGPR-ULUI

În timp ce legea este literă moartă pentru șefii de la București, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin s-a transformat...

Exclusiv5 ore ago

Ierarhia vinei sub lupa Justiției: Sentințe „la indigo” pentru șefi și subalterni în dosarul mușamalizării de la IPJ Cluj

O sentință recentă a Curții de Apel Cluj ridică semne de întrebare fundamentale despre modul în care balanța legii cântărește...

Exclusiv5 ore ago

Arma tăcerii, învinsă de lege: Directiva anti-SLAPP devine scutul sindicatelor din Poliție împotriva proceselor de intimidare

O nouă eră a protecției juridice se prefigurează pentru cei care au curajul să denunțe abuzurile din sistemul polițienesc. Directiva...

Exclusivo zi ago

Rachete pe hârtie, milioane pe bune: anul în care Sistemul Antigrindină a păzit nimicul pe 2,3 milioane de hectare fantomă

Cum să nu faci nimic, dar să cheltui aproape 100 de milioane În România administrativă, s-a inventat perfecțiunea: un sistem...

Exclusivo zi ago

Viitura a lovit Cerasu, dar amenzile au venit mai repede decât apele: „profesioniștii” de la IPJ Prahova la pândă, nu la datorie

Cerul s-a rupt, comuna s-a înecat, dar statul era ocupat cu carnetul de amenzi Sâmbătă, 06.06.2026, o rupere de nori...

Exclusivo zi ago

Olimpiada căpușelor: Sala Sporturilor din Ploiești, transformată într-un decor de „survivor” pentru cetățenii curajoși

În timp ce alte orașe civilizate se bat în baze sportive moderne, Ploieștiul propune un concept revoluționar: „Sportul Extrem printre...

Exclusivo zi ago

JUSTIȚIA „OARBĂ” SAU DOAR SOMNAMBULĂ? CUM SE JUDECĂ DOSARELE LA ALBA IULIA: FĂRĂ PROBE, DAR CU O DRAGOSTE NEMĂRGINITĂ PENTRU MAI

În timp ce cetățeanul de rând își imaginează că un judecător cântărește probele cu balanța în mână, la Curtea de...

Exclusivo zi ago

IPJ VASLUI, TRIUNGHIUL BERMUDELOR DIN POLIȚIA ROMÂNĂ: CUM SĂ FII „ZEU” CU TREI FEȚE ȘI SĂ SCUIPĂ DE SUS PE LEGE

Vasluiul nu mai este de mult doar țara bancurilor cu spirtoase, ci a devenit oficial laboratorul de experimente logice al...

Exclusiv2 zile ago

RACHETE ÎN NORI, MINTE ÎN CEAȚĂ. MAFIA ANTIGRINDINA. Cum a ajuns România captivă într-o pseudo-știință scumpă, unsă cu iodură de argint și propagandă

Când „știința” trage cu rachete și logica fuge de rușine Un specialist care chiar știe ce înseamnă știință aplicată –...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv