Actualitate
ULTIMA ORĂ. Ipoteză șoc în cazul tinerei incendiate pe câmp: a fost drogată înainte de a fi ucisă?! Procurorii au audiat până acum peste 100 de persoane! (EXCLUSIV)
Crima șocantă care a îngrozit opinia publică – după ce cadavrul ars al unei tinere a fost descoperit în județul Giurgiu, într-o valiză – a constituit punctul de pornire al unei anchete de proporții, polițiștii aflându-se, încă, în căutarea ucigașului. Cercetările se află în plină desfășurare, iar informațiile contradictorii care au apărut în mass-media i-au determinat pe anchetatori să facă precizări din care a reieșit că, deocamdată, totul se află sub un mare semn de întrebare.
GÂNDUL.RO a prezentat, încă de la începutul anchetei, detalii ÎN EXCLUSIVITATE din acest dosar, inclusiv informații referitoare la viața personală a femeii ucise, Mihaela-Sabina Mircea, în vârstă de 32 de ani, identificată în baza unei amprente de la o mână care nu ars în totalitate. Trebuie menționat că tânăra a fost descoperită în baza de date nu pentru că ar fi săvârșit o infracțiune, ci pentru că, în urmă cu mai mulți ani, ar fi fost – alături de mai multe persoane – amprentată pentru ”suspiciune de furt”.
Surse judiciare ne-au precizat că, până acum, nu a fost stabilit un suspect, cu toate că au fost audiate foarte multe persoane.
”Nu a fost stabilit un suspect. Au fost audiate mai multe persoane din cercurile apropiate sau tangențiale ale victimei, dar niciuna în calitate de suspect. Nu se pot face aprecieri obiective cu privire la posibila locație în care s-ar afla un posibil suspect, așa că o știre în sensul că este plecat din țara este o simplă speculație. Nu am primit de la INML rezultatul analizei toxicologice și nici rezultatul analizei fizico-chimice de la Institutul Național de Criminalistică (INC)”, au transmis surse judiciare.
”Au fost audiate peste 100 de persoane, există bănuieli, nu un suspect”
GÂNDUL.RO a intrat în posesia unor altor informații de ULTIMĂ ORĂ și le prezintă ÎN EXCLUSIVITATE. În urma cercetărilor se conturează o ipoteză-șoc, anchetatorii luând în calcul și varianta conform căreia Mihaela-Sabina Mircea a fost sechestrată și drogată înainte de a fi ucisă.
Polițiștii nu exclud, în același timp, o altă pistă, fiind luată în calcul și o posibilă legătură a victimei cu dealeri de droguri, însă doar raportul toxicologic de la INML va stabili, cu certitudine, dacă acest semn de întrebare va primi sau nu un răspuns afirmativ. Cert este că, până la această oră, procurorii au audiat mai mult de 100 de persoane!
”Au fost audiate multe persoane din diferite cercuri ale victimei – pe diferite ipoteze de lucru – peste 100. Exista bănuieli, nu un suspect. Nu a sosit, încă, raportul INML. Una dintre ipoteze este aceea că (n.red. – victima) ar fi putut fi sechestrată și drogată. Sau chiar ea se droga și avea o legătură cu dealeri. Tocmai se aceea este așteptat, acum, raportul toxicologic de la IML”, au transmis surse judiciare, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO.
Mihaela-Sabina Mircea, ajutată chiar de părinții interlopului cu care a făcut un copil
Cu 8 ani în urmă, Mihaela-Sabina Mircea s-a implicat într-o legătură sentimentală cu un interlop din comuna Pantelimon. În urma acestei relații, tânăra a rămas însărcinată, numai că familia ei – nefiind de acord cu o astfel de relație – nu a mai dorit să păstreze legătura cu ea.
Pentru ca totul să fie cât mai complicat pentru viitoarea mamă, tatăl nu și-a recunoscut copilul, numai că ajutorul a venit exact de la cine nu s-ar fi așteptat Mihaela. A fost chemată să locuiască împreună cu… părinții interlopului, aceștia dorind să se implice în creșterea copilului născut, din nefericire, cu un handicap.
În astfel de condiții, fostul partener de viață al tinerei a decis să părăsească locuința părinților, iar Mihaela-Sabina Mircea a rămas sub acoperișul celor care i-au întins o mână de ajutor.
”Părinții concubinului de care s-a despărțit fata și care se ocupau de copil au fost audiați, însă nu a reieșit nimic concludent pentru anchetă”, au declarat anchetatorii.
Tânăra a dispărut de acasă în urmă cu patru luni
Persoane din anturajul victimei au declarat că aceasta ar fi avut relații cu mai mulți bărbați după ce a fost părăsită de iubitul său, angajându-se și la un salon de masaj erotic din București, în zona Unirii. Potrivit acestora, Mihaela-Sabina Mircea se întâlnea, în particular, cu unii dintre clienți, pentru a-și suplimenta veniturile.
Tânăra a dispărut de acasă cu patru luni în urmă, numai că părinții fostului iubit – în casa cărora locuia – nu au sesizat Poliția, considerând că – nefiind rude cu ea – nu au acest drept. Dispariția Mihaelei a fost, totuși, semnalată după ce aceștia au reușit să ia legătura cu una dintre rudele ei.
„De ce s-ar fi mai chinuit să o pună într-un geamantan, de ce să-i dea foc, dacă ei nu aveau nicio legătură, dacă n-au interacționat până atunci niciodată? Putea să o arunce pe câmp oriunde și și-ar fi văzut de drum mai departe, nu se mai încurca cu geamantane, cu foc. De ce să facă asta? Încercăm totuși să găsim o logică într-o faptă ilogică. Autorul a incendiat victima și nu i-a lăsat niciun fel de obiecte, fie de valoare, fie de vestimentație, care să ajute la identificarea ei, era interesat ca ea să nu fie identificată, pentru că e clar că face parte din cercul relațional al victimei și ar fi intrat în vizorul anchetatorilor”, a declarat criminologul Dan Antonescu, potrivit Digi 24.
Anchetatori: ”Vom comunica atunci când vom primi rezultatele de la toate expertizele dispuse”
Într-un asemenea caz extrem de complicat apar în spațiul public, firește, și presupuneri sau abordări în urma cărora anchetatorii reacționează. Nu pot fi transmise toate informațiile din timpul anchetei, chiar dacă oamenii doresc ca ucigașul să fie prins cât mai repede și sunt interesați de fiecare amănunt.
”Ancheta într-un caz cu autor necunoscut este total diferită de cea cu autor cunoscut”, au precizat surse judicare pentru GÂNDUL.RO, în exclusivitate, fiindcă ”una este să anunți ca și găsit ADN-ul autorului cunoscut la fața locului și alta este să anunți că ai găsit un ADN pe care urmează să-l compari cu cel al cuiva care își poate lua măsuri suplimentare pentru a nu mai fi descoperit”.
Anchetatorii repetă că numele persoanelor investigate nu pot fi date publicității, ceea ce se întâmplă și în cazul locațiilor unde, atunci când este cazul, sunt efectuate percheziții. Până la depistarea criminalului, astfel de informații sunt încadrate în ”categoria de probe administrate în cauză care sunt confindențiale”.
”Vă rugăm să fiți ferm convinși că, până la prinderea autorului, nu o să comunicăm niciodată persoanele în rândul cărora se fac investigații, eventuale locații de percheziții (dacă este cazul) sau orice alte date care ar putea pune în gardă autorul neidentificat și nici măcar martorii care au fost audiați întrucât am constatat că imediat sunt abordați și difuzați la TV. Vom comunica atunci când vom primi rezultatele de la toate expertizele dispuse, dar nicidecum conținutul acestora până nu vom fi siguri că am depistat autorul. Acestea fac parte din categoria de probe administrate în cauză care sunt confidențiale”, au mai transmis aceleași surse judiciare.
Actualitate
Alianța „SkyStriker”: Israelul și Germania își unesc forțele pentru a redefini viitorul munițiilor rătăcitoare
Într-o mișcare strategică menită să consolideze capacitățile de apărare ale Bundeswehr-ului, giganții din industria de armament Elbit Systems și Diehl Defence au parafat un parteneriat de proporții pentru furnizarea sistemului de muniție rătăcitoare SkyStriker. Anunțul, făcut în contextul prestigiosului Salon Aeronautic de la Berlin, marchează o nouă etapă în expansiunea tehnologiei militare israeliene pe piața europeană, aflată în plină efervescență.
Tehnologie de ultimă oră cu amprentă germană: Suveranitate și producție locală
Acordul nu vizează doar simpla achiziție de echipamente, ci pune bazele unei colaborări industriale profunde. Planul prevede ca asamblarea și fabricarea sistemelor SkyStriker să aibă loc în Germania, sub coordonarea Diehl Defence. Această abordare urmărește dezvoltarea unor capacități suverane și fortificarea industriei naționale de apărare germane, oferind în același timp soluții logistice rapide și adaptate cerințelor Berlinului în materie de recunoaștere și lovituri de precizie autonome.
SkyStriker: Avatarele războiului modern sub cupola Berlinului
Sistemul SkyStriker reprezintă vârful de lance al noii generații de arme rătăcitoare, capabil să acopere o rază de peste 200 de kilometri cu o încărcătură utilă de până la 10 kilograme. Într-un context global marcat de lecțiile dure ale conflictelor din Ucraina și Gaza, cererea pentru astfel de platforme a explodat. Eficiența acestora rezidă în capacitatea de a survola câmpul de luptă, oferind informații vitale înainte de a lovi cu o precizie chirurgicală, transformând radical dinamica operațiunilor tactice.
Integrare tactică și expansiunea arsenalului european
Flexibilitatea acestui sistem este demonstrată de compatibilitatea sa cu alte platforme de artilerie modernă, precum lansatorul de rachete EuroPULS. Această sinergie tehnică vine în completarea contractelor deja existente pentru dotarea forțelor armate germane cu sisteme avansate de artilerie de precizie. Prin fuziunea dintre experiența vastă a Germaniei în integrarea sistemelor și tehnologia revoluționară israeliană, noul parteneriat promite să livreze o soluție „ready-for-future”, pregătită să răspundă provocărilor de securitate de pe continentul european.
Actualitate
Cutremur în Cabinetul britanic: John Healey demisionează pe fondul unei crize de finanțare fără precedent
Marea Britanie se confruntă cu o criză de securitate la nivel înalt după ce Secretarul de Stat pentru Apărare, John Healey, și-a prezentat astăzi demisia. Gestul său radical vine ca un avertisment dur la adresa strategiei financiare a guvernului, despre care Healey afirmă că este insuficientă și că „ar putea lăsa țara într-o stare de vulnerabilitate”.
Avertismentul de pe platforma X: „Țara devine mai puțin sigură”
Într-o scrisoare publică, fostul ministru a recunoscut eforturile Prim-ministrului Keir Starmer de a identifica amenințările la adresa securității naționale, însă a taxat dur eșecul acestuia și al Trezoreriei de a aloca fondurile necesare pentru a le contracara. Mărul discordiei este Planul de Investiții în Apărare (DIP), un document strategic mult amânat, care în varianta actuală nu ar reuși să acopere nevoile reale ale armatei.
„Fără un plan de investiții care să răspundă cerințelor momentului, sunt forțat să iau decizii care ar reduce capacitatea de luptă a Forțelor noastre și ar crește riscurile pentru personalul aflat în operațiuni”, a declarat Healey. Acesta a subliniat că demisia a rămas singura opțiune onorabilă după ce solicitările sale pentru resurse adecvate au fost ignorate.
Războiul cifrelor: Securitatea națională versus austeritatea bugetară
În spatele ușilor închise, tensiunile dintre Ministerul Apărării și Trezorerie au atins cote alarmante. Healey a solicitat un pachet de finanțare de 18 miliarde de lire sterline pentru a asigura modernizarea forțelor armate. În replică, Rachel Reeves, Cancelarul de Finanțe, a refuzat constant să aprobe o sumă mai mare de 12 miliarde de lire sterline.
Deși s-a încercat un compromis de ultim moment la pragul de 15 miliarde de lire sterline – sumă ce urma să fie acoperită parțial prin reduceri bugetare de 1% din partea celorlalte ministere – negocierile au eșuat, lăsând apărarea Regatului Unit într-un impas financiar periculos.
Un semnal de alarmă pentru aliați și industria de profil
Reacțiile din sectorul de apărare nu au întârziat să apară, demisia lui Healey fiind descrisă drept o „reflecție condamnabilă asupra stării actuale a lucrurilor”. Liderii din industria aerospațială avertizează că eșecul în finalizarea corectă a Planului de Investiții în Apărare va avea consecințe care depășesc cele mai negre previziuni, subliniind că apărarea țării nu ar trebui să fie tratată ca o simplă sarcină contabilă.
Incertitudinea planează acum asupra unor decizii critice care urmau să fie anunțate săptămâna viitoare. Printre acestea se numără achiziția flotei de avioane de vânătoare F-35A de generația a cincea, capabile să transporte armament nuclear, un pilon central al strategiei de descurajare pentru următorul deceniu.
Actualitate
O nouă eră în supravegherea orbitală: LeoLabs lansează radarul transportabil Scout-S în cadrul exercițiului Valiant Shield
Într-o perioadă marcată de intensificarea activităților în spațiul cosmic, compania LeoLabs a anunțat operaționalizarea celui mai nou sistem de radar pentru urmărire spațială. Prima unitate a acestui sistem este deja pregătită să participe la Valiant Shield, un exercițiu militar multinațional de amploare desfășurat de forțele americane în regiunea Pacificului.
Debut tehnologic în cadrul exercițiului multinațional Valiant Shield
Sistemul Scout-S, amplasat recent în Hawaii, a devenit complet operațional în iunie 2026. Acesta va juca un rol crucial în activitățile experimentale din cadrul exercițiului Valiant Shield 2026, coordonat de Comandamentul Indo-Pacific al S.U.A. Participarea radarului în acest context permite evaluarea capacităților de detecție 3D în medii relevante din punct de vedere operațional, oferind o viziune clară asupra modului în care tehnologia transportabilă poate susține superioritatea spațială a aliaților.
Mobilitate și precizie într-un container standard de transport
Designul inovator al Scout-S permite integrarea întregului sistem într-un container ISO standard de 6 metri, facilitând desfășurarea rapidă pe uscat, pe apă sau în aer. Dezvoltat printr-o combinație de investiții private și sprijin din partea Space Force, noul radar utilizează tehnologia de scanare 3D și un design electronic modular în banda S. Aceste progrese tehnice îmbunătățesc semnificativ monitorizarea obiectelor aflate pe orbita joasă a Pământului (LEO) și pe orbita foarte joasă (VLEO), extinzând durata observațiilor de la câteva secunde la câteva minute per trecere orbitală.
Monitorizarea activităților suspecte și a manevrelor adversarilor în timp real
Capacitatea de a menține „custodia persistentă” asupra obiectelor spațiale este esențială în contextul actual, unde simpla predicție a orbitelor nu mai este suficientă. Scout-S permite operatorilor să detecteze manevrele sateliților, să identifice desfășurarea încărcăturilor utile și să distingă între activitățile de rutină și potențialele amenințări. Sistemul a demonstrat deja rezultate remarcabile, monitorizând constant sateliții de recunoaștere militară din seria Yaogan și avionul spațial al Chinei, oferind date precise chiar și la altitudini reduse de 230 de kilometri.
Planuri de extindere și viitorul producției de serie în 2027
Unitatea radar din Hawaii va rămâne activă și după încheierea exercițiului Valiant Shield, servind drept platformă pentru testări în condiții reale și experimente viitoare. Succesul acestui prim exemplar deschide calea pentru o proliferare rapidă a rețelei, cu scopul de a acoperi golurile lăsate de radarele fixe actuale. Conform planurilor strategice, o a doua unitate Scout-S va fi finalizată la începutul anului 2027, urmând ca producția să fie accelerată semnificativ în a doua jumătate a aceluiași an.
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova, sezonul doi: Nasul, finul, nevasta și agenta călcată în picioare. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VI)
-
Exclusivacum 5 zilePUȘCĂRIA MĂRGINENI, ÎNCONJURATĂ DE CAMERE, LIPSITĂ DE RĂSPUNSURI. Cum a ajuns o închisoare „păzită video” să lase un deținut să-și ia lumea în cap
-
Exclusivacum 5 zilePoliția secretelor pe persoană fizică: IJP Prahova vrea să bage sursele jurnalistice în arest preventiv
-
Exclusivacum 2 zileDN1, Băicoi: unde se întâlnesc extremismul pe carton, melcul instituțional și un mormânt de 5.000 de ani
-
Exclusivacum 3 zile„STOP VEXLER” pe DN1, START PENIBIL: când panoul urlă, iar IPJ Prahova cască. Intră în scenă CNCD
-
Exclusivacum 2 zileȚara se vinde la kilogram de șantier. Cum vrea Guvernul Bolojan să împingă Mangalia în brațele Rheinmetall, peste capul CSAT
-
Exclusivacum 3 zilePoliția Penitenciară întreabă Guvernul: «N-aveți acte, dar ne faceți legea salarizării din burtă?»
-
Ancheteacum 2 zileSabotaj la vârful Armatei? Ministrul Radu Miruță, acuzat de „manipulare mizerabilă” pentru a îngropa industria de apărare românească



