Actualitate
Apocalipsa 5G”: Noul episod din seria miturilor legate de tehnologie
După mai bine de un deceniu de planificare, cercetare și dezvoltare, tehnologia 5G este pe punctul de a fi implementată în mai multe zone din lume, inclusiv în România.
Viitorul ne bate la ușă. Unii dintre noi sunt nerăbdători să primească cu brațele deschise acest viitor mai bine conectat. Alții, în schimb, sunt reticenți să deschidă ușa unui „străin”.
În ultimele luni, discuțiile cu privire la siguranța rețelelor 5G pentru sănătatea umană au căpătat amploare peste tot în lume. Organizațiile internaționale și o mare parte din experți ne asigură că noua tehnologie este sigură și nu aduce riscuri pentru sănătatea umană. Există însă și voci care spun că, înainte de a implementa această tehnologie la scară largă, ar trebui să știm mai multe despre ea.
În acest articol vă propun să facem exact asta: să aflăm mai multe despre 5G. Ce este, cum a ajuns să ne sperie, care este adevărul din spatele temerilor vehiculate, care sunt dovezile existente la acest moment?
Ce este 5G și care este controversa?
Termenul 5G se referă la cea mai nouă generație de tehnologie mobilă. Prin trecerea de la 4G – tehnologia folosită în prezent – la 5G, obținem o conectivitate mai bună, dar mai ales o viteză mai mare de transfer pentru datele mobile. Crește viteza de descărcare și în același timp se reduce semnificativ latența, scad timpii de răspuns și timpii morți necesari încărcării unor date.
Da, asta înseamnă o experiență de gaming sau de video streaming mai plăcută, dar e mai mult decât atât. Conectivitatea mai bună înseamnă că adoptarea pe scară largă a tehnologiei 5G ar putea să paveze calea pentru dezvoltarea dispozitivelor inteligente de tip IoT (Internet of Things) – senzori și computere care vor putea comunica în timp real, cu latențe minime. De la sisteme bazate pe inteligență artificială până la mașini autonome și chirurgie realizată computerizat de la distanță, aplicațiile sunt practic nelimitate.
Atunci când vorbesc despre potențialele riscuri ale tehnologiei 5G pentru sănătate, criticii se referă în primul rând la nivelul și frecvența radiațiilor electromagnetice pe care antenele 5G îl vor emite. De ce este asta o problemă acum? Pentru că tehnologia 5G va opera pe frecvențe de unde electromagnetice mai înalte decât 4G, 3G și toate generațiile precedente.
Radiațiile și undele electromagnetice
O să trec rapid peste afirmația că nu toate radiațiile sunt periculoase – dacă ești aici, probabil știi deja asta și nu te sperii la simpla mențiune a acestui cuvânt – și o să încerc să explic mai pe îndelete radiațiile electromagnetice.
Undele electromagnetice sunt oscilații simultane ale unui câmp magnetic și ale unui câmp electric. În funcție de frecvența oscilațiilor în timp, spectrul radiațiilor electromagnetice se împarte în frecvențe joase și înalte. Radiația electromagnetică se măsoară în funcție de numărul de oscilații pe secundă, în hertzi (Hz).
Rețeaua electrică, de exemplu, se află în partea inferioară a spectrului electromagnetic, funcționând la oscilații între 50 și 60 Hz. Mai sus un pic avem undele radio, cu oscilații în jurul valorii de 100 Mhz, folosite și pentru transmiterea semnalelor de televiziune, pentru comunicații prin satelit și telefonie mobilă. Și mai sus sunt microundele (câțiva Ghz), urmate de radiațiile infraroșii. Ambele se pot folosi în comunicații. Razele infraroșii, de exemplu, se folosesc pentru transmiterea datelor wireless pe distanțe scurte. Cea mai banală aplicație este telecomanda. Cât despre cuptoarele cu microunde, ele emit radiații cu o frecvență de aproximativ 2 Ghz.
Mai sus, între 400.000 și 700.000 Ghz avem spectrul electromagnetic al luminii vizibile. De la această frecvență în sus, radiația electromagnetică poate deveni periculoasă. Știm deja că radiația ultravioletă poate să ne facă rău în doze mari. Cu toate astea, cei mai mulți dintre noi nu ratează niciun prilej pentru a sta la soare și a se bronza – deci așa-zisul pericol e relativ. Urmează razele X (sau Röntgen), folosite de multă vreme în medicină pentru vizualizarea organelor interne. Deci, și la această frecvență, pericolul este relativ și dependent de doză. La punctul cel mai înalt al spectrului avem radiațiile Gamma, care sunt ionizante (pot distruge atomii prin spargerea legăturilor acestora). Radiațiile Gamma se produc adesea în reacțiile nucleare.
Pe altă frecvență
Și acum să revenim la radiația produsă de telefoanele mobile și de antenele de semnal. Până la acest moment, tehnologiile 1G, 2G, 3G și 4G operau pe frecvențe de până la 6 Ghz. Tehnologia 5G va opera la frecvențe electromagnetice mai înalte, de până la 70 Ghz. Această trecere la o lungime de undă mai înaltă față de tehnologiile predecesoare este motivul principal de îngrijorare.
Trebuie să recunosc că, dacă privim „problema” așa, strict prin prisma cifrelor, poate părea o creștere semnificativă. De aceea am vrut să vă ofer întâi un pic de context, diferite „praguri” ale radiației electromagnetice corelate cu aplicațiile lor practice. Dar am văzut că, deși frecvența radiației electromagnetice va crește aparent cu mult, în realitate spectrul radiației electromagnetice este foarte larg.
O altă problemă este faptul că, odată cu creșterea frecvenței, scade distanța de propagare. Prin urmare, pentru a oferi publicului conectivitate la viteze 5G, se impune creșterea puterii de emisie prin creșterea numărului de antene (sau turnuri) 5G, în special în zonele dens populate, cu un număr mare de utilizatori. Criticii atrag atenția că acest demers va genera un câmp de radiație electromagnetică mai intens decât până acum și… posibil mai periculos pentru sănătate.
Experții în telecomunicații spun că acest argument este fals. Da, vor exista mai multe antene pentru a asigura transmiterea corectă a semnalului la viteze 5G. Însă numărul mai mare de antene 5G înseamnă că fiecare din aceste antene va putea fi operată la o capacitate semnificativ mai mică comparativ cu puterea de operare necesară pentru a transmite semnalul 4G la distanțe mai mari. Prin urmare, nivelul radiațiilor la care vom fi expuși ar trebui să fie mai mic, nu mai mare.
Pericolul radiațiilor ține foarte adesea de doză: la doze mici, radiația este tolerabilă, nu este periculoasă. La doze mari, ea devine periculoasă. Prin urmare, daca urmăm firul logic, expunerea la doze mai mici rezultate din mai multe antene de capacitate scăzută ar putea fi mai sigură comparativ cu o expunere mai mare.
Dar, până la urmă, de ce se crede că radiația emisă de antenele 5G ar putea fi periculoasă?
În 2011, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (International Agency for Research on Cancer – IARC) a format un grup de lucru alcătuit din 30 de experți din întreaga lume, care să evalueze efectele biologice ale radiațiilor electromagnetice, inclusiv riscul acestora de a cauza cancer. Rezultatele discuțiilor și concluziile grupului au fost publicate în același an în revista Lancet Oncology.
Oamenii de știință au evaluat dovezile existente în literatura de specialitate care arătau o posibilă corelație între radiația electromagnetică produsă de telefonul mobil și riscul de apariție al unor cancere ale sistemului nervos central. Analizând dovezile existente la acel moment, ei au încadrat radiația electromagnetică în grupul 2B, ca „posibil carcinogen”.
O să spuneți: „Wow, dar asta este foarte serios!” Dar, înainte de a vă arunca telefoanele mobile, ar trebui să știți că în clasa „2B – posibili carcinogeni” mai sunt incluse, printre altele: murăturile, extractul de aloe vera, pudra de talc, gazele de eșapament, precum și anumite medicamente printre care Digoxinul și contraceptivele orale pe bază de progesteron. Băuturile alcoolice și alimentele procesate sunt încadrate într-o clasă mai înaltă de risc.
La rândul său, Organizația Mondială a Sănătății afirmă că „la acest moment nu au fost confirmate efecte adverse asociate expunerii pe termen lung la niveluri scăzute de radiații electromagnetice, însă cercetările continuă în acest domeniu”. FDA (Food and Drug Administration – principala autoritate în materie de sănătate publică SUA), afirmă că „dovezile științifice nu indică o asociere între expunerea la radiații electromagnetice prin intermediul telefoanelor mobile și apariția unor efecte adverse”.
Opinii în contradicție
Una din vocile cele mai puternice care vine să contrazică concluziile rapoartelor publicate de IARC și OMS este cea a medicului suedez Lennart Hardell. Medicul suedez este unul din inițiatorii unei petiții prin care cere autorităților europene să adopte limite mai stricte de expunere la radiațiile electromagnetice și să amâne trecerea la 5G până când vor exista mai multe studii care să ateste siguranța. Petiția este unul din principalele documente invocate de cei care critică decizia de adoptare pe scară largă a tehnologiei 5G.
Petiția a primit două răspunsuri oficiale din partea directorului Comisiei pentru Sănătate Publică al Comisiei Europene, John F. Ryan. În acest răspunsuri, se reiterează faptul că, în Uniunea Europeană, expunerea la radiații electromagnetice este reglementată și limitată prin Recomandarea Consiliului 519/1999.
Toate studiile independente efectuate până la acest moment nu au demonstrat necesitatea adoptării unor limite de expunere mai stricte. Mai mult, radiațiile electromagnetice emise de antenele 5G se încadrează în aceste limite de siguranță și nu le depășesc. Prin urmare, nu există argumente care să susțină că trecerea de la tehnologia 4G la 5G va reprezenta o încălcare a normelor de siguranță impuse la nivel european.
Vedere selectivă
Aș vrea să închei acest articol drastic și cu o ușoară notă de umor, o replică ireverențioasă care să creeze complicitate și să sugereze cititorilor noștri că apocalipsa anunțată a fost, și de această dată, amânată. Suntem în siguranță, e doar isterie, sunt doar conspirații, e doar fake news.
Aș vrea să fie totul atât de clar încât să pot să arăt cu degetul, să mă ridic și să spun: „nu-i adevărat, sunt doar prostii.” În realitate, lucrurile sunt foarte rar atât de bine tranșante: adevăr sau minciună, alb sau negru. În realitate, trăim între foarte multe nuanțe de gri, pe care învățăm să le acceptăm. În realitate, există o posibilitate (una mică, infimă, dar ea există) ca radiațiile electromagnetice (5G și nu numai) să aibă efecte adverse. Nu pot să stau aici și să vă spun că nu există posibilitatea asta. Pentru că ea ar putea să existe. Ar putea să fie minusculă, infimă și tot să existe. Este foarte greu să afirmi că „riscurile sunt zero”. În realitate, aproape nimic nu are zero riscuri.
Există posibile riscuri asociate oricărui obicei, comportament sau produs de consum. Paharul de vin sau de bere pe care îl bem ocazional sau mai des are efecte nocive demonstrate pentru sănătate. Nici nu mai vorbesc de țigara de după masă! Acolo riscurile nici măcar nu sunt mici, nu există nicio urmă de îndoială: îți face rău!
Multe din substanțele folosite în fabricarea detergenților, șampoanelor sau cosmeticelor sunt încadrate ca posibili carcinogeni. Știm asta, dar alegem să le folosim. Mâncarea procesată – crenvurștii, salamul, mezelurile, mâncarea de la fast food -, dar și cea gătită în casă, în anumită măsură, pot crește riscul de cancer. Și, cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi nu ne gândim o secundă la asta.
Întotdeauna mi s-a părut fascinat cât de dispuși suntem noi, oamenii, să închidem ochii și urechile și sa ignorăm riscurile pe care le știm, să ni le asumăm tacit, cu zâmbetul pe buze. În schimb, cât de ușor putem stârni furtuna într-un pahar cu apă pe o chestie punctuală, marginală, ignorând marile probleme care stau chiar în fața noastră.
În loc de concluzie
Toate noile tehnologii adoptate au trecut prin această fază, de respingere, de teamă, de pericol. Acum mai bine de 15 ani, țin minte clar că mama s-a opus instalării unui router WiFi în casă, tot de teama radiațiilor. Ideea că poți să trăiești bine-mersi într-un câmp electromagnetic era greu de acceptat.
Înainte de asta, a fost teama că telefoanele mobile ne iradiază. Magazinele de accesorii GSM au vândut atunci o grămadă de dispozitive hands-free – se spunea că e mai bine să ții telefonul departe de zona capului, să nu crească riscul de cancer la creier. Și mai înainte de asta, se spunea că dacă stai prea mult sau prea aproape de televizor o să-ți strici ochii. Era scuza perfectă a părinților și bunicilor pentru a doza în porții mai mici timpul petrecut de copii în fața ecranului. Acum, în mod ironic, acei părinți și bunici petrec cele mai multe ore în fața televizoarelor. Nimeni nu-și mai face probleme că telefonul mobil iradiază. Și toată lumea pe care o cunosc folosește cu plăcere internetul wireless – acasă, la birou și oriunde. Da, inclusiv mama.
Ce vreau să spun este că teama, circumspecția preced cel mai adesea adoptarea tehnologiilor noi. Asta nu înseamnă că ar trebui să luăm acest sentiment în derâdere sau că el nu este fundamentat. Este bine să ne facem griji. Este bine să cercetăm. Este bine să continuăm să facem studii care să analizeze efectele pe termen lung ale expunerii la radiații electromagnetice – 5G și nu numai. E bine să ne luăm toate precauțiile și să facem toate demersurile pentru a ne asigura că limităm pericolele la care ne expunem.
Curiozitatea, perseverența și prudența sunt întotdeauna calități, niciodată defecte.
Actualitate
Israel și Grecia încheie un acord de 3,4 miliarde de dolari pentru un scut antiaerian integrat
Israelul și Grecia au semnat astăzi, la sediul Ministerului israelian al Apărării din Tel Aviv, un contract în valoare de 3,4 miliarde de dolari, echivalentul a aproximativ 3 miliarde de euro, pentru furnizarea unor sisteme avansate de apărare aeriană.
„Scutul lui Ahile”, noua arhitectură defensivă a Greciei
Sistemul, denumit în Grecia „Scutul lui Ahile”, este conceput ca o rețea multistratificată, capabilă să răspundă unei game largi de amenințări, de la rachete balistice până la drone de mici dimensiuni.
Acordul este considerat un pas major în extinderea cooperării industriale dintre cele două țări și în consolidarea lanțurilor de aprovizionare din domeniul apărării. Încheierea contractului era anticipată de mai multe luni.
Ministrul grec al Apărării Naționale, Nikos Dendias, a descris proiectul drept o componentă esențială a reformei forțelor armate elene și un răspuns necesar la provocările geopolitice și tehnologice actuale.
„Scutul lui Ahile” va funcționa ca un sistem integrat de descurajare, în care navele, aeronavele, vehiculele terestre, platformele autonome și sateliții vor fi conectate printr-o arhitectură unică, centrată pe rețea. Toate aceste componente vor putea utiliza în comun datele furnizate de senzori.
Israelul livrează pentru prima dată un sistem defensiv complet
Pentru Israel, acordul reprezintă o premieră: este prima dată când țara furnizează unui partener extern o arhitectură completă de apărare, capabilă să contracareze simultan mai multe categorii de amenințări.
Sistemul grec va fi alcătuit exclusiv din tehnologii israeliene și va beneficia de experiența operațională acumulată de industria și structurile de apărare ale Israelului în timpul conflictelor recente.
Pachetul include sistemul de interceptare cu rază medie David’s Sling, dezvoltat de Rafael Advanced Defense Systems cu sprijin american. Sistemul a realizat prima interceptare într-o situație de luptă în 2023 și a fost exportat, de asemenea, în Finlanda.
Grecia va primi și sistemul Barak MX, produs de Israel Aerospace Industries, care a fost deja vândut mai multor clienți internaționali. Din contract face parte și sistemul de apărare aeriană Spyder, fabricat de Rafael și achiziționat recent și de România, într-un acord evaluat la câteva miliarde de dolari.
Radare israeliene pentru supravegherea spațiului aerian
Pe lângă sistemele de interceptare, Grecia va achiziționa și radare MMR produse de Elta, subsidiară a Israel Aerospace Industries.
Tehnologii radar similare sunt utilizate deja de Cehia și Slovacia, ceea ce consolidează prezența sistemelor israeliene în arhitectura de apărare a mai multor state europene.
Cel mai mare contract militar dintre Israel și Grecia
Contractul semnat la Tel Aviv este cea mai importantă tranzacție din istoria cooperării militare dintre Israel și Grecia.
Acordul prevede și transferuri de cunoștințe și tehnologie către industria elenă, cu scopul de a extinde colaborarea industrială și de a dezvolta capacități locale în domeniul apărării.
Companiile israeliene au derulat și alte proiecte majore în Grecia. Printre acestea se numără dezvoltarea unui centru internațional de pregătire pentru piloți militari la Kalamata, realizat de Elbit Systems.
Cooperarea dintre cele două state, inclusiv exercițiile militare comune, s-a intensificat în ultimii ani. Israelul consideră Grecia un partener strategic în regiunea estică a Mediteranei.
Exporturile de apărare, instrument strategic pentru Israel
Directorul general al Ministerului israelian al Apărării, general-maiorul Amir Baram, a declarat că acordul reflectă strategia instituției de a transforma exporturile militare într-un motor al dezvoltării forțelor armate israeliene, al influenței externe a țării și al consolidării industriei și economiei naționale.
Contractul ar urma să contribuie și la extinderea liniilor de producție din Israel și la creșterea stocurilor de armament. Ambele obiective au devenit prioritare pentru statele occidentale, afectate de presiunile asupra capacităților industriale și a rezervelor militare în contextul războiului din Ucraina și al confruntărilor cu Iranul.
Israel Aerospace Industries își consolidează poziția în Europa
Președintele Israel Aerospace Industries, Boaz Levy, a subliniat că acordul cu Grecia vine după mai mulți ani în care compania și-a extins activitatea pe piața elenă, în colaborare cu parteneri locali.
Levy a afirmat că sistemele operaționale de apărare aeriană ale companiei și-au demonstrat eficiența în confruntările recente cu Iranul și grupările sprijinite de Teheran, interceptând cu succes mai multe tipuri de amenințări, inclusiv rachete balistice exoatmosferice.
Alegerea făcută de Grecia consolidează și activitatea companiei în Europa. Israel Aerospace Industries a încheiat anterior cu Germania un contract în valoare de 6,5 miliarde de dolari pentru furnizarea sistemului de apărare antirachetă Arrow.
Actualitate
Tehnologiile spațiale și sistemele antirachetă, în centrul atenției la Huntsville
Industria de apărare își dispută contractele pentru „Golden Dome”
Simpozionul anual dedicat apărării spațiale și antirachetă a început la Huntsville, în statul Alabama, reunind oficiali militari, reprezentanți ai industriei de apărare și specialiști în tehnologii spațiale.
Evenimentul are loc într-un moment în care Statele Unite accelerează dezvoltarea unor proiecte majore pentru spațiu și apărare antirachetă, inclusiv inițiativa „Golden Dome”. Companiile americane și internaționale își expun cele mai noi sisteme și echipamente, încercând să obțină o parte din finanțările alocate acestor programe.
Oficiali militari și lideri ai industriei, față în față
Participanții la ediția din 2026 a simpozionului au asistat la discursurile inaugurale și la prezentările dedicate evoluției tehnologiilor de apărare. Evenimentul oferă un cadru pentru dezbateri privind viitorul operațiunilor spațiale, protecția împotriva rachetelor și integrarea noilor sisteme în arhitectura militară americană.
Printre personalitățile prezente s-a numărat generalul Mike Guetlein, coordonatorul programului „Golden Dome”, surprins în discuții cu generalul-locotenent în rezervă Dan Karbler, fost oficial de rang înalt al armatei americane.
Roboți, muniții inteligente și interceptori de ultimă generație
Zona expozițională a reunit sisteme militare complexe, dar și proiecte demonstrative cu o componentă mai puțin convențională. Echipa de robotică Browncoats, din Huntsville, a prezentat robotul „Vera”, conceput pentru competiții tehnice și capabil să lanseze mingi din plastic.
În același spațiu au fost expuse și echipamente destinate direct operațiunilor militare. Compania L3Harris a prezentat muniția Red Wolf, un sistem proiectat pentru misiuni de atac de precizie și lovirea unor ținte aflate la distanță.
Senzori și interceptori pentru apărarea antiaeriană
Raytheon a adus la Huntsville două dintre sistemele sale importante pentru apărarea antiaeriană și antirachetă. În prim-plan s-a aflat LTAMDS, senzorul Lower Tier Air and Missile Defense Sensor, destinat detectării și urmăririi amenințărilor aeriene și balistice.
În spatele acestuia a fost prezentat interceptorul SM-3, utilizat în arhitectura americană de apărare împotriva rachetelor balistice. Sistemul este proiectat pentru interceptarea țintelor în afara atmosferei sau în faze avansate ale traiectoriei acestora.
Răspunsul la amenințarea rachetelor hipersonice
Northrop Grumman a expus interceptorul Glide Phase Interceptor, cunoscut sub acronimul GPI. Sistemul este conceput pentru apărarea stratificată împotriva rachetelor hipersonice, în special în etapa de planare a zborului.
Dezvoltarea unor asemenea interceptori reprezintă una dintre principalele direcții ale apărării antirachetă americane, în condițiile în care armele hipersonice pot schimba traiectoria, pot zbura la viteze extrem de mari și pot reduce timpul disponibil pentru detectare și reacție.
PAC-3 și THAAD, în centrul expoziției Lockheed Martin
Lockheed Martin a prezentat două dintre cele mai cunoscute sisteme ale sale: racheta PAC-3 și interceptorul THAAD.
PAC-3 este destinat combaterii rachetelor balistice tactice și a altor amenințări aeriene, în timp ce THAAD oferă apărare împotriva rachetelor balistice în faza finală a zborului, atât în atmosferă, cât și în afara acesteia.
Prezența celor două sisteme subliniază accentul pus pe apărarea stratificată, în care mai multe tipuri de senzori și interceptori sunt conectate pentru a proteja obiectivele militare și infrastructura critică.
Huntsville, punct de întâlnire pentru viitorul apărării spațiale
Deschiderea simpozionului a transformat Huntsville într-un punct de întâlnire pentru principalii actori ai sectorului spațial și antirachetă. Pe durata evenimentului, oficialii și companiile de apărare analizează evoluția amenințărilor, noile soluții tehnologice și modul în care acestea pot fi integrate în proiectele strategice ale Statelor Unite.
Expoziția din prima zi a oferit o imagine asupra direcțiilor care domină în prezent domeniul: detectarea rapidă, interceptarea rachetelor hipersonice, mobilitatea sistemelor, munițiile de precizie și dezvoltarea unor rețele capabile să lege apărarea terestră de operațiunile spațiale.
Actualitate
Armata SUA vrea o „dublură digitală” a rețelelor pentru a testa inteligența artificială în războiul cibernetic
O replică virtuală a întregii infrastructuri informatice
Pentru a valorifica pe deplin potențialul inteligenței artificiale, Armata Statelor Unite intenționează să creeze o simulare complexă a propriilor rețele informatice — un așa-numit „geamăn digital”.
Modelul ar reproduce în detaliu infrastructura reală și ar fi alimentat permanent cu date despre modul în care aceasta funcționează. Într-un astfel de mediu, militarii ar putea antrena atât algoritmii de inteligență artificială, cât și operatorii umani care îi folosesc.
General-maiorul Jacqueline Denise McPhail, șefa Army Network Command (NETCOM), a recunoscut că un asemenea proiect ar fi extrem de dificil de realizat. Cu toate acestea, ea i-a îndemnat pe reprezentanții industriei de apărare să înceapă dezvoltarea lui, considerând că beneficiile ar justifica efortul și amploarea investiției.
Un poligon virtual pentru atacuri cibernetice
Un geamăn digital al rețelelor armatei ar putea deveni un spațiu de antrenament extrem de realist pentru operatorii de rețea, specialiștii în apărare cibernetică și sistemele bazate pe inteligență artificială.
Aceștia ar putea studia modul în care funcționează infrastructura, ar testa reacția acesteia la atacuri și ar identifica metode pentru menținerea operaționalității chiar și în condiții de presiune extremă.
Armata americană se confruntă cu aproximativ 1,2 milioane de atacuri cibernetice în fiecare zi, iar amenințările devin tot mai sofisticate. Atacurile nu mai sunt dominate de metode ușor de recunoscut, precum blocarea masivă a serviciilor prin atacuri distribuite de tip DDoS.
De la atacuri evidente la comportamente suspecte
În prezent, apărarea cibernetică trebuie să detecteze modificări subtile în comportamentul rețelei. Specialiștii sunt nevoiți să analizeze volume uriașe de date pentru a face diferența dintre traficul obișnuit, zgomotul informațional și semnalele care indică o activitate ostilă.
Întrebarea esențială nu mai este doar dacă sistemul a fost atacat, ci ce comportament s-a modificat și de ce.
Inteligența artificială ar putea avea un rol decisiv în această analiză. Un model digital al rețelei DoDIN-A — Departamentul de Rețele Informatice al Apărării pentru componenta terestră — ar permite identificarea vulnerabilităților, a zonelor insuficient protejate și a componentelor care demonstrează reziliență.
Un proiect uriaș, care ar putea începe la scară redusă
McPhail a admis că realizarea unei asemenea replici virtuale reprezintă un obiectiv de proporții.
„Este o solicitare majoră. Știu că este un efort de mare amploare. Cred că trebuie să începem cu o componentă restrânsă și să dezvoltăm treptat sistemul”, a transmis șefa NETCOM.
Strategia ar presupune construirea progresivă a modelului, prin adăugarea succesivă a unor segmente de rețea, a unor fluxuri de date și a unor scenarii de atac.
Ce înseamnă, de fapt, un geamăn digital
În doctrina Pentagonului, un geamăn digital este definit drept o reprezentare computerizată — formată dintr-un ansamblu integrat de modele — care funcționează ca echivalent digital, în timp real, al unui obiect sau proces fizic.
În mediul militar, astfel de modele pot reproduce aeronave, lanțuri logistice sau chiar pacienți virtuali utilizați pentru pregătirea personalului medical.
Scopul este ca fiecare componentă și interacțiune să fie simulate cu suficientă precizie încât replica virtuală să reacționeze la fel ca sistemul real în orice situație dată.
Teste imposibile în lumea reală
Un asemenea model ar permite armatei să supună rețeaua unor teste extreme, fără riscul de a afecta infrastructura operațională. Specialiștii ar putea simula atacuri, testa configurații noi, evalua modernizări și analiza consecințele unor modificări înainte ca acestea să fie aplicate în sistemele reale.
Geamănul digital ar putea fi folosit inclusiv pentru anticiparea incidentelor și identificarea unor soluții preventive.
În cazul rețelei militare, avantajul este cu atât mai important cu cât cea mai mare parte a activității care trebuie analizată se desfășoară la nivel software, chiar dacă infrastructura are la bază echipamente fizice precum procesoare, cabluri de fibră optică, routere și centre de date.
Rețeaua trebuie protejată fără a fi destabilizată
Obiectivul nu este doar descoperirea componentelor defecte. La fel de important este ca armata să înțeleagă ce funcționează corect, pentru a evita ca o intervenție sau o actualizare să provoace noi probleme.
În logica proiectului, geamănul digital ar deveni un instrument permanent de verificare: ar arăta ce trebuie reparat, dar și ce trebuie păstrat intact pentru ca reziliența rețelei să nu fie compromisă.
-
Exclusivacum o zi„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 53 din serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor
-
Exclusivacum o ziFamiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul
-
Exclusivacum 2 zileTCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)
-
Exclusivacum 3 zileMătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie
-
Exclusivacum 4 zileCum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri
-
Exclusivacum o ziCÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?



