Actualitate
Autoritatea Aeronautică a simplificat depunerea documentelor online necesare acordării avizelor
Autoritatea Aeronautică Civilă Română anunţă simplificarea depunerii documentelor online necesare acordării avizelor şi introducerea posibilităţii achitării tarifului de emitere a acestor documente, online, prin card bancar, conform unui comunicat remis, vineri.
„Având în vedere nevoia de aliniere a instituţiilor statului la procesul de digitalizare european, precum şi nevoia de adaptare continuă la cerinţele cetăţenilor în materie de servicii online, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a simplificat depunerea documentelor online necesare acordării avizelor şi a introdus posibilitatea achitării tarifului de emitere a acestor documente, online, prin card bancar”, se menţionează în comunicat.
De asemenea, pentru a veni în ajutorul persoanelor fizice/juridice interesate de obţinerea avizelor pentru documentaţiile tehnice aferente imobilelor situate în zonele cu servituţi aeronautice, au fost stabilite zonele cu servituţi aeronautice civile specifice/particulare avizate pentru Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia, Aeroportul Internaţional Craiova, Aeroportul Internaţional Arad, Aeroportul Delta Dunării Tulcea, Aeroportul Internaţional Maramureş, Aeroportul Internaţional Transilvania Târgu Mureş, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, Aeroportul Internaţional Sibiu.
Totodată, ca urmare a prevederilor Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24 mai 2019 privind normele şi procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a implementat o platformă pentru înregistrarea operatorilor UAS (unmanned aircraft systems) şi obţinerea certificatelor de competenţă necesare piloţilor la distanţă pentru desfăşurarea de activităţi de zbor în categoria „deschis” (A1-A3 şi A2).
Actualitate
Europa ripostează în cursa spațială: Gigantii europeni se unesc pentru a contracara dominația SpaceX și a proteja suveranitatea
Actualitate
Sardinia: Acolo unde piloții de vânătoare învață să gândească, nu doar să zboare
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
-
Exclusivacum o ziCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 4 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 5 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Exclusivacum 13 oreTeoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!
-
Administratieacum 3 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 5 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o ziFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)



