Connect with us

Actualitate

Remember 17 ianuarie 1991 – Presa acum 30 de ani

Publicat

pe

DE LA O ZI LA ALTA

• ŞEDINŢA DE GUVERN BANALĂ. Problemele interne pălesc sub presiunea celor din Golf. S-a decis LIBERALIZAREA SALARIILOR, experimental şi în limita posibilităţilor economico-financiare ale unităţilor organizate conform legilor 15 şi 39 • VIZITA OFICIALA. Se anunţase că (dacă lucrurile ar fi mers bine), primul ministru va face o vizită în Turcia, între 24 şi 26 ianuarie. Acum nu se mai ştie… • DEMISII IN LANŢ. Senatorul Radu Anagnoste a demisionat. Motivele sînt, se pare nu atît politice, cât economice. E o crimă ca un avocat de talia domniei sale să piardă, acum, timpul prin şedinţele parlamentului • UN RAPORT MULT AŞTEPTAT. Ieri după-amiază, Senatul şi Camera s-au reunit pentru o şedinţă comună, în cursul căreia domnul N. S. Dumitru a dat citire raportului Comisiei de anchetă a evenimentelor de la Tg. Mureş. Într-o păsărească perfectă, s-au prezentat ample consideraţii socio-psiho-filozofice asupra proceselor reparatorii postrevoluţionare. N-am înţeles absolut nimic şi ne îngrozim cînd ne gîndim că un asemenea raport a şi plecat spre Strasbourg unde, mai mult ca sigur că-i va face K.O. pe parlamentarii europeni, care vor renunţa să ne mai solicite în vecii-vecilor asemenea rapoarte

Ziarul Libertatea din 17 ianuarie 1991 pag. 1-a ► Click pe imagine pentru mărire

Război în Golf!

DAR RĂZBOIUL NU E (ÎNCĂ) MONDIAL

• Ultimatumul forţelor aliate a rămas fără ecou! • Atacul a fost declanşat la ora 2,20, în cea de-a 170-a zi de la „saddamizarea” Kuweitului • Aviaţia irakiană distrusă la sol • Tir de rachete irakiene în deşert • Palatul prezidenţial şi turnul de televiziune din Bagdad, bombardate • La primele acţiuni au participat forţe americane, britanice, saudite şi kuweitiene • În Israel stare de alertă • Moscova nu va participa Ia acţiunile militare din Golf • Bagdadul în flăcări şi nori de fum • Apeluri prin radio către populaţie: Irakul nu se va preda • Forţele aliate continuă să lovească sistematic punctele strategice din Irak şi Kuweit • Blitz-krieg sau război de uzură? Oficialităţile palestiniene de la Tunis prezic un război de durată • Consiliul Suprem al Apărării reunit sub preşedinţia lui Ion Iliescu azi la ora 9 • Unde se vor opri forţele „invadatoare”?

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BAGAM MINA IN FOC)

• EPILOG LA „CAZUL POPILEAN”

ATENTAT POLITIC

Iată-ne, aşadar, la finele unei perioade in care am depănat „ghemul” complicaţiilor ce garnisesc viaţa şi activitatea celebrului om politic Gheorghe Popilean. Pateticul apel lansat de o binecunoscuta gazetă în apărarea drepturilor fundamentale ale vajnicului escroc şef de partid, a zguduit masele credule. Credem că mărturiile publicate in rubrica noastră au avut necesarul dar de a-l repune la locul meritat, coborindu-l de pe soclul pe care se căţărase, ca de obicei, prin efracţie.    

AMBIDEXTRU

 

​Ziarul Libertatea din 17 ianuarie 1991 pag. a 2-a ► Click pe imagine pentru mărire

Din partea Biroului de presă al Ministerului de Interne 

Intr-un Comunicat remis spre difuzare Agenţiei Naţionale de Presă „Rompres”, Biroul de Presă al Ministerului de Interne este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Avind in vedere complexitatea şi gravitatea situaţiei internaţionale si necesitatea menţinerii unei capacităţi de luptă ridicate a trupelor Ministerului de Interne pentru executarea cu răspundere şi operativitate a misiunilor specifice pază şi apărare a unor obiective economice şi sociale de importanţă deosebită pentru activitatea statului, de asigurare a ordinii ş liniştii publice şi de salvare    în caz de incendii, catastrofe ori calamităţi, a vieţii cetăţenilor, avutului public şi personal, trecerea In rezervă a militarilor în termen din unităţile Ministerului de Interne, prevăzută să înceapă în ziua de 16 ianuarie a.c. se amină pentru o scurtă perioadă de timp.
Efectivele de militari în termen din Ministerul de Interne, conştiente de justeţea măsurii adoptate, sînt hotărîte să-şi îndeplinească şi în continuare datoria sfintă faţă de România şi poporul român.
Sintem convinşi că părinţii şi rudele militarilor în termen vor dovedi înţelegere şi vor constitui prin atitudinea lor un adevărat sprijin moral pentru cei aflaţi sub drapelul tricolor în slujba ţării.

ADUNAREA DEPUTAŢILOR

Cum au plecat „rapoartele” spre Consiliul Europei
Astăzi, 17 ianuarie, este termenul limită pe care Consiliul Europei ni l-a acordat pentru a prezenta rapoartele comisiilor de anchetă privind evenimentele de la Tirgu Mureş şi din 13-15 iunie. În aceste condiţii, Adunarea Deputaţilor a dezbătut ieri situaţia rapoartelor. În privinţa celui despre 13-15 Iunie lucrurile au fost destul de clare. Divergenţele din cadrul comisiei respective au dus la prezentarea unul pre-raport cu două variantede concluzii, una a majorităţii şi una a partidelor de opoziţie (situaţie admisă de Consiliul Europei). Deputaţii au încuviinţat soluţia propusă, singura intervenţie fiind a d-lui Topliceanu (M.E.R.). Domnia sa a arătat că dl. Cunescu, cînd a exprimat punctul de vedere al opoziţiei din comisia „13-15 iunie”, nu s-a consultat cu liderii M.E.R. şi P.E.R., şi deci nu este şi punctul lor de vedere. Aplauzele au fost întrerupte de intervenţia d-lui Bălănescu (M.E.R.) care a spus că dl. Cunescu este chiar reprezentantul grupului parlamentar ecologist şi social-democrat in comisia de anchetă…
Raportul „Tg. Mureş” a suscitat mult mai multe discuţii deoarece preşedintele Dan Marţian a propus trimiterea raportului fără a fi cunoscut de Parlament, pentru a nu depăşi termenul Consiliului Europei urmînd ca acesta să fie făcut cunoscut parlamentarilor cit de curînd. Dl. Dumitru Pop (P.U.N.R.-Mureş) a spus că acest lucru nu este permis, un raport trimis Europei să nu fie cunoscut de forumul legislativ al României! Acestei idei i s-au raliat şi grupurile parlamentare P.N.L., P.N.Ţ. şi dl. Ardeleanu (F.S.N.). Cu raportul ne masa prezidiului s-a discutat mult dacă acesta trebuie aprobat sau nu de Parlament (reprezentînd şi punctul de vedere al legislativului), dacă respectiva comisie numită de C.P.U.N. este sau nu reprezentativă pentru actualul Parlament. Mai prin vot, mai prin aprobări verbale s-a ajuns la următorul „consens”: comisia „Tg. Mureş” are competenţe depline privind concluziile raportului, deputaţii neavînd dreptul de a le aproba sau respinge, dar pe care le vor recunoaşte în zilele următoare. Deci, raportul „Tg. Mureş” a plecat spre Consiliul Europei spre a putea fi înscris pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare de la sfirşitul lunii. O soluţie optimă, într-adevăr, dar să nu uităm că cineva trebuie să răspundă pentru întirzierile ce au dus la acest compromis.

Răzvan MITROI

AZI, ÎN SENAT

S-a împărţit pămîntul…

După un „maraton” de peste trei săptămîni, după dezbateri furtunoase, Senatul a votat ieri un proiect de lege cu implicaţii deosebite în întreaga noastră viaţă politică şi economică: Legea fondului funciar. In aşteptarea „variantei” deputaţilor am încercat să aflăm citeva opinii ale unor „autori” adresîndu-le citeva întrebări: 1. Cum aţi caracteriza succint această lege? 2. Care consideraţi că este cea mal importantă realizare a ei? 3. Dar cea mai gravă neîmplinire? Redăm mai jos răspunsurile primite:

MARCIAN BLEAHU (M.E.R.). 1. Pe baza acestei legi esenţiale, putem spera să revitalizăm extrem de importanta pătură a ţărănimii. Prin ea România va putea fructifica cea mai mare bogăţie a ţării – pămîntul arabil – şi să redevină o ţară agricolă, competitivă pe plan european. 2. Repunerea ţăranului român în drepturile sale legitime de proprietar al pămintului. 3. Legea mai este impregnată de un spirit colectivist, dirijat, etatist, moştenire nefastă comunistă ce trădează opţiunea socialistă a conducerii actuale.

CAIUS IACOB (P.N.Ţ.-c.d.). 1. Privită in ansamblu constituie o aproximaţie utilă a unei reforme agrare în opera de redresare economică a ţării ca şi de reparaţie, de reconstituire a proprietăţii asupra pămîntului, a celor ce au fost victimele aberaţiilor regimului comunist. 2. Reconstituirea proprietăţii individuale sau familiare asupra pămîntului constituie un cîştig nu numai din punct de vedere economic, ci şl pentru cauza libertăţii, deoarece suportul principal al libertăţii Individuale este dreptul de proprietate asupra solului care asigură posesorului său Independenţa materială necesară 3. Neincluderea tuturor categoriilor de cetăţeni care nu fost lezaţi; reconstituirea dreptului de proprietate ne face însă în mod limitat, de aceea numeroase articole au fost viu dezbătute în Senat.

PETRE JURCAN (P.N.L.). 1. După legea regiilor autonome şi societăţilor comerciale este cea mal importantă lege supusă dezbaterii. 2. Prin ea o
parte din pămînt se va da ţăranilor. Este totuşi un început… 3. Prezintă o serie de inconveniente. Cel mal grav este că, chiar intr-un mod voalat, menţine vechile structuri totalitare din fosta agricultură socialistă, respectiv C.A.P. şi I.A.S. Fără a detalia, voi menţiona că prea dese sînt avizurile Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, ca şi prerogativele Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Rurală. Un alt neajuns îl constituie absenţa reglementărilor ce privesc acordarea creditelor destinate agriculturii, a arendei, a preţurilor. In aceste condiţii, pentru cei ce doresc să lucrez epămîntul legea este descurajantă, marele proprietar răminînd tot statul. Împroprietărirea trebuia să fie totală şi necondiţionată, ştiut fiind că singurul specialist în acest domeniu este ţăranul român.

GRUPUL DE SENATORI AL U.D.M.R. 1. Recunoscind unele calităţi incontestabile ale legii şi avind in vedere necesitatea reglementării imediate a situaţiei din agricultură noi am votat legea. Cu rezerva că vom acţiona pentru reglementări legale ulterioare, menţinîndu-ne dreptul de a nu accepta rezultatul medierilor in cazul cînd nu vor fi în spiritul textului aprobat. 2. Prin faptul că ţăranii vor fi, într-o oarecare măsură împroprietăriţi şi recunoaşterea dreptului de moştenitor. Legea este un prim pas, nu un act definitiv. 3. Ea nu corespunde menirii de a face deplină dreptate pentru ţărănime. Nu am fost şi nu putem fi de acord ca reconsti-tuirea dreptului de proprietate să fie limitată la o suprafaţă de 10 ha de familie, restricţia, constituind confirmarea parţială a măsurilor samavolnice ale vechiului regim totalitarist. Ţărănimea are nevoie de proprietate efectivă şi nu de acte ce-i conferă calitatea de acţionar. În această perioadă de tranziţie ar fi fost imperios necesară ajutorarea ţăranului prin subvenţii, lucru ce lipseşte din actualele prevederi. Este asigurat, însă în continuare, controlul Ministerului Agriculturii asupra domeniului privat, dreptul de preemţiune al statului şl al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea şi Amenajarea Rurală.

Neli LUCHIAN

Generalul PAUL CHELER, comandantul armatei din Transilvania:

„A existat pericolul să se tragă la Alba Iulia!” 

Sîntem oaspeţii comandantului armatei din Transilvania, general-colonel Paul Cheler.

– Cu sau fără voia dumneavoastră aţi devenit, domnule general-colonel, subiect al ziarelor şi revistelor noastre centrale. De ce?

– Parlamentul a hotărît să sărbătorim Ziua Naţională 1 Decembrie, pentru prima oară in libertate, la Alba Iulia. Sarcina privind pregătirea acestei sărbători şi in mod special a protocolului militar a revenit comandamentului nostru, bineînţeles cu participarea unor subunităţi din compunerea armatei. Pe 26 noiembrie grupa operativă a comandamentului din Cluj m-a informat că un soldat, Săbău din judeţul Sălaj, de la o unitate de grăniceri de lingă Arad, a dezertat avînd asupra lui armament şi muniţie şi afirmînd că va merge la Alba, Iulia să se răfuiască, ştie el cu cine. Cunoaştem si că in timpul evenimentelor din 13 si 14 Iunie din localul Poliţiei Municipiului Bucureşti au fost furate arme şi muniţie.

– Era deci sărbătoarea de la Alba Iulia in pericol?

– Orice comandant, mai ales la nivelul meu îşi organizează sistemul de informare. Datele pe care le-am primit, în afara celor despre care v-am vorbit, arătau că la punctele de frontieră din vest şi chiar din nord, componenţa turiştilor care intrau în ţară cu autobuzele era schimbată radical în sensul că într-un autobuz nu mai era nici o femeie, ci numai bărbaţi între 18 şi 30 de ani. Autobuzele şi bagajele erau controlate superficial de vameşi, ca de, altfel şi TIR-urile din spate sigilate; după sistem internaţional, care nu mai erau verificate. Posibil ca în acestea să fi fost şi armament şi muniţie.    

– Am auzit la Alba Iulia vorbindu-se despre nişte trenuri care urmau să sosească din Timişoara.

– Şi astfel de ştiri am primit.    

– Ele s-au confirmat?

– Da. S-au confirmat, pentru faptul că o bună parte din cetăţenii din Timişoara au ajuns la Alba lulia. Am recunoscut chiar şi figuri din Piaţa Universităţii pe care le-am văzut deseori la televizor.

– Repet întrebarea: exista pericolul să se tragă la Alba lulia?

– Da, exista acest pericol. După cum la Tîrgu Mureş, în urmă cu puţin timp, a existat, un plan dejucat care in final ducea tot la o „răfuială cu cineva”. Parlamentul a invitat la Alba lulia pe preşedintele României, pe primul ministru, o serie de miniştri, pe toţi preşedinţii partidelor existente la ora respectivă în ţara noastră, inclusiv patriarhul, care a venit cu sinodul permanent. „Analiza inamicului”, cum spunem noi, pentru mine era clară. Nu era un inamic ca în războiul clasic, cînd se întîlnesc două tabere militare, era un adversar ascuns. Oameni antrenaţi, care puteau să aibă asupra lor ori pistol, ori pistol-mitraliera, ascuns în haină sau chiar o puşcă normală, semi-automată sau automată, cu lunetă.

– Deci comunicatul publicat în ziarul „Unirea” din Alba lulia era, socotiţi dumneavoastră, absolut necesar?

– Eu practic l-am socotit necesar. Hotărîrea îmi aparţine. Ca să mă înţelegeţi mai bine, mi-aş permite să vă introduc puţin în teoria tragerilor. În viata mea de militar am invăţat două teorii privind împrăştierea loviturilor. Iniţial, după teoria lui Lambert, Cholevschi s-a socotit că 100 de lovituri se împrăştie într-un dreptunghi. Ulterior, Gausa a spus: „Nu, într-o elipsă”. Se pare că acesta a avut dreptate. Practica a demonstrat că dintr-o sută de lovituri, una este necontrolata.

– Ce doriţi să demonstraţi prin aceasta?

– Îmi pare rău că nu am o fotografie a demnitarilor aflaţi în tribună. Aş demonstra că cel care ar fi vrut ar fi putut să lovească in oricare demnitar, şi încep cu preşedintele, ochindu-l pe el, cum este obiceiul, in cap. Lovitura necontrolată putea foarte bine să-l lovească ori pe domnul Coposu, ori pe ministrul apărării, ori pe patriarh sau pe oricare altă persoană aflată în stingă, sau în dreapta preşedintelui. Vreau să-i încredinţez pe toţi cei care au scris sub o formă sau alta despre mine, că sînt un criminal, că am vrut să deschid foc asupra poporului, că nu este adevărat. Am vrut să-mi fac datoria şi să apăr demnitarii aleşi de popor şi care se aflau în tribună la acea sărbătoare şi aş fi dat acelaşi comunicat, indiferent ce partid ar fi ieşit victorios în alegeri. Chiar U.D.M.R.-ul sau P.N.Ţ.ul sau P.N.L.-ul, pentru că armata face politica statului, armata este obligată să-şi apere demnitarii aleşi de popor. Analizînd terenul din jurul tribunei oficiale mi-am dat seama că de aproape, cel care avea gînduri duşmane n-ar fi putut-o face. N-ar fi putut     trage decît de la o distanţă mult mal mare decît tribuna. Cu o armă automată, dispus undeva, într-una din camerele aflate în blocurile de la circa 400-500 m depărtare sau chiar de pe terasa unui bloc şi de unde împrăştierea ar fi fost cu mult mal mare. Asta a fost gîndirea mea.

– Răspundeţi de armata din întreaga Transilvanie. Există motive de nelinişte la această oră în Transilvania?

– Sigur că motive de nelinişte există. La Alba lulia, exact cînd preşedintele României, domnul Ion Iliescu, depunea prima coroană de flori la mormintul Iul Mihai Viteazul, Radio Kossuth din Budapesta a transmis in direct că armata a deschis la ordinul meu foc asupra populaţiei. Masinaţiuni din acestea sînt foarte multe. Unii dintre aşa-zişii români, dar pe care eu nu-i consider patrioţi, au semnat, diverse documente cu ani în urmă. Să nu mai zic de domnii de la Europa Liberă. Mă căinau în anii ’70, mă acuză acuma, după revoluţie. Să ne aducem aminte de cei care au făcut diversa declaraţii şi pe care astăzi zic că nu le-au făcut. Şi atunci este şi normal să fie huiduiţi cînd vor să ia cuvintul în public. La noi în Cluj, de exemplu, domnul Doru Braia a spus că daca el va ajunge la putere, va trebui să lichideze cel puţin un milion din cel care au fost membri ai Partidului Comunist Român. La Timişoara, in perioada 18- 21, a scăzut preţul la 100.000. Păi cum poate să-l aplaude un popor cînd el vine cu asemenea ameninţări?! Să fie clar sînt militar. Noi facem politica statului, dar ca cetăţean cu drept de vot, sigur că am şi eu opţiunile mele. In calitate de comandant al armatei din Transilvania am jurat credinţă poporului. Cît voi fi activ, efectivele din subordinea mea m-au încredinţat că îşi vor respecta jurămîntul. De aceea, in octombrie la Carei, noi am repetat jurămîntul de credinţă faţă de patrie, faţă de popor, faţă de glia noastră străbună. De ce am făcut aplicaţii pe pămîntul secuiesc de Crăciun, mă întreabă cu nelinişte un domn ziarist din Cluj, de la o gazetă în limba maghiară. Aplicaţiile noi le-am făcut înainte de Crăciun. Pentru că a-veam un plan. Planul de instruire a efectivelor este „plan de stat” pentru noi. Nouă statul ne, asigură carburanţii, muniţia, celelalte materiale. Noi trebuie să răspundem statului prin nivelul de pregătire pe care-I atingem acela de foarte bine.

E bine să ştiţi că, în timp ce desfăşuram aplicaţii sau exerciţii tactice, am găsit tineri etnici maghiari care se pregăteau pentru ce? Pentru diversiune! Pentru că cei care vor să facă pregătire militară sînt încorporaţi cînd le vine rîndul, sînt chemaţi la pregătire fără scoatere din producţie prin alte forme. Nu-i opreşte nimeni să dea examene în şcolile noastre militare. Avem şi la ora actuală maghiari în compunerea armatei din Transilvania. De fapt, el mi-au spus la ora 9, pe 1 decembrie, că Budapesta transmite că, la ordinul meu, armata a deschis focul. Să ştiţi un lucru: nici eu, nici cei care au fost în faţa monumentului, nici cei care au defilat, nici cel care au fost în faţa tribunei oficiale n-au aavut nici un cartuş asupra lor. A, în unităţile din garnizoana Alba lulia, serviciul de zi, gărzile, subunităţile de intervenţie, să mă ierte Dumnezeu, asta e regula noastră! Avem regulamente, ordine ale ministrului, armata este armată, îşi păzeşte obiectivele ei.

Benone NEAGOE

​Ziarul Libertatea din 17 ianuarie 1991 pag. a 3-a ► Click pe imagine pentru mărire

 

Ziarul Libertatea din 17 ianuarie 1991 pag. a 4-a ► Click pe imagine pentru mărire

Presa acum 50 de ani

• „UN CURIOS FENOMEN LA GALAŢI”, în dimineaţa de 14 ianuarie: „În această zi senină, între orele 3 şi 5, s’a observat un mare curcubeu. înlăuntrul căruia se găsea luna plină, iar în mijlocul lui, peste lună se vedea o mare cruce albă. Lumea crede că acesta e un semn al lui Dumnezeu pentru ridicarea României” • MINISTERUL COORDONĂRII este însărcinat cu recensămîntul general al României din 1941 • IN ZIARUL „CUVÂNTUL” a apărut articolul „Ce urmăreşte Ungaria prin recensămîntul populaţiei”, cu subtitlurile „Un specialist german despre recensămîntul unguresc”; „Limba maternă nu este aceea pe care o vorbim de la părinţi”; „Cum se poate mări numărul ungurilor”; concluzia este că, prin recensămîntul programat la 1 februarie, „Ungaria urmăreşte… o numărătoare care să-i înlesnească stăpînirea efectivă a ţinuturilor atribuite ei prin arbitrajul de la Viena” • STATELE UNITE vor cheltui efectiv peste 35 miliarda dolari pentru apărarea naţională • LA INAUGURAREA „Consiliului de patronaj al operelor sociale” au rostit cuvîntări Maria General Antonescu şi Veturia Goga • MII DE MORŢI în „înspăimîntătoarea epidemie de gripă”, ce bîntuie în sudul Statelor Unite • OFICIUL NATIONAL DE TURISM, în strinsă colaborare, cu organele sanitare municipale, a început Controlul tuturor restaurantelor si pensiunilor din Capitală, cu privire la menţinerea curăţeniei, ordinei si respectarea tarifelor. Amenzi; între 5 000 şi 20 000 lei • MAXIMĂ: „Unde se grămădesc banii vin şi grijile” (Horaţiu) • PRESA ENGLEZA cere să se anexeze bazele navale irlandeze • ŞEDINŢĂ INTIMĂ a Academiei Române • AU ÎNCETAT ajutoarele de călătorie acordate refugiaţilor • IN URMA UNOR LUPTE CRlNCENE, înaintarea trupelor thailandeze în provincia Cambodge a fost oprită în mai multe locuri • „CARTEA CU PILDE” de Al. Lascarov-Moldoveanu prilejuieşte „o lectură de mare desfătare sufletească si care nu trebue să lipsească din nici un cămin” • „POPOLO DI ROMA” se ocupă de hotărîrea Fuehrerului de a ceda Franţei rămăşiţele pămînteşti ale ducelui de Reichstadt, ce urmează să fie depuse în Domul Invalizilor, alături de mormîntul lui Napoleon I; „Această hotărâre are o mare semnificaţia politică şi morală care va fi foarte mult apreciată în Italia. Reuniunea rămăşiţelor pămînteşti ale celor doi Napoleoni înseamnă oarecum – reconstituirea în numele marelui Condotier corsican – a unităţii morale şi politice a Europei contra Angliei. Axa a reluat Iupta lui Napoleon I” • MARCA MONDIALA a calitătii radiofonice: PHILIPS-Super 4, tip 616 pentru 14.500 lei. Calităti: 1. Tehnică desăvîrsită. 2. Redare clară fi naturală 3. Consum foarte redus 4. Mobilă elegantă de stil. (In rate lunare).

Rubrică realizată de Ion BUTNARU

Actualitate

Globalizarea se vede cel mai ușor în lucrurile obișnuite pe care le cumpărăm

Publicat

pe

De

Un telefon poate fi proiectat într-o țară, poate folosi componente produse în mai multe regiuni și poate fi asamblat în altă parte înainte să ajungă într-un magazin din România. Același lucru, la o scară diferită, se întâmplă cu hainele, alimentele, mașinile și serviciile digitale. Lanțurile de producție au devenit o formă concretă prin care globalizarea intră în viața de zi cu zi.

Conceptul nu se reduce la comerț. El include circulația capitalului, a informației, a tehnologiei și a oamenilor. Legăturile mai strânse dintre economii pot crea acces la piețe și produse noi, dar pot transmite și problemele mai repede. O întrerupere într-un port important sau o lipsă de componente poate afecta producția la mii de kilometri distanță.

O explicație despre ce este globalizarea devine mai clară când este legată de astfel de exemple, nu doar de definiții. Prețul unui produs importat poate fi influențat de transport, curs valutar, taxe, disponibilitatea materiilor prime și concurența dintre furnizori. Consumatorul vede rezultatul final, nu toate etapele.

Pentru firme, globalizarea poate însemna o piață mai mare, dar și mai mulți competitori. Un producător local poate vinde în afara țării mai ușor decât în trecut, în timp ce clienții locali pot compara produse din mai multe piețe. Avantajul accesului mai larg vine împreună cu presiunea de a concura la preț, calitate și livrare.

Tehnologia a accelerat procesul. O echipă poate lucra de la distanță pentru clienți din alte țări, iar o firmă mică poate cumpăra servicii software dezvoltate oriunde. În același timp, dependența de furnizori externi poate deveni vizibilă atunci când apar întârzieri sau schimbări de preț.

Globalizarea nu produce aceleași efecte pentru toată lumea. Unele industrii câștigă acces la cerere nouă, altele se confruntă cu concurență mai puternică. Unele locuri de muncă apar, altele se transformă sau dispar. De aceea, discuția este mai utilă când privește un sector concret decât când încearcă să eticheteze întregul proces drept bun sau rău.

Pentru a urmări astfel de teme economice în limbaj accesibil, publicații online precum Creditinfo pot servi drept punct de plecare, dar efectele globalizării se văd cel mai bine în exemple concrete. Pentru cumpărător apar în prețuri și disponibilitate, iar pentru o firmă în furnizori, clienți, costuri și riscuri.

Cursul de schimb este una dintre punțile dintre economia externă și prețul local. Chiar dacă un produs este vândut în lei, componentele sau materia primă pot fi cumpărate în altă monedă. Variațiile valutare nu se transmit automat și imediat în preț, dar pot influența costurile firmelor care depind de importuri.

Companiile încearcă să reducă riscul prin diversificarea furnizorilor sau prin stocuri de siguranță. Aceste măsuri au însă propriul cost. Un stoc mai mare blochează capital, iar mai mulți furnizori înseamnă relații și standarde de gestionat. Reziliența lanțului de aprovizionare nu este gratuită, ci o alegere între eficiență și rezervă.

Pentru consumator, originea produsului nu spune singură toată povestea. Un obiect asamblat într-o țară poate conține materiale și tehnologie din multe altele. Din acest motiv, eticheta finală surprinde doar ultima parte a unui traseu economic mult mai lung.

Serviciile fac parte din aceeași poveste. O companie românească poate cumpăra găzduire, software sau consultanță de la furnizori străini și poate vinde la rândul ei către clienți din alte țări. În astfel de cazuri, globalizarea nu mai înseamnă containere și fabrici, ci contracte, date și plăți transfrontaliere.

Cea mai simplă dovadă rămâne coșul de cumpărături. Etichetele, componentele și mărcile arată câte economii au contribuit la produsele obișnuite. Globalizarea nu este un fenomen îndepărtat, ci o rețea de relații care devine vizibilă de fiecare dată când una dintre legături se schimbă.

Citeste in continuare

Actualitate

Seisme la Capitol Hill: Cum vor redesena alegerile de la jumătatea mandatului viitorul apărării americane

Publicat

pe

De

Pe măsură ce ne apropiem de scrutinul crucial din 3 noiembrie, arhitectura puterii la Washington se află în pragul unei reconfigurări dramatice. Alegerile de la jumătatea mandatului nu sunt doar un test de popularitate pentru administrație, ci reprezintă un moment de inflexiune pentru politica de securitate și apărare a Statelor Unite. Cu un Congres în care controlul este contestat strâns, schimbările preconizate ar putea trimite unde de șoc prin comitetele de apărare, transformând radical prioritățile de buget și strategie militară.

Maine: Bătălia titanilor și umbrele corupției

Una dintre cele mai monitorizate curse din țară se desfășoară în Maine, unde senatoarea republicană Susan Collins, președinta influentului Comitet de Aproprieri din Senat, luptă pentru supraviețuire politică împotriva democratului Troy Jackson. În calitate de arhitect principal al bugetului de apărare, Collins a fost o voce constantă pentru creșterea cheltuielilor militare și sprijinirea Ucrainei. Cu toate acestea, campania sa este umbrită de acuzații recente privind potențiale nereguli în finanțarea campaniei, pe care biroul său le-a respins cu vehemență. Pentru observatorii din sectorul apărării, rezultatul acestei confruntări va determina cine deține cheile „pușculiței” Pentagonului pentru anii ce vor urma.

Virginia și California: Mizele pentru controlul militar al Camerei

În statul Virginia, reprezentantul republican Rob Wittman, un susținător vocal al investițiilor în armament low-cost și modernizarea forțelor aeriene, se află într-o cursă competitivă împotriva procurorului democrat Shannon Taylor. Wittman este considerat favoritul pentru a prelua șefia Comitetului pentru Servicii Armate al Camerei (HASC) dacă republicanii își păstrează controlul, devenind astfel un punct central în relația dintre industria de armament și Pentagon.

Simultan, în California, o bătălie fratricidă între republicani pune față în față doi grei ai legislativului: Ken Calvert, președintele subcomitetului de aproprieri pentru apărare, și Young Kim. Redistribuirea electorală a transformat acest district într-un câmp de luptă, unde lobby-ul industrial a investit sume considerabile. Victoria oricăruia dintre ei va schimba dinamica modului în care SUA investește în inovație și producție industrială de apărare.

Un schimb de gardă istoric: Giganți ai apărării care părăsesc scena

Dincolo de luptele electorale directe, viitorul apărării americane se confruntă cu un fenomen de „exod” al veteranilor politici. La finalul anului 2026, Capitol Hill va fi marcat de plecarea unor figuri monumentale care au definit politica națională de securitate timp de decenii. Retragerea lui Mitch McConnell, cel mai longeviv lider de partid din istoria Senatului și un apărător ferm al bugetelor solide pentru Pentagon, lasă un gol imens.

Lor li se alătură nume grele precum senatorii Jeanne Shaheen, Dick Durbin și Joni Ernst, dar și parlamentari din Cameră precum Don Bacon sau Elise Stefanik. Această plecare în masă a „greilor” din comitetele de apărare marchează sfârșitul unei ere și forțează o tranziție către o nouă generație de legislatori, a căror viziune asupra conflictelor globale, a sprijinului pentru aliați și a modernizării forțelor armate rămâne, pentru moment, o variabilă necunoscută.

Citeste in continuare

Actualitate

7 idei de cadouri de Black Friday pentru cititorii pasionați de ficțiune

Publicat

pe

Black Friday poate fi un moment bun să alegi un cadou pentru cineva care citește mult, mai ales dacă știi ce gen preferă și ce tip de ediții caută. În loc să alegi la întâmplare un titlu popular, pornește de la obiceiurile lui de lectură: fantasy, thriller, romance, science-fiction, clasici sau romane grafice. Pe elefant.ro poți compara mai multe variante și poți porni de la preferințele cititorului, nu doar de la reducerile momentului.

Contează și formatul. Unii cititori preferă edițiile cartonate și volumele de colecție, în timp ce alții aleg cărți broșate, ușor de luat în geantă sau în vacanță. Dacă vrei să profiți de perioada Black Friday, compară edițiile, verifică dacă volumul face parte dintr-o serie și uită-te atent la limba cărții. Pentru un cadou reușit, detaliile mici pot conta la fel de mult ca titlul ales.

1. Fantasy pentru cititorii care iubesc lumile ample

Dacă persoana pentru care cauți un cadou citește fantasy, un prim volum dintr-o serie poate fi o alegere inspirată. Tolkien, Sarah J. Maas sau alți autori cunoscuți pot deschide lumi în care cititorul rămâne pentru mai multe volume. Verifică însă dacă seria este deja începută și ce ediții are în bibliotecă. Dacă deține volumele principale, poți căuta o ediție ilustrată, cartonată sau un titlu complementar din același univers.

2. Thriller și mister pentru cei care citesc pe nerăsuflate

Pentru cititorii care preferă poveștile tensionate, investigațiile și răsturnările de situație, un thriller sau un roman polițist poate funcționa foarte bine. Agatha Christie rămâne o alegere potrivită pentru misterul clasic, în timp ce autorii contemporani pot aduce un ritm mai intens și teme mai întunecate. Uită-te la descrierea cărții și la tipul de atmosferă înainte să cumperi, mai ales dacă nu cunoști foarte bine preferințele cititorului pentru subiecte mai dure.

3. Science-fiction și distopii pentru cititorii atrași de idei

Dacă persoana apreciază poveștile care pornesc de la întrebări despre societate, tehnologie sau viitor, science-fiction-ul și distopiile sunt opțiuni bune. Poți alege un titlu clasic, precum „Dune” sau „1984”, sau poți căuta apariții mai noi. Pe elefant.ro poți compara mai ușor ediții, autori și genuri, ceea ce ajută atunci când vrei să alegi rapid un cadou pentru cineva cu gusturi bine conturate.

4. Clasici și ficțiune istorică pentru un cadou de păstrat

Un clasic într-o ediție bine realizată poate fi un cadou potrivit pentru cineva care își construiește biblioteca și revine la cărțile preferate. „Mândrie și prejudecată”, de exemplu, poate funcționa pentru un cititor atras de povești de epocă, în timp ce ficțiunea istorică permite alegerea după perioada preferată. Verifică dacă persoana este interesată de Antichitate, secolul al XIX-lea sau marile conflicte ale secolului XX înainte să alegi titlul.

5. Manga și romane grafice pentru o experiență de lectură diferită

Manga, benzile desenate și romanele grafice pot fi o alegere foarte bună pentru cititorii care urmăresc și animații, filme sau jocuri. Cel mai sigur este să începi cu primul volum al unei serii, mai ales dacă nu știi ce a citit deja persoana. Pentru adolescenți, verifică întotdeauna recomandarea de vârstă și temele abordate, deoarece unele serii includ scene sau subiecte destinate unui public mai matur.

6. Două volume pentru cineva care preferă să citească în serie

Dacă știi că persoana preferă să continue imediat o poveste, două volume consecutive pot fi mai inspirate decât o singură carte. Alegerea funcționează mai ales pentru fantasy, romance, mystery sau young adult, unde seriile sunt frecvente. Verifică ordinea volumelor înainte de comandă și evită să cumperi o continuare fără primul titlu. Un set coerent arată bine și ca dar și oferă suficientă lectură pentru perioada de după sărbători.

7. Un cadou construit în jurul ritualului de lectură

Uneori, cea mai bună alegere nu este doar cartea, ci întregul moment de lectură. Poți porni de la un roman potrivit și să îl completezi cu un semn de carte, un jurnal pentru notițe sau un obiect simplu care se potrivește obiceiurilor cititorului. Evită accesoriile prea personale dacă nu îi cunoști bine gusturile. Un pachet restrâns, construit în jurul cărții, păstrează atenția pe lectură și face cadoul să pară ales cu mai multă grijă.

Alege cadoul care se potrivește cititorului, nu doar reducerii

Un cadou bun de Black Friday pornește de la persoana care îl va primi: ce citește, ce colecționează și ce universuri ar vrea să descopere mai departe. Compară titlurile, verifică ediția și poziția în serie, apoi alege varianta care îi completează firesc biblioteca. Fă-ți lista din timp, urmărește selecția disponibilă pe elefant.ro și alege cadoul care are cele mai mari șanse să ajungă direct de sub ambalaj între paginile unei seri de lectură.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 ore ago

BINGOUL GUNOIULUI: CUM DISPAR MILIOANELE, IAR CETĂȚENII RĂMÂN CU SACII ÎN BRAȚE

Bingo–Rosal – datoriile uriașe și „eroii” care țin spatele unei firme îngropate în gunoi și miliarde vechi de lei CURTEA...

Exclusiv14 ore ago

Polițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova

Sesizare la 112, dar cu prea puține răspunsuri Un caz din Starchiojd ridică semne de întrebare despre verificarea reclamațiilor cetățenilor...

Exclusiv14 ore ago

Specialist de clasă, datornic de serviciu: MAI îți dă sporul, apoi îți trimite nota de plată

În administrația românească, salariul poate deveni o surpriză cu termen de rambursare. Astăzi primești o majorare prin dispoziția unității. Mâine,...

Exclusiv14 ore ago

DOMNULE MINISTRU, V-AȚI MUTAT MINISTERUL PE FACEBOOK? Poliția Penitenciară află de pe „news – feed” ce se întâmplă cu propriul sistem

„Mulțumim că aflăm și noi de pe Facebook!” – noua formă de dialog social În România anului 2026, reforma nu...

Exclusiv2 zile ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv2 zile ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv2 zile ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv2 zile ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusiv2 zile ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv3 zile ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv3 zile ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusiv3 zile ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv