Actualitate
Preşedintele Iohannis, la reuniunea CE: Au fost discutate coordonarea măsurilor anti-COVID-19 şi Cadrul Financiar Multianual
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, principalele subiecte de pe agenda reuniunii vizând negocierile privind Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027 şi Planul european de redresare economică, dar şi agrearea unui nou obiectiv climatic pentru 2030.
De asemenea, a mai fost analizată securitatea internă a Uniunii, fiind discutate aspecte legate de relaţiile externe ale UE, precum relaţia transatlantică, situaţia din Mediterana de Est şi vecinătatea sudică. Au fost, de asemenea, continuate discuţiile privind coordonarea măsurilor, la nivelul Uniunii, în contextul generat de pandemia de COVID-19, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
În ceea ce priveşte viitorul Cadru Financiar Multianual 2021 – 2027 şi Planul european de redresare economică, au fost adoptate Concluzii ale Consiliului European, prin care sunt aduse clarificări suplimentare cu privire la propunerea legislativă referitoare la condiţionalitatea privind protejarea bugetului şi intereselor financiare ale Uniunii din perspectiva respectării principiilor statului de drept. Ca urmare, în scopul asigurării unei implementări obiective şi eficiente a acestei condiţionalităţi, Comisia Europeană va elabora şi adopta orientări, în consultare strânsă cu statele membre, şi va informa Consiliul European asupra acestora.
Preşedintele Iohannis a salutat evoluţiile pozitive înregistrate în direcţia finalizării procesului de negociere, arătând că acestea sunt de natură să faciliteze operaţionalizarea cât mai rapidă a programelor finanţate în cadrul viitorului buget al Uniunii pentru perioada 2021 – 2027 şi demararea implementării Planului de redresare. În acelaşi timp, el a reiterat susţinerea României pentru adoptarea legislaţiei aferente condiţionalităţii referitoare la statul de drept vizând protejarea bugetului Uniunii Europene.
Un alt rezultat important al reuniunii a fost acordul şefilor de stat şi guvern din Uniune cu privire la obiectivul UE pentru 2030 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% faţă de nivelul din 1990. În context, au fost discutate aspectele referitoare la definirea unui cadru de implementare care să faciliteze realizarea noului obiectiv, inclusiv din perspectiva principiilor şi componentelor constitutive ale acestui cadru.
Concluziile adoptate menţionează, astfel, că toate statele membre vor participa la efortul comun de asigurare a îndeplinirii noii ţinte pe baze echitabile şi de o manieră solidară. De asemenea, concluziile fac referire la faptul că îndeplinirea ţintei se va realiza cu menţinerea competitivităţii Uniunii şi cu luarea în considerare a circumstanţelor naţionale specifice, a nivelelor şi potenţialelor diferite de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de la care statele membre pornesc în acest proces, precum şi a eforturilor realizate anterior în acest scop. Totodată, Consiliul European a recunoscut necesitatea asigurării interconectărilor şi securităţii energetice pentru toate statele membre, la preţuri accesibile pentru companii şi cetăţeni, precum şi a respectării dreptului statelor membre de a decide asupra mixului energetic naţional şi de opta pentru cele mai adecvate tehnologii în procesul de tranziţie, precizează sursa citată.
De asemenea, Comisia Europeană a fost invitată să evalueze modalităţile prin care sectoarele economice pot contribui la atingerea ţintei şi să prezinte propuneri pe baza unor evaluări detaliate privind impactul economic, social şi de mediu la nivelul statelor membre.
Subiectul va fi discutat din nou de liderii Uniunii cu scopul adoptării de orientări suplimentare anterior prezentării de către Comisia Europeană a pachetului legislativ de propuneri sectoriale pentru a sprijini atingerea noului obiectiv, inclusiv a celei vizând partajarea eforturilor între statele membre, aminteşte Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că România susţine noua ţintă ambiţioasă de reducere a emisiilor la nivelul Uniunii, subliniind totodată necesitatea unei abordări realiste în pregătirea implementării, în condiţiile în care aceasta va presupune eforturi considerabile pentru transformarea economiilor europene.
Şeful statului a evidenţiat, totodată, importanţa unei partajări echitabile a eforturilor între statele membre, în funcţie de condiţiile specifice şi de circumstanţele naţionale ale acestora, cu asigurarea securităţii energetice, respectarea mixului energetic naţional şi a principiului neutralităţii tehnologice. În baza acestui principiu, la solicitarea preşedintelui României, textul concluziilor Consiliului European face referire la posibilitatea utilizării gazului ca tehnologie de tranziţie care să sprijine realizarea obiectivului Uniunii pentru 2030.
Referitor la coordonarea, la nivel UE, în contextul pandemiei de COVID-19, liderii au salutat evoluţiile înregistrate cu privire la dezvoltarea unor vaccinuri eficiente împotriva virusului SARS-CoV-2, manifestând, totodată, îngrijorare faţă de menţinerea unui număr ridicat de cazuri de infectare. Consiliul European a agreat, totodată, consolidarea eforturilor de coordonare a măsurilor la nivelul Uniunii, în special în ceea ce priveşte o ridicare graduală a restricţiilor, invitând Comisia Europeană să prezinte o propunere privind un cadru comun pentru testele antigen şi pentru recunoaşterea reciprocă a rezultatelor testelor.
Şefii de stat şi de guvern din Uniune au subliniat importanţa unei pregătiri adecvate a distribuirii vaccinurilor şi a campaniilor de vaccinare, inclusiv din perspectiva strategiei de comunicare. Totodată, liderii au apreciat necesitatea creşterii rezilienţei sistemelor de sănătate şi consolidarea cooperării în acest domeniu, inclusiv prin intermediul unor iniţiative precum Uniunea Sănătăţii.
De asemenea, şefii de stat şi de guvern au reiterat necesitatea şi disponibilitatea de a consolida cooperarea, la nivelul UE, pentru combaterea terorismului şi fenomenelor asociate. Prin concluziile adoptate, liderii au reafirmat necesitatea unităţii în contracararea actelor teroriste, a radicalizării şi a extremismului violent. Consiliul European a lansat un apel la adresa statelor membre de a accelera eforturile vizând implementarea noilor baze de date şi sisteme informatice de la nivel european, precum şi în direcţia consolidării cooperării poliţieneşti şi judiciare în domeniu.
Referitor la agenda externă a Uniunii, liderii au abordat, în principal, aspecte privind relaţiile UE cu SUA, evoluţiile din Mediterana de Est şi Vecinătatea Sudică.
Referitor la relaţiile transatlantice, prin concluziile adoptate, Consiliul European a evidenţiat importanţa unui parteneriat transatlantic puternic axat pe interese comune şi valori împărtăşite, mai ales în contextul provocărilor globale curente. A fost agreată abordarea, în relaţia cu SUA, a unor teme importante precum consolidarea multilateralismului, întărirea răspunsului global la pandemia de COVID-19, gestionarea schimbărilor climatice, consolidarea redresării economice şi a comerţului, promovarea securităţii şi cooperarea în domeniul digital şi tehnologic. Consiliul European a exprimat disponibilitatea de a discuta priorităţile comune cu noul preşedinte al Statelor Unite.
Cu privire la evoluţiile din Mediterana de Est, liderii europeni au reafirmat, prin concluziile adoptate, interesul strategic al Uniunii pentru dezvoltarea unei relaţii de cooperare şi reciproc avantajoase cu Turcia. Au menţinut oferta unei agende pozitive, în condiţiile în care Turcia va manifesta disponibilitate pentru un parteneriat onest cu Uniunea Europeană şi cu statele membre, precum şi de a soluţiona neînţelegerile prin dialog şi în conformitate cu dreptul internaţional. Agenda pozitivă ar include dimensiunea economică şi comercială, contactele interumane, reluarea dialogului la nivel înalt, precum şi continuarea cooperării în domeniul migraţiei.
Pe de altă parte, în concluziile Consiliului European se menţionează că Turcia „s-a angajat în acţiuni unilaterale, provocatoare la adresa Uniunii, a statelor membre şi a unora dintre liderii europeni”. Astfel, Consiliul Uniunii este invitat să adopte listări suplimentare în baza deciziei din 11 noiembrie 2019 privind măsurile restrictive legate de activităţile de forare ale Turciei în Mediterana de Est.
Consiliul European a mai reliefat importanţa menţinerii canalelor de comunicare deschise cu Turcia. A invitat Înaltul Reprezentant şi Comisia să prezinte o evaluare actualizată a relaţiilor UE-Turcia, precum şi a opţiunilor de abordare, spre a fi discutate cel mai târziu în cadrul Consiliului European din martie 2021.
De asemenea, şefii de stat şi de guvern au solicitat organizarea Conferinţei Multilaterale privind Mediterana de Est. Uniunea Europeană va urmări şi coordonarea cu Statele Unite ale Americii privind Turcia şi situaţia din Mediterana de Est.
*** Tot în această perioadă, Iohannis a participat şi la Summitul euro, în format extins. În cadrul Summitului, a fost adoptată o Declaraţie a liderilor prin care este reafirmată importanţa unui răspuns economic coordonat şi rapid la provocările generate de pandemia de COVID-19, inclusiv pe baza progreselor deja obţinute privind Uniunea Economică şi Monetară şi Uniunea Bancară, maia arată Administraţia Prezidenţială.
Actualitate
Armata SUA extinde Zero Trust: identitatea devine cheia securității pentru mii de sisteme
Pentru Armata SUA, provocarea Zero Trust nu mai ține atât de definirea conceptului, cât de aplicarea lui la scară largă. Aproximativ 5.000 de sisteme IT trebuie integrate într-o platformă comună de gestionare a identităților, acreditărilor și accesului — E-ICAM — deși multe dintre ele au fost construite cu mult înainte ca interoperabilitatea să devină o prioritate.
În paralel, cerințele de securitate depășesc rețelele IT tradiționale. Ele se extind către unitățile de la marginea tactică a rețelei, tehnologiile operaționale, sistemele de armament și, tot mai mult, agenții de inteligență artificială.
În aceste condiții, Zero Trust nu este o destinație la care se ajunge o singură dată, ci un model de securitate care trebuie ajustat permanent.
„Nu putem pur și simplu să cumpărăm Zero Trust de la un furnizor; nu este doar o cerință de conformitate”, a declarat David Thompson, responsabil de produs pentru E-ICAM în cadrul structurii Army CPE Command and Control Information Network. El a subliniat că amenințările, politicile și tehnologiile se schimbă continuu, iar Armata trebuie să își adapteze permanent abordarea.
Identitatea, prima linie de apărare
În centrul modelului se află identitatea. Orice entitate care încearcă să acceseze o resursă trebuie identificată, asociată unei acreditări și autorizată. Regula se aplică nu doar oamenilor, ci și dispozitivelor, aplicațiilor și altor entități non-umane.
„Orice lucru care se conectează la altceva pentru a accesa o resursă trebuie identificat fără echivoc, asociat în mod solid unei acreditări și autorizat în siguranță”, a explicat Thompson. „Asta înseamnă literalmente totul: de la utilizatori umani la interfețe non-umane și fiecare componentă fizică sau virtuală dintre acestea.”
Un element esențial al acestui model este autentificarea granulară și repetată. Utilizatorii, dispozitivele, datele și agenții AI trebuie verificați periodic pentru a-și păstra accesul, nu doar la momentul conectării inițiale.
5.000 de sisteme, o singură provocare complexă
Problema imediată este că sistemele Armatei diferă considerabil ca vechime și capabilități tehnice. Unele funcționează de zeci de ani și nu au ținut pasul cu modernizarea. În loc să impună aceeași soluție tehnică tuturor, Armata dezvoltă mai multe trasee de integrare și încearcă să aplice fiecărui sistem măsurile de control al accesului pe care acesta le poate susține în prezent.
Thompson a comparat situația cu securizarea unei clădiri guvernamentale. Controlul poate fi instituit la poartă, la intrare, în lift, la ușile interioare sau chiar la sertarele birourilor. Însă clădirile vechi nu au neapărat toate aceste puncte de control.
„Dacă o clădire nu are uși interioare sau birouri, trebuie să securizăm astăzi ceea ce este posibil și să fim pregătiți să sprijinim îmbunătățirile de securitate ale beneficiarului pe viitor”, a spus el.
Sistemele vechi rămân, astfel, unul dintre principalele obstacole în calea aplicării complete a Zero Trust. Curtis Dukes, vicepreședinte executiv și director general pentru bune practici de securitate la Center for Internet Security, a avertizat că o parte dintre acestea ar putea necesita modernizări importante pentru a răspunde noilor cerințe.
Această flexibilitate este esențială în contextul obiectivului Armatei de a îndeplini toate etapele-țintă Zero Trust până la sfârșitul anului 2027. Thompson a descris integrarea miilor de sisteme până la acel termen drept „un obiectiv uriaș”.
Integrare pe domenii, nu doar sistem cu sistem
Una dintre soluțiile analizate este integrarea sistemelor pe domenii operaționale, în locul tratării fiecăruia separat. Armata lucrează, de asemenea, la instrumente care să le permită responsabililor de sisteme să preia o parte mai mare din proces.
„Încercăm să găsim o metodă de integrare a domeniilor operaționale care pot cuprinde sute sau chiar o mie de sisteme IT”, a afirmat Thompson. El a adăugat că se pregătește un set de instrumente de tip „do it yourself”, astfel încât administratorii să poată lua măsuri fără să fie nevoiți să colaboreze individual, la fiecare pas, cu structura C2IN.
Pentru ca această abordare să funcționeze, responsabilii trebuie să știe ce sisteme și resurse dețin și cum operează acestea. Echipele Armatei au constatat uneori că proprietarii sistemelor nu au o imagine completă asupra propriilor medii informatice.
„Nu există o soluție universală; fiecare sistem IT este diferit. Este dificil, dar nu pentru că ar fi complicat. Dificultatea vine din atenția minuțioasă la detalii”, a spus Thompson.
Accesul securizat nu garantează protejarea datelor
Verificarea identității unui utilizator sau a unui dispozitiv nu este suficientă dacă informațiile la care acesta ajunge rămân vulnerabile. Din acest motiv, măsurile Zero Trust trebuie să protejeze și datele, nu doar accesul la ele.
Mario Puras, vicepreședinte senior pentru inginerie și arhitectură de soluții globale la Netskope, a susținut că modelul trebuie să includă verificare continuă, limitarea rapidă a amenințărilor și protecție completă a informațiilor.
„Misiunea eșuează dacă accesul utilizatorului este securizat, dar datele sunt compromise”, a afirmat Puras.
Într-o astfel de arhitectură, deciziile de acces se pot schimba în funcție de identitate, starea dispozitivului, comportament, conținut și alți factori. Politicile sunt aplicate la nivelul datelor, folosind informații despre utilizatori, dispozitive, conexiuni de rețea și aplicații.
Controlul devine cu atât mai important pe măsură ce mediile militare folosesc servicii cloud, interfețe API, platforme de colaborare și trafic criptat. Transferurile de informații sensibile prin apeluri API, încărcări în cloud sau mesaje de chat sunt exemple de activități pe care sistemele Zero Trust ar putea fi nevoite să le analizeze și să le controleze.
Agenții AI aduc o nouă dimensiune riscului
Extinderea utilizării agenților AI complică administrarea identităților. Pentru Thompson, principiul de bază nu se schimbă atunci când entitatea care solicită accesul nu este umană: și agenții AI trebuie să aibă identități, drepturi limitate și acces restrâns la ceea ce le este necesar.
„Paradigma nu este diferită; este aceeași, dar trebuie să ne mișcăm mai repede”, a spus el. Automatizarea ar putea accelera activitățile ostile, de la câteva atacuri pe minut la sute sau chiar mii pe secundă.
Dukes a atras atenția și asupra agenților capabili să delege sarcini altor agenți. Organizațiile vor trebui să gestioneze relații de încredere între lanțuri de identități non-umane și să se pregătească pentru agenți neautorizați — așa-numiții „shadow agents” — sau pentru sisteme care se comportă imprevizibil ori sunt compromise.
Zero Trust ajunge și la marginea tactică
La nivel tactic, Armata se confruntă cu o altă constrângere: conectivitatea. Unitățile de la nivelul brigăzii și de deasupra acesteia pot conta, în general, pe acces la resursele cloud ale Armatei. Formațiunile aflate sub acest nivel trebuie însă să se pregătească pentru conexiuni întrerupte, degradate, intermitente sau limitate.
Prin urmare, ele au nevoie de suficiente capabilități E-ICAM locale pentru a-și continua misiunile când sunt deconectate și pentru a actualiza informațiile atunci când legătura revine.
Aceleași principii ar urma să se aplice și tehnologiilor operaționale, sistemelor industriale de control, dispozitivelor conectate la internet și componentelor individuale ale sistemelor de armament.
Thompson a dat exemplul unui elicopter: atributele identității ar putea stabili dacă o anumită persoană are dreptul să pornească aparatul.
„Dacă David Thompson urcă într-un elicopter, are el autoritatea de a-l porni?”, a întrebat el. Răspunsul depinde de identitatea persoanei, de atributele asociate acesteia și de acțiunile pe care are voie să le întreprindă.
Provocarea Zero Trust depășește astfel cu mult conectarea la o rețea. Armata trebuie să stabilească ce persoană, mașină, aplicație sau agent AI poate accesa o anumită resursă, ce poate face după obținerea accesului și cum trebuie schimbate permisiunile odată cu evoluția tehnologiei, a misiunii și a amenințărilor.
În cuvintele lui Thompson, în cazul tehnologiilor operaționale, Zero Trust „nu este o stare finală, ci o acțiune continuă”.
Actualitate
Revoluția dronelor navale: Investiție strategică de 400 milioane dolari pentru X-BAT
Shield AI și Marina Statelor Unite au anunțat o infuzie masivă de capital, totalizând 400 de milioane de dolari, destinată accelerării dezvoltării dronei X-BAT, un vehicul aerian fără pilot cu decolare și aterizare verticală (VTOL), capabil să redefinească proiecția forței navale.
Un angajament financiar strategic pentru tehnologie de vârf
Recent, a fost concretizată o nouă etapă de finanțare în valoare de 300 de milioane de dolari, structurată printr-o modificare a unui acord existent cu Pentagonul în valoare de 150 de milioane de dolari, sumă completată de o investiție echivalentă din capitalul propriu al Shield AI. Această injecție de capital vine în continuarea unei finanțări anterioare de 100 de milioane de dolari, consolidând astfel un efort financiar comun destinat transformării programului X-BAT dintr-un concept în realitate operațională.
Soluție pentru limitările logistice și operaționale navale
Programul se aliniază eforturilor de tip RIMES (Runway Independent Maritime Expeditionary Strike), care urmăresc dezvoltarea unei drone capabile să lanseze misiuni de lovire pe distanțe lungi fără a necesita infrastructură terestră sau punți de zbor extinse pe navele purtătoare. Această capabilitate este esențială pentru platforme navale precum distrugătoarele din clasa Arleigh Burke, care sunt limitate în prezent de capacitatea stocurilor de muniție și de posibilitățile reduse de reîncărcare pe mare.
X-BAT este proiectată pentru a opera autonom, cu o rază de acțiune ce depășește 2.000 de mile marine și o capacitate de transport a munițiilor de 1.000 de livre. Obiectivul este ca sistemul să crească puterea de luptă fără a compromite operațiunile curente ale grupurilor de luptă din cadrul portavioanelor.
Dezvoltare accelerată și perspective de testare
Compania a adoptat o strategie de dezvoltare paralelă – care include testarea componentelor, a sistemelor de misiune, a integrării pe nave și a producției – pentru a reduce riscurile și a accelera calendarul. Producția aeronavei va avea loc în zona Seattle, în timp ce testele operaționale sunt planificate să se desfășoare în Kansas în cursul acestui an. Marketată drept „primul avion de vânătoare VTOL pilotat prin AI din lume”, drona măsoară 26 de picioare în lungime și dispune de o anvergură a aripilor de 39 de picioare, reprezentând o schimbare de paradigmă în capacitatea de răspuns rapid a Marinei SUA.
Actualitate
Dormitorul de la vară la iarnă: cum schimbi textilele, culorile și straturile pentru mai mult confort
Un dormitor poate arăta bine tot anul fără să schimbi mobilierul sau să refaci pereții. De cele mai multe ori, diferența o fac lenjeria, draperiile, cuvertura și câteva accente de culoare. Vara ai nevoie de materiale care lasă pielea să respire și de un decor luminos. Iarna, patul trebuie să ofere mai multă căldură, iar camera poate primi texturi mai dense.
Urmează pașii de mai jos și adaptează-i la dimensiunea camerei, temperatura din locuință și stilul care îți place.
1. Începe cu textilele care acoperă suprafețe mari
Lenjeria, pilota, perdelele și covorul schimbă rapid aspectul dormitorului. Aceste piese atrag privirea și influențează confortul de zi cu zi, așa că merită să pornești de aici.
Alege o bază neutră, precum alb cald, bej, crem sau gri cu subton cald. Astfel, schimbi fețele de pernă, pledul ori cuvertura fără să cumperi un set complet în fiecare sezon. Înainte de comandă, măsoară salteaua, pilota și pernele. O husă prea mică se strânge, iar una prea mare arată neîngrijit.
Caută lenjerii de pat din bumbac, satin, muselină sau flanel. Materialul contează mai mult decât modelul imprimat, mai ales dacă folosești patul zilnic. Alege două seturi potrivite pentru sezon și rotește-le la spălare.
2. Vara: păstrează patul aerisit și simplu
În sezonul cald, alege fibre naturale sau țesături ușoare. Bumbacul percale are o suprafață mată și răcoroasă, fiind potrivit pentru persoanele care dorm mai bine într-un pat mai puțin încărcat. Muselina se simte moale și arată relaxat, iar satinul de bumbac oferă o senzație netedă.
Inul absoarbe bine umezeala și lasă aerul să circule, însă se șifonează mai repede. Dacă îți place un aspect ordonat, alege percale. Dacă preferi un decor casual, inul și muselina se potrivesc mai bine.
Construiește patul de vară în trei pași:
- Pune un cearșaf și o lenjerie din material respirabil.
- Folosește o pilotă subțire sau o cuvertură ușoară.
- Lasă un pled fin la capătul patului pentru nopțile mai răcoroase.
Combină alb cu bleu prăfuit, crem cu verde salvie sau bej nisipiu cu roz pudrat. Evită plușul, fleece-ul și materialele sintetice groase. Acestea păstrează căldura și pot face spațiul să pară prea încărcat.
3. Toamna: adaugă căldură treptat
Temperaturile de toamnă se schimbă de la o săptămână la alta. Nu este nevoie să scoți imediat cea mai groasă pilotă. Începe cu o cuvertură matlasată sau cu un pled mai dens, pe care îl poți da jos ușor dacă noaptea rămâne caldă.
Texturile mici creează un aspect plăcut fără să aglomereze camera. Poți alege fețe de pernă din bumbac cu relief discret, un pled tricotat sau o cuvertură cu cusături vizibile. Limitează-te la trei texturi: una netedă pentru lenjerie, una mai groasă pentru pled și una decorativă pentru perne.
Nuanțele de caramel, teracotă pală, verde măsliniu, bordo sau bej cappuccino se potrivesc bine în această perioadă. Păstrează culorile puternice în accesorii. De exemplu, o lenjerie crem, două perne verde măsliniu și un pled bordo oferă un rezultat echilibrat.
4. Iarna: construiește straturi practice
Iarna, straturile te ajută să reglezi mai ușor confortul. În loc să pui multe pături grele una peste alta, alege articole pe care le poți adapta rapid. O cameră încălzită constant cere mai puține straturi decât una în care temperatura scade noaptea.
Lâna este potrivită pentru pleduri, fiind călduroasă și rezistentă, dar cere spălare delicată. Catifeaua și velurul arată bine pe perne sau draperii, însă folosirea lor pe toate suprafețele poate încărca decorul. Într-un dormitor mic, păstrează lenjeria în culori deschise și folosește verde închis, bleumarin sau brun doar ca accent.
5. Alege culorile după regula 60-30-10
Regula 60-30-10 ajută la combinarea nuanțelor fără să încarci vizual camera: 60% din spațiu are culoarea de bază, 30% o culoare secundară, iar 10% sunt accentele. Într-un dormitor de iarnă, folosește crem, cappuccino și bordo; pentru vară, alb cald, bleu deschis și verde salvie.
6. Schimbă aspectul cu un buget controlat
Patru piese sunt suficiente: lenjeria, un pled, două fețe de pernă și o cuvertură. Acestea schimbă imaginea patului, care ocupă cea mai mare parte din dormitor.
Poți crea o mică garderobă de textile: două seturi neutre pentru tot anul, unul luminos pentru vară și unul în nuanțe mai închise pentru sezonul rece. Alege piese care se spală ușor și pe care le poți combina între ele. Începe cu o singură culoare de accent și vezi cum arată în cameră înainte să adaugi altele.
Începe cu lenjeria și construiește restul decorului în jurul ei. Alege o combinație care îți place, adaugă treptat straturi și testează ce funcționează cel mai bine pentru dormitorul tău.
-
Exclusivacum 3 zileCASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ
-
Exclusivacum 3 zileStația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a IX‑a – Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu
-
Exclusivacum 2 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 2 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Featuredacum 3 zilePULS își alege conducerea și își stabilește direcțiile politice la Alba Iulia – „România are PULS – în țară și în Diaspora”
-
Exclusivacum o ziRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Exclusivacum o ziDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină




