Connect with us

Actualitate

Ofiţer de poliţie judiciară, trimis în judecată de către DNA

Publicat

pe

Unul dintre cele trei dosare penale mediatizate prin comunicatul nr. 820 din 27 noiembrie 2020 a fost finalizat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava, fiind trimiși în judecată următorii inculpați:

MARTIN MIHAIL (în stare de arest la domiciliu), la data faptelor ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (4 acte materiale)
– favorizarea făptuitorului,
– luare de mită,
– acces ilegal la un sistem informatic,

OBREJA RADU IONUȚ (arestat preventiv în altă cauză), comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
– dare de mită.

În același dosar, a mai fost trimisă în judecată o persoană fără calitate specială (arestat preventiv în altă cauză) pentru comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la luare de mită,
– complicitate la dare de mită.

În celelalte două cauze mediatizate prin comunicatul anterior menționat se desfășoară în continuare acte de urmărire penală după cum urmează:
– în dosarul privind fapte de corupție legate de eliberarea de permise de conducere, se desfășoară în continuare acte de urmărire penală față de mai mulți angajați ai Ministerului afacerilor Interne (MAI), șase aflați în stare de arest preventiv (între care și Obreja Radu Ionuț) și patru sub control judiciar, alături de instructori și intermediari ai școlilor de șoferi
– în dosarul privind fapte de corupție legate de înmatriculări auto se desfășoară în continuare acte de urmărire penală față de mai multe persoane între care trei intermediari (doi în arest preventiv și unul sub control judiciar)

În dosarul finalizat prin rechizitoriu și trimis în judecată, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În perioada 2018 – 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională condusă de inculpatul Obreja Radu Ionuț, în care, alături de polițiști și funcționari, ar fi fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.
Promovarea candidaților s-ar fi asigurat contra unor sume de bani percepute atât la examinarea teoretică, cât și la traseu.
În acest context, inculpatul Martin Mihail, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era inculpatul Obreja Radu Ionuț. Protecția juridică, asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor, informații menite să îl favorizeze pe Obreja Radu Ionuț, șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi. Concret:
– l-ar fi informat pe șeful Compartimentului permise despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție.
– i-ar fi oferit date despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant a unei infracțiuni de corupție,
– l-ar fi informat despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică și despre stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care șeful Compartimentului permise și complicii săi erau vizați de procurorii anticorupție
– i-ar fi transmis informații legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, apel ce conținea date concrete despre comiterea unor activități infracționale corupție în legătură cu obținerea permisului de conducere. Devoalarea acelor informații ar fi modificat conduita persoanei denunțate (constând în restituirea sumei de bani pretinsă cu titlu de mită), ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere.
La data de 18 august 2020, ofițerul de poliție Martin Mihail ar fi pretins, prin intermediul celui de-al treilea inculpat, persoană fizică, de la șeful Compartimentului permise Obreja Radu Ionuț, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi și primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu și furnizarea unor informații nedestinate publicității cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu. Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful compartimentului permise și pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracțională de corupție desfășurată în legătură cu permiselor de conducere.
În același context, la data de 09 octombrie 2020, inculpatul Martin Mihail, în aceeași calitate, ar fi accesat în mod ilegal baza informatizată de date administrată de Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (care conținea date clasificate ca secrete de stat, iar accesul era destinat unui grup restrâns de utilizatori) pentru a efectua verificări cu privire la raporturile de muncă ale unui agent de poliție din cadrul Compartimentului permise Suceava.
Ulterior, informațiile respective ar fi fost transmise inculpatului Obreja Radu Ionuț care-l îl bănuia pe subordonat de formularea unor denunțuri împotriva sa.
În cauză, s-a dispus indisponibilizarea și instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra autoturismului de teren primit cu titlu de mită de către inculpatul Martin Mihail.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Actualitate

Arhitectura descurajării: Planul strategic pentru salvarea arsenalului nuclear de sub tutela birocrației energetice

Publicat

pe

De

Moștenirea Războiului Rece în fața noilor amenințări

Statele Unite se află într-un punct de cotitură nucleară, cel mai periculos de la finalul Războiului Rece. În timp ce Rusia își modernizează agresiv arsenalul și lansează amenințări directe, iar China își extinde forțele nucleare într-un ritm alarmant, barierele de control al armamentului par să se fi prăbușit. În acest peisaj volatil, descurajarea nucleară nu mai este un concept abstract, ci fundamentul supraviețuirii naționale. Totuși, managementul acestui arsenal vital rămâne prizonierul unui sistem administrativ depășit, conceput pentru o epocă apusă.

Conflict de interese: Securitate națională versus politici climatice

În prezent, responsabilitatea pentru descurajarea nucleară a SUA este plasată nefiresc în cadrul Departamentului Energiei (DOE). Deși peste trei sferturi din bugetul acestui departament sunt dedicate apărării, agenda publică a instituției este dominată de politici climatice, programe energetice interne și ecologizare. Această structură forțează securitatea strategică să concureze pentru atenție și resurse cu priorități interne complet străine de misiunea de apărare. Este un aranjament defectuos și, în ultimă instanță, periculos, care subminează capacitatea de reacție rapidă în fața inamicilor geopolitici.

Eroziunea responsabilității și capcana birocratică

Istoria demonstrează că succesul nuclear a fost clădit pe claritate și autonomie. În perioada Războiului Rece, agenții independente aveau misiunea unică de a proiecta și susține arsenalul nuclear. Această coerență a dispărut în 1977, odată cu absorbția misiunii nucleare de către Departamentul Energiei. Rezultatul a fost o derivă birocratică previzibilă: responsabilitate diluată, supraveghere excesivă și lupte bugetare interminabile. Chiar și crearea Administrației Naționale pentru Securitate Nucleară (NNSA) în anul 2000 a fost doar un paleativ, instituția fiind mai degrabă orientată spre evitarea riscurilor decât spre producția și livrarea accelerată de care America are nevoie astăzi.

O agenție independentă pentru un secol al provocărilor

Soluția necesită o decizie politică de o anvergură istorică: extragerea NNSA de sub tutela Departamentului Energiei și transformarea sa într-o agenție independentă, aflată sub autoritatea directă a președintelui. O astfel de reformă nu ar slăbi controlul civil, ci ar întări responsabilitatea prezidențială și ar clarifica hățișul de supraveghere congresională. Printr-o misiune unică și o finanțare directă prin comisiile de apărare, SUA pot transmite un mesaj fără echivoc Moscovei și Beijingului. Dacă această restructurare va fi implementată, ea va securiza fundamentul puterii americane pentru secolul XXI, marcând trecerea de la o birocrație lentă la o forță de descurajare modernă și implacabilă.

Citeste in continuare

Actualitate

Miliarde pentru Pacific: Strategia Pentagonului de a „anula” lista de dorințe a amiralilor prin bugete record

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică fără precedent, Pentagonul propune alocarea a aproape 12 miliarde de dolari pentru Inițiativa de Descurajare în Pacific (PDI) în anul fiscal 2027. Această infuzie masivă de capital pare să fi atins un prag istoric: pentru prima dată, comandantul operațiunilor din regiune sugerează că solicitările sale financiare au fost acoperite integral, eliminând necesitatea celebrei „liste de dorințe” cu cereri nefinanțate.

O premieră la INDOPACOM: „Zero” cereri suplimentare

Amiralul Samuel Paparo, șeful Comandamentului din Indo-Pacific, a confirmat în fața legiuitorilor că bugetul propus răspunde tuturor nevoilor raportate conform cerințelor legale. Deși a subliniat că „nu este niciodată pe deplin satisfăcut” având în vedere miza umană și materială a unui potențial conflict, Paparo a indicat că raportul oficial nu va conține cerințe neacoperite. Această situație este rară în contextul birocrației de la Washington, unde comandanții solicită anual fonduri extra peste bugetul de bază.

Reconcilierea Bugetară: 1,5 trilioane de dolari pentru Apărare

Planurile ambițioase vin pe fondul unei strategii mai largi a administrației de a cheltui 1,5 trilioane de dolari pentru Departamentul Apărării în 2027. Din această sumă, 11,7 miliarde de dolari sunt direcționate strict către descurajarea influenței în Pacific. Fondurile sunt segmentate în șase piloni critici, cele mai mari felii din buget fiind destinate exercițiilor militare și inovației (4,4 miliarde dolari), urmate de îmbunătățirea infrastructurii (3 miliarde dolari) și modernizarea prezenței militare (2,9 miliarde dolari).

Muniția, „călcâiul lui Ahile” în fața amenințării chineze

În ciuda optimismului bugetar, congresmenii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la stocurile de muniție critică, epuizate de conflictele din Orientul Mijlociu. Întrebați dacă acest consum afectează capacitatea de a descuraja China, oficialii militari au subliniat că soluția rezidă în accelerarea producției. Strategia pentru 2027 prevede triplarea sau chiar cvadruplarea ratelor de producție pentru proiectilele esențiale, precum și investiții în substitute inovatoare care să depășească tehnologia actuală.

Citeste in continuare

Actualitate

Arsenalul Romei: Ucraina urcă pe podiumul exporturilor de armament ale Italiei

Publicat

pe

De

ROMA — Într-o schimbare strategică de proporții, Ucraina a devenit unul dintre principalii beneficiari ai exporturilor de tehnică militară din Italia. Cele mai recente date oficiale indică o ascensiune rapidă a Kievului în topul partenerilor comerciali ai Romei, consolidând o relație care depășește simpla asistență militară și se transformă într-o alianță industrială profundă.

Conform noilor statistici de export, Ucraina ocupă acum poziția a patra în rândul națiunilor care au primit licențe de export autorizate, cu o valoare de 349 de milioane de euro. Această cifră plasează Kievul imediat după giganți precum Kuweit, Germania și Statele Unite, subliniind rolul critic pe care industria italiană de apărare îl joacă în sprijinirea efortului de război ucrainean.

Pactul Dronelor: Dincolo de simpla furnizare de echipamente

Această evoluție comercială vine la scurt timp după o întâlnire la nivel înalt între liderii celor două state, axată pe o viziune pe termen lung: „Pactul Dronelor”. Acest format de securitate inovator vizează nu doar transferul de tehnologie, ci și o integrare a expertizei de luptă ucrainene cu capacitățile industriale italiene.

Obiectivul principal este crearea unui program de coproducție pentru vehicule aeriene fără pilot (UAV). Roma și-a exprimat un interes major pentru dezvoltarea comună în acest sector, recunoscând Ucraina drept o națiune lider în inovația tehnologică de pe front. Discuțiile vizează fuziunea capacităților în domenii precum rachetele, războiul electronic și sistemele autonome.

Un flux constant de tehnologie și know-how

Deși detaliile specifice ale sistemelor livrate sunt protejate de confidențialitate strategică, gama de echipamente autorizate pentru export este vastă. Aceasta include muniție de înaltă precizie, sisteme electronice avansate, software de luptă, vehicule terestre și, cel mai important, transfer de know-how pentru producție.

Până în prezent, sprijinul Italiei s-a materializat în peste zece pachete de asistență militară directă, inclusiv sisteme sofisticate de apărare aeriană dezvoltate în colaborare cu Franța. Valoarea totală a ajutorului direct oferit de Roma a atins pragul de 2,8 miliarde de euro, la care se adaugă contribuții substanțiale prin mecanismele Uniunii Europene.

Suveranitate prin producție: Liniile de asamblare ale viitorului

Noua direcție a cooperării bilaterale nu se limitează la frontierele geografice actuale. Strategia discutată de cele două guverne prevede stabilirea unor linii de producție ucrainene atât pe plan intern, cât și în străinătate, pentru a satisface cererea globală tot mai mare de tehnologie militară testată în condiții reale de conflict.

Prin acest parteneriat, Italia nu doar că își securizează un rol central în arhitectura de securitate a flancului estic, dar participă activ la transformarea Ucrainei într-un hub tehnologic de apărare, unde inovația forjată pe câmpul de luptă întâlnește precizia ingineriei europene.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

Orchestra de lătrăi a Internelor: Cum se „fabrică” un spion rus când se clatină fotoliile din MAI

Într-o democrație care pute a epoleti nespălați, coincidențele nu sunt niciodată întâmplătoare, ci programate prin ordin de serviciu. Imediat ce...

Exclusiv2 zile ago

De la revoluția opaițului la „Patinoarul privat”: aceeași mână, aceeași schemă, alt tun pregătit în Ploiești

Schema „soacra fericită” – manual de îmbogățire la umbra Consiliului Local În timp ce ploieșteanul de rând sare gropile și...

Exclusiv2 zile ago

Prezidențiabilul pe trecerea de pietoni: când Fota parchează, legea trebuie să se dea la o parte

Baronul bordurii: fost consilier prezidențial, surprins în flagrant de… Codul Rutier Dacă ai fost consilier al președintelui României și secretar...

Exclusiv2 zile ago

Ultima suliță: Plecarea lui Florin Barbu și revolta „Sfântului Gheorghe” împotriva balaurului Antigrindină

Într-un peisaj politic dominat adesea de inerție și complicități, demisia ministrului Florin Barbu cade ca un trăsnet peste satele românești....

Exclusiv2 zile ago

Miracolul de la Kiev: Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță

În plin sezon de „reconstrucție”, ministrul Economiei, Ambrozie-Irineu Darău, a decis că România e prea mică pentru geniul său solitar,...

Exclusiv2 zile ago

SINDICATUL SNPP – „FAMIGLIA” ȘI DINASTIA CĂTUȘELOR: Cum să fii umilit pe banii tăi sub sceptrul „Împărătesei” de la Jilava și al „Vătafului” de la Mărgineni

Clanul cătușelor de pluș: cum s-a transformat SNPP din scut sindical în bâtă de familie Sub flamura “drepturilor”, cu metode...

Exclusiv2 zile ago

Marea amnezie de la Interne: Cum s-au „evaporat” scuzele MAI după ce au băgat mâna în buzunarul a mii de polițiști

Într-o țară în care absurdul este politică de stat, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a oferit în ultimele luni un spectacol...

Exclusiv2 zile ago

Delirul măririi la umbra gratiilor: Cum să-ți rupi gâtul vânând funcții pe care nu le pricepi

Într-un peisaj dominat de orgolii de carton și strategii de culise care ar face geloasă până și o telenovelă de...

Exclusiv3 zile ago

OPERAȚIUNEA „BINOCLUL”: Cum a ajuns IOR jucăria privată a „Reginei Restructurărilor” sub binecuvântarea Ministerului

Arheologie administrativă: S-a dezgropat un ordin din epoca de piatră pentru a instaura dictatura „specialilor” Într-o demonstrație de agilitate legislativă...

Exclusiv3 zile ago

IPJ PRAHOVA SI MIRACOLUL DE LA DRAJNA: CUM SĂ AI ZERO DOSARE, DAR MERITE DEOSEBITE ȘI RECOMPENSE DE ZIUA POLIȚIEI (I)

Dacă s-ar organiza un campionat național de „a albi degeaba”, Secția 11 Poliție Rurală Drajna ar pleca cu medalia de...

Exclusiv3 zile ago

NOAPTEA MINȚII LA IPJ NEAMȚ: CUM SE TOPEȘTE LEGEA SUB STELELE DE CHESTOR

În timp ce polițiștii din stradă sunt măsurați la milimetru dacă au cascheta dreaptă, la vârful IPJ Neamț legea a...

Exclusiv4 zile ago

BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!

În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de...

Exclusiv4 zile ago

FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”

Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea...

Exclusiv4 zile ago

OPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE

În timp ce România se preface că exportă inteligență strategică la Bruxelles, sub fustele Ministerului condus de Irineu Darău se...

Exclusiv6 zile ago

GENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!

România, țara unde norii sunt „dresați” prin stație, iar bugetul de stat e „însămânțat” cu rachete de milioane, trăiește un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv