Actualitate
ȘAPTEZILE Săptămâna 53 (28 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021)
Demnitarii noștri dovedesc o excepțională creativitate când vine vorba de a distruge tot ce au construit predecesorii. Așa am și ajuns cu toții în sapă de lemn. De exemplu, de îndată ce a ocupat fotoliul de primar al Bucureștiului, Nicușor Dan a purces la a face planuri detaliate, legate nu de ce are de rezolvat în Capitală – și are, har Domnului -, ci de ce trebuie ras după plecarea Gabrielei Firea. Și, voios, a anunțat că a identificat piedica ce sta în calea mărețelor sale realizări: companiile municipale. Și fiindcă legea e destul de aspră când vine vorba despre joaca de-a înființarea-desființarea unor astfel de organizații – și, implicit, a locurilor de muncă ale cetățenilor –, Nicușor Dan a găsit metoda de-a o fenta pe ea, pe lege: a anunțat că nu mai desființează sus-numitele companii, ci le lasă fără obiect de activitate! A găsit edilul artificiul care să-i permită să arunce la coș chestiile alea care, cu siguranță, i-ar fi fost foarte utile și lui, pentru a deschide larg băierile bugetului local clientelei politice, aia de l-a făcut din matematician, politician. Deh, cine știe, cunoaște! @ Nici nu s-a uscat cerneala pe decretul de numire a lui Florin Cîțu în funcția de premier, că acesta a și revărsat cornul austerității asupra românilor. Noaptea ca hoții sau ca pisicile negre, Guvernul Cîțu a adoptat o ordonanță – publicată în 24 de ore în Monitorul Oficial – care prevede unele măsuri fiscale pentru descurajarea proaspăt dobânditelor reflexe de consumatori ale concetățenilor noștri: plafonarea salariilor, a indemnizațiilor și a sporurilor angajaților din sectorul bugetar la nivelul din decembrie 2020. Ca să îndulcească pastila, Cîțu a anunțat că voucherele de vacanță se vor distribui și în anul 2021 (fără să precizeze dacă și acestea vor îngheța) și că punctul de amendă rămâne la 145, nefiind astfel corelat cu salariul minim care a crescut la 2.300 de lei de la 1 ianuarie. Ei, asta da favoare! Să tot comitem contravenții! Și pentru că toate astea trebuia să poarte un nume, s-au chemat prudență; prudență întru asigurarea stabilității macroeconomice. Oare imprudența împrumuturilor amețitoare la care a recurs Cabinetul Cîțu ce-o defini? @ Deși a fost primit la graniță cu onoruri militare și la Institutul Cantacuzino a fost întâmpinat chiar de premier, vaccinul anti-COVID-19 nu i-a dat pe spate pe români. În vreme ce 1000 de doze ale imunomodulatorul OROSTIM HV, produs în România, s-au epuizat în două ore, medicii, aflați în cap de listă la vaccinare, n-au dat buzna să ia lumină de la Pfizer: cică au acceptat injecția cam 30% dintre cei invitați. E adevărat că, în varianta oficială, efectele secundare de care se tem cetățenii s-au manifestat la un număr absolut nesemnificativ de imunizați. Cel puțin deocamdată. Poate că funcționează și principiul enunțat în vorba populară “la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Să avem puțintică răbdare. Oricum, “parada” organizată în cinstea vaccinului a fost cel puțin comică, dacă nu ridicolă de-a dreptul @ O informație de presă difuzată în săptămâna care s-a încheiat ieri a trecut aproape neobservată și e păcat, că e interesantă. Cristian Piedone Popescu, primarul Sectorului 5 al Capitalei, a găsit într-un depozit al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sute de pachete de șervețele, mii de topuri de hârtie, dezinfectanți, materiale de curățenie, rechizite, materiale sanitare etc., “prada” valorând aproximativ 600.000 euro. Totul muc și sfârc. Tot pe acolo, ar fi trecut și sute de aparate cu odorizant de cameră, destinate parfumării birourilor DGASPC, dar se pare că s-ar fi evaporat înainte de descinderea edilului. Ce mai tura-vura, stocuri de război, pe timp de pace. Bineînțeles că agoniseala i-a bătut la ochi lui Piedone, care a interzis orice achiziție până la terminarea stocurilor. Totuși mă întreb: a cui o fi fost afacerea? @ Ion Cristoiu, slobod la gură și la opinie cum îl știți, a intrat în colimatorul Youtube, care a decis, în numele știm noi cui, să-l cenzureze. E suficient să ne întrebăm cui prodest și cădem îndată pe soluție. Întrebarea este cât de modest mobilată poate să le fie mintea încât să încerce astfel marea cu degetul, în condițiile în care un ditamai jurnalistul cum este Ion Cristoiu are ieșire la public prin alte 1000 de canale. E ca și cum ar fi încercat să devieze cursul Dunării cu un trei saci de nisip. Bieți visători. @ Lui Emil Boc, uriașul lider al Asociației Municipiilor din România (AMR), i-a sărit basca săptămâna trecută, când a prins de veste că Cabinetul (sic!) Cîțu intenționează să adopte, fără consultarea prealabilă a primarilor, o OUG pentru amânarea, până la 1 ianuarie 2022, a acordării indemnizației pentru limită de vârstă în cazul aleșilor locali, respectiv primar, viceprimar, președinte al consiliului județean și vicepreședinte al consiliului județean; AMR a acuzat guvernul că și-a însușit rapid „practicile nesănătoase” ale guvernelor anterioare. După atare scatoalcă aplicată pe ceafa lui Cîțu, primarul Clujului a încercat să dreagă busuiocul, precizând că “este un punct de vedere instituțional, de principiu, nu este un punct de vedere politic. Relația noastră cu Guvernul Orban și cu ministrul Finanțelor Florin Cîțu a fost foarte bună” etc. etc. Dulce, mult prea dulce, leșinător de dulce. După care s-a grăbit să-l declare pe premier inocent fiindcă “nu știa articolul din Codul Administrativ” care spune că este obligatorie consultarea structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale atunci când se iau decizii referitoare la aceasta. Și a mutat vinovăția spre “oameni care aveau obligația, fie funcționari, fie miniștri, să-l informeze”. Asta-mi amintește de vorbele oamenilor, rostite în șoaptă, pe la colțuri, pe vremea dictaturii: Ceaușescu nu știe, ăialalți sunt răi. În ceea ce mă privește, cred e de preferat un premier care nu vrea unuia care nu știe. Habar n-am care-or fi gusturile lui Cîțu. (Cronos)
Actualitate
Armata SUA pregătește specialiști care să adapteze roboții direct pe câmpul de luptă
În timp ce armata americană își reorganizează forțele pentru a putea desfășura rapid drone și alte sisteme fără pilot, școala de operații speciale pregătește o nouă categorie de specialiști: tehnicienii în robotică, încadrați în specialitatea militară 390A.
Prima promoție a absolvit recent cursul, iar cea de-a doua urmează să-și încheie pregătirea printr-un exercițiu de teren la Clarke Range, în Alabama. Scenariul, programat pentru prima săptămână din noiembrie, va pune la încercare capacitatea cursanților de a improviza și de a-și adapta echipamentele în condiții de luptă. Exercițiul se inspiră din lecțiile desprinse din conflictele din Ucraina, Caucaz și Orientul Mijlociu.
„Construim un soldat capabil să adapteze un sistem robotic la misiune, la adversar și la teren”, a declarat generalul-maior Jason Slider, comandantul Centrului și Școlii de Război Special John F. Kennedy al armatei SUA.
Adaptarea, miza exercițiului final
În timpul simulării, amenințările se vor schimba constant, obligând cursanții să-și revizuiască tacticile și să reprogrameze roboții pe loc. Războiul electronic le va bruia comenzile radio, le va bloca accesul la GPS și îi va deconecta de instrumentele de programare cu inteligență artificială disponibile prin cloud.
Cursanții vor trebui să se descurce cu tehnologia pe care o pot transporta și utiliza în teren, inclusiv în condiții dificile. „Când totul se întrerupe, trebuie să poată apela la instrumentele pe care le au la dispoziție și să folosească programele necesare pentru a face robotul să-și îndeplinească misiunea”, a explicat ofițerul tehnic-șef Michael Updike.
La exercițiul final al primei promoții, desfășurat la începutul acestui an, cursanții au echipat o dronă cu patru rotoare cu o cameră HD de 1.000 de dolari și au conectat-o la o rețea descentralizată de tip mesh. Astfel, datele au putut ocoli nodurile afectate de bruiaj.
Inovație fără sprijinul internetului
Pe fronturile din Ucraina, serviciile cloud, modelele lingvistice de mari dimensiuni și chiar navigația GPS sunt adesea perturbate. Chiar și atunci când comunicațiile funcționează, transmisiile radio pot dezvălui poziția militarilor și îi pot expune unor lovituri de precizie.
Din acest motiv, exercițiul final de la Clarke Range este conceput să reproducă presiunea unui câmp de luptă modern: cursanții trebuie să găsească soluții fără acces la internet și fără a se baza pe modele AI mari, conectate la rețea.
Organizatorii au construit intenționat scenarii în care lucrurile pot eșua. Scopul este ca participanții să fie nevoiți să încerce din nou, să-și regândească abordarea și să învețe să continue misiunea chiar și după un eșec.
Mai mult decât operatori sau programatori
Specialiștii 390A nu sunt doar operatori de drone, deși pot pilota astfel de sisteme. Nici nu sunt simpli programatori, chiar dacă pot scrie cod și pot folosi instrumente AI compacte, instalate pe laptopuri robuste, pentru a lucra în teren.
Rolul lor este de a integra sisteme: au cunoștințe aprofundate despre dronele armatei, roboții tereștri și rețelele care le conectează. Ei fac legătura între ofițerii care comandă forțele și militarii care operează sisteme specializate, adaptând echipamentele și modul în care acestea funcționează împreună la cerințele misiunii.
Experiența conflictelor recente arată că specializarea exclusivă în pilotarea dronelor nu este suficientă. Unitățile care nu-și pot adapta rapid tehnologia și tacticile riscă să piardă avantajul în fața unui adversar capabil să se schimbe și să răspundă.
Tehnologia nu înlocuiește rezistența soldatului
Adaptarea nu se limitează la echipamente. Ea presupune și schimbarea tacticilor, precum și capacitatea militarilor de a rezista și de a acționa în condiții grele.
Tehnologia poate ajuta soldatul să ajungă la obiectiv, însă succesul misiunii depinde în continuare de capacitatea acestuia de a opera în teren, de a se apropia de adversar și de a duce lupta până la capăt.
Actualitate
Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome
Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.
Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic
Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.
Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.
AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă
În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.
Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.
Investiții masive și provocări legislative
Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.
Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.
Actualitate
Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă
Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.
Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc
Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.
Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.
Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.
IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.
HawkGuard: interceptare fără explozibili
IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.
HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.
Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.
HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.
Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră
Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.
Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.
Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.
Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.
Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.
-
Exclusivacum 4 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume
-
Exclusivacum 2 zileUrbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)
-
Exclusivacum 5 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”




