Actualitate
Război la Marea Neagră? | Agenţia AMOS News
Situaţia economică şi politică din SUA la începutul de mandat Joe Biden nu e deloc fericită. Pe lângă criza economică, agravată mai ales în statele albastre (democrate) de severitatea unor lockdown-uri dictate politic local, noua Administraţie Biden dă semne că are dificultăţi să se instaleze convingător, să se impună tuturor americanilor, trumpişti sau progresişti, să genereze încredere. America e ruptă în două, iar ordinele executive ale lui Joe Biden nu fac decât să adâncească ruptura.
Răscoala rasialistă, violenţele BLM şi Antifa, presupus progresiste, s-au desfăşurat anul trecut, ultimul an al mandatului lui Donald Trump, mai ales în statele democrate şi au fost dezastruoase pentru economiile acelor state. Pericolul cel mai mare în SUA rămâne secesiunea unor state republicane din Sud, conduse de Texas, mergând până la un eventual război civil catastrofal. 300 000 de contribuabili au părăsit New York-ul (democrat), mutându-se în state predominant republicane, acelaşi lucru se întâmplă pe scară mare şi cu California, care e abandonată de sute de mii de locuitori pentru Tennessee, Texas sau Florida, state conservatoare, mai puţin lovite de noua propagandă LGBT, care a devenit ideologie dominantă (deşi nu reflectă decât problemele unui mic procent dintre americani, sub 1 %), de neomarxism, de progresism, şi cu impozite mai mici. O bună parte a producţiei cinematografice de la Hollywood s-a mutat deja în Georgia, alt stat predominant republican.
Noua echipă a lui Joe Biden de la Departamentul de Stat – cu Tony Blinken pe post de secretar de stat (fost secretar adjunct în Administraţia Obama) şi Victoria Nuland „F..k the EU !”, subsecretar cu probleme politice, la fel ca Bill Burns, noul director CIA (fost ambasador la Moscova şi secretar de stat adjunct între 2014 şi 2016) – provine aproape în întregime din vechea Administraţie Obama-Biden. De fapt, noua Administraţie Biden încearcă să reia lucrurile de unde le-a lăsat Administraţia Obama-Biden în 2016, ca şi cum cei patru ani Trump la Casa Albă nici n-ar fi existat.
Unul dintre meritele scoase adesea în evidenţă ale preşedinţiei Trump e acela că nu a început nici un nou război şi a adus multe trupe acasă. Joe Biden (sau Obama sau Soros sau globaliştii) pare să fie mult mai pornit spre război. Ca în orice imperiu, când lucrurile merg prost acasă, America îşi rezolvă problemele în exterior. Biden şi noua (vechea) sa echipă şi-au stabilit deja adversarul principal, care nu mai e China, cum era pentru preşedintele Donald Trump, ci Rusia, iar lucrurile s-au pus deja în mişcare. Ucraina se pregăteşte de război în Donbas. Adică foarte aproape de noi, la Marea Neagră. Volodimir Zelenski (fost „comediant” de televiziune, preşedintele Ucrainei) a închis trei importante posturi de televiziune independente ca să-şi asigure spatele, să le astupe gura, şi a inspectat pe neaşteptate trupele din Republica Populară Doneţk şi Republica Populară Lugansk.
Informaţiile pe care le transmite corespondenta de război de limbă franceză specializată în acest conflict, Christelle Néant, sunt dintre cele mai îngrijorătoare pentru noi, românii din România şi din Republica Moldova : „E important să înţelegem că Zelenski n-ar fi hotărât să închidă aceste canale de televiziune fără să fi discutat cu Departamentul de Stat şi cu ambasadorii ţărilor din G7. Ceea ce vedem acum înseamnă că războiul rece dintre Statele Unite şi Rusia intră într-o fază caldă. Şi, din păcate, Ucraina, care e de mult o colonie americană, nu va fi neutră în acest conflict, ci se va găsi pe linia frontului […]
Dacă unii cred că Zelenski ar putea fi tentat de opţiunea războinică în chip de diversiune de la problemele interne ale populaţiei ucrainene (creşterea costurilor pentru serviciile publice, gestiunea dezastruoasă a epidemiei de coronavirus etc.), în realitate, nu el e cel care va decide. Cum Ucraina nu mai e decât un stat-marionetă cu două capete (Statele Unite şi Marea Britanie), Washingtonul şi Londra sunt cele care vor da, de fapt, undă verde pentru a lansa ofensiva în Donbas ca să-şi rezolve propriile lor probleme interne şi a putea să arate cu degetul către Rusia ca „agresor”, justificând astfel noi sancţiuni, până şi oprirea proiectului Nord Stream 2 din partea ţărilor europene vasale ale Statelor Unite.
Statele Unite şi-au făcut un obicei istoric din a-şi rezolva problemele, fie ele politice sau economice, cu un război. Declaraţiile lui Joe Biden arată fără putinţă de tăgadă că Washingtonul a luat Rusia în cătare. Şi ce poate fi mai bun decât un război prin procură în Donbas, trimiţând soldaţii ucraineni la moarte pentru interese care nu sunt cele ale Ucrainei, ci ale Statelor Unite ? Pentru a şti când va reporni războiul din Donbas, nu va trebui să urmărim ce face Ucraina (chiar dacă acţiunile lui Zelenski arată că Kievul se pregăteşte pentru acest scenariu), ci evoluţia situaţiei din Statele Unite şi din Regatul Unit. Dacă situaţia lor politică sau economică se deteriorează grav, atunci vor da undă verde Ucrainei pentru un război prin procură împotriva Rusiei în Donbas. Un război pe care îl vor duce fără să clipească până la ultimul soldat ucrainean…” („L’Ukraine prépare-t-elle une offensive selon le „scénario du Karabach” dans le Donbass ?”, lesmoutonsenrages.fr, 6.02.2021).
După analistul Manlio Dinucci, redactorii raportului „NATO 2030 : United for a New Era” au susţinut desfăşurarea de rachete nucleare SUA în Europa. Într-adevăr, lectura raportului îl confirmă pe Dinucci : „În perspectiva lui 2030, Rusia va rămâne, foarte probabil, principala ameninţare militară la adresa Alianţei. […] 4. NATO trebuie să-şi menţină capacităţile militare convenţionale adecvate şi pe cele nucleare, şi să posede agilitate şi flexibilitate pentru a face faţă agresiunii pe întreg teritoriul Alianţei, inclusiv acolo unde forţele ruse sunt direct sau indirect active, mai ales pe flancul estic al NATO. […] 6. Conflictul din Ucraina trebuie să rămână sus pe agenda NRC (NATO-Russia Council – n.n.)” („2030, l’avenir que nous prépare l’OTAN”, voltairenet.org, 6.02.2021 ; „NATO 2030 : United for a New Era”, ndc.nato.int, 9.12.2020).
Cele trei puncte nevralgice din perspectiva SUA şi NATO (din care facem şi noi parte) care trebuie întărite cu arme nucleare de diferite mărimi sunt Marea Chinei de Sud, Arctica şi Marea Neagră. Dar primul şi cel mai periculos obiectiv pare a fi Marea Neagră, unde Ucraina se pregăteşte de război cu Donbasul, în fapt, cu Rusia. Transporturile masive de armament greu şi de trupe ucrainene în Donbas (vezi corespondenţele de pe teren ale Christellei Néant pe youtube) nu anunţă decât războiul.
Sursele deschise de informare sunt multiple. Schimbarea de paradigmă face ca războiul atomic, considerat până mai ieri imposibil, să fie astăzi văzut ca posibil. Pentru analiza crizelor regionale cu Rusia şi cu China, analiştii cercetează declaraţiile Comandamentului Strategic American (STRATCOM) : „Dat fiind că STRATCOM este postul de comandă care supervizează arsenalul nuclear al Washingtonului, comandanţii săi exagerează mereu riscul de război nuclear şi cer mai mulţi bani pentru modernizarea stocului. Dar, odată cu prioritatea acordată de Statele Unite „concurenţei cu marile puteri”, cu China şi cu Rusia, şi odată cu prezenţa militară americană crescută în locuri precum Marea Chinei de Sud, Arctica şi Marea Neagră creşte şi ameninţarea unui război nuclear” (https://news.antiwar.com/2021/01/28/us-navy-sends-three-warships-into-black-sea-russia-deploys-missile-system/ ; comentariu la articolul lui Mike Adams, „Comment survivre dans la vallée de l’ombre de la mort”, leblogalupus.com, 9.02.2021).
Analistul Mike Adams atrage serios atenţia asupra unui mare pericol : „Cu Biden şi Austin (Lloyd Austin este noul secretar de stat la Apărare, ministrul Apărării din SUA – n.n.) care plasează trupe la frontiera vestică a Rusiei şi încearcă să provoace Rusia la conflict, Rusia nu are, poate, de ales şi trebuie să-şi desfăşoare noua sa armă Mach 20 EMP (EMP, impuls electromagnetic – n.n.), care ar putea arunca Statele Unite continentale într-o beznă aproape completă timp de un an şi mai bine. O asemenea armă ar distruge aproape întreaga reţea elecrtică, provocând cvaiinstantaneu căderea fiecărui oraş din America în haos de masă şi moarte. Numai cei pregătiţi pentru o asemenea eventualitate ar supravieţui, şi foarte puţine persoane sunt cu adevărat pregătite pentru un scenariu de ruptură de reţea” (Cassie B. – „Russia’s „super electromagnetic pulse” weapon could destroy US grid, expert warns”, naturalnews.com, 3.02.2021 ; articolul foloseşte surse militare : strangesounds.org, militarytimes.com, heritage.org).
Apartenenţa noastră la NATO poate să devină o chestiune foarte serioasă, foarte gravă, de viaţă şi de moarte. Nu există încă informaţii despre o implicare directă, pe post de proxies, a României şi a Republicii Moldova într-un conflict apropiat cu Rusia. Dar întărirea flancului estic al NATO, inclusiv cu arme nucleare, are de ce să ne dea vertij, dureri de cap.
Actualitate
Greșelile ce afectează un montaj DIY: unghiuri moarte și alarme false, explicate de echipa Spy Shop
Ai montat camera, ai conectat-o la aplicație și imaginea arată bine. Câteva zile mai târziu descoperi însă că poarta laterală nu intră complet în cadru sau că telefonul primește notificări de fiecare dată când bate vântul. Sunt probleme frecvente în montajele DIY și, de multe ori, nu echipamentul este de vină.
Poziționarea camerelor, sensibilitatea detecției și lipsa testelor în condiții reale pot transforma un sistem bun într-unul frustrant. Echipa tehnică Spy Shop întâlnește astfel de situații în discuțiile cu utilizatorii, iar multe pot fi corectate prin câteva verificări simple.
Unghiul mort nu este întotdeauna acolo unde te aștepți
Una dintre greșelile clasice este montarea camerei în punctul din care pare că „se vede cel mai mult”. Acoperirea unei suprafețe mari nu garantează însă că sunt vizibile și detaliile importante. Dacă o cameră este montată prea sus, poți vedea foarte bine curtea, dar prea puțin din trăsăturile unei persoane care se apropie de casă. Dacă este prea jos, câmpul vizual poate deveni insuficient, iar camera este și mai ușor accesibilă.
Cum verifici? Mergi efectiv pe traseul pe care l-ar putea urma cineva spre proprietate și apoi urmărește înregistrarea. Dacă ieși din cadru înainte să ajungi la ușă, poartă sau alt punct sensibil, trebuie schimbat unghiul ori locul camerei. La fel de important este să nu gândești securitatea numai din perspectiva intrării principale. Garajul, terasa, poarta secundară sau accesul din spatele casei sunt exact zonele care pot rămâne nesupravegheate.
Pentru cei care preferă sistemele de securitate DIY, Spy Shop oferă atât echipamente care pot fi configurate fără o infrastructură complicată, cât și suport tehnic gratuit pe durata utilizării produselor. Practic, montajul poate rămâne DIY fără ca utilizatorul să fie nevoit să rezolve singur fiecare problemă de configurare.
Camera trebuie testată și când condițiile nu sunt ideale
O altă greșeală este verificarea imaginii imediat după montaj și atât. O cameră care oferă un cadru excelent după-amiaza poate avea rezultate foarte diferite noaptea. Soarele din spatele persoanei, un bec exterior, farurile unei mașini sau reflexiile pot afecta imaginea tocmai în zona importantă. De aceea, testarea trebuie repetată atât ziua, cât și după lăsarea întunericului.
Dacă o persoană devine o simplă siluetă sau anumite porțiuni sunt supraexpuse, începe prin schimbarea ușoară a orientării camerei. Apoi verifică funcțiile disponibile pentru gestionarea diferențelor puternice de lumină și setările pentru filmarea nocturnă.
De ce dă alarma alarme false?
La camere și senzori, „mai sensibil” nu înseamnă neapărat „mai sigur”. Setarea sensibilității la maximum este una dintre cauzele notificărilor continue. Crengile mișcate de vânt, umbrele, insectele care trec aproape de obiectiv sau animalele pot fi interpretate drept evenimente. Soluția este să pornești de la o sensibilitate moderată și să ajustezi setările după câteva teste reale.
Dacă dispozitivul permite diferențierea persoanelor de alte tipuri de mișcare, activează această funcție și configurează zonele de interes. În felul acesta, sistemul urmărește mai precis evenimentele relevante, în loc să transforme fiecare schimbare din cadru într-o alertă.
În cazul unei alarme, verifică și partea fizică a montajului. Un contact magnetic montat pe o ușă care vibrează sau ale cărui componente sunt prea depărtate poate genera declanșări nedorite. Primul pas este verificarea fixării și alinierii. Al doilea este testarea repetată prin deschiderea și închiderea normală a ușii sau ferestrei. La sistemele wireless, pune pe listă și bateriile. Avertizările provocate de un nivel redus al bateriei pot crea impresia că sistemul are o problemă mai serioasă.
Verifică periodic dacă sistemul își face treaba
Montarea echipamentelor este doar începutul. În timp, vegetația poate ajunge în câmpul vizual al camerelor, obiectele din curte își pot schimba poziția, bateriile se pot descărca, iar setările care funcționau bine la început pot avea nevoie de ajustări.
De aceea, este important să verifici periodic întregul sistem. Parcurge zonele supravegheate, verifică imaginile atât ziua, cât și noaptea, testează senzorii și confirmă că primești alertele relevante. Un test făcut la timp îți poate arăta că o cameră nu mai acoperă zona pe care te bazai sau că un senzor nu mai reacționează corect.
Dacă întâmpini probleme de configurare, avantajul unui sistem DIY cumpărat de la un furnizor specializat este că nu trebuie să găsești singur toate soluțiile. Spy Shop activează în domeniul securității din 2009 și oferă clienților suport tehnic gratuit pentru problemele de configurare. Iar atunci când este nevoie de intervenție la fața locului, instalarea poate fi realizată prin rețeaua națională de instalatori parteneri.
În final, un sistem DIY eficient nu este doar unul pe care ai reușit să îl montezi și să îl pornești. Este unul pe care îl verifici, îl ajustezi și îl menții funcțional pe termen lung. Testează periodic camerele și senzorii, urmărește modul în care reacționează sistemul în condiții reale și corectează din timp orice problemă. Iar dacă nu obții rezultatul dorit, suportul tehnic te poate ajuta să identifici cauza și să stabilești ce trebuie schimbat.
Actualitate
SUA accelerează ofensiva dronelor: Casa Albă vrea producție internă și supremație tehnologică
Aproape 100 de reprezentanți ai industriei și administrației, reuniți la Washington
Administrația Trump a făcut un nou pas pentru dezvoltarea producției interne de drone. Aproape 100 de reprezentanți ai companiilor și ai instituțiilor guvernamentale s-au reunit la Washington, în clădirea Eisenhower Executive Office Building, în cadrul primei ediții a evenimentului „Drone Dominance”, organizat la Casa Albă.
La reuniune au participat reprezentanți ai aproximativ 40 de companii, care au primit informații despre direcțiile strategice ale administrației americane în domeniul dronelor. Printre oficialii prezenți s-au numărat Sebastian Gorka, director principal pentru combaterea terorismului în cadrul Consiliului Național de Securitate, Emil Michael, subsecretar al Apărării pentru cercetare și inginerie, și Kelly Loeffler, administratorul Small Business Administration.
„Cavaleria guvernamentală a venit să se întâlnească cu propria dumneavoastră cavalerie din sectorul privat, pentru a ne asigura că Statele Unite nu vor avea doar suficiente drone sau o poziție de paritate, ci vor domina acest domeniu”, le-a transmis Emil Michael participanților.
Washingtonul vrea să rupă dependența de furnizorii străini
Evenimentul face parte dintr-un plan mai amplu al administrației americane, menit să consolideze producția națională de drone într-un moment în care industria trebuie să respecte simultan cerințele Departamentului Apărării, reglementările Administrației Federale a Aviației și noile restricții privind materiile prime strategice.
O ordonanță executivă acordă companiilor termen până la începutul anului 2027 pentru a elimina din lanțurile de aprovizionare materialele și mineralele critice provenite din Rusia, Iran, Coreea de Nord și, în special, China.
Pentru sectorul apărării, Emil Michael a anunțat noi investiții guvernamentale, după modelul unui împrumut condiționat în valoare de 820 de milioane de dolari acordat recent companiei Performance Drone Works prin intermediul Office of Strategic Capital.
„În următoarele două săptămâni veți vedea mai multe astfel de acorduri. Construim capacitatea industrială în Statele Unite pentru a garanta reziliența lanțului de aprovizionare și pentru a răspunde nevoilor industriei”, a declarat oficialul.
Un „târg” guvernamental pentru companiile din domeniu
După discursurile susținute în prima parte a zilei, participanții au putut vizita o expoziție organizată sub forma unui târg. Mai multe instituții americane au amenajat standuri unde reprezentanții companiilor puteau discuta direct despre finanțare, reglementări, achiziții publice și oportunități de colaborare.
Printre instituțiile prezente s-au aflat Departamentul Apărării, Departamentul Comerțului, Small Business Administration, Export-Import Bank of the United States, Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația Federală a Aviației.
Un oficial al Casei Albe a precizat ulterior că evenimentul a fost conceput pentru a sprijini toate componentele producției interne de drone, nu doar fabricarea aparatelor propriu-zise. La reuniune au participat și producători de baterii, camere video, senzori termici și motoare.
De la ordinul prezidențial la reorganizarea Pentagonului
Reuniunea de la Washington a avut loc la peste un an de la semnarea, în iunie 2025, a ordinului executiv intitulat „Unleashing American Drone Dominance”, prin care administrația Trump a stabilit obiectivul extinderii rapide a capacităților americane în domeniul dronelor.
O lună mai târziu, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a emis o directivă menită să reducă procedurile birocratice și să accelereze dezvoltarea, achiziția și introducerea dronelor în dotarea forțelor armate.
În lunile care au urmat, Pentagonul a lansat mai multe inițiative pentru punerea în aplicare a programului. Printre acestea se numără înființarea funcției de manager al portofoliului pentru autonomia militară, prezentarea unui plan de aproape 55 de miliarde de dolari pentru înlocuirea inițiativei „Replicator”, creată în timpul administrației Biden, precum și dezvoltarea programului Defense Autonomous Warfare Group, cunoscut sub acronimul DAWG.
Un miliard de dolari pentru drone de atac de mici dimensiuni
Programul „Drone Dominance” este prezentat drept principalul mecanism prin care Pentagonul intenționează să aloce un miliard de dolari în următorii doi ani pentru drone de atac de mici dimensiuni.
Pentru selectarea furnizorilor, oficialii americani organizează competiții succesive, în cadrul cărora companiile trebuie să-și demonstreze rapid capacitățile tehnice și de producție. Ulterior, firmele câștigătoare primesc comenzi directe.
Prima rundă, denumită „Gauntlet 1”, s-a concentrat pe drone de atac de mici dimensiuni, concepute pentru o singură misiune. Potrivit clasamentului programului, 11 companii au obținut deja contracte pentru furnizarea a 24.320 de arme aeriene fără pilot.
Prin aceste măsuri, administrația americană urmărește să construiască o bază industrială capabilă să producă drone la scară largă, să reducă dependența de furnizorii externi și să asigure Statelor Unite un avantaj decisiv într-un domeniu devenit esențial pentru conflictele moderne.
Actualitate
E-2D Advanced Hawkeye intră într-o nouă etapă: modernizarea radarului aeropurtat va fi finalizată până la sfârșitul deceniului
Programul Block II a trecut testul critic al proiectării
Avionul american de avertizare timpurie E-2D Advanced Hawkeye urmează să primească una dintre cele mai ample modernizări de la intrarea sa în dezvoltare. Programul Block II a trecut analiza critică a proiectării, o etapă esențială prin care se verifică dacă noul sistem îndeplinește cerințele operaționale stabilite.
Depășirea acestui prag deschide calea pentru livrarea primelor aeronave modernizate până la sfârșitul anilor 2020, potrivit informațiilor furnizate de Marina Statelor Unite și de compania producătoare.
Modernizarea va include un cockpit redesenat, o arhitectură deschisă pentru sistemele de misiune și o putere de calcul semnificativ îmbunătățită.
Arhitectură deschisă și tehnologii mai ușor de integrat
Unul dintre principalele obiective ale programului Block II este introducerea unei arhitecturi Open Mission Systems. Aceasta va permite înlocuirea mai rapidă a componentelor devenite depășite și integrarea unor tehnologii noi fără dependență de soluții proprietare.
Noua arhitectură ar trebui să reducă problemele asociate cu învechirea pieselor și să permită actualizări tehnologice mai rapide, pe măsură ce apar noi cerințe operaționale.
Modificările aduse cockpitului și sistemelor de zbor sunt concepute pentru a reduce volumul de muncă al piloților și pentru a îmbunătăți imaginea operațională asupra câmpului de luptă. Echipajele vor putea astfel să se concentreze mai mult asupra misiunilor complexe de coordonare și conducere a operațiunilor aeriene.
Un centru aeropurtat pentru comanda și controlul luptelor
E-2D Advanced Hawkeye este o aeronavă tactică de avertizare timpurie, capabilă să opereze de pe portavioane. Elementul său distinctiv este radarul de mari dimensiuni, montat deasupra fuselajului, care detectează amenințările aflate la distanță și furnizează informații esențiale pentru forțele participante la luptă.
Echipajul aeronavei nu se limitează la supravegherea spațiului aerian. Operatorii pot coordona alte platforme și pot contribui la gestionarea întregului dispozitiv militar, transformând E-2D într-un nod aeropurtat de comandă și control.
Prin modernizarea Block II, avionul ar urma să-și păstreze rolul de principal centru aerian pentru coordonarea operațiunilor, oferind forțelor navale capacități mai reziliente și mai eficiente într-un mediu maritim contestat.
Testele de zbor încep în 2029
Testarea în zbor a noilor sisteme este programată să înceapă în anul fiscal 2029. Compania producătoare intenționează să aplice modernizarea atât aeronavelor deja aflate în serviciu, cât și avioanelor noi care vor fi construite în perioada următoare.
Producătorul consideră programul Block II cea mai importantă actualizare realizată de la dezvoltarea modelului E-2D. Primele aeronave modernizate sunt așteptate să fie livrate până la sfârșitul deceniului.
Depășirea analizei critice a proiectării marchează finalizarea unei etape importante pentru echipele implicate și confirmă direcția tehnică aleasă pentru modernizarea aeronavei.
E-2D poate coordona mai multe tipuri de misiuni
Deși rolul principal al aeronavei este asigurarea comenzii și controlului aerian, E-2D poate sprijini simultan mai multe tipuri de operațiuni.
Printre acestea se numără coordonarea atacurilor aeriene, sprijinirea forțelor terestre și gestionarea misiunilor de căutare și salvare. Capacitatea de a administra misiuni desfășurate în paralel crește valoarea aeronavei în cadrul operațiunilor complexe, în care avioane de luptă, bombardiere, elicoptere, drone, nave și submarine trebuie să acționeze sincronizat.
Aeronava a fost implicată în operațiuni împotriva Iranului
E-2D Advanced Hawkeye a participat recent la Operațiunea Epic Fury împotriva Iranului, într-un dispozitiv militar american care a inclus bombardiere, avioane de luptă, elicoptere, drone de atac unidirecționale, distrugătoare și submarine.
Prezența aeronavei într-o astfel de operațiune evidențiază rolul său în coordonarea forțelor și în furnizarea unei imagini comune asupra situației tactice.
E-2D, soluție de rezervă pentru apărarea aeriană americană
În trecut, Pentagonul a analizat posibilitatea renunțării la programul aeronavei E-7 Wedgetail, destinată Forțelor Aeriene, și achiziționării unui număr suplimentar de E-2D ca soluție temporară.
Planul a întâmpinat opoziție în Congres, iar dezvoltarea E-7 a fost reluată ulterior. Discuția a demonstrat însă importanța acordată de armata americană aeronavelor capabile să furnizeze avertizare timpurie și să coordoneze forțele de pe câmpul de luptă.
Japonia operează deja aeronava, Franța o va primi în 2027
Statele Unite nu sunt singura țară care utilizează E-2D Advanced Hawkeye. Japonia operează deja acest tip de aeronavă, iar Franța este așteptată să primească primul său exemplar în 2027.
Prin modernizarea Block II, E-2D va beneficia de sisteme mai flexibile, o capacitate de procesare sporită și o integrare mai rapidă a noilor tehnologii. Obiectivul este ca aeronava să rămână un element central al operațiunilor aeriene și navale americane într-un mediu de securitate tot mai complex.
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 47 – I.P.J. Prahova – „Grădinița de cadre”: Manelistul Mocanu își șterge pozele, Iolanda filmează la șliț, iar Iacob „evadează” cu foliile pe spate
-
Exclusivacum 5 zileEpisodul 46 – «IPJ Prahova – Grădinița de cadre»: Mocanu Horia cântă tata la altă masă! SIPI și DGA joacă după ureche?
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 49: Manelistul cu epoleți s-a ofilit, proxeneta cu insignă se ascunde, iar ofițerul făcut cu șpagă își ia examenele la plic
-
Exclusivacum 2 zileEpisodul 48 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. „Troaca de aur” – TCE Ploiești: „Nae Comisionaru”, boxeri pe bani publici, mecanici beți și polițiști cu fini la butoane
-
Exclusivacum 4 zileMEDAT își face reorganizarea cu toporul: DINA dispare, CSAT-ul află din ziar
-
Exclusivacum 2 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE: Nae Comisionaru’ își mută imperiul pe banii fraierilor de la capăt de linie
-
Exclusivacum 4 zileOperațiunea „Reorganizarea”: cum vrea MEDAT să taie statul în felii și să-l servească intereselor de partid
-
Exclusivacum 5 zileBombă sindicală la Economie. Cum încearcă „garnitura Darău–Miron” să pună ministerul pe persoană fizică



