Administratie
Incertitudine și multe întrebări fără răspuns
Ca student la Drept care își dorește să înceapă o carieră în avocatură în mai puțin de 2 ani, împărtășesc de două zile încoace temerile și semnele de întrebare pe care le exprimă în spațiul public organele profesiei, avocați sau alți reprezentanți ai sistemului de justiție.
Pe scurt, premisa: avocatul Robert Roșu, partener al unei importante societăți de avocatură din Capitală, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la 5 ani de închisoare pentru: constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate (cu clientul său) la abuz în serviciu.
Neinițiații sau haterii ar spune „foarte bine, știau procurorii ce știau”, dar în concret faptele pentru care a fost condamnat avocatul se referă la elaborarea și revizuirea unor contracte pentru clientul său și asistarea acestuia în procedura de punere în executare a unei hotărâri civile DEFINITIVE prin care îi era retrocedată Ferma Băneasa. Pe scurt, e vorba de realizarea unor activități specifice profesiei, așa cum ele sunt reglementate de lege.
Și, de aceea, se nasc niște întrebări și pentru cei care deja sunt avocați și, inevitabil, pentru noi, cei care ne îndreptăm spre o carieră juridică:
- În momentul acesta, în jurisprudența Înaltei Curți s-a trasat o limită între reprezentarea avocațială diligentă și ilicitul penal, momentul în care tu, avocat, devii complice al clientului tău pentru că îi susți cauza (sună puțin kafkian, nu!?). Dar, care este această limită? Nu știm încă. Și nici nu vom ști încă câteva luni bune, pentru că în România avem o practică defectă principial, hotărârile se pronunță și mai apoi se motivează. Adică în penal, în calea de atac, arunci omul în închisoare, dar el abia după 2-3-4 luni află motivele pentru care instanța a hotărât asta.
Pe bună dreptate, incertitudinea plutește în aer. Acum 2 zile a fost avocatul Robert Roșu, mâine ar putea fi altcineva.
- În primă instanță, la Curtea de Apel Brașov, avocatul Roșu a fost achitat. Judecătorul de fond a constat că faptele ori nu există, ori nu sunt prevăzute de legea penală și a reținut că „inculpatul a desfasurat doar activitati de asistenta juridica, in calitatea sa de avocat in cadrul unei firme de avocatura”.
Atunci când a declarat apel, DNA l-a motivat spunând că avocatul este vinovat de participare la un grup infracțional organizat și abuz în serviciu pentru faptul că a fost prezent lângă clientul său (da, asta se numește asistență juridică) și pentru că „a susținut pledoarii excesiv de convingătoare”.
Deci, mă întreb pe bună dreptate, având în vedere că a întors la 180 de grade decizia instanței de fond, ÎCCJ și-a însușit argumentele apelului? Deci, în opinia ÎCCJ, un avocat intră în sfera ilicitului penal dacă este excesiv de convingăto și își reprezintă clientul cu diligență? Asta este o întrebare la care eu ca student la Drept și viitor practician îmi doresc cât mai repede un răspuns (adică motivarea). Nu peste un an.
- În actul de trimitere în judecată, DNA Brașov invocă faptul că avocatul Robert Roșu se face vinovat de acțiunile sale de punere în executare a hotărârii definitive de retrocedare a Fermei Băneasa, deoarece hotărărea era GREȘITĂ.
Pe ce se întemeiază această afirmație? Din câte înțeleg, procurorii i-au audiat pe judecătorii care au dat hotărârea cu ani în urmă și le-au cerut să o aprecieze drept corectă sau greșită. Da, deci niște judecători au fost audiați pentru a-și argumenta în fața procurorilor hotărârile pronunțate. Nu pentru că existau suspiciuni despre cum le-au pronunțat, ci pentru că pur și simplu erau apreciate drept greșite.
Noi la facultate învățăm că hotărârile definitive au autoritate de lucru judecat și sunt executorii, deci nu e nimic anormal ca un avocat să fie CONVINGĂTOR pentru a face instituțiile statului să respecte acele hotărâri. Se pare că nici acest lucru nu mai este sigur.
În final, un mesaj pentru persoanele din afara sferei juridice: tot vad opinii care spun că e vina avocatului că l-a acceptat drept client pe unul dubios și să își asume asta. Pe noi la școală, în primele săptămâni de anul I, ne învață la Organizarea și etica profesiilor și la Teoria generală a dreptului că orice om are dreptul la apărare, iar rolul suprem al avocatului este să asigure respectarea drepturilor, libertăților și interesele legitime ale cetățenilor.
Fără avocați și fără drept la apărare nu ai stat de drept! Să avem cu toții înțelepciune și curaj. Acum, că mai târziu ar putea fi prea târziu, conchide Constantin-Alexandru Manda. (Paul D.).
Administratie
Antrenamentul și repausul câinilor de serviciu nu sunt opționale
Organizarea turelor de 12 ore ridică întrebări privind pregătirea, recuperarea și adăpostirea câinilor din Poliția de Frontieră
Conductorii canini și câinii de serviciu nu pot fi tratați ca simple resurse de planificare, susține Sindicatul Europol. Activitatea lor presupune obligații specifice, de la antrenamentul zilnic și îngrijirea animalelor până la asigurarea perioadelor de refacere după misiuni.
Sindicatul atrage atenția că organizarea activității în ture de 12 ore poate ridica probleme atunci când echipele canine sunt planificate în misiuni operative succesive sau primesc atribuții care nu țin de specializarea lor. În astfel de condiții, spune organizația, trebuie clarificat cum sunt respectate timpul de pregătire, nevoile fiziologice ale câinelui și condițiile de transport și adăpostire.
Pentru lămuriri privind aplicarea prevederilor OMAI nr. 172/2025, Sindicatul Europol a solicitat un punct de vedere Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu. Răspunsul instituției prezintă obligațiile referitoare la pregătirea și utilizarea câinilor de serviciu, precum și responsabilitățile structurilor care îi au în dotare.
Patru ore de antrenament pe zi, în timpul programului de lucru
Una dintre clarificările importante privește timpul de antrenament. Potrivit răspunsului Centrului Chinologic, art. 19 alin. (2) lit. b) din OMAI nr. 172/2025 prevede desfășurarea zilnică a antrenamentului, în timpul programului de lucru. Activitatea poate fi împărțită în mai multe sesiuni și se aplică indiferent de categoria de serviciu.
Articolul 20 stabilește, la rândul său, că antrenamentul se desfășoară zilnic în programul de lucru, cu excepția situațiilor în care echipa canină participă la misiuni. Pentru câinii specializați în detectarea produselor, metodologia de specialitate permite efectuarea unor antrenamente și în timpul misiunilor, în condițiile prevăzute de aceasta.
Prin urmare, planificarea unei echipe într-o tură de 12 ore nu înseamnă, de la sine, că activitățile de pregătire pot fi eliminate. Organizarea serviciului trebuie să țină cont de cerințele specifice activității canine, arată sindicatul.
Timpul pentru pregătire este și responsabilitatea conducerii
Asigurarea timpului de antrenament nu este doar responsabilitatea conductorului. Conform art. 6 lit. b) din ordin, citat în răspunsul Centrului Chinologic, structurile care dețin efective canine trebuie să dispună măsurile necesare pentru timpul dedicat îngrijirii, hrănirii, dresajului și antrenamentului câinilor, precum și pregătirii profesionale a conductorilor.
Această obligație devine cu atât mai relevantă când polițiștii sunt planificați în activități operative succesive sau primesc sarcini suplimentare, fără legătură cu specializarea canină. În opinia Sindicatului Europol, conductorul nu poate fi făcut singur răspunzător pentru menținerea nivelului de pregătire al câinelui dacă structura nu îi asigură timpul și condițiile necesare.
Refacerea câinelui face parte din capacitatea de lucru
Repausul este deosebit de important pentru câinii folosiți la detectarea substanțelor interzise, a tutunului, a urmelor olfactive și pentru alte activități bazate pe miros. Potrivit art. 33 alin. (4) din OMAI nr. 172/2025, timpul de refacere a capacității fiziologice de lucru trebuie să fie egal cu perioada de folosire efectivă în misiune.
Metodologia de specialitate stabilește, de asemenea, că activitățile de căutare nu trebuie să depășească 30 de minute. După acestea, câinele trebuie să beneficieze de intervale pentru deconectare și pentru satisfacerea nevoilor fiziologice.
Centrul Chinologic subliniază și necesitatea prevenirii suprasolicitării, astfel încât să fie menținută calitatea căutării. Sindicatul Europol spune că aceste prevederi arată că refacerea nu este un beneficiu facultativ, ci o condiție atât pentru protejarea sănătății câinelui, cât și pentru eficiența misiunilor.
Transportul în autospecială nu echivalează automat cu repausul
Un alt aspect semnalat privește câinii ținuți în cușca autospecialei în timpul patrulărilor auto. Sindicatul avertizează că simpla prezență a animalului într-un compartiment de transport nu dovedește, prin ea însăși, că acesta beneficiază de o perioadă corespunzătoare de refacere.
Răspunsul Centrului Chinologic nu prevede expres că orice interval de recuperare impune întoarcerea la sediul unității. El indică însă condiții ce trebuie respectate în timpul transportului: autospeciala trebuie să asigure ventilație, temperatură adecvată, climatizare și posibilitatea supravegherii câinelui.
În plus, metodologia comună nr. 129390 din 16 martie 2026 prevede ca, la fiecare două ore de drum, să se facă o oprire de 15–20 de minute. În acest interval trebuie asigurate apă proaspătă și posibilitatea ca animalul să își satisfacă nevoile fiziologice.
Transportul și adăpostirea sunt reglementate diferit
Potrivit prevederilor invocate în răspunsul oficial, transportul câinilor în timpul programului de lucru trebuie realizat cu mijloace special amenajate și autorizate sanitar-veterinar. Adăpostirea presupune alte cerințe: spațiu suficient, libertate de mișcare și protecție față de condițiile meteorologice, astfel încât animalul să poată sta în picioare și să se poată întoarce.
Metodologia stabilește inclusiv dimensiuni minime pentru cuștile folosite la adăpostire și prevede, potrivit formulării actului citat, interdicții privind ținerea câinilor legați sau fără harnașament în perioada în care se află în adăpost.
Centrul Chinologic nu formulează o interdicție expresă privind menținerea câinelui în autospecială pe întreaga durată a unei ture de 12 ore. Totuși, normele prezentate disting între transport și adăpostire, astfel că un compartiment de transport nu poate fi considerat automat spațiu de cazare permanentă. Orice astfel de utilizare trebuie analizată în raport cu condițiile efective de bunăstare și cu reglementările aplicabile.
Sindicatul cere organizarea activității în acord cu normele
Sindicatul Europol susține că eficiența unei echipe canine nu se măsoară doar prin timpul petrecut în teren sau prin prezența într-o autospecială. Contează și calitatea pregătirii, respectarea perioadelor de recuperare și asigurarea unor condiții adecvate de muncă și îngrijire.
Organizarea activității, afirmă sindicatul, trebuie să le permită conductorilor să își îndeplinească obligațiile fără ca întreaga răspundere pentru pregătirea și starea câinilor să le fie transferată. Sindicatul anunță că va continua să susțină aplicarea unitară a prevederilor legale și respectarea particularităților muncii echipelor canine.
„Un câine de serviciu bine pregătit, odihnit și îngrijit corespunzător” este, potrivit organizației, esențial atât pentru siguranța polițistului, cât și pentru eficiența misiunilor. (Sava N.).
Administratie
Poliția Română, partener într-un proiect de monitorizare a rețelelor radio
RMS RAN urmărește dezvoltarea unor capabilități tehnice pentru supravegherea și securizarea frontierelor
Serviciul Român de Informații, prin Unitatea Militară 0929 București, implementează proiectul „Sistem monitorizare parametri radio din rețele de acces radio – RMS RAN”, în parteneriat cu mai multe structuri ale instituției, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
În proiect sunt implicate și Unitățile Militare 0461 și 0991 București, precum și Unitatea Militară 0472 București, care are în coordonare unitățile 0221, 0964, 0167 și 0198 București.
Monitorizarea rețelelor de acces radio
Potrivit descrierii proiectului, obiectivul general este operaționalizarea unor capabilități tehnice de monitorizare radio în domeniul rețelelor de acces radio. Acestea urmează să sprijine activitățile specifice de supraveghere și securizare a frontierelor externe ale României. (Paul D.).
Administratie
Peste 700 de școli au aplicat pentru finanțare în cadrul programului PRIMII
Inițiativa vizează sprijinirea elevilor din ciclul primar și prevenirea abandonului școlar
Ministerul Educației și Cercetării a încheiat perioada de depunere a aplicațiilor pentru Programul pentru Reușita Învățământului primar prin Măsuri Integrate de Intervenție (PRIMII). Au fost depuse 709 cereri de finanțare, pentru intervenții în școli vulnerabile.
Programul urmărește prevenirea analfabetismului funcțional și reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii, printr-un pachet de sprijin adaptat nevoilor elevilor și comunităților.
Sprijin educațional, hrană și consiliere
Finanțarea poate acoperi activități de tip „Școala după Școală”, lecții individualizate și programe de recuperare. Sunt eligibile, de asemenea, hrana pentru elevii participanți, activitățile extracurriculare, materialele didactice și resursele pentru învățare remedială.
Programul poate susține și servicii de consiliere și terapie pentru elevi, precum și consiliere parentală.
Abordare bazată pe date și instrumente existente
PRIMII extinde către învățământul primar logica de intervenție folosită de Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, care s-a adresat în principal ciclului gimnazial.
Implementarea va valorifica instrumente de identificare a vulnerabilităților și riscurilor educaționale: Indexul Național de Vulnerabilitate Școlară pentru Învățământul Primar și Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație, dezvoltate împreună cu Banca Mondială, precum și Indicele de Risc Comunitar, elaborat de UNICEF.
Implementare în perioada 2026–2029
Proiectul se va desfășura între 2026 și 2029. Finanțarea este asigurată din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, în cadrul priorității privind prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului grupurilor dezavantajate la educație.
-
Exclusivacum 5 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 3 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 17 oreI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta
-
Exclusivacum 3 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi




