Connect with us

Actualitate

Libertatea ca necesitate înțeleasă. Anul Zhang Zhan

Publicat

pe

“Fuse și se duse”. N-ar mai fi fost 2020… Care ne-a adus Covid, “dictatură sanitară” și “progresism” și ne-a luat drepturi și libertăți pe care, probabil, nu le vom mai recupera vreodată STOP “2021 depinde de ce mănâncă chinezii zilele astea”. Liliecii ăia mari și comestibili, popularizați în filmele cu Dracula, n-au nicio legătură cu noi, fiind foarte populari în diverse insule din Oceanul Indian, ca de pildă Seychelles STOP Doi bătrâni, de 91 de ani, au murit săptămâna trecută. Dumnezeu să-i odihnească! Potrivit noilor metodologii, standarde, instrucțiuni și ideologii, numai unul a murit de bătrânețe și boli pre-existente. Anume elvețianul care fusese vaccinat primul împotriva Covid-ului și de care, altfel, dacă n-ar fi făcut parte din campania de PR, probabil că n-ar fi auzit nimeni. Celălalt, cunoscutul solist maramureșean de muzică populară Niculae Sabău, a murit categoric și fără drept de apel de Covid STOP Așa au decretat autoritățile sanitare: că primului până acolo i-a fost, orice reacție secundară la vaccin fiind exclusă, iar celui de al doilea, depistat pozitiv, i-a venit musai de hac coronavirusul, nu bolile pe care le avea sau, pur și simplu, vârsta înaintată. De altfel, despre decesul celui dintâi nici nu s-ar fi aflat, dacă n-ar fi fost dezvăluirile unui jurnalist “controversat”, pe stil nou “negaționist”, sau “covidiot”, cum i-ar zice CTP. Însă despre fostul primar din Cicârlău, “răpus de Covid”, au relatat cu convingere și fără să-și pună întrebări toate organele de presă ale nației. Absurdistan STOP 2020 ne-a lăsat, pentru anul care începe, un nou ministru al Sănătății (fiu de turnător la secu’, nepot de lobist farma), o fericire pentru firmele de medicamente și Eurotransplant, o jale pentru tutun, zahăr, fast-food, carbo-gazoase și alte industrii decretate de noii ideologi și moraliști ca nesănătoase, neetice sau de-a dreptul murdare. Dar, ce e val, ca valul trece. Inclusiv VV STOP În curând, vom avea “libertatea” de a alege să ne vaccinăm sau nu la fel cum avem acum “libertatea” de a ne testa sau nu, dacă vrem să călătorim cu avionul. “Libertatea ca necesitate înțeleasă”, din perioada dictaturii comuniste, n-a fost niciodată mai actuală. “Vrei lapte din cana cu elefant sau din cana cu floricică”?. Pentru că nici nu se pune problema să refuzi “laptele”… STOP Am “ales” cana cu floricică și am prins un zbor charter către o insulă despre care citisem că, în perioada asta, e plină de chinezi. La fața locului, doar nemți, ruși, englezi… “Chinezii nu au, încă, voie să călătorească”, a zis recepționera, cât se poate de firesc. Iar culmea e că n-a observat nimeni lipsa elefantului din cameră, adică lockdown-ul celui mai numeros popor din lume! STOP Oricum, de la controlul “comportamentului social” al chinezilor, prin  supravegherea telefoanelor “inteligente” și până la viitorul “pașaport de vaccinare” nu e decât un pas. Ambele fiind sancționate prin îngrădirea libertății de mișcare și condiționarea călătoriilor. “Noroc” că unii dintre noi avem deja experiență. Ce, pe vremea lui Ceaușescu aveam voie să plecăm în străinătate așa, de capul nostru? STOP “Autorităţile spaniole vor ţine un registru cu persoanele ce refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, fişier la care vor avea acces şi alte state europene, dar nu va fi făcut public”, a anunţat ministrul sănătăţii. Evident, “vaccinarea nu va fi obligatorie” și  documentul va fi elaborat ”cu cel mai mare respect pentru protecţia datelor”. Halal respect! STOP Marile corporații aeriene și de tehnologie pregătesc deja aplicații mobile care să dovedească vaccinarea. Dacă n-a mers cu “urmărirea contacților”, din cauză de GDPR, poate merge cu “urmărirea nevaccinaților” și “pașaportul Covid” STOP ”Nu te teme, turmă mică”, spune Iisus în Evanghelii, citat de Marius Oprea, într-un editorial inspirat. “La fel spun acum şi promotorii vaccinării în masă, dar nu ştiu să citeze. Ca şi creştinismul, vaccinul anti-Covid a devenit o chestiune de credinţă. Căci, raţional, nu ni s-au dat prea multe argumente, ca să ne însuşim ideea că lucrurile vor sta, într-adevăr, mai bine peste un an încolo. Sînt încă multe necunoscute. Noul vaccin nu a fost îndeajuns testat, e drept că nu doare şi nu are, la prima vedere, efecte secundare notabile. Dar peste un an, doi, peste cinci sau nouă, nimeni nu ştie. Poate că nu virusul va suferi mutaţii, ci noi. Le suferim chiar şi acum, înainte de vaccinare”, scrie jurnalistul STOP În timp ce Patriarhul Daniel semănă din ce în ce mai tare, din punct de vedere politic, cu predecesorul său din perioada comunistă, Teoctist, Teodosie de la Constanța aduce din ce în ce mai mult cu Bartolomeu Anania, jucând rolul “conservatorului”, sau al “nebunului” de pe tabla de șah (mai ales de când s-a prăpădit “de Covid” Pimen) STOP După isprăvile de la Peștera Sfântul Andrei și slujbele ținute în pofida restricțiilor, Teodosie refuză să transforme preoții în “agenți vacciniști”. “Nu putem fi impresari ai autorităților”, zice el, refuzând să promoveze niște produse cu un PR al fricii excelent, dar insuficient testate. Pentru că da, “stimați oameni buni”, vaccinurile astea “providențiale” sunt de fapt niște produse. Produse farmaceutice. De aia zic gurile rele că UE s-ar fi codit cu achiziționarea lor de la compania americană Pfizer, așteptând să fie gata cele de la firma franțuzească Sanofi. Și tot de aia s-ar câcâi FDA (Food and Drug Administration) din SUA cu autorizarea de testare pentru firmele care au dezvoltat vaccinul pe baza plantelor de tutun, afiliate cu Big Tobacco și, pe cale de consecință, dezavuate de OMS STOP “2020 se apropie de final și va rămâne în istoria economiei mondiale ca un an ORIBIL în accepțiunea FMI” se arată într-un raport al Băncii Transilvania. “Se sparie gândul”. Costul pandemiei e estimat la 20 de trilioane de dolari STOP La bulgari e și mai și. Dacă noi am întâmpinat vaccinul cu protocol zero, la cel mai înalt nivel, în frunte cu premierul Cîțu, vecinii de la Sud s-au făcut de baftă în cu totul alt mod. Conform Kapital, o companie aflată sub aripa Ministerului Sănătății de la Sofia a transportat prima tranșă cu microbuzul pentru crenvurști, într-un frigider sovietic ZIL, vechi de 40 de ani. “Râsul este în general un lucru bun, dar nu şi atunci când statul se așteaptă să câștige încredere în procesul de vaccinare”, conchide publicația STOP Cuba, recunoscută ca una dintre ultimele relicve comuniste, dar cu medici excepționali și un sistem de sănătate eficient și original, a anunțat că își va produce propriul vaccin, pe care îl va administra tuturor cetățenilor insulei în primul trimestru al anului care începe STOP Dați câte una, să ajungă la toată lumea! Pe fondul deficitului existent, Pfizer nemaiprididind cu producția, UE a fost solicitată să aprobe doze mai mici, astfel încât dintr-o fiolă de cinci să se facă șase sau chiar șapte vaccinuri, “o practică permisă în restul lumii, care ar permite (sic!) ca stocurile actuale să ajungă la mai mulţi oameni”, transmite Reuters STOP Ungaria a primit vaccinuri anti-Covid de la ruși. Ministrul de externe motivează că astfel se asigură continuitatea, majoritatea maghiarilor fiind vaccinaţi din copilărie cu vaccinuri ruseşti, deoarece „toate vaccinurile proveneau de acolo”. El a considerat o iresponsabilitate faptul că “politicienii de stânga” (!?) pun cțiunea sub semnul întrebării “vrând să facă un subiect politic” STOP Vaccinurile americane sunt grozave! Ca dovadă, un asistent medical s-a infectat cu Covid la o săptămână după vaccinare. Evident, “experții” au găsit explicații științifice și pentru asta: imunitatea nu se dezvoltă imediat. Și nici nu durează STOP “În ciuda unor riscuri familiare, România are șansa unei stabilității fără precedent”, așa sună titlul unei analize de toată jena de pe “Emerging Europe”, într-o traducere de doi bani. Care zice că USR-PLUS din coaliția de guvernare ar fi de centru (deși Moise Guran, ca vremelnic insider, recunoaște că USR-ul e socialist) și că, “acum, cu un nou guvern instalat și un program de vaccinare anti-Covid-19 în curs e posibil un nou început”. Hodoronc-tronc! STOP Ce are Vaccinul cu PSD? În accepțiunea “analistului”, se pare că are. Faptul că PNL a negociat prost și a cedat ministere importante pluseriștilor e văzut ca restabilire a unui “echilibru al puterii” STOP Sentimentul românesc al ființei? “Un element crucial pentru a-i menține pe membrii coaliției interesați de conservarea compromisului atins cu greu, cât și pentru a construi încrederea reciprocă și sentimentul existenței unui țel comun – indică o fundație suficient de solidă pentru a putea ține piept tentativelor PSD-ului de a semăna discordie și a obstrucționa reformele”. Hotărât lucru, deși e semnat de un anume Andras, parcă ar fi scris de  Zuckerman STOP INACO scrie că România a ajuns pe ultimul loc în UE la reprezentarea femeilor în guvern, la același nivel cu Irakul. În lume suntem pe locul 175 din 190, dar stăm mai bine ca Arabia Saudită, Tuvalu și Papua Noua Guinee STOP “Mame pentru mame” ca ele. Pentru ele. “I-am transformat în niște mici monitori (pe copiii proprii-n.n.). Ei văd acum reclamele la astfel de produse (din tutun-n.n.) și îmi spun”. Zice Ana Măiță, posesoare de asociație, într-un dialog sincer cu activista anti-tutun Ramona Brad. Cel mai bun lucru pe care îl pot face părinții pentru copiii lor, în opinia sus-pomenitelor, e “să se lase de fumat”. Când ideologia nu ține de foame. Și nici loc de minte STOP Cam ca la noi? Ce mult și-ar mai dori Ramona Brad… Activistul anti-tutun Bechara Choucair, director al Campaign for Tobacco-Free Kids, unul dintre finanțatorii 2035fărătutun, a fost numit coordonator al echipei de vaccinare a Președintelui-ales al SUA, Joe Biden. Activismele astea merg mână în mână. “Mano in mano con cliente”, cum ar zice frații noștri de gintă latină STOP Pitici perverși. Peste 4.000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost descoperite în pitici de grădină din ceramică, “infractorii” proaspăt vopsiți încercând să se strecoare veseli în două autospeciale. S-a întâmplat în Botoșani STOP Unde dai și unde crapă. Lockdown-ul din cauza Covid a dat un imbold neașteptat producției de trabucuri din Republica Dominicană, exporturile depășind un miliard de dolari.  O sumă enormă pentru mică insulă in Caraibe, unde se cultivă tutun de dinainte de Columb. Aproape 13 miliarde de lei. La atât se ridică taxele plătite de industria tutunului din România (căreia i-a mers foarte bine în pandemie), pe primele 11 luni ale anului. Să vedem dacă premierul Cîțu se va îndura să renunțe în 2021 la o parte din acești bani de dragul partenerului pluserist de guvernare, care vrea musai măsuri antitutun STOP 2020 ar trebui numit anul Zhang Zhan, după numele jurnalistei arestate în Wuhan în mai, pentru că și-a luat libertatea de a scrie despre coronavirus. Ea este acuzată că a vorbit cu presa străină (ce cunoscut suna!) şi că ar fi răspândit „informaţii răutăcioase” despre virus. Zhang a primit patru ani de pușcărie și e în prezent în greva foamei STOP Să ne rugăm pentru ea. Și pentru alți circa 390 de jurnaliști, corifei ai libertății, închiși pentru că și-au făcut meseria, care se adaugă celor 50 uciși în 2020, majoritatea în țări în care e pace. Să ne rugăm și pentru sufletele lui Octavian Andronic, Liviu Iancu, Cristina Țopescu, ale tuturor ziariștilor români care n-au mai așteptat să se termine coșmarul pandemic și au plecat anul ăsta spre o lume, sperăm, mai bună (HEXAVALENT)

Actualitate

Angola primește șase elicoptere navale fără pilot pentru misiuni de supraveghere maritimă

Publicat

pe

De

Livrarea face parte dintr-un contract de peste un miliard de euro

Grupul de apărare EDGE din Emiratele Arabe Unite a livrat Marinei angoleze șase elicoptere autonome HT 100 NAVAL. Transferul face parte dintr-un acord în valoare de aproximativ un miliard de euro, semnat în 2023.

Aeronavele fără pilot au fost predate după finalizarea testelor de acceptanță din fabrică, desfășurate la sfârșitul lunii august în Elveția, la facilitățile companiei ANAVIA. Producătorul de elicoptere este o subsidiară a grupului EDGE.

Toate sistemele au trecut testele operaționale

Evaluările au inclus primele teste de zbor operaționale pentru toate cele șase elicoptere HT 100 NAVAL. Finalizarea cu succes a acestor verificări a deschis calea livrării către Marina angoleză.

Potrivit companiei, transferul reprezintă un moment important pentru integrarea sistemelor cu corvetele BR71 MK II și pentru consolidarea capacităților Angolei în domeniul supravegherii și recunoașterii maritime.

Câte două elicoptere pentru fiecare corvetă

Contractul semnat în 2023 de Abu Dhabi Ship Building, o altă companie din grupul EDGE, include trei corvete BR71 MK II, fiecare cu o lungime de 71 de metri. Navele reprezintă componenta principală a acordului încheiat cu autoritățile navale angoleze.

Cele șase elicoptere sunt destinate operării de pe aceste corvete, câte două pentru fiecare navă. Sistemele fără pilot urmează să fie integrate complet în sistemele de management al luptei instalate la bord.

HT 100 NAVAL sunt echipate cu senzori electro-optici și infraroșii, care vor extinde raza de supraveghere și recunoaștere a corvetelor și vor sprijini identificarea și monitorizarea țintelor maritime.

EDGE mizează pe o soluție navală complet integrată

Khaled Al Zaabi, președintele diviziei de platforme și sisteme din cadrul EDGE, a declarat că proiectul reunește platforme navale și sisteme autonome într-o soluție adaptată cerințelor operaționale ale Angolei.

Colaborarea dintre EDGE, Abu Dhabi Ship Building și ANAVIA urmărește să ofere marinei angoleze nu doar nave de luptă, ci un ansamblu integrat de platforme, senzori și sisteme fără pilot.

Corvetele sunt construite în Franța și Emirate

Abu Dhabi Ship Building a subcontractat compania franceză CMN Naval pentru construcția primei și celei de-a treia corvete. Lucrările pentru aceste nave se desfășoară la șantierul naval din Cherbourg, Franța.

A doua corvetă este construită în Abu Dhabi, în cadrul capacităților industriale ale companiei emirateze.

Compania urmărește extinderea pe piețele externe

Angola nu este singura piață vizată de Abu Dhabi Ship Building. Conducerea companiei a anunțat planuri de extindere în Asia, Africa de Vest și de Est, precum și în Brazilia.

Pentru următorii ani, compania estimează că peste jumătate din portofoliul său de comenzi va proveni din contracte internaționale.

Citeste in continuare

Actualitate

General Atomics dezvăluie „Wildfire”, drona concepută să înlocuiască MQ-9A Reaper

Publicat

pe

De

Un aparat fără pilot destinat misiunilor de recunoaștere și atac

General Atomics Aeronautical Systems, unul dintre principalii producători americani de drone militare, a prezentat oficial Wildfire, un aparat fără pilot proiectat de la zero pentru a înlocui MQ-9A Reaper.

Compania susține că noua dronă poate fi fabricată într-un ritm accelerat și că este capabilă să depășească obiectivele stabilite de Departamentul american al Apărării pentru viitoarea platformă aeriană.

Wildfire este destinat misiunilor îndeplinite în mod tradițional de Reaper, inclusiv recunoașterii de lungă durată și atacurilor de precizie. În afara operațiunilor militare, producătorul ia în calcul și utilizări civile, inclusiv transportul de mărfuri comerciale.

Capacitate de transport sporită și noi roluri operaționale

Potrivit General Atomics, drona dispune de o capacitate de încărcare mai mare și de puncte de acroșare consolidate. Aceste caracteristici ar putea permite folosirea aparatului într-o gamă mai largă de misiuni, inclusiv pentru transportul aerian de încărcături comerciale.

Președintele GA-ASI, David Alexander, a descris Wildfire drept o platformă concepută pentru misiuni solicitante și clienți preocupați de costuri. El a subliniat că aparatul combină performanțele ridicate asociate produselor companiei cu flexibilitatea și posibilitatea de a fi fabricat la scară largă.

Wildfire intră în cursa pentru programul Massed Modular Aircraft

General Atomics propune Wildfire pentru programul Massed Modular Aircraft, lansat în luna iulie de Forțele Aeriene ale SUA și Defense Innovation Unit. Inițiativa urmărește identificarea unui succesor pentru MQ-9A Reaper.

Generalul-locotenent Christopher Niemi, responsabil de modernizarea Forțelor Aeriene americane, a declarat recent că programul a fost accelerat după pierderile considerate îngrijorătoare suferite de Reaper în operațiuni împotriva Iranului.

Obiectivul Pentagonului este dezvoltarea unei platforme mai ieftine și concepute să poată fi pierdută în luptă fără costurile extrem de ridicate asociate sistemelor sofisticate.

Pentagonul vizează un preț de aproximativ 10 milioane de dolari

În funcție de configurație, un MQ-9 Reaper poate costa până la 50 de milioane de dolari. Producția modelului a fost oprită anul trecut, însă versiunea modernizată MQ-9B SkyGuardian continuă să fie fabricată.

Pentagonul urmărește ca prețul aparatului destinat programului Massed Modular Aircraft să fie de aproximativ 10 milioane de dolari pe unitate, fără echipamentele de misiune.

Documentația oficială a programului stabilește, printre altele, ca viitoarea platformă să poată efectua o redislocare autonomă pe o distanță de 8.000 de mile marine și să transporte o încărcătură de cel puțin 2.800 de livre.

General Atomics afirmă că Wildfire îndeplinește sau depășește toate cerințele, oferind o rază de ferry de peste 8.000 de mile marine și capacitatea de a transporta simultan două rachete antinavă cu rază lungă de acțiune.

O platformă pregătită pentru arme, senzori și sisteme autonome

Potrivit producătorului, Wildfire poate transporta combinații variate de muniții, efecte lansate, senzori și alte echipamente de misiune.

Drona este proiectată de la început pentru un grad ridicat de autonomie și pentru operațiuni colaborative cu alte platforme aeriene. Această abordare ar permite integrarea aparatului în rețele de luptă distribuite și în misiuni desfășurate de grupuri mixte de drone și aeronave pilotate.

General Atomics promite livrări înainte de 2031

Planul inițial al Pentagonului prevedea ca sistemul Massed Modular Aircraft să devină operațional până în anul fiscal 2031, cu cel puțin 20 de drone pregătite pentru misiuni.

General Atomics afirmă însă că Wildfire ar putea fi livrat cu mai mulți ani înainte de acest termen. Compania susține, de asemenea, că în același interval ar putea produce de peste două ori mai multe aparate decât obiectivul minim stabilit inițial.

Programul ar putea urma modelul „wingmanilor” autonomi

Oficialii americani se așteaptă ca programul Massed Modular Aircraft să adopte o structură asemănătoare celei utilizate în cadrul inițiativei Collaborative Combat Aircraft, dedicată dezvoltării unor drone capabile să opereze alături de aeronave pilotate.

În acest model, platformele sunt construite pe arhitecturi deschise și dezvoltate succesiv prin mai multe „incrementuri”, care permit introducerea treptată a unor noi capabilități.

Christopher Niemi a sugerat că viitoarea aeronavă nu va integra neapărat tehnologii de ultimă generație. Cel mai probabil, aceasta va utiliza un motor turbopropulsor și o aripă cu alungire mare, soluții menite să reducă prețul și să sporească autonomia.

Citeste in continuare

Actualitate

Lanțuri box, rope sau cuban: ce model ți se potrivește?

Publicat

pe

Un lanț poate schimba rapid aspectul unei ținute, mai ales dacă restul pieselor sunt simple. Forma zalelor, grosimea, lungimea și nuanța metalului influențează atât stilul, cât și confortul la purtare.

Modelele box, rope și cuban se numără printre cele mai cunoscute variante, însă fiecare are o construcție și o prezență vizuală diferite. Alegerea potrivită depinde de contextul în care porți bijuteria, de proporțiile tale și de felul în care vrei să o combini cu alte accesorii.

Modelul potrivit pornește de la modul în care îl vei purta

Atunci când cauți un lant de aur la preț accesibil, nu ține cont numai de aspect. Gândește-te dacă îl vei purta zilnic, dacă vrei să adaugi un pandantiv și cât de vizibil dorești să fie.

Înainte de alegere, răspunde la câteva întrebări:

  • vrei să îl porți la birou, în timpul liber sau la evenimente?
  • preferi un accesoriu discret ori unul care atrage atenția?
  • vrei să îl porți singur sau alături de alte lanțuri?
  • ai deja un pandantiv pe care vrei să îl folosești?

Dacă alegi un pandantiv, verifică dimensiunea și greutatea piesei. Un pandantiv mai greu are nevoie de un lanț suficient de solid, care să distribuie corect greutatea.

Lanțul box se potrivește unui stil simplu și ordonat

Lanțul box, numit și lanț venețian, este realizat din zale pătrate, așezate uniform. Construcția sa formează o linie dreaptă și curată, potrivită pentru ținutele minimaliste.

Când să alegi modelul box?

Acest tip de lanț este potrivit:

  • pentru birou și ținute smart-casual;
  • pentru pandantive mici sau medii;
  • dacă preferi bijuteriile discrete;
  • pentru purtare frecventă.

Un model de 2–3 mm se integrează ușor într-o ținută cu cămașă, sacou sau tricou simplu. Forma compactă îl ajută să se așeze ordonat, fără să domine restul accesoriilor.

Lanțul rope adaugă textură și mai multă strălucire

Lanțul rope are zale împletite în spirală, asemănătoare unei frânghii. Suprafața sa reflectă lumina din mai multe unghiuri, ceea ce îl face vizibil chiar și atunci când grosimea nu este foarte mare.

Cui i se potrivește modelul rope?

Alege un lanț rope dacă:

  • îți plac accesoriile cu textură;
  • vrei să îl porți și fără pandantiv;
  • preferi un stil smart-casual;
  • cauți o bijuterie care captează lumina.

Un model de 3–5 mm poate completa un tricou simplu, o cămașă descheiată la primul nasture sau o ținută monocromă. Variantele mai fine pot fi purtate și cu pandantive, dacă greutatea acestora este potrivită.

Verifică dacă lanțul este solid sau gol la interior. Modelele solide sunt, în general, mai grele și mai rezistente, în timp ce variantele goale necesită mai multă atenție la lovituri și deformare.

Lanțul cuban oferă structură și o prezență vizibilă

Lanțul cuban este format din zale ovale, turtite și unite strâns. Se așază plat și are o prezență mai puternică decât modelele box sau rope.

Când merită ales modelul cuban?

Acest model este o variantă potrivită:

  • pentru un stil urban;
  • dacă vrei un accesoriu statement;
  • pentru ținute simple, cu puține alte bijuterii;
  • dacă preferi lanțurile late și bine definite.

Un cuban de 5–7 mm poate deveni piesa centrală a ținutei. În acest caz, evită să adaugi alte accesorii masive în zona gâtului.

Grosimea lanțului influențează vizibilitatea și confortul

Grosimea lanțului trebuie aleasă în funcție de stil, conformație și frecvența purtării:

  • 2–3 mm: aspect discret și potrivit pentru pandantive mici;
  • 3–5 mm: echilibru între eleganță și vizibilitate;
  • peste 5 mm: efect pronunțat, potrivit mai ales pentru rope și cuban.

Persoanele cu umeri lați pot integra mai ușor lanțuri groase. Pentru o apariție fină, alege o grosime redusă și o lungime apropiată de baza gâtului.

Lungimea determină locul în care cade lanțul

Lungimea influențează felul în care bijuteria se raportează la guler și la restul ținutei.

Cele mai întâlnite variante sunt:

  • 45–50 cm: aproape de baza gâtului;
  • 50–55 cm: lungime echilibrată pentru purtare zilnică;
  • 60 cm sau mai mult: aspect relaxat și potrivit pentru layering.

Dacă porți frecvent cămăși, probează lanțul atât peste, cât și sub guler. Observă dacă rămâne vizibil și dacă se așază confortabil atunci când te miști.

Poți combina mai multe lanțuri prin layering

Layeringul presupune purtarea simultană a mai multor lanțuri la lungimi diferite. Pentru un rezultat echilibrat, combină un box fin cu un rope mediu sau două modele cu grosimi diferite.

Păstrează o diferență de cel puțin 5–10 cm între lungimi și evită să porți mai multe lanțuri groase în același timp. Astfel, reduci riscul ca piesele să se încurce și păstrezi un aspect plăcut.

Pentru un stil minimalist, alege modelul box. Dacă vrei mai multă textură și strălucire, optează pentru rope. Pentru o prezență puternică, lanțul cuban este varianta potrivită. Compară lungimea, grosimea și construcția, apoi alege modelul pe care îl poți purta confortabil în cât mai multe contexte.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv5 ore ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv5 ore ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusivo zi ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusivo zi ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusivo zi ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusivo zi ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv2 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv3 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv3 zile ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv4 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv4 zile ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv4 zile ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv