Connect with us

Actualitate

Horoscop săptămânal 30 noiembrie – 6 decembrie 2020. Gemenii au parte de schimbări remarcabile

Publicat

pe

Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 30 noiembrie – 6 decembrie 2020, pentru toate zodiile. Săptămâna 30 noiembrie – 6 decembrie 2020 poate aduce o serie de evenimente neprevăzute care vin în viața noastră pe calea dialogului, a comunicării.

Săptămâna 30 noiembrie – 6 decembrie 2020 este impactată de două aspecte importante. Primul este Luna Plină din zodia Gemeni care este însoțită de o Eclipsă parțială de Lună pe axa Gemeni-Săgetător, fenomen astrologic karmic care vine cu răsturnări de situație menite să ne apropie mai mult de ceea ce avem de făcut, de ceea ce se numește sensul vieții.

Al doilea eveniment remarcabil al săptămânii este ingresul lui Mercur, planeta comunicării și a rațiunii, în zodia Săgetător. Acest context astrologic ne poate aduce mai multă superficialitate în gândire și o viziune de ansamblu asupra unor evenimente din viața noatsră, aspect care ne poate face să pierdem din vedere detalii importante. Privit în sens constructiv, acest tranzit ne va stimula un mai mare interes pentru evoluție spirituală, pentru dezvoltarea unor noi filozofii de viață și pentru progres prin cunoaștere.

În ceea ce privește sectorul amoros, ne vom bucura de aspecte benefice ale lui Venus, planeta iubirii, aflată în zodia scorpion, cu Neptun, planeta viselor și imaginației, care tocmai a revenit în mers direct în zodia Pești. Acest context ne poate aduce multe clarificări sentimentale, dat fiind că am traversat o perioadă tensionată și frustrantă în dragoste, și ne poate stimula creativitatea, sensibilitatea și empatia.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop săptămânal Berbec: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Săptămâna aceasta este foarte bună pentru clarificarea unor contexte în cuplu legate de viața intimă sau de bani, de cheltuieli. Posibil ca acum să clarifici tot ce ține de o aventură pasională, de o relație secretă, ascunsă sau să reaprinzi flacăra în dormitor. Cei singuri pot fi mai dornică să trăiască o aventură. Este o perioadă care poate aduce vești și informații neașteptate care au rolul să te trezească la realitate și să te ajute să iei o decizie definitivă, radicală, spre binele tău.

Carieră

Este o perioadă bună pentru dezvoltare personală, dar și profesională, prin studii, prin participarea la ateliere și seminarii. S-ar putea să primești oferte interesante, tentante care să-ți aducă o nouă direcție de viitor și să te ajute în conturarea unor noi idealuri. Pe de altă parte, acum poți avea susținerea Universului pentru a pune în practică o diplomă sau pentru a obține un nou atestat.

Bani

Negocierile pot veni cu surprize, cu răsturnări de contexte financiare. De exemplu, poți renegocia un contract pe care l-ai semnat în primăvară sau poți semna un nou contract care va aduce noi beneficii financiare. Se pot rezolva contexte ce țin de asigurări, credite, bunuri materiale și moșteniri, litigii, abordându-le dintr-un alt unghi.

Sănătate

Poți fi mai agitat decât de obicei, mai dornic de comunicare, mai agil în gândire, iar ideile care-ți trec prin minte pot fi chiar motiv de insomnii, încă în sensul pozitiv al exprimării. Dacă până acum avea temeri și frici legate de starea de sănătate, de o afecțiune cronică, poți găsi noi căi de rezolvare, iar mental starea ta se va îmbunătăți remarcabil.

Horoscop săptămânal Taur: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Se anunță o săptămână foarte bună în plan sentimental și relațional. Ai ocazia să te împaci cu partenerul de cuplu, după ultimele tensiuni apărute în cuplu și să dai un nou sens relației voastre. Empatizați mai mult, trăiți momente romantice și vă reapropiați. Dacă ești singură te poți lăsa cucerită de o persoană din grupul de prieteni sau pe care o cunoști prin intermediul anturajului.

Carieră

Relațiile profesionale pot fi aducătoare de beneficii săptămâna aceasta. Se întrevăd reabilitări și clarificări în relațiile cu colaboratorii și asociații. Posibil ca dialogurile pe care le ai acum să-ți aducă o nouă perspectivă asupra unui proiect și astfel să ai idei bune sau să primești sfaturi remarcabile despre cum să-l pui în valoare.

Bani

Săptămâna aceasta se petrec schimbări remarcabile în plan financiar care te stimulează să aduci îmbunătățiri veniturilor. Poți renegocia salariul sau un contract de colaborare, poți semna un nou parteneriat. Au fost frustrări pe care le-ai resimțit și care acum te stimulează să vezi dintr-o altă perspectivă valoarea muncii tale și să-ți ceri drepturile. Poți avea conștientizări și idei despre cum să-ți valorifici o moștenire sau poate vrei să-ți faci un credit.

Sănătate

Te vei bucura de o perioadă mai liniștită, mai calmă, în care-ți poți pune ordine în idei. Starea de spirit se îmbunătățește și va contribui foarte mult la asta faptul că ajungi să conștientizezi valoarea talentelor tale și posibil să începi chiar să-ți pui în practică abilitățile.

Horoscop săptămânal Gemeni: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Se petrec schimbări importante în plan relațional în această săptămână. În cuplurile în care au existat tensiuni pot apărea clarificări și se pot pune pe masă temede dialog legate de idealuri și viziuni de viitor. Eclipsa de Lună din zodia ta nu va trece neobservată, mai ales dacă ești născut în prima jumătate a zodiei, și va veni cu răsturnări de situație menite să te îndrepte în direcția corectă. Posibil să închei relații cu persoane cu care nu mai empatizezi, care-ți restricționează exprimarea de sine și evoluția. Analizează-te mai mult și vezi ce trebuie să schimbi în modul în care comunici cu cei din jur.

Carieră

Pot apărea oportunități de renegociere și rediscutare a unor contracte, iar relațiile cu colaboratorii și asociații au șanse să intre pe o traiectorie mai bună. Capeți viziune de ansamblu, însă ai grijă să nu pierzi din vedere detalii importante. La locul de muncă se schimbă perspectiva și vei vedea mai clar ce trebuie să faci ca să-ți îmbunătățești situația. Poate te hotărăști că trebuie să-ți schimbi locul de muncă cu totul. Dacă lucrezi în domenii artistice și creative te poți bucura de succes și de aprecieri.

Bani

Schimbările care se petrec în plan profesional vor avea impact și asupra situației financiare, cu atât mai mult cu cât Luna este guvernatoare a banilor tăi și este implicată în eclipsă. Este o perioadă bună să culegi roade ale unor acțiuni întreprinse în primăvară, însă dă dovadă de rațiune în cheltuieli și investiții deocamdată.

Sănătate

Starea de sănătate va fi mai sensibilă și asta pentru că vei resimți din plin efectele energetice ale eclipsei care se petrece în zodia ta. Posibil ca acum să iasă la lumină unele afecțiuni care se cer tratate, să fii mai irascibil și mai agitat, dar și mai sensibil.Te poți confrunta cu schimbări de dispozițe și de aceea ar fi bine ca în prima parte a săptămânii să acorzi mai multă atenție odihnei.

Horoscop săptămânal Rac: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Se întrevăd momente minunate în plan amoros. Aspectul Venus- Neptun va susține puternic îmbunătățirea vieții sentimentale. Poți ajunge la viziuni comune cu persoana iubită, vă puteți face planuri împreună bazându-vă pe credințe și ideologii comune. Romantismul, sensibilitatea, empatia cresc și pot aduce îmoăcări chiar și acolo unde speranțele părea pierdute. Dacă ești singură, lași trecutul în spate fără regrete, și poți fi atrasă de o persoană înțeleaptă, cu care împărtășești idealuri și principii, și poți începe o nouă poveste de iubire. Relațiile cu copiii se îmbunătățesc.

Carieră

Locul de muncă, sarcinile zilnice, activitățile, programul, toate acestea reintră în vizorul tău și vei face tot posibilul să aduci îmbunătățiri la acest capitol. Caută să privești situația din alt unghi, să comunici mai mult cu colegii și nu este exclus chiar să începi să-ți cauți un alt job care să te reprezinte mai mult. Relațiile cu superiorii se îmbunătățesc. Creativitatea, simțul artistic și imaginația sunt la cote înalte și poți da naștere unor adevărate opere de artă, mai ales dacă lucrezi într-un astfel de domeniu care-ți permite expresivitate și exprimare.

Bani

Nu se întrevăd schimbări majore în situația ta financiară, dar șansele să negociezi cu maturitate și responsabilitate un contract sunt mai mari acum, de aceea nu este exclus să renegociezi salariul sau noi condiții de plată la locul de muncă.

Sănătate

Este o săptămână care aduce un impact major în privința stării de sănătate și este recomandat să faci tot ce este posibil pentru a-ți îmbunătăți stilul de viață. Eclipsa poate evidenția probleme de sănătate care se cer rezolvate, însă vei avea și șansa să descoperi remediile și tratamentele necesare. Posibil să fii mai agitat, mai irascibil, însă ai șansa să descoperi cauzele spirituale ale bolilor, să renunți la vicii, la temeri care te blocau. Ține cont că ajutorul poate veni pe cale spirituală, poate chiar în urma dialogului cu un duhovnic, medic homeopta, psiholog, astrolog. Întoarce-ți atenția către activități distractive, cu copiii, creative. De aici poate veni relaxarea și bucuria în această săptămână.

Horoscop săptămânal Leu: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Sectorul sentimental este centrul de interes al tău în această săptămână. Pe de o parte, ai șansa să-ți îmbunătățești relația cu membrii familiei și să cădeți de acord asupra unor contexte legate de locuință, bunuri materiale, moșteniri, iar pe de altă parte, poți avea parte de dialoguri cu persoana iubită despre viitor. Puteți dezbate convingeri de viață, mentalități, puteți discuta despre posibilitatea de a deveni părinți. Cei singuri cuceresc mai ușor prin dialog, dar au și o mai mare tendință de superficialitate. Pot fi atrași de persoane care reușesc să-i țină în priză prin intelect, prin dialogurile purtate, de persoane înțelepte, spirituale. În schimb, un sector mai tensionat poate fi cel al prietenilor și nu este exclus să afli fel și fel de secrete, informații care să te determine să închei o relație care nu te mai reprezintă.

Carieră

Săptămâna aceasta dai dovadă de idei creative, progresiste care te pot ajuta să te dezvolți mai mult, fiind vorba în special de dezvoltarea unei pasiuni, unui talent, unui hobby. Poți culege roadele unui proiect început în primăvară sau te poți decode să te retragi dintr-un astfel de context, poate dintr-o asociație.

Bani

Este posibil să-ți schimbi perspectiva asupra unui context financiar legat de bunuri materiale, asigurări, rate, credite, poate chiar de modul în care administrezi bugetul comun cu cineva, poate chiar în cuplu. Îți pot veni idei despre cum să valorifici un context patrimonial sau poate te decizi să faci un credit pentru locuință.

Sănătate

Zona emoțională, legătura cu trecutul, cu originile, cu copilăria poate trece prin schimbări de perspectivă. Ai șansa de a-ți înțelege dintr-o altă perspectivă trăirile interioare și astfel să aduci îmbunătățiri. Posibil să fii mai agitat și mai tensionat în preajma eclipsei de Lună, dat fiind că se petrece în opoziție cu Soarele, guvernatorul tău.

Horoscop săptămânal Fecioară: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Este o săptămână în care comunicarea cu partenerul de viață se poate îmbunătăți și puteți face progrese. Dacă au existat neînțelegeri în cuplu, acestea se pot clarifica și dialogul va fi empatic, sensibil, reușind o mai mare apropiere de cel drag. Și în familie pot avea loc dialoguri care să lămurească situații legate de casă, de sarcini și responsabilități, poate chiar de o mutare.

Carieră

Eclipsa de Lună din zodia Gemeni va avea impact asupra carierei și aspirațiilor tale profesionale. Pot apărea evenimente neprevăzute menite să te pună pe un nou traseu. Poate primești o funcție sau schimbi direcția profesională sau reconfigureți o strategie de atingere o țelurilor. Va trebui să fii atent la imagine, la dialogul cu superiorii pentru că poate fi un punct vulnerabil. Poți încheia un proiect profesional început î primăvară și poți culege roadele.

Bani

Ai ocazia să dezvolți o nouă viziune financiară legată de cum îți cheltuiești banii, de cum îți administrezi bugetul și nu este exclus să ai idei noi despre o investiție. Poți avea dialoguri financiare cu colaboratorii și asociații.

Sănătate

Mercur, guvernatorul tău, va intra în sectorul emoțiilor și va activa o serie de întrebări existențiale despre trecut, familie, origini. Și eclipsa poate aduce frământări și bulversări emoționale și îți poate da peste cap universul interior. Poți avea un început de săptămână destul de agitat, în care starea de spirit va oscila.

Horoscop săptămânal Balanță: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Te pui mult în valoare, îți crești stima de sine și asta te poate ajuta să capeți un magnetism aparte, benefic și în cuplu și în relațiile cu ceilalți, mai ales dacă ești singur. Devii mai romantic, mai sensibil, mai dornic de pasiune și mai atras de aventură și nu este exclus să te simți cucerit de un coleg de muncă.

Carieră

Este o perioadă care te stimulează să aduci îmbunătățiri dezvoltării tale profesionale. Poate te decizi să începi niște cursuri, seminarii, studii astfel încât să ajungi mai aproape de un ideal pe care-l ai în carieră sau poate va trebui să-ți folosești o diplomă obținută. Dacă ai de susținut examane, teste, interviuri, ședințe sau discursuri publice, vei avea susținere astrologică.

Bani

Este o perioadă bună pentru a-ți îmbunătăți veniturile și poți avea idei bune, îți poți schimba o viziune despre o investiție, despre cheltuieli și modul în care-ți administrezi banii. Posibil să renegocieizi salariul sau un comision obținut în urma muncii depuse. Poate ai o viziune despre cum să-ți valorifici un talent personal.

Sănătate

Starea de sănătate se îmbunătățește, mai ales că îți schimbi viziunea și scapi de frici, temeri și alte stări anxioase pe care le-ai avut în ultimul timp. Este o perioadă bună să aduci îmbunătățiri stilului de viață și să te axezi mai mult pe spiritualitate și credință pentru echilibrarea unor energii.

Horoscop săptămânal Scorpion: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Se formează aspecte minunate, benefice, care aduc îmbunătățiri remarcabile în viața personală. După o perioadă temsionată, o relație sentimentală poate să pornească pe un nou drum și renasc pasiunea, romantismul, empatia și sensibilitatea. Dacă ești singur, poți fi mai ușor cucerit și te poți lăsa purtat de instincte și intuiție.

Carieră

Este o perioadă în care dai dovadă de multă creativitate, simț artistic și imaginație și astfel s-ar putea să scoți la iveală un talent personal și să-l valorifici. Posibile contexte tensionate legate de cariera și imaginea ta profesională.

Bani

Săptămâna aceasta vine cu un impact major în sectorul financiar. Se pot culege roadele unor acțiuni întreprinse în primăvară și care au legătură cu creditele, taxele, impozitele, moștenirile, litigiile. Se va pune punct unui astfel de context, voit sau nu, însă pe de altă parte ai susținerea astrelor pentru a veni cu idei și soluții care să-ți aducă îmbunătățiri la buget. Poate faci o investiție, poate obții o creștere salarială.

Sănătate

Din punct de vedere al sănătății nu ai de ce să-ți faci griji. Este o săptămână bună, energică, revigorantă pentru tine în care poți face față tuturor provocărilor care vin. Posibil să trăioești niște frici, poate teama de a pierde ceva sau pe cineva, însă vei avea puterea interioară de a depăși contextul.

Horoscop săptămânal Săgetător: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Din punct de vedere relațional, urmează o săptămână impactantă care poate aduce contexte definitive în cuplu. Se pot încheia relații care nu funcționeză, în care comunicarea nu este liant, în care raționamentul partenerilor este diferit, însă vor fi și cazuri în care se nativii pot fi surprinși de o cerere în căsătorie. Cei singuri pot depăși o traumă din trecut, o durere, o dezamăgire, o despărțire.

Carieră

Relațiile profesionale vor intra într-o nouă etapă. Se pot semna noi colaborări și se pot încheia asocieri nerentabile, care nu erau bazate pe corectitudine. Este nevoie de echilibru între ceea ce-ți doreșt tu și ceilalți, între ceea ce visezi tu și ce oferă ceilalți.

Bani

Din punct de vedere financiar poți avea șansa de a pune un ban deoparte. Deși nu este stilul tău, se pare că limitările și blocajele din ultima perioadă te-au maturizat. Ai idei bune despre investiții și faci cheltuieli cu multă responsabilitate.

Sănătate

Ai ocazia să-ți îmbunătățești starea de spirit și să ameliorezi afecțiuni cronice. Starea emoțională se regenerează și te simți mai puternic, mai stăpân pe tine. Poți renunța la un viciu, la o dependență și chiar la o obsesie.

Horoscop săptămânal Capricorn: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Relațiile cu prietenii se îmbunătățesc și nativii au ocazia să vadă dintr-un alt unghi, sub o altă perspectivă o relație de prietenie care a fost tensionată până acum. Nu este exclus să apară persoane în anturaj pe care să le placă, de care să se îndrăgostească. În cuplu se pot clarifica situații prin abordarea unui dialog calm, sensibil, profund și mai ales sincer.

Carieră

Nu este exclus ca săptămâna aceasta să se încheie o etapă legată de locul de muncă și să se culeagă roadele. Acest context poate aduce o demisie pentru un alt job sau trecerea la alt nivel în legătură cu activitățile profesionale întreprinse. Acele activități care au creat nemulțumiri, neplăceri nativilor se vor încheia, voit sau forțat. Pot apăre schimbări de program, de responsabilități, toate menite să aducă evoluție profesională, de fapt.

Bani

Posibil ca evenimentele petrecute la locul de muncă să afecteze și veniturile, însă mai degrabă este vorba de noi negocieri și de creșterea salariului, mai ales în cazul nativilor care-și schimbă locul de muncă.

Sănătate

Starea de sănătate este un punct vulnerabil al săptămânii și necesită o atenție deosebită, mai ales acolo unde sunt afecțiuni cronice sau unde oboseala psihică nu mai poate fi controlată. Este o perioadă care cere schimbarea stilului de viață: mai multă odihnă, mișcare și alimentație sănătoasă. În plus, poți găsi soluții, poți afla remedii pentru afecțiunile cu care te confrunți.

Horoscop săptămânal Vărsător: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Eclipsa de Lună din Gemeni va impacta întocmai sectorul sentimental și al copiilor, iar contextul poate aduce evenimente karmice. Poate fi vorba de încheierea unei relații care nu mai funcționa și-ți inhiba evoluția sau, din contră, trecerea la o etapă superioră, poate chiar ocazia de a vorbi despre posibilitatea de a deveni părinți. Relațiile cu prietenii se îmbunătățesc și ai șansa de a te apropia de cineva din anturaj, de a primi sfaturi bune și astfel de a lega o relație mai strânsă.

Carieră

Sunt șanse foarte mari să-ți îmbunătățești relația cu superiorii și să primești chiar un nou statut, să-ți atingi niște obiective legate de carieră și să avansezi în direcția dorită. Dai dovadă de multă creativitate, imaginație artistică și inspirație și aceste atuuri te pot ajuta să te dezvolți. În cazul în care ai un proiect personal sau de grup, acesta poate înflori prin ideile și sfaturile primite acum.

Bani

Neptun a ieșit din retrogradare în sectorul financiar, deci viziunea ta asupra veniturilor și a modului în care-ți câștigi banii, s-a îmbunătățit, iar săptămâna aceasta va face aspect de susținere cu Venus, planeta banilor, context care va aduce beneficii bugetului tău. Posibil să ai idei despre cum să faci bani și să-i investești promițător sau să-ți monetizezi un talent personal.

Sănătate

Săptămâna aceasta îți vei dori mai mult să te dedici pasiunilor și hobby-urilor tale, să le pui într-o nouă lumină, să le dezvolți către ceva mai mult decât o activitate distractivă și atât.

Horoscop săptămânal Pești: 30 noiembrie – 6 decembrie 2020

Dragoste

Ai ocazia să-ți schimbi niște viziuni și principii legate de viața sentimentală, să vezi dintr-un alt unghi o poveste de dragoste și astfel să o îmbunătățești. În cuplu se pot aborda discuții legate de noi orizonturi și perspective de viitor și se poate ajunge la un numitor comun, la valori comune. Dacă ești singur poți cunoaște pe cineva la un curs, seminar online sau într-o călătorie. Mai multă atenție la nevoile familiei. Pot ieși la suprafață secrete și contexte din trecut care se cer rezolvate. Încearcă să menții un echilibru între casă și carieră pentru a nu avea parte de surprize. Nu sunt excluse mutările și schimbările de domiciliu.

Carieră

Mercur va activa sectorul carierei și îți va aduce ocazia de a te afirma prin propriile tale idei, de a găsi soluții bune la problemele profesionale cu care te confrunți. Totodată, te va stimula să te dezvolți, să avansezi, să înveți ceva nou pentru a face un progres și a te apropia de un obiectiv avut. Comunicarea cu superiorii se poate îmbunătăți acum. Evită superficialitatea în deciziile legate de carieră.

Bani

Este posibil să ai ocazia să rezolvi un context financiar ce vizează locuința, poate să iei un credit, poate să închizi un credit. Unii nativi pot plăti pentru o călătorie.

Sănătate

Starea de sănătate este una bună pe întreaga durată a săptămânii, în schimb starea de spirit se schimbă. Este posibil ca la începutul săptămânii să te simți mai tensionat, mai agitat, mai bulversat și tot universul tău interior să fie răsturnat de griji, vești primite, gânduri avute, iar abia în weekend să te liniștești și să te bucuri de pace și relaxare. Dedică-te unor activități spirituale pentru a face pace cu tine.

Actualitate

Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35

Publicat

pe

De

Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.

Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.

Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției

Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.

Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.

Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.

Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță

Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.

Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.

În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.

Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.

Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.

Congresul poate impune condiții suplimentare

Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.

Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.

Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.

Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului

Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.

Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.

Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.

Citeste in continuare

Actualitate

Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera

Publicat

pe

De

Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.

Manevre comune, cu obiective strategice

Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.

Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.

Trei premiere pentru forțele australiene

Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.

O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.

Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas

Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.

Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.

Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.

Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență

Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.

O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.

Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.

Un octombrie aglomerat pentru armata australiană

Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.

În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.

Citeste in continuare

Actualitate

Montaj uși Prahova și Ploiești: prețuri 2026 pentru alegerea unei oferte de calitate

Publicat

pe

De

În Ploiești, în 2026, montajul unei uși de interior costă de la 300 lei, iar o ușă de interior complet montată, cu toc reglabil și mâner standard, pornește de la 1.600 lei. O ușă se montează în câteva ore, iar garanția poate ajunge la 5 ani dacă lucrarea o face un montator autorizat de producător. Datele de mai jos aparțin Ferusa, firmă din Ploiești, montator autorizat PORTA Doors, cu peste 20 de ani de experiență în uși și ferestre.

Montajul înseamnă fixarea tocului în golul din perete, montarea foii de ușă și reglarea ei până se închide corect. Prețul final depinde de tipul ușii, de model și de dimensiuni, de aceea merită cerută o ofertă fermă înainte de comandă.

Cât costă ușile și montajul ușilor de interior și exterior în Ploiești? Prețuri pe tip de ușă

Tarifele de montaj pornesc de la valorile din tabel și se confirmă la măsurători. Pentru ușile de exterior nu există un tarif fix, iar prețul lucrării se stabilește în ofertă, după măsurători.

Ce se montează Tarif de pornire
Ușă de interior 300 lei
Ușă glisantă 400 lei
Ușă metalică de intrare în apartament 500 lei

Prețul unei uși de interior complet montate se compune din foaia de ușă, tocul reglabil, mânerul standard și montaj. Ușa împreună cu tocul pornește de la 1.198 lei, iar totalul, cu mâner și montaj, de la 1.600 lei.

Valorile „de la” se calculează pentru cel mai accesibil model și finisaj, în dimensiuni standard, cu tocul pentru un perete de 75-95 mm. Un perete mai gros sau dimensiunile atipice urcă prețul.

Transportul în Ploiești și în localitățile apropiate este gratuit la ușile cumpărate cu montaj.

Ce gamă de modele de uși Porta Doors există și ce tipuri de uși se montează?

Pentru interior, catalogul Ferusa cuprinde 51 de colecții, în finisaje sintetice, CPL, vopsite sau din furnir natural, cu miez ales după nivelul de izolare fonică dorit. Cele mai bogate în modele sunt PORTA VERTE HOME, PORTA CONCEPT, PORTA GLASS, PORTA VERTE PREMIUM și PORTA LINE.

Pe lângă ușile de interior, se montează uși glisante și pliabile, cu sistem ascuns în perete sau montat pe perete, uși metalice pentru intrarea în apartament și uși de exterior din oțel.

Golurile atipice și culorile din afara gamei standard se pot comanda cu un cost suplimentar și cu termene mai lungi. Detaliile se stabilesc la măsurători.

Cât durează lucrarea de montaj într-un apartament și cât se așteaptă până la programare?

Pentru o ușă, lucrarea ia câteva ore. Într-un apartament cu cinci uși, montajul se întinde pe una sau două zile, iar termenul exact se fixează la măsurători, după ce se văd condițiile din teren.

Așteptarea până la montajul efectiv depinde de model. Ușile marcate „În stoc” sunt deja fabricate, iar programarea se face de obicei în 1-2 săptămâni. Ușile făcute la comandă ajung în 6-8 săptămâni. Disponibilitatea se confirmă în ofertă.

Ce servicii includ echipele de montatori și ce se întâmplă cu ușa veche?

Echipa de montatori instalează ușa și tocul, iar în varianta ușii complet montate intră și mânerul standard și transportul. Lucrarea presupune tăiere, fixare și reglaj, cu atenție la pereți și la finisajele din jur.

Demontarea ușii vechi nu intră în tarifele de pornire și se stabilește separat. Pe durata lucrării, pardoseala și mobilierul din zonă se acoperă cu folie, iar molozul se strânge la finalul fiecărei zile. La predare, încăperea rămâne curată și poate fi folosită imediat.

Cum se iau măsurătorile și cum se alege ușa potrivită pentru perete?

Măsurătorile se fac la domiciliul clientului și sunt gratuite. Montatorii iau dimensiunile reale ale golului din zid, verifică spațiul și stabilesc împreună cu clientul modelul și bugetul. Tot atunci se vede ce ușă se potrivește golului și grosimii peretelui, iar tocul reglabil se alege pe grosimea reală a peretelui, nu pe una presupusă.

Pe baza datelor se întocmește oferta fermă, cu preț fix și cu montajul inclus, fără costuri adăugate pe parcurs.

Cum se cere o ofertă pentru montaj?

Primul pas poate fi un mesaj pe WhatsApp sau un telefon, cu câteva fotografii ale golului și dimensiuni aproximative. Pe baza lor se poate da un interval de preț orientativ, ca clientul să știe de la început la ce buget să se aștepte. Urmează măsurătoarea la fața locului, apoi oferta fermă. Cine preferă, poate trece direct pe la showroom.

Unde se face montajul: în Ploiești sau și în Prahova?

Echipa lucrează în Ploiești și în localitățile apropiate: Blejoi, Bucov, Băicoi, Boldești-Scăeni și Plopeni. Pentru restul județului Prahova sau pentru județele vecine, disponibilitatea se verifică de la caz la caz.

Ce garanție au ușile Porta și de ce contează cine face montajul?

Ușilede interior au garanție standard de 3 ani (36 de luni). Dacă montajul este făcut de un montator autorizat, cum este Ferusa, garanția se extinde la 5 ani, deci cei doi ani în plus depind de cine instalează ușa. Ușile de exterior au garanție standard de 2 ani, care poate ajunge până la 5 ani prin montaj autorizat. Ferusa figurează în rețeaua oficială PORTA Doors, la categoria montatori autorizați.

Concluzie: top 4 factori care influențează prețul montajului

Costul final al unei uși montate se poate estima din patru factori:

  1. Tipul ușii: interior, glisantă sau metalică de intrare, fiecare cu tarif de pornire propriu.
  2. Modelul și finisajul ales, adică colecția.
  3. Dimensiunile și grosimea peretelui: golurile atipice și pereții peste 75-95 mm cresc prețul.
  4. Demontarea ușii vechi, care se stabilește separat.

Termenul de livrare depinde: ușile din stoc se montează în 1-2 săptămâni, cele la comandă în 6-8. Măsurătorile gratuite lămuresc restul, iar oferta fermă vine cu preț fix.

Unde se pot vedea și alege ușile în Ploiești: showroom Ferusa

Ușile Porta pot fi văzute pe viu în showroomul din Strada Andrei Mureșanu 51, în mai multe finisaje, printre care furnir natural, stejar și alb lăcuit. Modelele se deschid, se compară și se aleg la fața locului, iar comanda și montajul rămân în grija echipei.

Ferusa
Adresă: Strada Andrei Mureșanu 51, 100379 Ploiești
Telefon: 0751 230 009
Web: ferusa-ploiesti.ro
Program: Luni-Vineri 08:00-17:00, Sâmbătă 10:00-14:00, Duminică închis

Actualizat: octombrie 2026

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv7 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv7 ore ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv7 ore ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv7 ore ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusivo zi ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusivo zi ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusivo zi ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv2 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv2 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusiv2 zile ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv