Connect with us

Featured

Cu fiecare zi care trece, şansele lui Donald Trump de a fi declarat până la urmă preşedinte cresc, iar cele ale lui Joe Biden scad

Publicat

pe

Atât Joe Biden, cât şi Partidul Democrat şi media mainstream par să fi căzut într-o capcană premeditată de echipa de campanie a lui Trump, de Partidul Republican şi de o parte din Armată şi de agenţiile sale de securitate (DIA, NSA etc.). Dovezile de fraudă, multiple şi diverse, ies zilnic la lumină, chiar dacă media oligarhilor face tot ce poate ca să le cenzureze, să le diminueze, să le răstălmăcească, să le ascundă. Pentru o mare parte a populaţiei, alegerile din 2020 par deja să se constituie în cel mai mare scandal din istoria electorală a SUA.

Fraudele de amploare au fost mai ales facilitate de votul prin corespondenţă. Partidul Democrat s-a bătut până la capăt pentru votul prin corespondenţă şi l-a introdus în toate statele şi/sau comitatele conduse de democraţi. Frauda pare să se ridice la multe milioane de voturi şi să acopere întreg teritoriul SUA. După unii observatori, diferenţa reală în favoarea lui Donald Trump e asemănătoare cu prezenţa publicului la întâlnirile electorale din timpul campaniei: zeci de mii de oameni la Trump, câteva zeci de persoane la Biden.
Ipoteza, conspiraţionistă sau nu, că boala Covid-19 a apărut în anul alegerilor e aceea că ea a fost inventată şi răspândită pe toată planeta tocmai pentru a limita votul direct, în persoană, uşor verificabil, şi pentru a putea introduce votul masiv prin corespondenţă în alegerile americane. Pentru democraţi şi sponsorii lor, aceasta a părut a fi singura posibilitate de a-l învinge, prin fraudă la scară mare, pe Donald Trump. “Conspiratorii” au pierdut din vedere celelalte alegeri, cele pentru Senat, pentru Camera Reprezentanţilor şi pentru reprezentanţii locali, la nivelul statelor sau chiar al comitatelor. Anunţatul cu surle şi trâmbiţe “val albastru”, democrat nu s-a produs. Dimpotrivă, “roşii”, republicanii îşi păstrează Senatul şi au câştigat mai multe locuri decât era de aşteptat în Camera Reprezentanţilor, în dauna democraţilor.

În total, cca 68-70 de milioane de americani au votat prin corespondenţă, şi deci posibilitatea de fraudare prin diferite metode a fost enormă. Să ne amintim că în Franţa s-a renunţat la votul prin corespondenţă în 1975 tocmai pentru că s-a dovedit că predispune la fraude masive. Chiar dacă nu există încă probe că SARS-Cov-2 a fost fabricat de complexul militaro-securitar şi de oligarhii din jurul tătucului vaccinurilor, Bill Gates, e limpede că pandemia a fost folosită pentru introducerea pe scară largă a votului prin corespondenţă. Donald Trump a atacat în repetate rânduri acest tip de vot, dar deciziile au fost luate la nivelul fiecărui stat. SUA e un stat federal.
Pentru foarte mulţi observatori independenţi e evident că alegerile au fost fraudate nu doar în cele 5-6 state-cheie (swing states), ci pe tot teritoriul ţării acolo unde s-a introdus votul prin corespondenţă. Asta pe lângă furturile, fraudele, mai ales informatice, care au fost folosite din gros şi ele (maşinile de numărat voturi Dominium şi Smartmatic etc.). Oare au fost deja testate şi în România ? Pentru că francezii şi canadienii se întreabă serios dacă nu cumva Emmanuel Macron şi Justin Trudeau au fost aleşi cu ajutorul lor. “Sinceritatea” (candor), integritatea votului e, astfel, compromisă. Un preşedinte decis în aceste condiţii nu mai are prea mult de-a face cu democraţia, ci doar cu sponsorii cu greutate, care i-au asigurat tentativa de victorie (tentativă de lovitură de stat) cu orice preţ. Miliardarul George Soros a contribuit la campania lui Joe Biden cu cel puţin 70 de milioane de dolari (cei declaraţi) şi, la fel ca el, mulţi alţi oligarhi globalişti. Străvechiul principiu democratic “un om, un vot” nu mai are nici o relevanţă în faţa unor asemenea sume.

Procedurile electorale americane, învechite şi greoaie, îl avantajează pe preşedintele în funcţie, care se poate servi de aparatul de stat în cele două luni care i-au mai rămas. Dacă echipa lui Trump şi Partidul Republican vor putea dovedi indiscutabil că votul a fost fraudat masiv de echipa lui Joe Biden şi de Partidul Democrat, câştigătorul alegerii va fi hotărât de Curtea Supremă. Iar candidatul Joe Biden, uns de presa aservită şi autointitulat abuziv “preşedinte ales”, poate fi invalidat şi descalificat. Astfel, Donald Trump va câştiga la masa verde şi îşi va putea continua preşedinţia. Procedurile sunt foarte complicate, greu de pătruns de către cei care nu sunt jurişti. Dar roata se poate întoarce într-adevăr în favoarea lui Trump.

Cenzura aplicată de Facebook şi Twitter în legătură cu coronavirusul şi cu alegerile din America a reuşit să-i enerveze pe americani, francezi, englezi, germani etc. Contraatacul cu “complotismul” sau “conspiraţionismul”, “fake news” şi “hate speech” este deja ineficace. Cu atât mai mult cu cât prim-miniştri, intelectuali publici, mari ziarişti de ieri, celebrităţi vorbesc deschis despre necesitatea unui guvern mondial. S-a intrat într-o nouă luptă de clasă: bogaţii se luptă cu săracii, pe care-i consideră inutili, “deplorabili” şi care ar trebui împuţinaţi cu cel puţin vreo 3 miliarde (Malthus redivivus)… Cu pandemii, cu vaccinuri factice obligatorii, cu manipularea Burselor, cu războaie devastatoare.
Dictatura, tirania tehno-sanitară care se instalează e o dictatură ca oricare alta, dar poate fi şi cea mai teribilă din istoria umanităţii. Pentru că nu mai are frontiere.

Pentru Noua Ordine Mondială, înfrângerea “suveranistului” Donald Trump şi impunerea “globalistului” Joe Biden reprezintă o miză colosală – Noua Ordine Mondială nu se poate lipsi de pivotul SUA. Iar coronavirusul pare să nu fi fost decât un mijloc, o trambulină spre “The Great Reset”, marea reiniţializare anunţată de “banda de la Davos”. Klaus Schwab, organizatorul World Trade Forum de la Davos, s-a exprimat limpede: “Marea resetare va duce la o fuziune a identităţii noastre fizice, numerice şi biologice”. Cei interesaţi pot să citească un întreg volum pe această temă semnat de Klaus Schwab şi Thierry Malleret, “Covid-19: The Great Reset”, Agentur Schweiz, 2020. The Great Reset este, după părerea multor analişti serioşi, un veritabil comunism 2.0.

În ultimele săptămâni face un buzz mondial filmul documentar Hold-Up. Documentarul prezintă ultimul an de pandemie, cu cele mai importante decizii şi luări de poziţie, instalarea Noii Ordini Mondiale şi The Great Reset care ne este programat. Interzis şi atacat peste tot în media mainstream, scos de pe reţelele sociale şi platformele video ale lui Big Tech, filmul Hold-Up, de 2 ore şi 40 de minute, mai poate fi văzut pe Odysee (un « You Tube liber », căci You Tube a ajuns să fie la fel de controlat şi cenzurat ca Facebook şi Twitter) şi pe alte platforme încă marginale. Efectul cenzurii e întotdeauna paradoxal. Face doar publicitate involuntară. Platforma Odysee, de mare succes recent, nu e un caz izolat. Facebook şi Twitter (ai căror şefi au fost din nou convocaţi la Senat să dea explicaţii) şi-au pierdut în ultima vreme mulţi abonaţi în favoarea lui VK (VKontakte, un Facebook rusesc), Parler şi Gab, care nu practică cenzura ideologică şi politică, şi pentru care libertatea de expresie are încă un sens. (Petru Romoşan)

 

Administratie

Bogdan Toader, mesaj de credință de Înălțarea Sfintei Cruci: „Să purtăm cu demnitate crucea vremurilor pe care le trăim”

Publicat

pe

De

Președintele PSD Ploiești îndeamnă la credință și respect pentru jertfa lui Hristos

Deputatul Bogdan Toader, președintele organizației PSD Ploiești, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante și mai vechi sărbători ale creștinătății.

În mesajul său, parlamentarul a subliniat semnificația profundă a acestei zile, care le reamintește credincioșilor de jertfa lui Iisus Hristos și de rolul Sfintei Cruci ca simbol al credinței, al speranței și al biruinței asupra încercărilor.

Bogdan Toader i-a îndemnat pe credincioși să privească cu demnitate și responsabilitate la dificultățile perioadei actuale, folosind credința ca reper moral și sprijin sufletesc. Mesajul său face, totodată, apel la păstrarea respectului față de sacrificiul Mântuitorului și față de valorile creștine.

„Astăzi prăznuim Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine.

Să purtăm cu demnitate crucea vremurilor pe care le trăim și să cinstim cu credință jertfa lui Hristos!

Zi binecuvântată!”, a transmis Bogdan Toader.

Prin mesajul adresat comunității, deputatul PSD Ploiești le-a urat tuturor credincioșilor o zi binecuvântată, cu liniște sufletească, speranță și putere.

Citeste in continuare

Administratie

Grațiela Gavrilescu, mesaj de credință și speranță de Înălțarea Sfintei Cruci

Publicat

pe

De

Deputatul PUSL: „Fie ca puterea Ei să ne ocrotească mereu!”

Deputatul PUSL Grațiela Gavrilescu a transmis un mesaj cu profundă încărcătură spirituală cu prilejul sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante zile din calendarul creștin-ortodox.

În mesajul adresat credincioșilor, parlamentarul a vorbit despre valoarea simbolică a Sfintei Cruci, pe care a descris-o drept un reper fundamental al ortodoxiei și o sursă de putere sufletească pentru oamenii aflați în momente dificile.

Grațiela Gavrilescu a subliniat că această sărbătoare reprezintă un moment de reculegere, credință și apropiere de valorile spirituale. În opinia sa, Sfânta Cruce le oferă credincioșilor speranță și încredere, constituind un sprijin în fața încercărilor vieții.

Referire la împăratul Constantin

În mesajul său, deputatul PUSL a făcut referire și la împăratul Constantin, asociat în tradiția creștină cu semnul Sfintei Cruci și cu victoria obținută sub acest simbol. Expresia „Întru aceasta vom birui!” este prezentată ca o mărturisire a credinței și a încrederii în puterea protectoare a Crucii.

„Sărbătorim, astăzi, cu evlavie, Înălțarea Sfintei Cruci, simbol de netăgăduit al ortodoxiei, dătătoarea noastră de putere și speranță în momentele grele.

Fie ca puterea Ei să ne ocrotească mereu și, asemenea Împăratului Constantin, întru Aceasta vom birui!

Amin!”, a transmis Grațiela Gavrilescu.

Mesajul deputatului se încheie cu o rugăciune pentru ocrotire și biruință, adresată tuturor celor care celebrează această importantă sărbătoare religioasă.

Citeste in continuare

Administratie

Primarul Marius Ioan Constantin anunță o amplă acțiune de dezinsecție în Băicoi

Publicat

pe

De

Intervenția se desfășoară în parcuri și pe străzile orașului

Primarul orașului Băicoi, Marius Ioan Constantin, anunță organizarea unei acțiuni de dezinsecție menite să contribuie la menținerea unui mediu curat și sigur pentru locuitori.

Operațiunea va avea loc marți, 15 septembrie 2026, atât în parcurile orașului, cât și pe străzi. Lucrările vor începe la ora 20:00 în parcuri, urmând ca de la ora 21:00 să fie efectuate intervenții pe arterele din oraș.

Recomandări adresate locuitorilor și apicultorilor

Pentru a evita orice disconfort și pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acțiunii, primarul Marius Ioan Constantin le recomandă locuitorilor să țină ferestrele închise pe durata aplicării tratamentelor.

Apicultorii sunt rugați să ia măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine și să închidă stupii înainte de începerea operațiunii.

„Dragi băicoieni, vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestei acțiuni”, a transmis primarul orașului Băicoi.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”

Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...

Exclusiv2 zile ago

„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...

Exclusiv2 zile ago

„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv3 zile ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv3 zile ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv4 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv4 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv5 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv5 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv5 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv6 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv7 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv