Actualitate
Calendar religios, 3 decembrie | Agenţia AMOS News
Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.
Calendar ortodox: †) Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica; Sf. Prooroc Sofronie; Sf. Mc. Teodor, Arhiep. Alexandriei
Calendar Catolic: Sf. Francisc Xaveriu, pr. **
În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Prooroc Sofonie.
Sfântul Prooroc Sofonie – al cărui nume se tâlcuieşte „straja Domnului” său „cunoscătorul celor ascunse” -, fiul lui Husi, din seminţia lui Simeon, a fost al noulea dintre „proorocii mici”. A trăit la Ierusalim la începutul domniei regelui Iosia (640-609 î.Hr.).
A primit harul proorociei şi a proorocit despre căderea şi pustiirea Ierusalimului şi despre necazurile cele mari ce vor veni peste iudei. A mai proorocit că neamurile vor ajunge popor ales al lui Dumnezeu; că ruşinare va fi pentru cei necredincioşi şi mărire pentru cei drepţi; că Hristos Domnul va fi Judecător şi împărat a toată suflarea cuvântătoare şi că va răsplăti fiecăruia după faptele lui. A murit în casa lui şi a fost îngropat în ţarina lui, aşteptând învierea cea mare de apoi. Sfântul Prooroc Sofonie se asemăna la înfăţişarea trupului cu Sfântul Ioan Teologul, numai că avea barba puţin mai rotundă.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei.
Locuitorii din Alexandria Egiptului, şi mai cu seamă elinii şi necredincioşii, s-au purtat aspru şi crud cu sfinţii. Din pricina aceasta pe mulţi i-au făcut mucenici. Unul dintre aceştia a fost şi Sfântul Teodor. Când a aflat poporul alexandrinilor că el mărturiseşte pe Hristos, că slujeşte Lui şi că învaţă pe elini să creadă în El, au tăbărât cu mânie asupra lui şi au pus mâna pe el. Mai întâi l-au chinuit cumplit, apoi au împletit o cunună de spini şi l-au încununat cu ea; l-au bătut peste ochi, au râs de el şi l-au batjocorit. În urmă a fost aruncat în mare. Dar pentru că a ieşit sănătos din mare, i-au tăiat capul, din porunca dregătorului.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul, care a fost eparh.
Cuviosul Teodul a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare. Era patrician şi avea dregătorie de eparh al pretorilor. Era căsătorit şi ducea viaţă nepătată. Scârbit de jafurile şi de lăcomia dregătorilor, şi-a părăsit dregătoria. După moartea soţiei sale a împărţit la săraci averea sa cea mare, şi s-a dus la Edesa. Acolo s-a făcut monah, şi pentru viaţa lui sfântă a fost învrednicit cu daruri dumnezeieşti. Că nu se hrănea cu mâncare tare, ci numai duminica se împărtăşea cu cinstitul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos şi cu puţină anaforă.
A fost însă tulburat de gânduri şi se ruga lui Dumnezeu să-i arate cu cine din cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu se aseamănă el. Şi a auzit un glas care i-a spus că este asemenea în împărăţia lui Dumnezeu cu un comediant, Cornelie, care locuia în Damasc. Ducându-se la Damasc, a găsit pe Cornelie, şi căzând la picioarele lui, l-a rugat să-i spună cu de-amănuntul viaţa lui. Cornelie i-a răspuns că e păcătos şi nu se ştie cu vreo faptă bună. Bătrânul însă stăruia cu lacrimi şi cu rugăminţi. Şi Cornelie, lăsându-se convins, i-a spus: „Eu, părinte, din fragedă vârstă, am trăit printre comedianţi şi printre jucătorii de teatru şi multă vreme de acolo mi-am câştigat hrana cea de toate zilele. Târziu de tot şi cu greutate, dându-mi seama de multele răutăţi şi cugetând la răsplătirea judecăţii ce va să fie, m-am lăsat de toate răutăţile şi am căutat să duc, pe cât am putut, o viaţă curată şi să fac milostenii.
Astfel, de multă vreme, părinte sfinţite, o femeie de bun neam, bogată şi virtuoasă a fost căsătorita de ai ei cu un oarecare bărbat, desfrânat şi risipitor, care a cheltuit nu numai averea femeii sale şi pe a lui, ci a mâncat şi alţi mulţi bani, luaţi cu împrumut. Pentru aceasta împrumutătorii lui l-au băgat la închisoare pentru multă vreme, pricinuind femeii lui nemângâiată întristare. Pe femeia aceasta am întâlnit-o eu, i-am aflat durerea şi mi s-a întristat sufletul. Cu lacrimi în ochi am întrebat-o: „Cât de mare e datoria, femeie?”. „Patru sute de galbeni” mi-a răspuns ea. Atunci am vândut nişte giuvaieruri şi cele mai frumoase haine ale mele, şi am strâns patru sute de galbeni. Am pus banii în mâinile femeii, grăindu-i aşa: „Ia banii aceştia, femeie, şi du-te în pace! Scoate-ţi bărbatul din închisoare şi te roagă din toată inima iubitorului de oameni Dumnezeu ca să mă miluiască în ziua judecăţii”.
Teodul a ascultat totul şi s-a minunat foarte şi a mulţumit lui Dumnezeu. A mai trăit câtva vreme, apoi s-a dus la Domnul cu bune nădejdi.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei.
Cel între sfinţi părintele nostru Ioan s-a născut în cetatea Nicopole din Armenia, în al patrulea an al împărăţiei preabinecredinciosului împărat Marcian, adică în anul 454. A învăţat Sfintele Scripturi, iar după moartea părinţilor lui a împărţit toată averea la săraci şi a zidit o mănăstire în numele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. În această mănăstire a trăit el împreună cu alţi zece monahi. Pentru că a ajuns vestit din pricina virtuţii sale, a fost hirotonit episcop al Coloniei. Vreme de nouă ani s-a îndeletnicit cu punerea în bună rânduială a treburilor bisericeşti.
După ce a săvârşit bine toate, s-a dus la Ierusalim. Ajuns acolo, s-a închinat Sfintelor Locuri, apoi s-a dus la Lavra Sfântului Sava. Fericitul Sava l-a primit fără să ştie cine este cel venit în mănăstire şi ca să-l încerce l-a pus să facă ascultare întâi la arhondaric, apoi la bucătărie. Când fericitul Sava a văzut că, peste aşteptările sale, a îndeplinit bine cele două ascultări, i-a îngăduit să trăiască în isihie, adică în sihăstrie, într-o chilie de pustnic, cinci zile pe săptămână, fără să vadă pe cineva, fără să mănânce şi fără să bea ceva, iar sâmbăta şi duminica să vină la sfintele slujbe, ca să cânte şi să mănânce cu frăţia. Văzându-l fericitul Sava că sporeşte în viaţa cea după Dumnezeu, l-a dus la preasfinţitul Ilie, patriarhul Ierusalimului, şi i-a cerut să-l cinstească cu harul preoţiei. Cuviosul Ioan însă i-a spus patriarhului: „Îngăduie puţin, stăpâne! Trebuie să cunoşti mai întâi greşelile mele! După aceea fă ce vei hotărî”.
Când au rămas singuri, s-a aruncat cuviosul la picioarele patriarhului Ilie, jurându-i să nu spună cuiva viaţa sa. Patriarhul a încuviinţat, socotind că are să audă cine ştie ce faptă cu păcat. Dar când a auzit că a fost episcopul Coloniei, s-a spăimântat şi a zis fericitului Sava: „Să nu-l mai superi pe Ioan, că el nu se face preot”. Fericitul Ioan ajungând la adânci bătrâneţi, a adormit în Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Agapie, Seleuc şi Mamant, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodul.
Cuviosul Părintele nostru Teodul s-a născut în Cipru pe vremea împăratului Maximian. De tânăr s-a lepădat de lume. Pentru marea lui nevoinţă pustnicească şi pentru smerenia lui, i s-a luminat sufletul şi a fost învrednicit cu darul de a vedea mai dinainte gândurile celor ce se apropiau de el. Prefăcându-se nebun, pe mulţi îi mustra şi-i făcea să se pocăiască. Ducându-şi, astfel, bine viaţa şi mântuind pe mulţi, a adormit în pace.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Gavriil, care a fost mai înainte episcopul Ganului, iar mai pe urmă a suferit mucenicia în Prusa, în anul 1659.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Anghel, care a suferit mucenicia în Hios, în anul 1713.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox
Actualitate
Israel și Grecia încheie un acord de 3,4 miliarde de dolari pentru un scut antiaerian integrat
Israelul și Grecia au semnat astăzi, la sediul Ministerului israelian al Apărării din Tel Aviv, un contract în valoare de 3,4 miliarde de dolari, echivalentul a aproximativ 3 miliarde de euro, pentru furnizarea unor sisteme avansate de apărare aeriană.
„Scutul lui Ahile”, noua arhitectură defensivă a Greciei
Sistemul, denumit în Grecia „Scutul lui Ahile”, este conceput ca o rețea multistratificată, capabilă să răspundă unei game largi de amenințări, de la rachete balistice până la drone de mici dimensiuni.
Acordul este considerat un pas major în extinderea cooperării industriale dintre cele două țări și în consolidarea lanțurilor de aprovizionare din domeniul apărării. Încheierea contractului era anticipată de mai multe luni.
Ministrul grec al Apărării Naționale, Nikos Dendias, a descris proiectul drept o componentă esențială a reformei forțelor armate elene și un răspuns necesar la provocările geopolitice și tehnologice actuale.
„Scutul lui Ahile” va funcționa ca un sistem integrat de descurajare, în care navele, aeronavele, vehiculele terestre, platformele autonome și sateliții vor fi conectate printr-o arhitectură unică, centrată pe rețea. Toate aceste componente vor putea utiliza în comun datele furnizate de senzori.
Israelul livrează pentru prima dată un sistem defensiv complet
Pentru Israel, acordul reprezintă o premieră: este prima dată când țara furnizează unui partener extern o arhitectură completă de apărare, capabilă să contracareze simultan mai multe categorii de amenințări.
Sistemul grec va fi alcătuit exclusiv din tehnologii israeliene și va beneficia de experiența operațională acumulată de industria și structurile de apărare ale Israelului în timpul conflictelor recente.
Pachetul include sistemul de interceptare cu rază medie David’s Sling, dezvoltat de Rafael Advanced Defense Systems cu sprijin american. Sistemul a realizat prima interceptare într-o situație de luptă în 2023 și a fost exportat, de asemenea, în Finlanda.
Grecia va primi și sistemul Barak MX, produs de Israel Aerospace Industries, care a fost deja vândut mai multor clienți internaționali. Din contract face parte și sistemul de apărare aeriană Spyder, fabricat de Rafael și achiziționat recent și de România, într-un acord evaluat la câteva miliarde de dolari.
Radare israeliene pentru supravegherea spațiului aerian
Pe lângă sistemele de interceptare, Grecia va achiziționa și radare MMR produse de Elta, subsidiară a Israel Aerospace Industries.
Tehnologii radar similare sunt utilizate deja de Cehia și Slovacia, ceea ce consolidează prezența sistemelor israeliene în arhitectura de apărare a mai multor state europene.
Cel mai mare contract militar dintre Israel și Grecia
Contractul semnat la Tel Aviv este cea mai importantă tranzacție din istoria cooperării militare dintre Israel și Grecia.
Acordul prevede și transferuri de cunoștințe și tehnologie către industria elenă, cu scopul de a extinde colaborarea industrială și de a dezvolta capacități locale în domeniul apărării.
Companiile israeliene au derulat și alte proiecte majore în Grecia. Printre acestea se numără dezvoltarea unui centru internațional de pregătire pentru piloți militari la Kalamata, realizat de Elbit Systems.
Cooperarea dintre cele două state, inclusiv exercițiile militare comune, s-a intensificat în ultimii ani. Israelul consideră Grecia un partener strategic în regiunea estică a Mediteranei.
Exporturile de apărare, instrument strategic pentru Israel
Directorul general al Ministerului israelian al Apărării, general-maiorul Amir Baram, a declarat că acordul reflectă strategia instituției de a transforma exporturile militare într-un motor al dezvoltării forțelor armate israeliene, al influenței externe a țării și al consolidării industriei și economiei naționale.
Contractul ar urma să contribuie și la extinderea liniilor de producție din Israel și la creșterea stocurilor de armament. Ambele obiective au devenit prioritare pentru statele occidentale, afectate de presiunile asupra capacităților industriale și a rezervelor militare în contextul războiului din Ucraina și al confruntărilor cu Iranul.
Israel Aerospace Industries își consolidează poziția în Europa
Președintele Israel Aerospace Industries, Boaz Levy, a subliniat că acordul cu Grecia vine după mai mulți ani în care compania și-a extins activitatea pe piața elenă, în colaborare cu parteneri locali.
Levy a afirmat că sistemele operaționale de apărare aeriană ale companiei și-au demonstrat eficiența în confruntările recente cu Iranul și grupările sprijinite de Teheran, interceptând cu succes mai multe tipuri de amenințări, inclusiv rachete balistice exoatmosferice.
Alegerea făcută de Grecia consolidează și activitatea companiei în Europa. Israel Aerospace Industries a încheiat anterior cu Germania un contract în valoare de 6,5 miliarde de dolari pentru furnizarea sistemului de apărare antirachetă Arrow.
Actualitate
Tehnologiile spațiale și sistemele antirachetă, în centrul atenției la Huntsville
Industria de apărare își dispută contractele pentru „Golden Dome”
Simpozionul anual dedicat apărării spațiale și antirachetă a început la Huntsville, în statul Alabama, reunind oficiali militari, reprezentanți ai industriei de apărare și specialiști în tehnologii spațiale.
Evenimentul are loc într-un moment în care Statele Unite accelerează dezvoltarea unor proiecte majore pentru spațiu și apărare antirachetă, inclusiv inițiativa „Golden Dome”. Companiile americane și internaționale își expun cele mai noi sisteme și echipamente, încercând să obțină o parte din finanțările alocate acestor programe.
Oficiali militari și lideri ai industriei, față în față
Participanții la ediția din 2026 a simpozionului au asistat la discursurile inaugurale și la prezentările dedicate evoluției tehnologiilor de apărare. Evenimentul oferă un cadru pentru dezbateri privind viitorul operațiunilor spațiale, protecția împotriva rachetelor și integrarea noilor sisteme în arhitectura militară americană.
Printre personalitățile prezente s-a numărat generalul Mike Guetlein, coordonatorul programului „Golden Dome”, surprins în discuții cu generalul-locotenent în rezervă Dan Karbler, fost oficial de rang înalt al armatei americane.
Roboți, muniții inteligente și interceptori de ultimă generație
Zona expozițională a reunit sisteme militare complexe, dar și proiecte demonstrative cu o componentă mai puțin convențională. Echipa de robotică Browncoats, din Huntsville, a prezentat robotul „Vera”, conceput pentru competiții tehnice și capabil să lanseze mingi din plastic.
În același spațiu au fost expuse și echipamente destinate direct operațiunilor militare. Compania L3Harris a prezentat muniția Red Wolf, un sistem proiectat pentru misiuni de atac de precizie și lovirea unor ținte aflate la distanță.
Senzori și interceptori pentru apărarea antiaeriană
Raytheon a adus la Huntsville două dintre sistemele sale importante pentru apărarea antiaeriană și antirachetă. În prim-plan s-a aflat LTAMDS, senzorul Lower Tier Air and Missile Defense Sensor, destinat detectării și urmăririi amenințărilor aeriene și balistice.
În spatele acestuia a fost prezentat interceptorul SM-3, utilizat în arhitectura americană de apărare împotriva rachetelor balistice. Sistemul este proiectat pentru interceptarea țintelor în afara atmosferei sau în faze avansate ale traiectoriei acestora.
Răspunsul la amenințarea rachetelor hipersonice
Northrop Grumman a expus interceptorul Glide Phase Interceptor, cunoscut sub acronimul GPI. Sistemul este conceput pentru apărarea stratificată împotriva rachetelor hipersonice, în special în etapa de planare a zborului.
Dezvoltarea unor asemenea interceptori reprezintă una dintre principalele direcții ale apărării antirachetă americane, în condițiile în care armele hipersonice pot schimba traiectoria, pot zbura la viteze extrem de mari și pot reduce timpul disponibil pentru detectare și reacție.
PAC-3 și THAAD, în centrul expoziției Lockheed Martin
Lockheed Martin a prezentat două dintre cele mai cunoscute sisteme ale sale: racheta PAC-3 și interceptorul THAAD.
PAC-3 este destinat combaterii rachetelor balistice tactice și a altor amenințări aeriene, în timp ce THAAD oferă apărare împotriva rachetelor balistice în faza finală a zborului, atât în atmosferă, cât și în afara acesteia.
Prezența celor două sisteme subliniază accentul pus pe apărarea stratificată, în care mai multe tipuri de senzori și interceptori sunt conectate pentru a proteja obiectivele militare și infrastructura critică.
Huntsville, punct de întâlnire pentru viitorul apărării spațiale
Deschiderea simpozionului a transformat Huntsville într-un punct de întâlnire pentru principalii actori ai sectorului spațial și antirachetă. Pe durata evenimentului, oficialii și companiile de apărare analizează evoluția amenințărilor, noile soluții tehnologice și modul în care acestea pot fi integrate în proiectele strategice ale Statelor Unite.
Expoziția din prima zi a oferit o imagine asupra direcțiilor care domină în prezent domeniul: detectarea rapidă, interceptarea rachetelor hipersonice, mobilitatea sistemelor, munițiile de precizie și dezvoltarea unor rețele capabile să lege apărarea terestră de operațiunile spațiale.
Actualitate
Armata SUA vrea o „dublură digitală” a rețelelor pentru a testa inteligența artificială în războiul cibernetic
O replică virtuală a întregii infrastructuri informatice
Pentru a valorifica pe deplin potențialul inteligenței artificiale, Armata Statelor Unite intenționează să creeze o simulare complexă a propriilor rețele informatice — un așa-numit „geamăn digital”.
Modelul ar reproduce în detaliu infrastructura reală și ar fi alimentat permanent cu date despre modul în care aceasta funcționează. Într-un astfel de mediu, militarii ar putea antrena atât algoritmii de inteligență artificială, cât și operatorii umani care îi folosesc.
General-maiorul Jacqueline Denise McPhail, șefa Army Network Command (NETCOM), a recunoscut că un asemenea proiect ar fi extrem de dificil de realizat. Cu toate acestea, ea i-a îndemnat pe reprezentanții industriei de apărare să înceapă dezvoltarea lui, considerând că beneficiile ar justifica efortul și amploarea investiției.
Un poligon virtual pentru atacuri cibernetice
Un geamăn digital al rețelelor armatei ar putea deveni un spațiu de antrenament extrem de realist pentru operatorii de rețea, specialiștii în apărare cibernetică și sistemele bazate pe inteligență artificială.
Aceștia ar putea studia modul în care funcționează infrastructura, ar testa reacția acesteia la atacuri și ar identifica metode pentru menținerea operaționalității chiar și în condiții de presiune extremă.
Armata americană se confruntă cu aproximativ 1,2 milioane de atacuri cibernetice în fiecare zi, iar amenințările devin tot mai sofisticate. Atacurile nu mai sunt dominate de metode ușor de recunoscut, precum blocarea masivă a serviciilor prin atacuri distribuite de tip DDoS.
De la atacuri evidente la comportamente suspecte
În prezent, apărarea cibernetică trebuie să detecteze modificări subtile în comportamentul rețelei. Specialiștii sunt nevoiți să analizeze volume uriașe de date pentru a face diferența dintre traficul obișnuit, zgomotul informațional și semnalele care indică o activitate ostilă.
Întrebarea esențială nu mai este doar dacă sistemul a fost atacat, ci ce comportament s-a modificat și de ce.
Inteligența artificială ar putea avea un rol decisiv în această analiză. Un model digital al rețelei DoDIN-A — Departamentul de Rețele Informatice al Apărării pentru componenta terestră — ar permite identificarea vulnerabilităților, a zonelor insuficient protejate și a componentelor care demonstrează reziliență.
Un proiect uriaș, care ar putea începe la scară redusă
McPhail a admis că realizarea unei asemenea replici virtuale reprezintă un obiectiv de proporții.
„Este o solicitare majoră. Știu că este un efort de mare amploare. Cred că trebuie să începem cu o componentă restrânsă și să dezvoltăm treptat sistemul”, a transmis șefa NETCOM.
Strategia ar presupune construirea progresivă a modelului, prin adăugarea succesivă a unor segmente de rețea, a unor fluxuri de date și a unor scenarii de atac.
Ce înseamnă, de fapt, un geamăn digital
În doctrina Pentagonului, un geamăn digital este definit drept o reprezentare computerizată — formată dintr-un ansamblu integrat de modele — care funcționează ca echivalent digital, în timp real, al unui obiect sau proces fizic.
În mediul militar, astfel de modele pot reproduce aeronave, lanțuri logistice sau chiar pacienți virtuali utilizați pentru pregătirea personalului medical.
Scopul este ca fiecare componentă și interacțiune să fie simulate cu suficientă precizie încât replica virtuală să reacționeze la fel ca sistemul real în orice situație dată.
Teste imposibile în lumea reală
Un asemenea model ar permite armatei să supună rețeaua unor teste extreme, fără riscul de a afecta infrastructura operațională. Specialiștii ar putea simula atacuri, testa configurații noi, evalua modernizări și analiza consecințele unor modificări înainte ca acestea să fie aplicate în sistemele reale.
Geamănul digital ar putea fi folosit inclusiv pentru anticiparea incidentelor și identificarea unor soluții preventive.
În cazul rețelei militare, avantajul este cu atât mai important cu cât cea mai mare parte a activității care trebuie analizată se desfășoară la nivel software, chiar dacă infrastructura are la bază echipamente fizice precum procesoare, cabluri de fibră optică, routere și centre de date.
Rețeaua trebuie protejată fără a fi destabilizată
Obiectivul nu este doar descoperirea componentelor defecte. La fel de important este ca armata să înțeleagă ce funcționează corect, pentru a evita ca o intervenție sau o actualizare să provoace noi probleme.
În logica proiectului, geamănul digital ar deveni un instrument permanent de verificare: ar arăta ce trebuie reparat, dar și ce trebuie păstrat intact pentru ca reziliența rețelei să nu fie compromisă.
-
Exclusivacum o zi„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 53 din serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor
-
Exclusivacum o ziFamiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul
-
Exclusivacum 2 zileTCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)
-
Exclusivacum 4 zileCum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri
-
Exclusivacum 3 zileMătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie
-
Exclusivacum o ziCÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?



