Connect with us

Actualitate

Crize ale României actuale | Agenţia AMOS News

Publicat

pe

Oricât analizezi și compari, nu poți să nu constați că, înainte de Anul Nou, România a ajuns iarăși la măsuri care o scot în afara civilizației democratice. Au avut loc alegeri parlamentare în decembrie 2020, dar, conform unui nărav mai nou, s-a făcut orice să se încalce voința electoratului. “Autoritățile” l-au dat câștigător exact pe cel pe care electoratul l-a văzut inapt să guverneze. Aceasta, în ciuda protestelor OECD, ale social-democrației germane, ale oricărui democrat ce se respectă! Bădărănia a înlocuit pe față regulile.

În plus, aceleași “autorități“ au  numit cel mai sordid guvern al istoriei cunoscute pe aceste locuri. Emblematic, un elev incapabil să treacă examene de treaptă, un tânăr neînstare să obțină admiterea la o facultate, un individ ce nu a putut alte studii decât pe bani, surprins pe deasupra cu repetate escrocherii, este “desemnat” prim ministru. Iar restul guvernului este croit la fel. Se confirmă din nou că funcțiile din România actuală sunt ocupate în bătaie de joc, iar “desemnările” rămân de proastă calitate!

Întrebarea simplă pe care orice profesor de liceu sau universitate s-ar cuveni să și-o pună este: unde sunt, totuși, elevii merituoși al României, dacă loazele sunt premiate? Unde sunt studenții ei pregătiți? Unde sunt personalitățile, când indivizi fără valoare ajung să decidă soarta oamenilor? Nu cumva în această țară s-a ajuns tocmai unde Thomas Mann a acuzat cu groază că s-a apelat în anii treizeci în țara sa: la cei mai de jos, profesional, civic, moral din societate, la “die Untersten”? În definitiv, de ce România actuală este împinsă azi exact în întunecații ani treizeci, poate chiar mai rău!

Nu este prima oară când România trăiește crize adânci. Uneori o face cu un sentiment al absurdului – totuși aici au apărut Caragiale, Eugen Ionescu, Urmuz! Alteori, cum se petrec lucrurile astăzi, o face cu jubilația mitocană a parveniților, de care s-au umplut activistica regimului, o parte  a mass media, în vreme ce necazurile lovesc din greu tot mai mulți oameni.

Pe o mare suprafață a lumii se trăiesc astăzi trei crize grave. Fiecare dintre acestea a găsit în România actuală teren mai mănos ca oriunde.

Este vorba de criza sanitară – ce constă în aceea că infectarea covid-19 nu a putut fi oprită și, deocamdată, înaintează. Cum se poate ușor reconstitui, în România, țară din capul locului prea puțin circulată, proporțiile infecției au cauze în obsesia “prezidențială” de a-și ține aproape “diasporenii”, fără control sanitar, de a selecta apoi testările ca să nu se vadă realitatea, de a face “alegeri” fie și irosind vieți, pentru ca, în cele din urmă, totul să se cufunde în amatorism. Oricât se măsluiesc lucrurile, într-o bună zi nici procurorii nu vor mai putea ascunde adevărul și se vor putea discuta crima și autorii ei.

Este vorba apoi de criza economică – ce constă în paralizia producerii de bunuri și în sărăcia șanselor de relansare economică. Și aici, România actuală are cea mai retrogradă abordare – fără cunoștințe economice și instituționale din partea decidenților, fără priceperea a ceea ce se face măcar în alte țări. Este o abordare nu doar incompetentă, ci și una care deja a îndatorat țara pentru generații.

Este vorba, în sfârșit, de criza cooperării – ce constă în faptul că, în locul dezbaterii mature și al înțelegerilor între cetățeni luminați, se îngroașă covorul aproximărilor, al știrilor false, al dezinformării, al pretențiilor bățoase și prostești. Toate întăresc și mai mult crizele existente.

Ca nicăieri, în România, inși nepregătiți, dar cu pretenția de nimic acoperită că ar reprezenta viitorul, au reușit, din 2014 încoace, inocularea urii printre cetățeni. Neputându-se justifica decât prin malversațiuni, acești inși au acuzat cu vehemență “penalii” din societate, când ei înșiși nu s-au dovedit deloc mai puțin penali decât cei pe care îi acuzau. Dimpotrivă!

Nici o țară nu cultivă mai stăruitor ura decât România actuală. Iar unde-i ură, nu poate fi nici democrație și nici soluție rezonabilă – nu poate fi de fapt dezvoltare. Nu-i de mirare, de altfel, că țara s-a fixat în 2020 la coada Europei, poziție pe care a îmbrățișat-o vârtos. Crizele ei adânci o țin acolo.

Prima criză adâncă a României actuale este delegitimarea în funcționarea instituțiilor statului. Nu este vorba, spunând aceasta, cum sar imediat minți înguste, de culoarea care guvernează, pe care oameni maturi o pot discuta, firește. În joc a fost și este simpla respectare a regulilor ce permit unei societăți să vorbească de legalitate și legitimare ca însușiri dobândite și să aparțină democrațiilor. Dacă nu este ignorată, legitimarea este disprețuită vizibil în România actuală – dar aceasta nu-i scade nicidecum importanța.

Să ne amintim, chiar în aceste zile în care unii improvizează demagogic despre CDR, care, între 1996-2000, a pus România pe cursul reformelor, că tocmai în acei ani s-a consacrat și la Carpați legitimarea democratică a instituțiilor statului prin voința cetățenilor. Cum se știe, James Madison a fost cel care a formulat în maniera cea mai plastică concepția clasică a legitimării: „poporul este singurul izvor legitim al puterii” (The Federalist, nr.49, 1788) – adică cetățenii care votează și regulile democrației stabilesc cine conduce.

Lucrurile s-au schimbat dramatic, în tot mai rău, în România ultimilor cincisprezece ani. Lipsit de susținere democratică, regimul din 2004 a trecut pe față la înlocuirea votului cetățenilor și a regulilor Constituției cu voința celui care a apucat să pună mâna pe funcția prezidențială și pe serviciile secrete, după ce a făcut din justiție instrument de lovire a rivalilor. Iar după 2014, s-a trecut pe față la „tehnicile” de subminare a democrației ale funestului Carl Schmitt – care a însemnat înlocuirea legitimării democratice cu pârghiile securisto-justițiare de exercitare a dominației și cu “mișcarea străzii”. Nu a mai contat în România ce votează cetățenii, ci forța “justiției” controlate și a noii Securități, care au înlocuit democrația, atât cât s-a agonisit. Din nefericire, România este și astăzi campioana „protocoalelor” procurori- judecători-servicii secrete, care spun totul despre putregaiul din miezul regimului.

S-a ajuns astfel, la nivelul lui 2018, la a schimba majorități trimise de cetățeni în Parlament prin intervenții securiste. Însușirea de “președinție africană“, definită de constituționaliștii americani, din România actuală, s-a impus – nu o mai contestă decât naivii și cei de rea credință.

Mai nou, în schimbul pasivității și acceptării imposturii la decizii, cetățenilor li se promite un oarecare consum și confort din ceva bani europeni alocați diferitelor țări UE pentru mai mulți ani. Ca și cum banii, consumul și toate acestea ar dispensa de legitimarea instituțiilor!

Criza de legitimare din România actuală are acum un aspect dintre cele mai oribile ale istoriei românești și europene. Se poate observa că toate scrutinurile organizate de actualul “președinte” au fost murdare. Au fost, în 2019, alegeri europarlamentare cu diabolizare și arestări ca nicăieri – or, diabolizarea, se știe de mult, nu are legătură cu democrația. A fost organizat referendum lipit abuziv de alegeri, pe o întrebare pe care nici “președintele” nu a fost în stare să o clarifice. Au fost “alegeri prezidențiale” după ce s-au eliminat din timp, cu noua Securitate și “justiția” aservită, contracandidații atrăgători și s-a fugit de dezbatere publică precum dracul de tămâie. Au fost alegeri locale în 2020 cu plimbatul sacilor de voturi și mișcarea flotanților. Au fost alegeri parlamentare fără dezbateri în 2020, în care noua Securitate pare să mai lase din brațe un “președinte” care nu le-a propus ceva benefic oamenilor acestei țări, nu a realizat nimic și nici nu are din ce realiza, dar cultivă asiduu ura oarbă.

Niciunul dintre scrutinurile amintite nu a fost “curat” – cum s-a cerut la Alba Iulia în 1918 și s-a repetat în decembrie 1989. Probabil de aceea “președintele” a și distrus practic Centenarul țării, iar aniversarea lui 1989 a “privatizat”-o pur și simplu.

“Diletantul”, asupra căruia a atras din timp atenția presa internațională,s- a luat de bun pe sine. Ridicola “poză cu generalii” de la Alba Iulia din 2018 și, mai nou, încă și mai ridicola “poză  solitară” de la Arcul de Triumf arată doar cât de adâncă este degradarea instituțiilor din România actuală! Peste toate, s-a ajuns la un “președinte” depășit de funcție, care a smuls chinuit în jur de 33 % din electorat, și la “guvernul său”, de cam 15% din electorat. Prin murdării s-a ajuns la “guvernul meu” în 2016 și 2019. Prin murdării, acesta a fost menținut. Prin murdării, s-a instalat “noul guvern” în 2020.

O întrebare este tot mai mult pe buzele cetățeanului simplu care suntem fiecare: de ce vrei “guvernul meu”, când este evident că nu înțelegi temele stringente ale țării – convertirea economiei pe motorul consumului intern, scoaterea justiției din mâinile unor persoane și punerea ei sub control public, eliminarea “statului paralel” creat de tradiția lui Carol al II-lea și restabilit de noua Securitate, luarea sub control public a resurselor naționale? Ce-ți trebuie „guvernul meu”, în loc de „guvernul țării”, când pe orice ai pus mâna s-a stricat? Acum doar vin la rând distrugerea economiei, educației, sănătății! Ai dărâmat iresponsabil „guvernul țării”, iar acum nu mai poți plăti nici idemnizații pentru copii, nici salarii, nici pensii potrivit legilor în vigoare! De ce trebuie ca cetățenii României să o ducă mai rău?

De ce a trebuit distrusă până și modesta tradiție liberală pe cale să se înfiripeze? “Președintele” actual, ca și antecesorul său, spun că așa ar fi dreapta politică. Numai că, spus cu toate datele pe masă, actuala dreaptă „liberală” românească nu este altceva decât un  Mussolini de provincie, vulgarizat – încă și mai  butaforic decât acesta era de fapt. Nefiind în stare de reforme, această dreaptă nu este acum decât o jalnică reediție a ceea ce a fost mai stupid în istorie.

Chestiunea nu este etnică, cum se grăbesc trepădușii să spună. Chestiunea grea a României actuale nu este de etnie a cuiva. Simplu și direct spus, este chestiune de prostie și de rea credință. În definitiv, oricine cu capul pe umeri se poate întreba: de ce nu se învață din cultura democratică a unor Helmut Schmidt, Helmut Kohl, Angela Merkel și a multor altora, din Germania și din afara ei, ci se recurge la putregaiurile condamnate de istorie?

A doua criză adâncă a României actuale vine din trecerea la prostocrație – acea gravă răsturnare de valori din societate care face ca cei mai slab calificați și mai iresponsabili să decidă soarta oamenilor. La o asemenea răsturnare, România actuală asistă de fapt de ani buni. Dar ceea ce s-a petrecut înainte de Anul Nou 2021 confirmă diagnoza și-i pune capacul.

Intențiile malefice ale trupeților anilor treizeci, din care se inspiră vizibil atacul „președintelui” la adresa rivalilor, pluralismului și democrației, sunt arhicunoscute. Unii și-au dat seama că există limite în desfigurarea de alegeri: “atunci când într-un stat sunt doar o mie de naționaliști, iar sutele de mii sunt altfel, atunci și acești o mie au dreptul moral în fața lui Dumnezeu și a lumii să-și reprezinte națiunea. Aceasta este o problemă de morală, și nu de majoritate” (Der Aufstieg der NSDAP in Augenzeugenberichten, DTV, München, 1974, p.207). A reținut cineva de la “președintele” actual vreun scrupul privind „majoritățile” sale samavolnice? De aceea, întrebările sunt de fapt grave. România chiar trebuie coborâtă până și sub acei trupeți? În definitiv, ce caută România actuală în gunoaiele istoriei anilor treizeci?

Atunci când am acuzat “trecerea la prostocrație” în România actuală știam, de la Carlo M. Cipolla (Le leggi fondamentali della stupidita umana, 2015), că viteza de proliferare a prostiei, odată instalată în instituții, este mare. Dar, ca orice cetățean cu simțuri treze, mai păstram nădejdea că lucrurile nu devin negre așa de iute. Ele au devenit, iar ceea ce se petrece cu instituțiile României actuale este proba zdrobitoare.

Pe de o parte, un ins, care, așa cum atestă faptele, are datele mărginirii, inculturii și lipsei de scrupule civice, pune mâna pe justiție și pe noua Securitate, pe care le trece în folosință privată. Pe de altă parte, acesta împarte funcții unei adunături de nulități, care de care mai agresivă pentru măsuri ce nu au de a face cu interesul public. Regula ce funcționează efectiv este: noi te susținem, iar tu ne dai funcțiile la care nu am ajunge altfel nicidecum în viață. Păsărica i-a scăpat la un moment dat șefulețului “liberal” de Bistrița – care spunea, într-o edificatoare lingușeală, că “însuși Dumnezeu ni l-a trimis pe președinte!”. Nici mai mult nici mai puțin!

Fapt este că nici cel din față și nici aplaudacii nu s-au dovedit capabili să proiecteze ceva. Mă tem că dacă le dai un extemporal, surprizele vor fi mari. Nu se vede – cum remarcau deja mulți parlamentari – că decid asupra muncii în societate persoane care nu au nici o treabă cu domeniul, că inși plini de tinichele pe umeri nu știu de fapt legislație elementară, că răspund de educație cei care nu s-au educat, că este o vastă neîncredere internațională în justițiarii din România, că nici o personalitate reală nu este în siajul regimului. De la partide organizate, totuși, s-a ajuns în România actuală, la adunături de mediocri avari și gata să vândă orice.

Mărginiții timpului au fost vituperați adesea în cuvinte aspre. Eu le vorbeam de sublim, spunea Kierkagaard, iar ei îmi atacau lungimea pantalonilor. Pentru Nietzsche nimic nu era mai îngrozitor decât să vezi meschini obsedați de exploatarea ocaziilor, când în joc sunt idealuri. Anii treizeci i-au îngrozit pe Heidegger și Ernst Jünger cu mulțimea brutelor care aplicau linia partidului arzând cărți, surghiunind valori și asasinând. România actuală nu stă altfel, doar că practică condamnări politice mai septice, cu „justiția”, și face din distrugerea de persoane ceva difuz. Peste toate, țara s-a umplut la decizii de parveniți și impostori, de absolvenți pe scurtătură, de piloși, de interpuși ai noii Securități și de simple instrumente – de inși al căror loc ar fi la educație făcută serios.

Cunoscutul banc cu “vaca indiană și boul carpatic” nu mai este absurd. De aceea, are din nou trecere în România actuală.  În vreme ce “vaca indiană” se bucura că în țara ei “noi, vacile, suntem sacre”, “boul carpatic” își umflă pieptul și constată că “în România este mai bine, căci boii suntem la decizie, în palate, în ministere și unde trebuie”!

Caragiale a consacrat o lume nespus de tristă, cu Cațavenci, Venturiani, Tipătești, Joițici. Această lume este evident întrecută de realități în România ultimilor ani. Cel mai lucid și pătrunzător romancier al acestor ani a trebuit să facă un pas înainte și a consacrat lumea “pârțăgăriei” – acea societate a efectelor execrabile, care sunt date drept evenimente.

Constantin Noica mi-a dăruit la un moment dat un volum de imagologie, în care românii erau pictați nemilos în Franța, Germania, Anglia. M-am gândit mereu la acel volum. Nu poți însă să nu iei în seamă minciuna proaspătă cu “v-am adus optzeci de miliarde”, când filmările atestă că pretendentul a tăcut asurzitor, iar asemenea bani sunt virtuali. Până și în seara de Crăciun se debita senin că “în România a scăzut infectarea” – când oricine știe că a scăzut testarea covid-19 la cel mai jos nivel în șase luni, dar infectarea este în expansiune. La decidenții României de azi, șirul minciunilor este mai lung și mai dens decât oricând în istoria cunoscută.

Odată cu trecerea la prostocrație, în România zilelor noastre s-a petrecut un fenomen răscolitor chiar și pentru cei mai sceptici. S-a generalizat relația de slugă. Cineva care nu înțelege altfel Europa decât ca șansă să fie slugă, pretinde apoi slugărit din partea aplaudacilor. Așa se face că totul s-a cam transformat în slugărit!

Ce se mai poate spune? Nu-mi vine în minte decât zicerea lui Isus: “inima acestui popor s-a împietrit”! Să sperăm, totuși, că nu pentru multă vreme!

Actualitate

Pentagonul caută locul pentru o nouă bază militară: selecția, programată până în iunie anul viitor

Publicat

pe

De

Statele americane au termen până la 1 decembrie să propună amplasamente pentru o nouă instalație militară de mari dimensiuni. Pentagonul vrea să aleagă locația până în iunie anul viitor, evaluând ofertele după patru criterii principale: suprafața disponibilă, capacitatea de cazare, autonomia energetică și de apă, precum și posibilitățile de finanțare public-privată.

„Vorbim despre o bază, dar ceea ce construim este un oraș”, a declarat Dale Marks, responsabilul desemnat să coordoneze identificarea și pregătirea amplasamentului.

Inițiativa a fost lansată după ce secretarul apărării, Pete Hegseth, a cerut identificarea unui loc optim pentru o instalație militară comună, fortificată și rezilientă, pe teritoriul continental al Statelor Unite. Motivația invocată include dezvoltarea rapidă a tehnologiilor disruptive, cooperarea tot mai strânsă între adversarii strategici și atacurile cibernetice persistente asupra infrastructurii esențiale.

O bază proiectată pentru războiul viitorului

Noua instalație ar urma să găzduiască formațiuni militare construite în jurul unor capabilități de ultimă generație: aripi de atac autonome fără pilot, brigăzi cu arme cu energie dirijată și sisteme antidronă, unități hipersonice și structuri operaționale comune sprijinite de inteligență artificială.

Pentru a limita suspiciunile că administrația ar favoriza statele conduse de republicani, procesul de selecție urmează să fie cât mai transparent. Este prevăzută formarea unui grup de evaluare, iar implicarea președintelui rămâne posibilă, fără să fi fost confirmată.

Patru criterii decisive pentru amplasament

Suprafață: Pentagonul caută terenuri cuprinse, în general, între 100.000 și 250.000 de acri. Vor putea fi analizate și propuneri mai mici sau mai mari, dacă prezintă avantaje deosebite.

Capacitate: Baza trebuie să poată găzdui între 15.000 și 25.000 de militari activi și familiile lor — în total, aproximativ 80.000–100.000 de persoane. Infrastructura va trebui să susțină și viitoare structuri militare cu un număr mare de sisteme autonome.

Autonomie: Instalația este concepută să funcționeze independent de rețelele civile. Planurile prevăd reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni, microrețele energetice fortificate și sisteme proprii de captare, tratare și reciclare a apei. În primele 24 de luni de la implementare, baza ar trebui să demonstreze că poate susține 30 de zile continue de funcționare în condiții de luptă, fără acces la rețeaua electrică civilă sau la sursele externe de energie.

Parteneriate și finanțare: Statele sunt încurajate să propună parteneriate public-private. În această formulă, Departamentul Apărării ar putea finanța infrastructura direct legată de misiunea militară — inclusiv capacități de proiecție a forței, adăposturi subterane de comandă, depozite de muniții și poligoane de testare — iar investitorii comerciali ar putea dezvolta și administra infrastructura digitală de sprijin.

Nominalizările, urmate de o evaluare la scară locală

Până la 1 decembrie, guvernatorii și responsabilii militari ai statelor trebuie să trimită propunerile inițiale. Echipa coordonată de Marks va discuta apoi cu fiecare candidat pentru a dezvolta planurile și a compara avantajele și dezavantajele amplasamentelor.

Analiza va coborî până la detalii de proiectare și organizare: unde va fi amplasat perimetrul de securitate, dacă acesta va avea forma unui gard convențional și dacă locuințele vor fi construite de Pentagon sau de comunitățile locale. În unele variante, partenerii locali ar putea asigura servicii și infrastructură precum spitale și școli.

Costul total nu a fost estimat, deoarece locația nu a fost încă aleasă. Totuși, bugetul pentru 2028 ar urma să includă o alocare inițială pentru lansarea proiectului.

Citeste in continuare

Actualitate

Peninsula Coreeană, sub presiune electronică: comunicațiile militare trebuie să reziste fără „condiții perfecte”

Publicat

pe

De

Sistemele electronice folosite de forțele americane și aliate sunt bruiate zilnic în Peninsula Coreeană, un mediu pe care generalul Xavier Brunson, comandantul Forțelor SUA din Coreea (USFK), l-a descris drept unul dintre cele mai contestate electromagnetic din lume.

Într-o prezentare susținută la conferința AFCEA TechNet Indo-Pacific din Hawaii, Brunson a avertizat că adversarii încearcă să perturbe GPS-ul, senzorii, serverele și rețelele. Fără să numească direct o țară, el a făcut referire la amenințarea nord-coreeană; regiunea este marcată, de asemenea, de capacitățile avansate de atac electronic ale Chinei.

Comunicații proiectate pentru bruiaj

Un sistem care funcționează doar cu comunicații prin satelit neîntrerupte, lățime de bandă nelimitată și fibră optică permanent disponibilă nu este potrivit unui teatru de operații contestat. „Nu va supraviețui 48 de ore în peninsulă”, a spus Brunson.

Răspunsul, potrivit comandantului, este construirea unor rețele redundante, capabile să mențină comanda și controlul când legăturile principale sunt întrerupte. USFK introduce rețele de înaltă frecvență, comunicații prin sateliți aflați pe orbite joase și rețele terestre de tip mesh.

Brunson a cerut industriei să aducă în regiune soluții ușoare, rezistente la bruiaj, cu probabilitate redusă de interceptare și detectare. A solicitat, de asemenea, interfețe de programare deschise și senzori de margine care să se integreze în rețelele comune de misiune fără dependență de un singur furnizor.

Interoperabilitatea trebuie proiectată de la început

Generalul a criticat practica de a construi sisteme exclusiv pentru rețele americane și de a adăuga ulterior interfețe pentru aliați. În operațiunile comune, interoperabilitatea nu poate fi o funcție secundară, adăugată după semnarea contractului.

„Trebuie să proiectăm pentru operațiuni combinate încă de la prima linie de cod”, a spus Brunson, pledând pentru o schimbare fundamentală a modului în care este concepută securitatea informațiilor.

Modelul tradițional, bazat pe rețele închise și perimetre de apărare, a impus construirea unor „conducte” separate ori de câte ori informațiile trebuiau partajate cu partenerii. Într-un conflict în care unitățile operează dispersat, această abordare poate izola formațiunile și poate limita imaginea operațională comună.

Alternativa propusă este securitatea centrată pe date: protejarea și etichetarea informației în sine, nu doar a rețelei prin care circulă. Brunson a ilustrat miza printr-un exemplu concret: pista unei rachete detectate de un radar coreean ar trebui verificată și transmisă rețelei aliate de focuri în milisecunde, nu în secunde.

Industria, chemată să adapteze produsul la misiune

Brunson a îndemnat companiile să studieze documentele strategice și cerințele armatei pentru a înțelege ce capabilități sunt necesare. Pentru a ilustra ideea, a folosit o analogie neobișnuită: succesul murăturilor feliate pentru hamburgeri.

Producătorul Vlasic, a spus el, a înțeles că oamenii aveau nevoie de felii de castravete murat, nu de castraveți întregi, pentru a-și pune produsul în hamburger. Industria de apărare trebuie să facă același lucru: să-și adapteze oferta la modul în care forțele vor lupta, în loc să încerce să impună un produs care nu răspunde cerințelor.

Ca exemplu de orientare strategică, Brunson a indicat documentul recent al Armatei SUA, How the Army Fights. Companiile, a spus el, ar trebui să-și raporteze soluțiile la conceptele operaționale descrise acolo și să dezvolte produse care funcționează la marginea rețelei.

Rețele pentru o forță dispersată și mobilă

Operațiile viitoare vor presupune forțe mai dispersate, schimbări de plan chiar înainte de sosirea în teatru și rețele aflate permanent sub atac. În aceste condiții, capabilitățile trebuie să funcționeze în medii austere și să se adapteze rapid.

Mesajul lui Brunson pentru industrie este direct: conectivitatea nu poate depinde de o infrastructură perfectă, iar interoperabilitatea nu poate fi lăsată pentru mai târziu. Sistemele trebuie să fie robuste, deschise și proiectate pentru operațiuni comune din prima etapă — pentru ca informația critică să ajungă la forțele care au nevoie de ea, chiar și atunci când adversarul încearcă să o blocheze.

Citeste in continuare

Actualitate

Globalizarea se vede cel mai ușor în lucrurile obișnuite pe care le cumpărăm

Publicat

pe

De

Un telefon poate fi proiectat într-o țară, poate folosi componente produse în mai multe regiuni și poate fi asamblat în altă parte înainte să ajungă într-un magazin din România. Același lucru, la o scară diferită, se întâmplă cu hainele, alimentele, mașinile și serviciile digitale. Lanțurile de producție au devenit o formă concretă prin care globalizarea intră în viața de zi cu zi.

Conceptul nu se reduce la comerț. El include circulația capitalului, a informației, a tehnologiei și a oamenilor. Legăturile mai strânse dintre economii pot crea acces la piețe și produse noi, dar pot transmite și problemele mai repede. O întrerupere într-un port important sau o lipsă de componente poate afecta producția la mii de kilometri distanță.

O explicație despre ce este globalizarea devine mai clară când este legată de astfel de exemple, nu doar de definiții. Prețul unui produs importat poate fi influențat de transport, curs valutar, taxe, disponibilitatea materiilor prime și concurența dintre furnizori. Consumatorul vede rezultatul final, nu toate etapele.

Pentru firme, globalizarea poate însemna o piață mai mare, dar și mai mulți competitori. Un producător local poate vinde în afara țării mai ușor decât în trecut, în timp ce clienții locali pot compara produse din mai multe piețe. Avantajul accesului mai larg vine împreună cu presiunea de a concura la preț, calitate și livrare.

Tehnologia a accelerat procesul. O echipă poate lucra de la distanță pentru clienți din alte țări, iar o firmă mică poate cumpăra servicii software dezvoltate oriunde. În același timp, dependența de furnizori externi poate deveni vizibilă atunci când apar întârzieri sau schimbări de preț.

Globalizarea nu produce aceleași efecte pentru toată lumea. Unele industrii câștigă acces la cerere nouă, altele se confruntă cu concurență mai puternică. Unele locuri de muncă apar, altele se transformă sau dispar. De aceea, discuția este mai utilă când privește un sector concret decât când încearcă să eticheteze întregul proces drept bun sau rău.

Pentru a urmări astfel de teme economice în limbaj accesibil, publicații online precum Creditinfo pot servi drept punct de plecare, dar efectele globalizării se văd cel mai bine în exemple concrete. Pentru cumpărător apar în prețuri și disponibilitate, iar pentru o firmă în furnizori, clienți, costuri și riscuri.

Cursul de schimb este una dintre punțile dintre economia externă și prețul local. Chiar dacă un produs este vândut în lei, componentele sau materia primă pot fi cumpărate în altă monedă. Variațiile valutare nu se transmit automat și imediat în preț, dar pot influența costurile firmelor care depind de importuri.

Companiile încearcă să reducă riscul prin diversificarea furnizorilor sau prin stocuri de siguranță. Aceste măsuri au însă propriul cost. Un stoc mai mare blochează capital, iar mai mulți furnizori înseamnă relații și standarde de gestionat. Reziliența lanțului de aprovizionare nu este gratuită, ci o alegere între eficiență și rezervă.

Pentru consumator, originea produsului nu spune singură toată povestea. Un obiect asamblat într-o țară poate conține materiale și tehnologie din multe altele. Din acest motiv, eticheta finală surprinde doar ultima parte a unui traseu economic mult mai lung.

Serviciile fac parte din aceeași poveste. O companie românească poate cumpăra găzduire, software sau consultanță de la furnizori străini și poate vinde la rândul ei către clienți din alte țări. În astfel de cazuri, globalizarea nu mai înseamnă containere și fabrici, ci contracte, date și plăți transfrontaliere.

Cea mai simplă dovadă rămâne coșul de cumpărături. Etichetele, componentele și mărcile arată câte economii au contribuit la produsele obișnuite. Globalizarea nu este un fenomen îndepărtat, ci o rețea de relații care devine vizibilă de fiecare dată când una dintre legături se schimbă.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv6 ore ago

M.A.I. – „Funcționar public cu statut special”: prostul statului, cu normă întreagă și pensie la ofertă

De ce să nu te faci polițist în România: îți iei adio de la drepturi, îți iei țeapă la bani...

Exclusivo zi ago

Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu

Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și...

Exclusivo zi ago

Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta

Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București...

Exclusivo zi ago

Reforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce

Când „dialogul social” înseamnă: veniți la ședință, dar veniți proști și pe întuneric SNPP, FSSP și FSANP au făcut ce...

Exclusiv2 zile ago

BINGOUL GUNOIULUI: CUM DISPAR MILIOANELE, IAR CETĂȚENII RĂMÂN CU SACII ÎN BRAȚE

Bingo–Rosal – datoriile uriașe și „eroii” care țin spatele unei firme îngropate în gunoi și miliarde vechi de lei CURTEA...

Exclusiv2 zile ago

Polițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova

Sesizare la 112, dar cu prea puține răspunsuri Un caz din Starchiojd ridică semne de întrebare despre verificarea reclamațiilor cetățenilor...

Exclusiv2 zile ago

Specialist de clasă, datornic de serviciu: MAI îți dă sporul, apoi îți trimite nota de plată

În administrația românească, salariul poate deveni o surpriză cu termen de rambursare. Astăzi primești o majorare prin dispoziția unității. Mâine,...

Exclusiv2 zile ago

DOMNULE MINISTRU, V-AȚI MUTAT MINISTERUL PE FACEBOOK? Poliția Penitenciară află de pe „news – feed” ce se întâmplă cu propriul sistem

„Mulțumim că aflăm și noi de pe Facebook!” – noua formă de dialog social În România anului 2026, reforma nu...

Exclusiv3 zile ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv3 zile ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv3 zile ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv3 zile ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusiv4 zile ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv4 zile ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv