Connect with us

Actualitate

Institutul Francez din România organizează ediţia locală a Nopţilor Lecturii

Publicat

pe

Ca în fiecare an, la sfârşit de ianuarie, când afară este frig şi întuneric, Institutul Francez din România organizează ediţia locală a Nopţilor Lecturii. Toate direcţiile regionale ale Institutului – la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara – sărbătoresc lectura în toate formele ei, organizând întâlniri cu scriitori, mese rotunde, ateliere de lectură în franceză şi română pentru cei mici, jocuri, lecturi muzicale, concursuri etc.

Astfel, România participă la cea de-a 5-a ediţie a evenimentului global „Les Nuits de la lecture”, organizat de Ministerul francez al Culturii, în întreaga lume. Din 2017, „Les Nuits de la lecture”/„Nopțile Lecturii” sunt momente unice în care se celebrează pe tot globul, în același timp, plăcerea lecturii și accesul la carte. În contextul sanitar actual, lectura a devenit mai mult ca oricând o cale de evaziune pentru mulți oameni, dar şi un mod de a regândi, de a reevalua lumea în care trăim – de aici şi tema principală a acestei ediţii „Să recitim lumea”.  

Evenimentele se vor desfăşura online, pentru a permite accesul tuturor persoanelor pasionate de lectură, indiferent de locul în care se află sau de orașul în care au loc „Nopțile Lecturii”. Programul complet a celor patru nopţi de lectură poate fi consultat pe pagina de Facebook a Institutului:

 https://www.facebook.com/events/1137391786697062.

Printre zecile de evenimente, nu rataţi întâlnirea cu scriitoarea Marianne Jaeglé care va prezenta cartea sa despre ultimii doi ani din viaţa lui Vincent van Gogh, contestând ideea, acceptată până acum, că acesta și-a pus capăt zilelor. Marianne Jaeglé va discuta live pe pagina Facebook a Institutului Francez Cluj-Napoca cu traducătoarea cărţii sale ei în limba română, Sînziana Manta, şi cu scriitoarea Laura T. Ilea.

Institutul Francez din România la Iași organizează o masă rotundă cu titlul Recitind lumea la feminin în care prezintă şase autoare francofone , care scriu cu prioritate în limba franceză și locuiesc în cea mai mare parte în ţări diferite de cele în care s-au născut. Este vorbă de ivoriana Tanella Boni, laureata Premiului Internaţional pentru Poezie 2009, franţuzoaica Catherine Cusset care a primit Premiul Goncourt al liceenilor în 2008, Lise Gauvin, din Québec, deţinătoare a Medaliei francofoniei, decernată de Academia Franceză, românca Liliana Lazar, laureată a Premiului celor cinci continente în 2016, Madeleine Monette, laureata Premiului Robert Cliché şi de Faouzia Zouari, franco-tunisiană, care trăiește la Paris și a primit în 2016 Premiul celor cinci Continente. Dialogul va fi moderat de Simona Modreanu, profesoară la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iași. Înscrierile pentru participarea la eveniment se fac la: [email protected]

Institutele Franceze la Timişoara şi Bucureşti îşi îndreaptă atenţia preponderent către cei mici cu ateliere de lectură şi jocuri. Multe dintre ele sunt cu un număr limitat de participanţi, aşa că publicul este invitat să se înscrie din timp. Se organizează şi un concurs de lectură: cei care vor să împărtășească textele lor preferate scrise de autori francezi şi români pot trimite înregistrări la [email protected] până pe 21 ianuarie.

 

 

 

 

PROGRAM – NOPŢILE LECTURII 2021

 

BUCUREŞTI

  • Atelier de lectură şi jocuri pentru copii (5-8 ani)

22 ianuarie | 17.00 | pe Zoom, înscrierea este obligatorie, 10 locuri disponibile.

Participare gratuită pentru abonații mediatecii! 

Înscrieri la: [email protected]

 

 

  • AdoChansons – muzică şi literatură (+15 ani)

22 ianuarie | 18.30 | pe Zoom, înscrierea este obligatorie, 10 locuri disponibile.

Participare gratuită pentru abonații mediatecii! 

Înscrieri la: [email protected]

 

 

CLUJ-NAPOCA

 

La Cluj-Napoca, Nopțile lecturii îi poartă pe cei mari dincolo de stelele lui Van Gogh sub îndrumarea scriitoarei Marianne Jaeglé și îi aduc pe cei mici într-un tărâm alb de poveste și ciocolată caldă prin două ateliere dedicate lor.

 

  • Întâlnire literară în franceză cu scriitoarea Marianne Jaeglé și traducătoarea Sînziana Manta, moderată de scriitoarea Laura T. Ilea

21 ianuarie | ora 19.00 | live pe pagina Facebook a Institutului Francez Cluj-Napoca

Născută în 1967, Marianne Jaeglé scrie cărți și realizează filme documentare. Al doilea roman al său „Vincent qu’on assassine” este publicat la Gallimard (2016) și în limba română la Editura Univers, „Vincent asasinat” (2020).

 

Pornind de la concluziile biografilor americani Steven Naifeh și Gregory White Smith, Marianne Jaeglé povestește ultimii doi ani din viaţa lui Vincent van Gogh, contestând ideea, acceptată până acum, că acesta și-a pus capăt zilelor. Dincolo de misterul care înconjoară moartea lui, romanul prezintă relaţia pictorului cu fratele său Theo, cu lumea artistică (reprezentată îndeosebi de prietenul său, Paul Gauguin) și, mai ales, cu propria-i creaţie.

 

  • Atelier PAM PAM: Fram, ursul polar cu Adrian Barbu

22 ianuarie | ora 18.00 | pe Zoom

Pentru copiii de 8 ani +

Atelier în limba română cu noțiuni de franceză, care urmărește transformarea personajului Fram din romanul „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu (1931) în versiunea sa ilustrată pentru copii din „Aventurile lui Fram, ursul polar” de Adrian Barbu și Alexandra Abagiu (2018).

Tarif: 25 lei

Înscrieri la [email protected]

 

  • Seară cu ciocolată caldă : povești şi jocuri cu Luiza Rus

22 ianuarie | ora 18.00 | pe Zoom

Pentru copiii de 3-6 ani

Atelier în limba română, cu bucățele crocante şi delicioase de franceză

Tarif: 15 lei

Înscrieri la: [email protected]  

 

IASI

  • Recitind lumea la feminin

23 ianuarie | ora 20.00 | pe Zoom și live pe pagina de Facebook a Institutului Francez din România la Iași

Lecturi în franceză și română a unor extrase din romane, nuvele, poeme

Autoare francofone, care scriu cu prioritate în limba franceză și locuiesc în cea mai mare parte în ţări diferite de cele în care s-au născut. Traduse în mai multe limbi, aceste autoare călătoresc frecvent pentru a susţine conferinţe, a anima ateliere de scriitură, a participa la dezbateri. Cosmopolite, scriitoarele invitate sunt ancorate în epoca în care trăiesc și fac din schimburi o prioritate, convinse fiind de faptul că lectura ne permite să proiectăm o mai bună evoluţie lumii în care trăim.

Participă :

Tanella Boni, ivoriană, este poetă, romancieră și nuvelistă. În 2009, a primit Premiul Internaţional pentru Poezie, Antoine Viccaro. Predă la Universitatea din Abidjan.

Catherine Cusset, de naţionalitate franceză, trăiește la New York. Romancieră, opera ei este tradusă în 15 limbi și publicată la editura Gallimard. În 2008, a primit Premiul Goncourt al liceenilor.

Lise Gauvin, din Québec, trăiește la Montréal. Eseistă, nuvelistă și critic literar, a publicat mai bine de 20 de cărţi. În 2020, a primit marea medalie a francofoniei, decernată de Academia Franceză.

Liliana Lazăr, româncă, trăiește în sudul Franţei. Este romancieră și a primit în 2016 Premiul celor cinci Continente.

Madeleine Monette, din Québec, trăiește la New York. Romaniceră, nuvelistă, poetă, este laureată Premiului Robert Cliché, în 1980. Alături de Lise Gauvin, co-organizează secţiunea din Québec a Asociaţiei „Femmes Monde” din Paris.

Faouzia Zouari, franco-tunisiană, trăiește la Paris. Este romancieră și jurnalistă și a primit în 2016 Premiul celor cinci Continente.

Întâlnirea va fi moderată de Simona Modreanu, profesoară de literatură la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.

Parteneri:
Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași

Librăria Cartea Românească, Iași

TV Apolonia, Iași

Parlement des écrivaines francophones

 

Înscrieri la: [email protected]  

 

TIMIȘOARA

 

 

  • Echipa Institutului francez din Timișoara le citește copiilor

De pe 21 până pe 24 ianuarie | pe Facebook și Instagram 

Membrii echipei IFT le dau întâlnire celor mai tineri din comunitatea noastră pentru a savura împreună momente de lectură în română și franceză, pe rețelele noastre sociale.

Participare gratuită

 

  • Mica noapte a lecturii – „Recitim lumea în povești”: atelier de lectură

22 ianuarie | ora 18.00 | pe Zoom

Pentru copii cu vârste între 4 și 8 ani

Atelier de lectură în limba franceză a celor mai frumoase povești de pe Culturteca Institutului francez. 

Participare gratuită, cu înscriere la [email protected] până pe 21 ianuarie.

 

23 ianuarie | ora 18.00 | pe Facebook și Instagram

Membrii echipei IFT și alți invitați vor citi texte scrise de autori români traduși în franceză, acompaniați de un concert de pian. Lecturile vor fi în română și în franceză, ca un dialog între culturi și vremuri.  

Participare  gratuită

 

  •  Comunitatea ne citește

23 ianuarie | ora 19.00 | pe Facebook și Instagram

Lansăm un apel la participare către comunitatea noastră, pentru a împărtăși cu noi textele lor preferate. Lecturile din autori români sau francofoni, sub forma unor înregistrări video de maxim 5 minute, pot fi trimise la [email protected] până pe 21 ianuarie.

Participare gratuită

 

 

 

 

 

Actualitate

HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA

Publicat

pe

De

Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.

Construcția ar putea începe în 2027

Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.

Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.

Automatizare și tehnologii digitale

Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.

HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.

Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene

Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.

Parteneriate în industria de apărare

HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.

Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35

Publicat

pe

De

Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.

Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.

Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției

Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.

Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.

Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.

Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță

Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.

Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.

În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.

Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.

Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.

Congresul poate impune condiții suplimentare

Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.

Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.

Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.

Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului

Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.

Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.

Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.

Citeste in continuare

Actualitate

Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera

Publicat

pe

De

Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.

Manevre comune, cu obiective strategice

Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.

Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.

Trei premiere pentru forțele australiene

Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.

O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.

Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas

Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.

Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.

Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.

Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență

Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.

O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.

Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.

Un octombrie aglomerat pentru armata australiană

Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.

În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusivo zi ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusivo zi ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv2 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv2 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv2 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv3 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv3 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv3 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

IPJ Prahova, „Grădinița de cadre” Băicoi De la Pinochio și ciobanul de lux la comandanta prinsă la „practică” în mașină...

Exclusiv4 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv