Exclusiv
Nu exista pic de onoare in aceasta actiune, parte a unui joc operativ prin care baietelul de securist Ludovic Orban este doar trecut pe un alt palier
Pentru toti cei care o dau cu “onoarea” lui Ludovic Orban, pentru ca a demisionat in plina criza de sanatate publica si in plina criza economica le spun doar atat: maurul si-a facut treaba, maurul trebuie sa plece. Celorlalti le spun atat: Nu exista pic de onoare in aceasta actiune, parte a unui joc operativ prin care baietelul de securist Ludovic Orban este doar trecut pe un alt palier. Onoare la un om care cersea 50.000 de euro de la Urdareanu sau “da-mi un sut in fund”? Onoare la un individ care, abtiguit fiind la volanul masinii oficiale de ministru al transporturilor, a fugit de la locul accidentului? Onoare la un individ care, dupa ce a fost “abuzat” de DNA – in fapt DNA s-a impiedicat in cercetarea penala, a tacut malc dupa ce a fost achitat de o instanta sub protocol cu SRI si nu a incercat repararea prejudiciilor? Onoare la un individ care in timp ce amendau populatia cu mii de lei pentru ca nu poarta masca dadea o petrecere cu alcool si tutun si fara masca impreuna cu alti destrabalati din cabinetul sau? Onoare la acest individ dupa un an in care a gestionat criza si in care a fost posibila tragediande la Piatra Neamt? Unde e onoarea acestui individ? Nu seamana ea mai degraba cu onoarea de sluga?
De la ,,Te gândești dacă poți sau îmi dai un șut în fund…” (50.000 de Euro) la alocarea din fonduri publice a 200 de milioane de lei pentru patronii de presă din România.
Cat de eficientă este activitatea DNA față de niște persoane care primesc avize SRI pentru a lua funcții în statul român? Poate contesta cineva conflictul de interese între documentarea/cercetarea unor infracțiuni și tragerea la răspundere penală de către colaboratori ai SRI a unor avizați ai SRI?
Sunt cele două întrebări la care vă invit să găsiți răspunsul analizând cazul Ludovic Orban, în lumina celor 200 de milioane de lei (din împrumuturi) pe care le alocă patronilor de presă, pentru a cumpăra bunăvoința lor. Mecanismul de alocare este unul schilod: ,,campanie de informare privind măsurile de după stare dea urgență”.
La 6 săptămâni după introducerea stării de urgență (și cu 2 săptămâni înainte de încheierea ei, când se presupune că oamenii știu ce trebuie să facă și ce nu în starea de urgență), în ședința de guvern din 30 aprilie 2020, Orban alocă până la 200 de milioane de lei – circa 41 de milioane de Euro) pentru ,,informarea cetățenilor cu privire la măsurile care trebuie respectate pe perioada stării de urgență dar și a măsurilor ce vor fi luate după 15 mai pentru reluarea activităților economice”. Din bani publici.
Au trecut abia patru ani de când Ludovic Orban își retrăgea candidatura la Primăria Capitalei (aprilie 2016), după ce DNA îl punea sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.
În opinia mea, oameni din DNA și SRI (instituții legate printr-un protocol neconstituțional) au avertizat atunci terminațiile lor din PNL – după modelul avertizării terminațiilor lor din PSD, că urma punerea sub acuzare a lui Orban, iar ICCJ (instituție deasemenea aflată sub protocol cu SRI) a desăvârșit opera ,,împiedicării” DNA și SRI: a menținut decizia de achitare dată în fond (în fond, 2 judecători s-au pronunțat pentru achitare și unul pentru condamnare).
Fac precizarea că Ludovic Orban (care fusese și ministru al transporturilor) fusese multiplu avizat de SRI pentru funcție guvernamentală. Deși DNA avea posibilitatea contestației în anulare (completul de 5 care a menținut decizia de achitare în faza definitivă era nelegal constituit, potrivit deciziei Curții Constituționale), nu a făcut-o. (Am scris despre achitarea lui Orban și aici)
Am arătat chiar la acel moment acest lucru, într-unul dintre momentele ,,speachless”, la Antena 3, cu ocazia câtorva întrebări puse lui Marian Munteanu, cel pe care l-au vrut candidatul succesor al lui Orban (și căruia nominalizarea i-a fost retrasă după acea emisiune pe care am numit-o ,,priceless”).
Marian Munteanu fusese invitat să îi ia locul lui Orban cu câteva zile înainte de audierea și punerea sub acuzare a lui Orban. Detalii aici.(13 aprilie 2016, minutul 2.10).
Pe scurt, lucrurile au stat așa în aprilie 2016: Ludovic Orban, candidat la primăria capitalei din partea PNL avea nevoie de bani să cumpere presa ca să îl prezinte pozitiv. Pentru asta, i-a cerut (printre alții) fiului fostului general MapN Urdăreanu, suma de 50.000 de Euro. Tiberiu Urdăreanu (UTI) s-a dus cu tehnică de la SRI pe el (înainte cu 6 luni DNA ceruse arestul la domiciliu pentru mituirea primarului Iașiului Nechita) și l-a înregistrat pe wannabe.
Stenograma înregistrării este reflectată la acel moment de ziare.com:
,,Ludovic Orban: Am avut surprize si de la Antena 3 ca sar calul… de aia nu ajungi la nici o intelegere cu ei… Pai ti-am zis, pe sondajul de desemnare eu aveam 28 la suta intentie de vot, fara sa-mi fac o zi de campanie, iar Busoi, dupa toata campania lui, avea 18 la suta fara potential de crestere. La mine potentialul de crestere e mare. Eu m-am dus acum cam intre 33 si 35.
Ludovic Orban: Ma, asculta-ma; astea… le discutam sigur si mai in detaliu. Adica tu stii ca orice este util pentru Bucuresti, eu sprijin… fara…
Om de afaceri: Atuncea ti-i pregatesc in niste transe…
Ludovic Orban: Exact.
Ludovic Orban: Mi-ar trebui cam la sfarsitul saptamanii viitoare, inceputul saptamanii celelalte…”
Potrivit rechizitoriului DNA, “Ludovic Orban a aratat ca are nevoie de suma ceruta (50.000 de Euro n.r.), eventual in transe, incepand cu prima saptamana din luna aprilie (…) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri ca el pretinde putin ca nu mai e cum era pe vremuri (…) “Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri sa se gandeasca daca poate sa dea banii: ‘Te gandesti daca poti sau imi dai un sut in fund‘””
Apărarea lui Ludovic Orban în fața instanței definitive (dar și argumentele DNA) sunt reflectate tot de ziare.com:
Procuror DNA: “Cerem sa dispuneti pentru inculpatul Orban condamnarea orientata spre minimum cu executare cu privare de libertate. (…) Orban s-a folosit de functia sa din partid, de obtinerea de foloase necuvenite. Influenta este data de pozitia sa din partid. La data faptei, Orban era constient de puterea pe care o avea datorita functiei sale din partid. Este real ca Urdareanu este cel care l-a contactat, insa Orban este cel care a insistat pentru a se intalni cu Urdareanu. (…) Din coroborarea probelor, rezulta fara echivoc concluzia ca inculpatul, in functia de conducere a PNL, i-a solicitat lui Urdareanu sprijin cu eludarea dispozitiilor legale, ceea ce reprezinta foloase necuvenite“, a spus procurorul DNA în fața instanței care a pronunțat definitiv decizia de menținere a soluției din fond (achitare, 2 judecători pentru, unul opinie separată pentru condamnare cu executare).
Ludovic Orban: ,,Vad ca DNA cauta sa creeze o legatura intre desemnarea ca si candidat la functia de primar si functia politica pe care am ocupat-o. Desemnarea mea in functia de candidat nu a fost facuta datorita functiei. Desemnarea ca si candidat s-a facut in baza sondajelor de opinie care ma plasau la momentul acela drept cel cu cele mai mari sanse. (…) In interceptari eu spun ca exista un plafon maxim care poate fi cheltuit. Prin acest lucru arata nu un indicator catre martorul denuntator, ci releva intentia mea de a ma incadra in prevederile legale. (…) Ma consider nevinovat, nu am abuzat de influenta politica. Nu am facut nici cea mai mica aluzie la aceasta functie. Nu am avut niciun moment intentia de a beneficia de finantare ilegala. Nu e Biblia aici, dar v-am jurat. Am incredere in capacitatea dumneavoastra de a judeca“, a spus Ludovic Orban instanței aflată sub protocol cu SRI. Și instanța a menținut decizia de achitare.
Am făcut acest scurt background pentru a arăta că, decizia de achitare a lui Ludovic Orban – fiului fostului căpitan de Securitate în cadrul Direcției Regionale Brașov, (Orban Imre, cu varianta de nume Orban Emeric,) din postura de candidat la Primăria București, a fost în urma unui proces prin care a cerut 50.000 de Euro unei persoane despre care știa că este cercetată că l-a mituit pe primarul Iașiului. Din aceești bani, Ludovic voia să cumpere presa, ca să îi facă imagine de candidat.
Patru ani mai târziu, același Ludovic Orban, este premier al României și alocă din această postură o sumă de peste 80 de ori mai mare (200 de milioane de lei) pentru cumpărarea presei pentru a da mesaje pe care oricum le-ar fi dat, în esență, în opinia mea, suma fiind direcționată către patronii de ,,presă”. Ca președinte al PNL, nimeni nu poate pretinde că Orban nu urmărește să câștige alegerile.
În opinia mea, procurori ai DNA și ofițeri ai SRI, legați de protocol, s-au împiedicat în cercetarea penală (2016) a lui Ludovic Orban în cazul în care acesta i-a cerut lui Urdăreanu 50.000 de Euro ca să cumpere presa în campania electorală (inclusiv prin neintroducerea căii contestației în anulare de către DNA după decizia Curții Constituționale). Scopul a fost pentru a îl învăța pe fostul minstru al transporturilor din perioada Transalpina-Nelu Iordache, ministru avizat multiplu de SRI, o lecție foarte clară: ,,cine fură azi un ou, este un bou”. Netransmiterea acestei lecții ar fi împiedicat favorizarea înțelepciunii populare: ,,cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”. Ceea mă face să mă întreb, în perioadă de profundă criză economică, având în vedere și nesesizarea din oficiu a modului în care se alocă cele 200 de milioane de lei (din împrumuturi) pentru ,,presă”: Cât de eficientă este activitatea DNA față de niște persoane care primesc avize SRI pentru a ocupa funcții în statul român? Poate contesta cineva conflictul de interese între documentareași tragerea la răspundere penală de către colaboratori ai SRI a unor avizați ai SRI?Aștept să văd dacă Parlamentul va accepta Ordonanța de 200 de milioane de lei și mai ales dacă Președintele Iohannis va promulga această Ordonanță, pentru că, nu-i așa, tocmai ne-a asigurat de ,,brațul lung al legii”.
- Apărarea în fața instanței ICCJ (instituție fundamentală aflată sub protocol cu SRI) a fost asigurată pentru Ludovic Orban de societatea de avocatură a unui fost ofițer de Securitate și turnător de deținuți politici în închisoarea de la Aiud.
- Este aceeași societate de avocatură care l-a apărat pe Klaus Iohannis în dosarul civil (și din informațiile mele și în cel penal clasat de Parchetul General) legat de casele obținute în baza unui testament falsificat.
- Ulterior, la conducerea ICCJ a ajuns, numită de Klaus Iohannis, o fostă angajată a grupului condus de infiltratul Securității de la închisoarea Aiud – cel care conduce casa de avocatură care i-a apărat pe Klaus, pe Carmen și pe Ludovic.
- La conducerea PICCJ în perioada în care a fost achitat Orban, se afla fostul ,,bici al Securității” de la închisoarea Aiud, primul șef al grupului operativ central SRI-SIE-Ministerul Justitiei-Parchet, prin care se subordona justiția încă din 1998, Augustin Lazăr. Pentru asta, Augustin Lazăr fusese adus de la Alba de către Valeriu Stoica, ministru de justiție în epocă.
- În perioada în care a rămas șomer în urma investigației DNA, Ludovic Orban și-a câștigat existența primind sume de bani pentru servicii ce urmează a fi dovedite a fi fost prestate, de la firma finuui lui Valeriu Stoica – ,,Doru Trăilă și Asociații”. Cotidianul.ro a dezvăluit și prezența lui Mitică ,,câmp tactic” Dumbravă alături de firma care îi plătea bani lui Orban în perioada de dinainte de a fi reciclat ca premier.
Despre primele 4 puncte, am scris pe larg, în urmă cu un an:
Despre infiltratul de la Aiud – Gheorghe Mușat, despre ,,biciul securității” – Augustin Lazăr și despre amnezia SRI – serviciu NATO.
Ludovic Orban este același care, ca premier:
- mințea populația că investește în spital, în timp ce direcționa bani din împrumuturi, pe datorie, pentru cumpărarea unui mall de la un privat, ca bibliotecă și nu spital. Am scris despre asta, în exclusiviate, AICI.
- a încercat să legifereze o fraudă la buget de 300 de milioane de Euro, prin încercarea de punere în sarcina bugetului a sumelor care trebuie returnate în principal de către BCR – Banca pentru locuințe și de Raiffeisen – Banca Pentru Locuințe. Din informațiile mele confirmate din două surse, avocat al grupului BCR a fost în mai multe ocazii – Valeriu Stoica. Raiffeisen – Banca pentru Locuințe face parte din grupul Raiffeisen, cel care i-a plătit lui Klaus Iohannis pestre 300.000 de Euro pentru imobilul din Sibiu obținut prin fraudă la lege, pe baza unui testament falsficat.
- Despre tentativa de fraudă de 300 de milioane de Euro, am scris primul, aici, și poate și argumentele mele au ajutat la a i se face frică lui Ludovic Orban să mai transpună în Ordonanță de urgență frauda urmărită în 4 februarie 2020 (în celebra ședință cu 25 de ordonanțe de urgență, înainte de picarea prin moțiune și reînvierea ,,la loc comanda” a Guvernului Orban, dezvaluie analistul Radu Teodor Soviani. (Cristina T.).
Exclusiv
„Apreciem că ne facem că muncim”: cum a îngropat Ministerul de Interne un ordin secret într-un cerc vicios cu ștampilă
Justiție cu frâna de mână trasă: doi ani ca să primești un „apreciem”
Doi ani. Atât i-a trebuit Ministerului Afacerilor Interne să răspundă, în esență, cu un „mulțumim pentru interes, dar nu”. Povestea începe cu un polițist de frontieră care a avut tupeul suprem într-un stat „democratic”: a vrut să vadă actul după care e obligat să își facă permanența de acasă. Și de aici începe circul birocratic cu iz de farsă de prost gust, descris pe larg de Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual „Diamantul”.
Agentul-șef principal de poliție Sebastian-Alin Rusu, de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret, a fost sancționat cu „mustrare scrisă” pentru că nu s-a prezentat la chemare în timpul unei permanențe făcute de acasă, în afara programului. Adică nu a răspuns la un ordin secret, emis în baza unui alt ordin secret, despre care nu avea voie să știe prea multe, dar era obligat să-l respecte.
Omul a făcut ce scrie în manualul de bun-simț juridic: a cerut să vadă ordinul. A contestat clasificarea la minister în noiembrie 2024, a cerut declasificarea Ordinului MAI nr. S/108/2011 – actul care reglementează serviciul de permanență și accesul în unitățile ministerului, inclusiv permanența de acasă. În loc de transparență, a primit… ping-pong instituțional.
Ordinul fantomă: sancționăm după el, dar nu ți-l arătăm
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/108/2011 este clasificat „secret de serviciu”. Cu alte cuvinte: după el se fac planificări, se dau sarcini, se dau sancțiuni, dar când întrebi „ce scrie acolo?”, ți se răspunde cu aer superior: „Nu e pentru ochii tăi, dar e pentru timpul tău liber.”
În noiembrie 2024, polițistul contestă clasificarea la minister. Ministerul face ce știe mai bine: pasează problema. Direcția Secretariat General, condusă atunci de chestorul de poliție Marius Tache, trimite cererea la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Iar Poliția de Frontieră, prin inspectorul general Cornel-Laurian Stoica, îi comunică polițistului, cu o gravitate birocratică impecabilă, că poate face… contestație „la autoritatea care a clasificat informația”. Adică exact acolo unde depusese deja cererea.
Nu e refuz, e doar comedie administrativă repetată.
Judecătoarea descrie „cercul vicios”, apoi îl reînnoiește cu ștampilă
Sătul să fie plimbat ca o hârtie între departamente, Rusu dă în judecată ministerul. În mai 2025 ajunge la Curtea de Apel Suceava, unde dosarul e judecat de Cristina-Daniela Dănilă. Și aici se întâmplă ceva rar: instanța scrie negru pe alb ceea ce toți simt pe pielea lor.
Judecătoarea constată că ministerul a refuzat nejustificat să-i soluționeze cererea, că a pasat-o altor instituții „fără a o analiza pe fond”, și că a invocat secretul fără să verifice dacă secretul se mai justifică, „ermetizând cercul vicios al refuzului”. Adică ministerul își apără secretele prin simplul fapt că refuză să le mai analizeze. Perfect rotund, perfect absurd.
Normalitatea ar fi fost ca instanța să rupă acest cerc: să se uite ea însăși pe ordin, să vadă dacă are ce căuta la „secret de serviciu” și să decidă dacă trebuie declasificat sau nu.
Numai că, după ce descrie impecabil cercul, judecătoarea se așază cumințelă în el.
„Nu e treaba noastră, e treaba lor”: cum se spală pe mâini puterea judecătorească
În loc să judece fondul, instanța decide că „aprecierea îndeplinirii condițiilor de fond asupra clasificării constituie exclusiv atributul pârâtului”. Cu alte cuvinte: doar ministerul care a pus ștampila pe „secret” poate aprecia dacă ștampila mai are sens. Orice altă abordare ar însemna, spune instanța, „interferarea în atribuțiile administrației, cu depășirea prerogativelor puterii judecătorești”.
Rezultatul? Ministerul este obligat doar „să soluționeze” petiția reclamantului, nu să declasifice, nu să justifice serios, nu să producă un act de decizie verificabil. Cercul vicios pe care sentința îl descrie este repornit fix prin sentință. Elegant, legalist, steril.
În traducere liberă: „Da, refuzul e nejustificat. Da, ministerul a greșit. Dar tot ministerul trebuie să-și verifice singur propria greșeală, iar noi stăm pe margine și așteptăm să vedem dacă se răzgândește.”
Ministerul, varianta copy–paste: aceeași poveste, același refuz, alt „apreciem”
Partea cea mai cinică apare după ce sentința rămâne definitivă, în octombrie 2026. Ministerul e obligat de instanță să „soluționeze” cererea de declasificare. Ce face?
Pe 11 noiembrie 2026, la mai puțin de o lună după ce sentința a devenit definitivă, Direcția Secretariat General emite o adresă nouă. Nu de la ministru, nu de la cineva cu responsabilitate politică, ci „p. Director”, semnată de comisarul-șef de poliție Andreea Teodorescu. Adresa e rezultatul – ni se spune – „consultării structurilor de specialitate”, evident nenumite.
Conținutul? O reluare aproape la indigo a argumentelor din întâmpinarea depusă în proces în iulie 2025:
– clasificarea „a fost atribuită de persoana împuternicită prin lege”;
– „termenul de clasificare nu a expirat”;
– polițistul nu se încadrează în cazurile de declasificare din Standardele HG 585/2002;
Și, la final, lovitura de grație birocratică:
„apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului”.
Nu se indică niciun act formal de decizie, cu număr și dată, pe care un judecător să-l poată verifica. Doar un „apreciem” aruncat cu o nonșalanță administrativă care sfidează și legea contenciosului, și hotărârea judecătorească. Judecata e înlocuită cu „apreciem”, iar responsabilitatea – cu parafa secretariatului.
Justiție pe două viteze: la Suceava – „pas”, la București – „declasificați!”
În timp ce la Suceava instanța s-a ferit să deranjeze prea tare ministerul, la București același ordin S/108/2011 a ajuns la Curtea de Apel, într-o acțiune deschisă de S.P.R. „Diamantul”, în paralel cu procesul lui Rusu.
Dosarul a ajuns la judecătorul Amer Jabre – cunoscut deja publicului după ce, în 2021, a constatat inexistența unor hotărâri „de pandemie” ale CNSU, pentru că nu fuseseră publicate în Monitorul Oficial, deși îngrădeau libertatea de circulație. Adică un judecător obișnuit să se uite și la fond, nu doar la formă.
În noiembrie 2025, la doar 13 zile după sentința de la Suceava, Jabre citește efectiv ordinul S/108/2011, în compartimentul de documente clasificate al instanței. Constată că are „un conținut cvasiidentic cu cel al reglementărilor anterioare, neclasificate” – adică nu e nimic acolo care să justifice teatrul cu „secret de serviciu”. Și obligă ministerul să-l declasifice. Sentința nu e definitivă, dar mesajul e clar: prerogativa administrativă nu poate anula controlul judecătoresc asupra legalității clasificării.
Înalta Curte spusese deja, cu câteva săptămâni înainte, că nu poți ascunde la infinit în spatele „e secret, avem noi grijă”. Dar la Suceava, aceleași principii au fost păstrate în sertar.
Cronologia absurdului: doi ani de pași laterali
Povestea declasificării OMAI S/108/2011, așa cum o reconstituie Sindicatul „Diamantul”, arată ca un manual de obstrucție legalizată:
- 4 noiembrie 2024 – polițistul contestă clasificarea ordinului și cere declasificarea la minister;
- 2 decembrie 2024 – Poliția de Frontieră, căreia cererea fusese pasată, îl trimite înapoi… la minister;
- 22 mai 2025 – acțiune în instanță, la Curtea de Apel Suceava;
- iulie 2025 – ministerul, prin Direcția Generală Juridică (Viorel Tatu), își apără clasificarea pe fond, în întâmpinare;
- 9 decembrie 2025 – sentința de la Suceava: refuzul e nejustificat, dar ministerul e doar obligat „să soluționeze”;
- 22 decembrie 2025 – la București, alt complet obligă ministerul să declasifice același ordin (sentință nedefinitivă);
- 16 octombrie 2026 – sentința de la Suceava rămâne definitivă;
- 11 noiembrie 2026 – ministerul transmite celebra adresă: „apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului”.
Doi ani pentru același refuz, ambalat de două ori: o dată ca tăcere, a doua oară ca „apreciere”.
Când „apreciem” ține loc de lege: nou proces, aceeași miză
În loc să clarifice ceva, toată această înșiruire de contestații, pasări, procese și adrese a produs doar un lucru sigur: polițistul o ia de la capăt. Rusu a deschis o nouă acțiune, prin care cere din nou instanței să oblige ministerul să declasifice ordinul, cu fond și recurs, ca și cum primii doi ani n-ar fi existat.
În același dosar, a ridicat și o excepție de neconstituționalitate a textelor din Legea nr. 182/2002 pe care se sprijină adresa din noiembrie 2026. Separat, a cerut instanței să constate că sentința de la Suceava nu a fost executată și să aplice ministerului amenda prevăzută de Legea contenciosului: 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere. Și a cerut declanșarea cercetării disciplinare pentru cei care au produs, cu seninătate, un „apreciem” în loc de un act de decizie.
Prețul concret al secretului absurd: permanență la ordinul-fantomă
Poate părea un exercițiu juridic steril. Nu este. Pentru polițiștii care fac permanență de acasă, prelungirea acestei farse are un preț foarte concret: în tot acest timp, pot fi planificați și sancționați în baza unui ordin pe care nu îl pot pune pe masă în fața judecătorului. Adică răspund disciplinar după reguli secrete, dar trebuie să se apere pe baza unor principii abstracte, nu pe textul efectiv al regulii.
Stat de drept cu parolă la intrare: „secret de serviciu”.
Concluzie: în România, unele secrete nu apără siguranța națională, ci rușinea instituțională
Cazul Ordinului MAI nr. S/108/2011, așa cum a fost documentat de S.P.R. „Diamantul”, nu vorbește doar despre un act administrativ. Vorbește despre un reflex: acela de a transforma orice abuz într-un „secret de serviciu” și orice control într-un „apreciem că nu e cazul”.
Când o instanță recunoaște un cerc vicios și apoi îl întărește, când un minister își bate joc de o hotărâre judecătorească prin copy–paste birocratic, iar polițiștii sunt ținuți sub un ordin-fantomă care le atinge direct timpul liber și banii, nu mai vorbim de protecția informațiilor clasificate. Vorbim de protecția opacității.
Iar până când cineva va avea curajul – și competența – să spună limpede „declasificați și asumați”, România va rămâne țara în care justiția se face, uneori, cu formule politicoase de genul:
„Apreciem că nu se impune… stat de drept pe bune.” (Cristina T.).
Exclusiv
M.A.I. – Weekendul, premiu pentru sănătoși. Bolnavii, la colț! Cronica unui șef cu stetoscop imaginar
În Poliția Română s-a inventat, în sfârșit, o politică de sănătate publică: dacă îndrăznești să te îmbolnăvești, îți taie weekendurile. Nu de pe Netflix, ci de pe fluturașul de salariu.
Un polițist care a avut tupeul să intre în concediu medical a descoperit că, brusc, șeful lui a devenit profet: îi vede viitoarele boli în globul de cristal și îi taie preventiv orele de weekend. Nu e dreptul lui să lucreze weekendul, spune legea. Corect. Dar nici dreptul șefului să-și planifice subordonații după horoscopul medical pe februarie–decembrie.
Cazul „N-ai voie să tușești”
Omul scrie la sindicat: din februarie, șeful îi raționalizează orele de weekend. Pierdere estimată: 500–800 lei pe lună. Motivul oficial? Concediul medical dintr-o parte de lună. Motivul neoficial? „Nu mai ai tu încrederea mea de muncitor de sâmbătă…”
Șeful, vizionar, îl anunță din timp: luni întregi de acum înainte, colegii vor avea 40–48 ore de weekend, iar el vreo 20. Jumate. Ca să învețe minte să nu mai facă febră când nu trebuie.
Întrebarea lui e simplă: „E discriminare? Pot reclama?”
Răspunsul sindicatului: „Stai jos, că sunt două părți. La prima, n-o să-ți placă. La a doua, da.”
Partea nasoală: Weekendul lucrat nu e drept de la Dumnezeu
Legea zice clar: program normal – 8 ore pe zi, 40 pe săptămână, cu două zile de repaus, „de regulă sâmbătă și duminică”. Adică, în teorie, polițistul are dreptul să se odihnească în weekend, nu să alerge după infractori. Pe hârtie, măcar.
Pentru cei în ture, ordinul OMAI 577/2008 e și mai generos: îți garantează minimum un weekend liber, sâmbătă și duminică la rând. Ai voie să ai o viață măcar o dată pe lună. Dar atenție: protejează weekendul liber, nu pe cel lucrat.
Banii de weekend vin din altă lege. Sporul se plătește doar „proporțional cu timpul efectiv lucrat” sâmbăta, duminica, sărbători legale. Adică: n-ai fost, n-ai luat. Ai fost, ai luat. Simplu ca bacșișul.
Concediu medical în weekend? Ghinion, cum ar zice un clasic în viață. N-ai fost la muncă, nu vine sporul pe card. Șeful nu e obligat să-ți bage trei sâmbete la rând după ce te întorci, ca să-ți „recuperezi” banii. Pe tema asta, reclamația moare din fașă.
Până aici, șeful încă nu e abuziv. Doar lipsit de inimă, dar asta nu e încă infracțiune.
Partea în care șeful își ia halat alb imaginar
Problema începe când șeful începe să facă planificarea după fișe medicale inexistente.
Una e să nu-ți recupereze weekendurile pierdute. Alta e să te planifice luni la rând cu jumătate din orele de weekend ale colegilor, pe motiv că „sigur te mai îmbolnăvești tu”.
Legea nr. 141/2025 e mai clară decât o pastilă de paracetamol: comandanții trebuie să facă o „planificare lunară echilibrată” a programului de lucru în ture, în weekend și în sărbători, pentru toți oamenii din aceeași formațiune. Nu scrie nicăieri „în funcție de ce boală crede șeful că vei avea”.
Există și un plafon: maxim 40% din timpul de lucru pe lună poate fi în weekend/sărbători. Într-o lună cu 168 de ore, asta înseamnă 67 de ore maxim. Dar aici nu plafonul doare.
Problema e alta: colegii cu același post au 40–48 ore de weekend, tu ai 20. Toți sănătoși, toți în tură. Doar că tu ai comis păcatul suprem: ai fost bolnav luna trecută.
Asta nu mai e management, e loterie pe salariul omului.
„Nu e discriminare, dar nici normal nu e”
Juridic, trebuie să fim corecți: legea nu îți dă drept la ore de weekend. Dă un cadru, niște limite, niște plafonări. Deci la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, plângerea o să șchiopăteze.
Dar ce face șeful e altceva: lovește în obligația de planificare echilibrată, la vedere. Când toată tura are 40–48 de ore de weekend, iar tu ai 20 doar pentru că „ai fost bolnăvicios”, nu mai vorbim de gestionare a serviciului, ci de sancțiune mascată în Excel.
Pe scurt: boala nu e criteriu de pontaj. Nici măcar când șeful vrea să fie Dr. House.
Cum arată abuzul, pe cifre
- Plafon legal: 67 ore weekend/sărbători într-o lună de 168 ore.
- Colegi normali: 40–48 ore de weekend.
- Colegul „problematic”: 20 ore.
- Motiv: a îndrăznit să aibă concediu medical într-o lună anterioară.
Se cheamă „planificare echilibrată”? Doar dacă echilibrul e între favoritism și pedepsire.
Ce poate face polițistul (în afară să nu mai răcească)
Din păcate, la vorbe goale nu poți face reclamație. Dacă șeful doar i-a spus „Vezi că de acum ai mai puține weekenduri”, dar nu a apărut nimic pe hârtie, legal e nimic. Moral e mizerabil, dar nu se investighează moralul în instanță.
Pasul unu: se așteaptă planificarea pe luna următoare.
Dacă acolo scrie clar că omul are 20 ore de weekend, iar colegii cu același post au 40–48, fără ca el să fie în concediu:
- Depune raport scris la șeful unității.
- Cere în clar:
- să i se spună criteriul după care are jumătate din orele de weekend,
- să fie planificat după aceleași criterii ca ceilalți, în baza art. XVIII alin. (6) din Legea nr. 141/2025 și art. 8 alin. (1) din OMAI 577/2008.
Dacă în răspuns apare negru pe alb „probleme medicale”, atunci șeful tocmai și-a redactat singur proba de la dosar. Mulțumim, semnați aici.
Concluzia „Diamantului”: boala nu e hobby și nici criteriu de pontaj
Weekendul lucrat nu e un drept sfânt, să fim corecți. Dar nici sănătatea nu e obligație contractuală.
Când șeful începe să-ți facă programul după ce crede el că va scrie medicul în foaie luna viitoare, nu mai e planificare a serviciului, e loterie pe bani publici și pe spinarea oamenilor.
S.P.R. „Diamantul” îți spune pe șleau:
- Nu-ți poți cere „înapoi” weekendurile din medical.
- Poți însă să ceri să nu fii mazilit la pontaj pentru o boală imaginară.
- Iar dacă șeful își face din asta metodă de conducere, s-ar putea ca problema serioasă să nu fie la medicul de familie, ci la comandă. (Cerasela N.).
Exclusiv
IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
Conducerea IPJ Prahova: cine le mai ține „palma” și „trena”?
IPJ Prahova pare un serial de proastă calitate, dar cu buget nelimitat de rușine publică. De fiecare dată când crezi că nu mai pot coborî ștacheta, mai sapă un pic (aici), (aici), (aici), etc.
De data asta, nu e nici videochatista de la Băicoi, nici vreun „artist” de la structurile SRL. E alt episod, aceeași rețetă: polițist fără drept de a conduce, pus să conducă autospeciala. Adică exact „arma” statului în trafic.
În timp ce prin conducerea IPJ Prahova se fâlfâie titluri pompoase, conduceri și „protectori” de genul PREDATOR Ginel, prin structuri se derulează cam același film: șefi slabi, vai de steaua lor, ținuți în brațe, care nu știu – sau se prefac că nu știu – nici cine are, nici cine nu are drept de a urca la volanul mașinii de poliție.
Episodul Tătărani: agent cu permisul suspendat, trimis să păzească… conducând
Marți dimineață, la începutul acestei săptămâni, la Biroul Drumuri Naționale Europene (BDNE) Bărcănești, scenariul pare inițial banal:
- agentul Virtopeanu Adrian se prezintă la serviciu;
- ia autospeciala de poliție;
- pleacă spre Tătărani, unde trebuie să asigure paza de zi a unui parc auto/bază.
Până aici, nimic spectaculos. Știind „tradiția” IPJ Prahova, te-ai aștepta măcar la o tamponare minoră, o răsturnare, ceva cu girofar și foi de constatare. Dar nu, realitatea e, de fapt, mai gravă.
Prin birouri și printre colegi, o „păsărică” șușotește:
„Bre, șefule… ăsta cum conduce mașina de poliție, că doar știm toți că are permisul suspendat până în decembrie, că a mers cu viteză? Noi toți știm, numai matale, nu?”
Și, surpriză: când încep verificările, se confirmă.
Agentul Virtopeanu Adrian nu avea voie să conducă autospeciala. Permisul îi este suspendat până în decembrie, pentru viteză. Cu toate astea, omul a fost trimis la drum, la Tătărani, în mașina de poliție, ca și cum ar fi cel mai regulamentar șofer al statului român.
De la Băicoi la BDNE: același tipar, al aceleiași conduceri paralizate
Povestea este aproape copie la indigo cu episodul Băicoi:
- La Băicoi, Ciubuciu Miruna Ștefania, cunoscută din episoadele cu poze la fundul gol în birou, conducea mașina de poliție prin oraș, de parcă avea două permise. În realitate, nu avea voie să conducă deloc la acel moment.
- La BDNE Bărcănești, Virtopeanu Adrian este pus să conducă autospeciala spre Tătărani, deși are permisul suspendat până în decembrie.
În ambele cazuri, schema e aceeași:
- șefi slabi, „vai mama lor”,
- puși în funcții pe meritul… notelor de doi, pilelor și protecțiilor,
- ținuți de mână, mângâiați pe cap și protejați de PREDAtor Ginel & co,
- care nu știu – sau se prefac că nu știu – cine are dreptul să conducă mașina de poliție.
La Băicoi, șef incompetent și corupt nu știe că Miruna nu are voie să conducă mașina.
La BDNE Bărcănești, Dinu Mihai ia locul lui Stoican în această piesă penal-comică, iar Virtopeanu Adrian e varianta masculină (deocamdată doar la capitolul permis) a Mirunei.
Dinu Mihai: șef cu nota 2, BMW pe Valea Prahovei și subordonați fără permis
În opinia noastră, personaj-cheie al acestui nou episod este Dinu Mihai, șef la BDNE Bărcănești:
- ajuns șef cu nota 2 la examen – informație care a stârnit chiar acuzații din partea subordonatului său, Onica Aurelian Rareș,
- același Onica declarând că șeful e incompetent (pentru că a luat 2 – fapt real) și că îl hărțuiește (afirmație pe care o semnalezi ca atare și tu, iar presa o consemnează ca declarație).
Acum, episodul cu Virtopeanu vine ca o „confirmare practică”:
- dacă tu, ca șef, pui în autospecială pe unul care nu are voie să conducă,
- dacă nu știi măcar situația permisului oamenilor tăi,
- dacă unica ta preocupare pare să fie să îți plimbi fundul prin BMW pe Valea Prahovei,
atunci chiar că Onica a avut dreptate când a spus că ești incompetent.
Întrebarea logică:
Are Dinu Mihai, ca șef, doar obligația de a-și aerisi posteriorul prin BMW, sau ar trebui să știe și ce fac – legal sau ilegal – angajații lui sub nasul lui?
Schema de protecție: Stoican, PREDATOR Ginel & compania (aici)
Nu e prima oară când vedem același mecanism:
- Stoican – șef slab, ținut în brațe;
- PREDATATOR Ginel – personajul care pare să aibă talentul de a „mângâia pe cap” astfel de specimene și de a le menține la butoane, indiferent câți de „2” adună prin CV;
- Dinu Mihai – „alt deștept” pripășit în vârful structurii, cu nota 2, dar cu pretenții de șef peste oameni pe care nici nu-i controlează minim.
Rezultatul?
- La Băicoi avem Miruna fără drept de conducere la volanul autospecialei.
- La BDNE Bărcănești avem Virtopeanu fără drept de conducere, trimis cu mașina să păzească la Tătărani.
Diferența e doar de nume și locație. Tiparul de debandadă totală în conducere e același.
Cine se va „arde” primul?
Întrebarea-cheie, în opinia noastră, nu mai e „Cine greșește?” – asta e evident.
Întrebarea reală este: cine îi mai ține palma și trena acestor șefi?
Pentru că un IPJ nu ajunge în halul ăsta de rușine publică doar prin prostia locală a unuia sau a altuia:
- cine semnează, mai sus, liniștit, fără să întrebe cum ajunge un „2” să fie șef?
- cine tolerează șefi care nu știu dacă subordonații au sau nu dreptul să conducă?
- cine închide ochii la tiparul Băicoi – BDNE – și tot ce urmează?
În ritmul ăsta, în opinia noastră, cineva „se va arde” foarte rău. Întrebarea e dacă sistemul va sacrifica doar pioni (un Miruna, un Virtopeanu), sau va ajunge, în sfârșit, să ia foc și „conducerea” care semnează, protejează și patronează acest haos.
De la permis la „fund”: IPJ Prahova nu mai știe dacă să râzi sau să plângi
Pamfletar vorbind, IPJ Prahova arată astăzi cam așa:
- sus, o galerie de șefi cu note de 2, BMW-uri și zero control pe oameni;
- la mijloc, personaje protejate, cu permisul suspendat, trimise în misiune la volanul autospecialei;
- la Băicoi, fund la vedere în birou;
- la BDNE, fundul în BMW și subordonați fără drept de conducere în autospecială.
Și, ca notă de final:
bine că agentul are curea; altfel îi cădeau blugii și vedeam și aici fundul, ca la Băicoi.
La IPJ Prahova, diferența între „fundul gol în birou” și „fundul plimbat prin BMW” e doar de decor.
Problema reală rămâne aceeași: în mâinile cui este, de fapt, siguranța rutieră și ordinea publică în acest județ? Vom reveni. (Cristina T.).
„Apreciem că ne facem că muncim”: cum a îngropat Ministerul de Interne un ordin secret într-un cerc vicios cu ștampilă
Justiție cu frâna de mână trasă: doi ani ca să primești un „apreciem” Doi ani. Atât i-a trebuit Ministerului Afacerilor...
M.A.I. – Weekendul, premiu pentru sănătoși. Bolnavii, la colț! Cronica unui șef cu stetoscop imaginar
În Poliția Română s-a inventat, în sfârșit, o politică de sănătate publică: dacă îndrăznești să te îmbolnăvești, îți taie weekendurile....
IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
Conducerea IPJ Prahova: cine le mai ține „palma” și „trena”? IPJ Prahova pare un serial de proastă calitate, dar cu...
M.A.I. – Fișa postului: „Du-te la casierie după 1,5 lei și vino la sediu după o hârtie pe care ți-o puteam trimite pe mail”
Birocrația la minut: mail cu ștampilă, dar fișa postului doar la ghișeu În România anului 2026, statul digitalizat funcționează așa:...
Tribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
Un raport de audit de conformitate ad‑hoc al Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Prahova, desenează un tablou...
Ministrul care pune apa în mișcare: Florin Barbu, omul fermierilor după 1990
Sub titlul simplu, dar devastator pentru indiferența de până acum – „Dați-ne apă pe canale și restul facem noi!” –...
Directorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
Biroul unde mediul moare cu ștampilă Oficial, pe siglă scrie „Agenția pentru Protecția Mediului Prahova” și „Garda Națională de Mediu...
Pensiile militare, înghețate la cuptor: Guvernul promite 7,3%, dar scoate tava cu mâna înapoi
Promisiunea de An Nou – „Luați de aici… dacă mai rămâne ceva” De la 1 ianuarie 2027, pensiile militare de...
Șeful ‘perfect’ al Poliției Arad: 8 luni la butoane, apoi declarat inapt psihologic. Restul e liniște în minister
„Omul de nădejde” al chestorului: 8 luni șef, apoi picat la psihologic În România, țara unde „merge și-așa” e politică...
IPJ Prahova, girofarul și izul de alcool: polițiști din Boldești-Scăeni, opriri pe DN1
„Pișior” și „Mănuță”, în control pe șosea Pe 11 noiembrie 2026, doi polițiști din Boldești-Scăeni au circulat cu autospeciala pe...
Comuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
Comuna care nu-și încasează propriile taxe: „Republica Drăgănești”, unde Codul Fiscal e opțional Primăria care funcționează pe încredere, nu pe...
Republica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
Comuna în care banii publici sunt o specie protejată: nu se ating, nu se încasează Potrivit Curții de Conturi a...
Gherghița – Prahova, campioană la „bugetul invizibil”: taxe uitate, datorii prescrise și acte dispărute din arhivă – I – (DOCUMENTE)
La Primăria Gherghița, veniturile locale par să fi avut parte de un tratament special: unele au fost calculate prea timid,...
Paradisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
În plină „situație dificilă”, fabrica Coca‑Cola Ploiești reușește, culmea, să fie din ce în ce mai „inovatoare”. Nu neapărat datorită...
Polițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
Cine e, de fapt, „șoferul primarului” Vlăduț nu e nici șoferul personal al primarului, nici bodyguardul lui de campanie și...
-
Exclusivacum 2 zile
IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 4 zile
Comuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zile
Tribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 3 zile
Directorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 4 zile
Polițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 4 zile
Paradisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 4 zile
Republica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Ancheteacum 3 zileCoincidențe la Ploiești: când „doar ne uitam” devine fir roșu