Actualitate
Programul de guvernare pentru educație: 6% din PIB până în 2024
Programul de guvernare al PNL-USR-PLUS-UDMR propune creșterea bugetului alocat pentru educație astfel încât până în 2024 să ajungă la 18% din bugetul național (6% din PIB), iar pentru cercetare la 3% din bugetul național (1% din PIB). Viitorul guvern mai promite construirea a 2500 de creșe, grădinițe și școli, cu o valoare 12,5 miliarde de lei, 40 de campusuri școlare cu o valoare de 2 miliarde de lei, 30 de cămine studențești (10.000 locuri de cazare cu o valoare de 1,4 miliarde de lei), 8 centre universitare -reabilitare, cu o valoare de 1,5 miliarde de Lei și 40 tabere școlare, cu o valoare de 1 miliard de lei.
Printre priorități se numără:
- introducerea bacalaureatului diferențiat, reforma carierei didactice și politici meritocratice de salarizare,
- digitalizarea sistemului de educație (Wi-Fi Campus pentru toate școlile și universitățile de stat din România + Biblioteca Virtuală + îmbunătățirea competențelor digitale atât pentru elevi, cât și pentru profesori),
- extinderea programelor de tip dual până la 30% din totalul programelor de educație profesională.
Documentul mai propune acordarea creditului fiscal pentru înscrierea copiilor la creșe și grădinițe, astfel încât angajatorii să aibă posibilitatea de a acoperi parțial costurile de creșă și grădiniță ale angajaților în schimbul unor deduceri de impozit, generalizarea programului „masă caldă la școală” și ”școală după școală”.
Măsuri financiare pentru educație:
- Guvernul va susține creșteri graduale, până în anul 2024, pentru finanțarea educației, de până la 18% din bugetul național (6% din PIB) și de până la 3% din bugetul național (1% din PIB) pentru finanțarea publică a cercetării;
- Alocarea a 6% din PNRR pentru educație;
- Susținerea financiară a autorităților locale pentru rezolvarea integrală a situațiilor unităților de învățământ cu toalete în curte, fără acces la apă și canalizare sau fără internet;
- Deschiderea unor linii de finanțare din fonduri europene pentru construcția și/sau modernizarea creșelor și grădinițelor sau a altor tipuri de unități care furnizează servicii de timpuriu în baza unui plan național multianualde asigurare a necesarului de unități de învățământ antepreșcolar și preșcolar, cu prioritate în zonele cu deficit de ofertă educațională pentru segmentul de vârstă 0-6 ani; Organizarea stagiilor de formare a resursei umane din creșe și grădinițe; Deducerea parțială a investiției din impozitele plătite de către companiile cu peste 100 de angajați pentru a le încuraja să construiască grădinițe și creșe;
- Acordarea creditului fiscal pentru înscrierea copiilor la creșe și grădinițe. Angajatorii vor avea posibilitatea de a acoperi parțial costurile de creșă și grădiniță ale angajaților în schimbul unor deduceri de impozit;
- Continuarea programelor de sprijin financiar pentru familiile cu posibilități reduse, pentru asigurarea pachetului educațional: acordarea de tichete valorice, vouchere, ghiozdane și rechizite, din fonduri europene
- Generalizarea programului „masă caldă la școală” și ”școală după școală”
- Aplicarea unui sistem unitar la nivel național de acordare a burselor pentru elevi fără discriminare în funcție resursele bugetare ale comunităților locale;
- Realizarea unui program transparent de finanțare a internatelor școlare, care să acopere în mod real cheltuielile de funcționare a acestora, inclusiv cele de personal;
Infrastructură școlară:
- Pentru accesul în mod egal la educație al copiilor și al tinerilor și asigurarea condițiilor de desfășurare a procesului educațional într-un singur schimb, vor fi realizate investiții prin programele de dezvoltare locală în: 2500 de creșe, grădinițe și școli (construcții noi și reabilitări), cu o valoare 12,5 miliarde de Lei; 2.000 școli (construcții noi și reabilitări), cu o valoare 10 miliarde de Lei; 40 campusuri școlare (școală, liceu, internat, teren sport, ateliere, laboratoare, cantină), cu o valoare de 2 miliarde de Lei;30 cămine studențești (10.000 locuri de cazare cu o valoare de 1,4 miliarde de Lei);8 centre universitare -reabilitare, cu o valoare de 1,5 miliarde de Lei;40 tabere școlare, cu o valoare de 1 miliard de Lei.
- Identificarea și reabilitarea școlilor cu risc seismic sau cu vulnerabilități care afectează semnificativ procesul educațional (grad de risc ridicat la incendiu, în domeniul sanitar etc).
- Dotarea corespunzătoare a spațiilor educaționale/ unităților de învățământ cu mobilier modular ergonomic, materiale didactice și tehnologice adecvate erei digitale;
- Extinderea infrastructurii pentru înființarea de noi clase, cu efective mai mici, acolo unde școlile au cereri foarte mari, prin eliminarea excepțiilor cu privire la depășirea numărului maxim de elevi din clasă, pe baza revizuirii legislației actuale;
- Achiziția de autobuze/microbuze școlareajustate nevoilor unitatilor scolare;
- Accesibilizarea tuturor spațiilor educaționale pentru copii cu CES sau diverse forme de handicap;
- Clarificarea și simplificarea procedurilor cu privire la obținerea autorizațiilor sanitare și a avizelor ISU;
- Construirea de terenuri și săli de sport pentru unitățile de învățământ din zona educației timpurii
- Realizarea unor proiecte cu versiuni moderne de arhitectură a instituțiilor educaționale care să faciliteze personalizarea educației pentru nevoile elevilor/studenților -inclusiv prin utilizarea opțiunilor de digitalizare a resurselor învățării;
- Dezvoltarea laboratoarelor didactice atât în sfera preuniversitară cât și în sfera universitară;
- Construcția și dezvoltarea de campusuri școlare de toate tipurile;
- Construirea de internate/cămine studențești;
- Dezvoltarea unor centre regionale responsabile cu dezvoltarea și asigurarea de resurse pentru infrastructura IT din învățământul preuniversitar.
Digitalizarea unităților de învățământ:
- Dezvoltarea Platformei E-portofoliu care va gestiona portofoliile educaționale digitale ale elevilor, profesorilor și școlii. Portofoliul va fi generat automat, după completarea catalogului electronic, și va cuprinde note, evaluarea sumativă a elevilor pe întreg parcursul școlar, observațiile consilierilor școlari, finalizându-se cu realizarea unui profil și a unor recomandări de recuperare, dacă este cazul;
- Realizarea și aplicarea bateriilor de teste standardizate digitale în vederea orientării profesionale si vocaționale a tuturor elevilor;
- Operaționalizarea Bibliotecii Virtuale și asigurarea de resurse educaționale deschise pentru care să acopere integral conținuturile aferente pregătirii elevilor pentru examenele naționale până în anul 2021;
- Implementarea generalizată a Catalogului Virtual începând cu anul școlar 2022-2023;
- Conectarea la internet a tuturor unităților de învățământ în regim de urgență;
- Transparentizarea managementului școlar prin publicarea pe pagina web a fiecărei unități de învățământ a tuturor documentelor de interes public (regulament intern, decizii CA, execuție bugetară, rapoarte, evaluări externe etc);
- Asigurarea competențelor digitale și de integrare a tehnologiei în formarea inițială si continuă, prin module de tehnologie în programele academice universitare;
- Alinierea unităților de învățământ la conceptul de „Smart School”, în concordanță cu Strategia de Digitalizare a Educației din România, 2021-2027.
Minorități
- Organizarea examenului de evaluare a elevilor de clasa a VIII-ași ulterior a bacalaureatului la limba și literatura română conform programei școlare speciale în vigoare pentru învățământul în limbile minorităților naționale;
- Guvernul României va adopta și implementa o strategie națională pentru creșterea gradului de cunoaștere a limbii române de către cetățenii români aparținând minorităților naționale.
- Introducerea bacalaureatului diferențiat în învățământul românesc;
- Oferirea posibilității de a organiza unități de învățământ în limbile minorităților naționale, cu personalitate juridică proprie, care să dețină structuri în mai multe unități administrativ teritoriale. Pentru aceste unități școlare se va oferi un coeficient mărit al costului standard per elev având în vedere aria de acoperire geografică mărită;
- Finanțarea din fonduri europene a proiectelor pentru formarea personalului de sprijin (consilieri, psihologi, logopezi, profesori de sprijin și mentori școlari) și pentru încadrarea lor în școli astfel încât raportul dintre consilieri și elevi să se reducă la 1:400; posibilitatea școlilor de a contracta servicii specializate în cazul în care nu pot angaja/nu au nevoie permanent de personal de sprijin.c)Pentru infrastructura educațională, siguranța spațiilor de învățământ
- Accesibilizarea tuturor resurselor educațional digitale (inclusiv a Bibliotecii Virtuale) și pentru învățământul în limbile minorităților naționale și asigurarea tuturor fondurilor necesare pentru acest scop;
Alte măsuri:
- Profesionalizarea managementului unităților și instituțiilor de învățământ, astfel încât să se asigure stabilitatea, coerența și competența în procesul deconducere a acestora
- Regândirea infrastructurii educaționale și de cercetare, pe baza tendințelor demografice, migratorii și socio-economice, pentru a reduce decalajele și a crește performanța sistemului de educație și cercetare.
- Promovarea integrității și eticii în sistemul educațional. Realizarea unui Registru Unic Național Integrat al Diplomelor și Actelor de Studiu (RUNIDAS) prin interconectarea și completarea bazelor de datedin sistemul de învățământ preuniversitar -Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), REI si respectiv din sistemul de învățământ superior -Registrul matricol unic al universităților din România (RMUR) si ANS, în vederea urmăririi parcursului educațional al absolvenților, precum și pentru prevenirea fraudelor în domeniul diplomelor/actelor de studii. RUNIDAS va cuprinde toate tezele de licență, disertațiile și lucrările de doctorat, dar și diplomele de bacalaureat, licență, master și doctor, eliberate de către unitățile și instituțiile de învățământ din România și va putea fi interogat în condițiile respectării prevederilor GDPR și a legislației privind drepturile de autor. Pentru o susținere eficientă a e-guvernanței, RUNIDAS va putea fi conectat cu Registrul de Evidență al Salariaților din România (REVISAL), precum și cu Baza de date a Evidenței Populației
- Clarificarea atribuțiilor și responsabilităților inspectoratelor școlare, în vederea reducerii birocrației, a limitării suprapunerilor de responsabilități cu alte instituții și a eficientizării activității acestora;
- Regândirea modului de organizare al concursului pentru managementul școlar, în acord cu descentralizarea și cu reforma administrativă pentru a fi organizate la nivelul unității de învățământ;
Actualitate
Alegerea corectă pentru culturile de sfeclă de zahăr: ce tratamente recomandă specialiștii
Sfecla de zahăr rămâne una dintre culturile tehnice care cer disciplină tehnologică și decizii bine fundamentate. Diferența dintre o cultură cu potențial valorificat și una cu pierderi de producție apare, de cele mai multe ori, din modul în care ați ales și aplicat tratamentele pe parcursul vegetației.
Acest ghid sintetizează recomandările specialiștilor și experiența acumulată în fermele din România și Europa.
Evaluați corect situația culturii înainte de orice intervenție
Orice schemă eficientă începe cu o analiză riguroasă a parcelei. Nu alegeți produsul înainte să înțelegeți problema.
Verificați următoarele aspecte:
- Istoricul solei – rotația aplicată în ultimii 3–4 ani, prezența anterioară a Cercosporei, Rhizoctoniei sau a buruienilor problemă.
- pH-ul și structura solului – sfecla valorifică optim solurile cu pH între 6,0 și 7,2. În solurile acide, disponibilitatea borului și a fosforului scade.
- Densitatea culturii – 90.000–100.000 plante/ha asigură echilibru între acoperirea solului și aerisirea frunzelor.
- Stadiul de vegetație – tratamentele aplicate prea devreme sau prea târziu reduc eficiența.
- Condițiile meteo prognozate – umiditatea ridicată și temperaturile de 20–30°C favorizează dezvoltarea bolilor foliare.
În majoritatea cazurilor, fermierul român care monitorizează săptămânal cultura reușește să intervină la timp și să reducă numărul aplicărilor corective. În schimb, intervențiile întârziate cresc costurile și reduc polarizația.
Protejați cultura încă din primele faze de vegetație
Primele 4–6 săptămâni stabilesc potențialul de producție. Dacă pierdeți plante în această perioadă, cultura nu mai recuperează complet.
Boli de sol și căderea plăntuțelor
Pythium, Rhizoctonia și Aphanomyces atacă germenii și rădăcinile tinere, mai ales în soluri reci și umede. Observați răsărire neuniformă, plante ofilite sau zone cu goluri? Analizați imediat cauza.
Recomandări practice:
- semănați la minimum 5–6°C în sol;
- evitați compactarea și excesul de umiditate;
- corelați tratamentul seminței cu istoricul solei;
- verificați densitatea la 10–14 zile după răsărire.
Intervențiile în vegetație împotriva bolilor de sol au eficiență limitată. De aceea, prevenția rămâne soluția cea mai sigură pentru rezultate stabile.
Dăunători timpurii
Rățișoara, puricii și viermii sârmă pot compromite rapid standul de plante. Nu aplicați insecticid preventiv fără justificare. Monitorizați cultura și interveniți doar la depășirea pragului economic de dăunare.
În exploatațiile mari, recomandăm:
- evaluări săptămânale pe minimum 5 puncte/parcelă;
- notarea procentului de plante afectate;
- corelarea tratamentului cu stadiul larvar.
O densitate uniformă înseamnă competiție redusă cu buruienile și o dezvoltare echilibrată a rădăcinii.
Construiți o strategie coerentă de combatere a buruienilor
Sfecla de zahăr are un ritm lent de creștere la început. În primele 6–8 săptămâni, buruienile pot domina cultura dacă nu interveniți corect.
Specialiștii recomandă o abordare etapizată:
- aplicare preemergentă pentru reducerea presiunii inițiale;
- tratamente postemergente fracționate, la buruieni în faza de 2–4 frunze;
- alternarea substanțelor active pentru a preveni rezistența.
De exemplu, într-o solă cu infestare mixtă de Chenopodium și Amaranthus, aplicarea fracționată în doze moderate oferă control mai bun și selectivitate crescută comparativ cu o singură intervenție în doză maximă.
Evitați erbicidarea la temperaturi peste 25°C sau în perioade de stres hidric. Selectivitatea scade, iar cultura poate suferi fitotoxicități care întârzie dezvoltarea.
Integrați și prașila mecanică, acolo unde tehnologia permite. O trecere bine sincronizată, la 4–6 frunze ale culturii, reduce presiunea de buruieni și optimizează costurile.
Protejați aparatul foliar pentru a susține acumularea zahărului
Frunza sănătoasă susține fotosinteza și acumularea zahărului până la recoltare. Orice defoliere prematură reduce producția și polarizația.
Cercosporioza – principala amenințare
Cercospora beticola produce pete gri-cenușii cu margine roșiatică și poate genera pierderi importante în anii favorabili bolii. Umiditatea ridicată și temperaturile de peste 20°C accelerează infecțiile.
Acționați astfel:
- Monitorizați cultura începând cu luna iunie.
- Aplicați primul fungicid la apariția primelor simptome sau preventiv, dacă istoricul solei indică risc ridicat.
- Alternați substanțele active pentru a limita apariția rezistenței.
- Respectați intervalele de 10–14 zile între tratamente, în funcție de presiunea bolii.
În fermele care aplică tratamentul la primele pete, controlul se menține mai ușor decât în solele unde intervenția are loc după extinderea atacului.
Făinarea și alte boli
Făinarea apare mai frecvent în anii secetoși. Observați depuneri albicioase pe frunzele mature? Confirmați diagnosticul înainte de aplicare. Ramularia și Phoma apar sporadic și necesită identificare corectă.
Nu tratați preventiv fără justificare. Monitorizarea și decizia bazată pe date reduc costurile și protejează eficiența substanțelor active.
Integrați nutriția foliară și biostimulatorii în schema tehnologică
Nutriția foliară nu înlocuiește fertilizarea de bază, dar o completează în momentele critice.
Microelemente cu impact direct asupra calității
Borul influențează transportul zaharurilor și previne apariția putregaiului inimii. Aplicați-l în faza de 4–6 frunze și repetați dacă analizele indică deficit.
Manganul și zincul susțin fotosinteza, iar magneziul îmbunătățește utilizarea azotului. Deficiențele latente reduc randamentul chiar dacă simptomele nu sunt evidente.
Pentru o abordare integrată, consultați soluțiile disponibile la categoria biostimulatori si insecticide pentru sfecla de zahar, unde găsiți produse adaptate diferitelor stadii de vegetație și niveluri de presiune.
Gestionarea stresului
Perioadele de secetă sau temperaturile ridicate reduc activitatea fotosintetică. Aplicarea biostimulatorilor înainte de aceste episoade ajută planta să își mențină metabolismul activ.
Verificați compatibilitatea produselor în rezervor și respectați dozele omologate. O schemă bine planificată reduce numărul de treceri și optimizează consumul de combustibil și timp.
Monitorizați și ajustați permanent programul de tratamente
Un program eficient nu rămâne fix. Îl adaptați în funcție de evoluția culturii.
Stabiliți un protocol intern:
- inspecții săptămânale documentate;
- fotografii și note privind intensitatea atacului;
- evaluarea eficienței la 7–10 zile după aplicare;
- ajustarea dozelor sau a produselor, dacă situația o impune.
Respectați timpii de pauză până la recoltare și normele naționale privind utilizarea produselor de protecția plantelor. Documentați toate intervențiile pentru trasabilitate și audit.
În fermele mari, colaborarea cu un agronom dedicat sau cu un consultant extern crește acuratețea deciziilor și reduce riscul de aplicări inutile.
Alegerea corectă a tratamentelor în cultura de sfeclă de zahăr presupune analiză, planificare și reacție rapidă. Nu vă bazați exclusiv pe experiența anilor anteriori. Fiecare sezon aduce condiții diferite.
Kwizda Agro România, parte din KWIZDA Holding International, pune la dispoziție produse pentru protecția plantelor, fertilizanți și biostimulatori, împreună cu consultanță tehnică și scheme tehnologice complete, adaptate culturii convenționale sau ecologice. Pentru o schemă personalizată în funcție de specificul fermei voastre, contactați reprezentantul zonal și solicitați o analiză tehnică detaliată a solelor destinate sfeclei de zahăr.
Actualitate
Paradoxul Ankarei: Turcia și NATO, între pragmatism strategic și tensiuni nerezolvate
În pragul summitului NATO de la Ankara, relația dintre Turcia și aliații săi transatlantici traversează o perioadă de redefinire profundă. Deși conflictele recente și noile priorități de securitate au sudat legăturile dintre Ankara și blocul nord-atlantic, în special în sectorul industriei de apărare, punctele de presiune rămân active sub suprafața unei cooperări aparent consolidate. Experții subliniază că poziția Turciei în cadrul Alianței este astăzi mai solidă decât în ultimii ani, Ankara fiind văzută ca un pion central în securizarea Flancului Sudic, gestionarea Mării Negre și controlul crizelor din vecinătatea extinsă.
Ambiții regionale versus excluderea europeană
În ciuda importanței sale strategice, Ankara simte că Europa nu depune suficiente eforturi pentru a o integra în noile arhitecturi de apărare ale continentului. Oficialii turci critică dur ceea ce ei numesc o „abordare lipsită de viziune” din partea liderilor europeni, argumentând că excluderea capacităților industriale masive ale Turciei din inițiativele de apărare ale UE este o eroare strategică. Pe de altă parte, dorința Turciei de a rămâne o putere regională autonomă creează fricțiuni: Ankara refuză să își subordoneze prioritățile geopolitice agendei Washingtonului sau Bruxelles-ului, mai ales atunci când acestea intră în conflict cu interesele sale în Mediterana de Est sau în Orientul Mijlociu.
Puterea militară: De la dronele TB3 la dominația în Marea Neagră
Contribuția Turciei la misiunile NATO rămâne, însă, incontestabilă. De la sprijinul defensiv aerian primit în timpul tensiunilor cu Iranul, până la participarea masivă la exercițiul „Steadfast Defender” cu peste 2.000 de trupe și portavionul TCG Anadolu, Ankara demonstrează o forță militară de elită. Un moment istoric a fost marcat de prima utilizare operațională a dronelor înarmate de tip TB3 de pe o navă de luptă, o inovație pur turcească. Mai mult, rolul Ankarei în conflictul din Ucraina — prin blocarea navelor rusești în Marea Neagră și furnizarea de drone Bayraktar — a devenit un pilon esențial în strategia de descurajare a agresiunii ruse.
F-35 și KAAN: Nodul gordian al relațiilor cu SUA
Cea mai sensibilă problemă rămâne însă relația cu Statele Unite, marcată de excluderea Turciei din programul F-35 în 2019, după achiziția sistemelor rusești S-400. Deși există semnale privind o posibilă deblocare a livrărilor de motoare General Electric F110 pentru viitorul avion de luptă autohton, KAAN, situația avionului F-35 rămâne blocată politic. Pentru Ankara, prioritatea s-a mutat acum pe dezvoltarea propriilor tehnologii de generația a cincea, încercând să transforme o sancțiune într-un motor pentru independența industrială. Summitul de la Ankara va fi testul suprem: dacă aliații vor integra Turcia în planificarea pe termen lung, influența acesteia va deveni de neclintit; dacă nu, pragmatismul tranzacțional va continua să definească acest parteneriat complicat.
Actualitate
O nouă eră în războiul asistat de algoritmi: cum a devenit Maven Smart System „motorul” campaniei aeriene împotriva Iranului
Planificatorii Pentagonului și statele majore americane au folosit într‑un mod fără precedent inteligența artificială în timpul celor 38 de zile de război aerian împotriva Iranului, arată date nou publicate despre modul în care a fost utilizat Maven Smart System (MSS), suita de AI a Departamentului Apărării.
13.000 de ținte în 38 de zile: foamea de AI pe câmpul de luptă
„Operațiunea Epic Fury a folosit Maven Smart System al Palantir pentru a executa misiuni de lovire în întregul spațiu de luptă, 13.000 de ținte în 38 de zile”, a declarat Cameron Stanley, Chief Digital & AI Officer (CDAO) al Pentagonului, la conferința SCSP AI+Expo.
Militarii, spune el, au arătat „o poftă nesățioasă” pentru astfel de instrumente: „[Instrumentele de AI] ne permit să luăm toate aceste date, să le sintetizăm și să luăm decizii mai bune, mai rapide, pe câmpul de luptă.”
MSS este o suită de instrumente de inteligență artificială derivată din experimentul inițial Project Maven, evoluată într‑un instrument multifuncțional de planificare militară dezvoltat de Palantir. (O ramură separată a Maven este operată de Agenția Națională de Informații Geospațiale.)
Explozie de utilizare: miliarde de „tokens” pe zi
În timpul Epic Fury, folosirea MSS a crescut abrupt, atât în sfera clasificată, cât și în cea neclasificată, au explicat oficialii.
– Utilizarea neclasificată a crescut cu 38% de la o lună la alta.
– Utilizarea clasificată a urcat cu 89%.
– Măsurată în „tokens” – operațiunile matematice de bază care stau la baza AI generative – vârful zilnic de consum a explodat cu 4.425%.
La un moment dat, a precizat un purtător de cuvânt al Pentagonului, utilizarea zilnică a ajuns la aproximativ 20 de miliarde de tokens.
Prin comparație, într‑un context civil, o singură interacțiune cu un chatbot poate consuma câteva sute de tokens, iar un „power user” care folosește AI intensiv, de exemplu pentru programare, poate ajunge la circa un sfert de milion de tokens pe zi.
„De la începuturile sale modeste, ca o mică echipă transfuncțională de circa 45 de oameni în Pentagon, [Maven] a explodat și a devenit cea mai bună capabilitate de comandă și control (C2) asistată de AI de pe planetă”, a spus Stanley.
De la identificarea teroriștilor la „vederea în direct” a câmpului de luptă
Ce produce, concret, această activitate intensă? Pentagonul a refuzat să ofere exemple specifice din conflictul cu Iranul, însă descrie funcționalități care amintesc, la versiuni militare, de trusele de AI comerciale.
MSS include unelte „low‑code/no‑code” care permit personalului fără expertiză în programare să își construiască propriile aplicații sau chiar agenți AI semi‑autonomi, capabili să preia sarcini repetitive.
În același timp, sistemul execută funcții profund militare.
Nucleul Project Maven a fost, inițial, detectarea țintelor teroriste în ore interminabile de imagini video provenite de la drone. Treptat, suita s‑a extins către ceea ce Palantir descrie ca „o vedere sincronizată, în timp real, a spațiului de luptă”, care permite planificare și execuție de misiuni sincronizate, automatizează detectarea obiectelor și centralizează procesul de identificare și gestionare a țintelor.
Tehnologia analizează combinații complexe de imagini video, imagini satelitare și alte surse de informații extrem de tehnice, potrivit companiei și relatărilor publice. Maven Smart System poate, de asemenea, să filtreze biblioteci uriașe de rapoarte de informații și să genereze rezumate sau posibile opțiuni de acțiune viitoare, a mai explicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
„Nu adversarul, ci capacitatea noastră”: lupta pentru putere de calcul
Toată această activitate consumă o cantitate tot mai mare de putere de calcul, avertizează Stanley.
„Cea mai mare teamă a mea, în acest moment, nu este adversarul”, a spus el la SCSP AI+Expo. „Cea mai mare teamă a mea este: putem ține pasul?”
„Vedem o creștere dramatică, nu doar în utilizarea sistemelor noastre, ci și în cantitatea de compute necesară”, a continuat el. „Departamentul analizează în prezent diverse modalități prin care putem crește capacitatea în fiecare domeniu, la fiecare nivel de clasificare, pentru a ne asigura că acea poftă nesățioasă este satisfăcută, de la cel mai tânăr operator până la cel mai înalt comandant.”
Costul vitezei: erori, victime colaterale și testarea algoritmilor
Accelerarea AI în război nu este lipsită de riscuri, recunoaște Stanley. Nu a discutat explicit pagubele colaterale în loviturile asupra Iranului, deși chiar prima zi a campaniei a ucis cel puțin 175 de persoane într‑o școală aflată lângă o bază a Gardienilor Revoluției, incident atribuit unor informații învechite. Astfel de tragedii, subliniază observatorii, au avut loc și înainte de era AI.
CDAO insistă însă că algoritmii sunt supuși unor programe riguroase de testare. Pe termen lung, Stanley susține că o echipă mixtă om‑mașină, în care fiecare îl verifică pe celălalt, ar putea reduce erorile și salva vieți.
„Deși ritmul s‑a accelerat, un lucru care mă preocupă profund în război este să minimizez greșelile, mai ales în ceea ce privește deciziile operaționale”, a spus el. „Și știm, din istoria noastră lungă, că oamenii, singuri, greșesc. Mașinile, singure, greșesc și ele. Ce încerc să implementez este cea mai bună echipă om‑mașină posibilă.”
„Folosești tehnologia pentru ceea ce face ea cel mai bine – procesare foarte rapidă a datelor – dar păstrezi întotdeauna omul care va analiza situația, va aplica arta operațională, contextul și intenția legală, pentru a reduce drastic erorile și a asigura superioritatea decizională pe câmpul de luptă”, a concluzionat Stanley.
-
Exclusivacum 4 zileGândacul‑șef cu salariu de „merit” – cum își unge pensia comisarul Sadicovici pe spinarea agenților sufocați în autospeciale fără aer condiționat – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XVIII)
-
Exclusivacum 3 zileInspectoratul de Protecție al Jmecherului, sezonul XIX: bețivi la volan, fini de „nași”, pozari cu vile și gândacul‑șef care încasează „merit” la A3 – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XIX)
-
Exclusivacum 2 zileHipodromul de Ploiești: „Tips & Tricks” despre cum să fugi mai repede de antidoping
-
Exclusivacum 2 zileGrădinița de cadre – IPJ Prahova (XX): când „instructorul de etică” are 0,25 la etilotest
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova si maneliadă la lege: cum dictează clanurile codul penal în centrul Ploieștiului
-
Exclusivacum 4 zileNu mai sunt oameni pentru funcții de conducere? Ba sunt! Nu mai sunt proști motivați! ANP, cu frânele rupte, dar cu Facebook-ul la maximum
-
Exclusivacum 4 zileRepublica „butoiului roșu”: Mafia deșeurilor de la Coca‑Cola Ploiești își face legea pe OLX
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Fiduciei S.A. (Bin Go Solutions SRL) – Gunoaiele, miliardele și acționarii invizibili. Cum se spală bani la umbra legii împotriva spălării banilor



